ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2278/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2278/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 464 din 7 iulie 2009 a Tribunalului lași a fost condamnat inculpatul O.F.l. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 20 rap.la art. 174 - 176 lit. b) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. S-a făcut aplic.art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit de lemn și a unei bucăți de lemn de 90 cm, bunuri folosite la comiterea infracțiunii. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile și obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 5.000 RON daune morale către partea civilă C.A.
și 800 RON daune morale către partea civilă C.M. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. cu ref. a art. 313 din Legea nr. 95/2006 au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile și obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 3.028,25 RON cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.C.P. lași, la 73,46 RON plus dobânda de referință B.N.R. cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.C.U. S.S. lași și la 1.018 RON cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.A.J. lași. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 C. proc.
pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 2.618 RON cheltuieli judiciare către partea civilă C.M. și la 952 RON cheltuieli judiciare către partea civilă C.A. S-a reținut în esență că în noaptea de 8/9 septembrie 2008,în aceleași împrejurări de loc și de timp, cu un cuțit cu lamă metalică în lungime de 15 cm, inculpatul minor O.F.l. a aplicat inițial părții vătămate C.A. două lovituri în zona toracelui provocându-i leziuni grave care au necesitat intervenție chirurgicală și care au pus în primejdie viața victimei, după care, cu același cuțit, a lovit-o și pe partea vătămată C.M. în aceeași zonă a corpului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7 - 9 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul O.F.l. și părțile vătămate C.A. și C.M. Prin Decizia penală nr. 175 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori s-a luat act de declarația părții civile C.A. privind retragerea apelului. Au fost respinse ca nefondate apelurile inculpatului și părții civile C.M. Au fost obligați apelanții la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul O.F.l. La termenul de judecată din 10 iunie 2010, inculpatul personal a declarat că înțelege să-și retragă calea de atac declarată, manifestare de voință de care urmează a se lua act în condițiile art. 385 4 C. proc.
pen. rap.la art. 369 C. proc. pen. Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E la act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat O.F.l. împotriva Deciziei penale nr. 175 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.