ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2010

Asupra recursurilor

de față:

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 359 din 7 decembrie

2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr.

10150/2/2009, s-a dispus respingerea ca neîntemeiate a plângerilor formulate de

petiționarii M.P. și M.M.R. împotriva rezoluției din 3 august 2009 în Dosarul nr.

1326/P/2007 și a rezoluției nr. 1393 din 11 februarie 2009 date de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București.

A menținut

rezoluțiile atacate.

A obligat

petiționarii la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin plângerea

adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarii M.P. și

M.M.R. au solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a numiților

S.F.V. și S.F.A. - asociați în cadrul Baroului București - pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. proc. pen., abuz de

încredere prevăzut de art. 213 C. proc. pen. și gestiunea frauduloasă prevăzută

de art. 214 C. proc. pen., constând în aceea că au fost induși și menținuți în

eroare cu ocazia încheierii a două contracte de asistență juridică. Aceeași

avocați - susțin petiționarii - și-au însușit pe nedrept suma de 180 milioane

lei și a refuzat restituirea acestei sume deși la data de 14 iunie 2007 au fost

notificați prin executorul judecătoresc U.B.

Petiționarii au

susținut, de asemenea că făptuitorul S.F.V. a gestionat fraudulos suma de 180

milioane lei în scopul dobândirii pentru sine de probe materiale.

Prin rezoluția nr.

1326/P/2007 din 3 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la

art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numiții S.F.V. și S.F.A. avocați în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din

România - Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune

prevăzut de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., abuz de încredere

prevăzut de art. 213 C. proc. pen. și gestiunea frauduloasă prevăzut de art.

214 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Împotriva rezoluției

cu nr. 1326/P/2007 din 3 august 2009 petiționarii M.P. și M.M.R. au formulat

plângere adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 1393/II-2/2009 din 1 septembrie 2009.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumiți de soluția de

neurmărire penală dată de parchet, petiționarii M.P. și M.M.R. s-au adresat cu

plângere la Curtea de Apel București, competentă să judece cauza în primă

instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr.

1326/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea

cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimații

S.F.V. și S.F.A., sub aspectul faptelor sesizate.

Examinând legalitatea

și temeinicia rezoluției atacate, instanța de fond a reținut că în cursul

anului 2007, petiționarii l-au împuternicit pe intimatul S.F.V. pentru

recuperarea unei creanțe de la SC P. SA în valoare de 15.000 euro.

Deși suma a fost

achitată de către firma debitoare, intimatul nu a remis petenților decât suma

de 180 milioane lei (în trei tranșe) de câte 100 milioane, 100 milioane, din

care intimatul și-a oprit 50 milioane drept onorariu și a treia tranșă de 30

milioane.

Petiționarii au

reclamat faptul că au semnat "în alb" contractele de asistență

juridică încheiate cu intimații, cum și împuternicirile avocațiale aferente.

Pentru sumele remise

de intimat s-au încheiat chitanțe, intimatul reținând o sumă de 3000 RON drept

onorariu de succes, care însă a fost restituită petiționarului conform

chitanței întocmite la 02 mai 2007.

Din actele dosarului

a rezultat încheierea unui contract de asistență juridică fără însă a se putea

desprinde concluzia existenței unor elemente de natură infracțională. Faptul că

intimații au achitat sumele primite de la debitor nu imediat, ci în tranșe și

într-un anumit interval de timp, nu echivalează cu un mod fraudulos de

gestionare a banilor. Nu au rezultat nici indicii privind inducerea sau

menținerea în eroare a petiționarilor în momentul încheierii contractele de

asistență juridică.

Ca atare, instanța de

fond a reținut că soluția procurorului este legală iar plângerea petiționarilor

nefondată.

Împotriva soluției

pronunțată de instanța de fond, au declarat recurs petiționarii M.P. și M.M.R.

solicitând casarea acesteia și în rejudecare admiterea plângerii și trimiterea

cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimații avocați.

În susținerea

recursului au fost depuse înscrisuri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursurile în conformitate cu prevederile art.

385

14

C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Ca o garanție a

respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de

procuror, să facă plângere împotriva acestora.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană a cărei interese

legitime au fost vătămate.

Accesul liber la

justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de

procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de

altfel au procedat și petiționarii prin plângerea ce face obiectul cauzei de

față.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, la data de 19 martie 2007 între

petiționarii și avocatul S.F.V. s-a încheiat un contract de asistență juridică

nr. 300008/2007, obiectul contractului fiind "formulare și semnare cereri,

deschidere cont, efectuare operații de cont, precum și orice alte demersuri

necesare în vederea recuperării integrale a creanței de la debitorul SC P. SA

în cadrul Dosarului nr. 15/2007 al Biroului Executorului judecătoresc

V.P.", în cuprinsul acestui contract fiind înserat și un onorariu de

succes în valoare de 3.000 RON.

Audiat fiind de către

organele de urmărire penală, intimatul S.F.V. a arătat că în virtutea

contractului încredințat de petiționarul M.P., a încheiat la data de 29

ianuarie 2007 contractul de executare silită cu Biroul Executorului

Judecătoresc "P.V.", executor care, la datele de 22 martie 2007 și 28

martie 2007, a procedat la distribuirea sumei de 63.600 RON provenită din

executare, conform ordinelor de plată din 28 martie 2007 și din 2 aprilie 2007

emise de A.B., în contul bancar ce a fost deschis în baza împuternicirii de

petiționarul M.P.

Banii încasați, ca

urmare a executării silite, au fost predați petiționarului M.P., întocmindu-se

înscrisuri aferente iar în ceea ce privește onorariul de succes, făptuitorul

S.F.V. a arătat că și acesta a fost restituit aceluiași petiționar.

Cât privește semnarea

"în alb" a contractelor de asistență juridică și a împuternicirilor

avocațiale aferente, făptuitorul S.F.V. a arătat că, acestea au fost semnate

după completarea lor în întregime.

Executarea cu

întârziere, executarea necorespunzătoare a unui contract de asistență juridică

nu atrage în mod obligatoriu reținerea infracțiunii de înșelăciune în

condițiile în care nu se poate dovedi, cu certitudine, o inducere sau o

menținere în eroare, care să fi avut un rol esențiale în încheierea sau

executarea acestuia.

Petiționarii aveau posibilitatea,

- dacă susținerile acestora sunt reale - să nu semneze contractul de asistență

juridică, decât după completarea în întregime a conținutului său. Orice

neînțelegere rezultată din îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

stabilite prin voința părților, probe constituie, eventual, un litigiu civil și

nu penal.

Făptuitorii S.F.V. și

S.F.A. și-au îndeplinit, în calitatea acestora de avocați, obligațiile avute

prin contract astfel că, în lipsa unor probe evidente nu poate fi dispusă

desființarea rezoluției procurorului și trimiterea cauzei la parchet în vederea

începerii urmăririi penale.

Așa fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate

de petiționarii M.P. și M.M.R. împotriva Sentinței penale nr. 359 din 07

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenții petiționari vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.P. și M.M.R. împotriva

Sentinței penale nr. 359 din 07 decembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2010.