ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1440/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 4 din 28 ianuarie 2010, Curtea de

Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C.

proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara R.V.,

prin mandatar R.I., împotriva Ordonanței nr. 170/P/2008 din 9 iunie 2008 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a Ordonanței nr. 757/II/2/2008 din 29

iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționara a fost obligată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 C. proc. pen.,

petiționara a fost obligată să plătească intimatei R.C.C. suma de 2255 RON cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin plângerea penală înregistrată la

data de 7 aprilie 2008, petiționarii R.V. și R.I. au solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitorilor S.M., S.M.F., B.S. și a executorului

judecătoresc R.C.C., susținând că primii îi împiedică să folosească locuința

situată în Petroșani, iar executorul judecătoresc a refuzat să pună în

executare hotărârile judecătorești prin care pârâții făptuitori erau obligați

să permită accesul petiționarei, în imobil și să deblocheze ușa de la intrarea

principală.

Ulterior, la data de 30 aprilie

2008, petiționarul a înregistrat o precizare a plângerii în care a reclamat

modul defectuos în care s-a realizat executarea silită de către executorul

judecătoresc, respectiv faptul că acesta din urmă a refuzat să pretindă

debitoarei predarea tuturor cheilor de la imobilul în discuție, astfel încât să

se asigure efectiv accesul petiționarilor.

Prin Ordonanța nr. 170/P/2008 din 9

iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art.

228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 38 și art. 45 din

același cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita R.C.C. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., precum și

disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani cu privire la S.M. ș.a.

Împotriva acestei soluții,

petiționarul R.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind respinsă prin Ordonanța nr.

757/II/2/2008 din 29 iulie 2008, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că în mod

corect procurorul a reținut că în exercitarea atribuțiilor sale, făptuitoarea a

executat întocmai cele dispuse de către instanța de judecată, iar cât privește

punerea în executare a hotărârii, s-a încheiat un proces-verbal la data de 18

aprilie 2008, care a fost semnat de către creditor prin mandatarul său.

S-a mai arătat că împotriva

refuzului executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea

judecătorească, petiționarul se putea adresa instanței de judecată, în baza

art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, spre a solicita ca acesta să fie obligat

a pune în executare titlul executoriu.

Conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., petiționara R.V., prin mandatar R.I., s-a adresat cu plângere

instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Alba

Iulia.

În motivarea plângerii, petiționarii

au susținut, în esență, că soluția pronunțată prin cele două ordonanțe atacate,

de neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc R.C.C. este

netemeinică și nelegală, deoarece refuzul acesteia de a executa Hotărârea nr.

3499/2007 și Încheierea nr. 73/2008 întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu.

Prin Sentința penală nr. 4 din 28

ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea, ca nefondată, cu

motivarea că nu se poate susține că executorul judecătoresc a refuzat

executarea ori a îndeplinit cu intenție, în mod defectuos, actul de executare.

S-a reținut că între executor și

creditor a intervenit pe parcursul executării titlului o divergență în ceea ce

privește modalitatea de interpretare a titlului executoriu, executorul

susținând că obligația potrivit titlului este de a asigura deblocarea unei

singure uși, care este prima la intrarea în imobil, în timp ce creditorul

afirmă că titlul îi conferă dreptul de a obține deblocarea ambelor uși, care în

fapt asigură accesul efectiv în imobil, într-o asemenea situație divergența

fiind susceptibilă de a fi soluționată ori prin procedura contestației la

titlu, în care să se urmărească explicitatea conținutului acesteia, ori în

procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 188/2000.

Împotriva sentinței penale

sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs petiționara R.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În memoriul depus la dosarul cauzei,

recurenta petiționară, prin apărătorul său ales, avocat D.S., a invocat

dispozițiile art. 385

9

pct. 5, pct. 3 și pct. 9 coroborat cu art.

385

9

pct. 17

1

și cu art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, aceste

concluzii fiind formulate și oral de apărător cu prilejul dezbaterii

recursului.

A mai susținut apărătorul

petiționarei că procurorul nu a pus concluzii pe fondul cauzei deduse

judecății; că acesta era de fapt incompatibil, precum și faptul că hotărârea

atacată este nemotivată, nefăcându-se referire la probele solicitate.

Examinând recursul potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) și art. 385

14

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Din analiza cauzei se poate observa

că nu există niciun indiciu care să ateste faptul că intimata executor

judecătoresc R.C.C., în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu

ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, de natură să

cauzeze o vătămare intereselor legale ale petiționarei.

Așadar, în speța de față, nu au fost

identificate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului

de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa

intimata nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere

intereselor legale ale petiționarei.

Cât privește susținerea că

procurorul, incompatibil de altfel, nu a pus concluzii pe fondul cauzei, Curtea

apreciază că prezența acestuia în instanță, care a fost legal sesizată, este

evidentă, aspect care se poate verifica pe baza înregistrării ședinței de

judecată, neconsemnarea concluziilor reprezentantului parchetului putând

constitui cel mult un motiv de nulitate relativă.

Referitor la cealaltă critică formulată,

potrivit căreia hotărârea nu ar fi fost motivată, Curtea constată că instanța

de fond a realizat o motivare amplă, corespunzătoare situației de fapt reținute

la dosarul cauzei.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază

că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc R.C.C., iar Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

Pe cale de consecință, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de

petiționară urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurenta petiționară R.V. împotriva Sentinței penale nr. 4 din 28 ianuarie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2010.