ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1440/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1440/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 4 din 28 ianuarie 2010, Curtea de
Apel Alba Iulia, secția penală, în baza art. 278
1
pct. 8 lit. a) C.
proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara R.V.,
prin mandatar R.I., împotriva Ordonanței nr. 170/P/2008 din 9 iunie 2008 a Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a Ordonanței nr. 757/II/2/2008 din 29
iulie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Alba Iulia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., petiționara a fost obligată la plata sumei de 350 RON, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 C. proc. pen.,
petiționara a fost obligată să plătească intimatei R.C.C. suma de 2255 RON cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință,
Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că prin plângerea penală înregistrată la
data de 7 aprilie 2008, petiționarii R.V. și R.I. au solicitat tragerea la
răspundere penală a făptuitorilor S.M., S.M.F., B.S. și a executorului
judecătoresc R.C.C., susținând că primii îi împiedică să folosească locuința
situată în Petroșani, iar executorul judecătoresc a refuzat să pună în
executare hotărârile judecătorești prin care pârâții făptuitori erau obligați
să permită accesul petiționarei, în imobil și să deblocheze ușa de la intrarea
principală.
Ulterior, la data de 30 aprilie
2008, petiționarul a înregistrat o precizare a plângerii în care a reclamat
modul defectuos în care s-a realizat executarea silită de către executorul
judecătoresc, respectiv faptul că acesta din urmă a refuzat să pretindă
debitoarei predarea tuturor cheilor de la imobilul în discuție, astfel încât să
se asigure efectiv accesul petiționarilor.
Prin Ordonanța nr. 170/P/2008 din 9
iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în baza art.
228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 38 și art. 45 din
același cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita R.C.C. sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., precum și
disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani cu privire la S.M. ș.a.
Împotriva acestei soluții,
petiționarul R.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta fiind respinsă prin Ordonanța nr.
757/II/2/2008 din 29 iulie 2008, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că în mod
corect procurorul a reținut că în exercitarea atribuțiilor sale, făptuitoarea a
executat întocmai cele dispuse de către instanța de judecată, iar cât privește
punerea în executare a hotărârii, s-a încheiat un proces-verbal la data de 18
aprilie 2008, care a fost semnat de către creditor prin mandatarul său.
S-a mai arătat că împotriva
refuzului executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea
judecătorească, petiționarul se putea adresa instanței de judecată, în baza
art. 53 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, spre a solicita ca acesta să fie obligat
a pune în executare titlul executoriu.
Conform dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., petiționara R.V., prin mandatar R.I., s-a adresat cu plângere
instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Alba
Iulia.
În motivarea plângerii, petiționarii
au susținut, în esență, că soluția pronunțată prin cele două ordonanțe atacate,
de neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc R.C.C. este
netemeinică și nelegală, deoarece refuzul acesteia de a executa Hotărârea nr.
3499/2007 și Încheierea nr. 73/2008 întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de abuz în serviciu.
Prin Sentința penală nr. 4 din 28
ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea, ca nefondată, cu
motivarea că nu se poate susține că executorul judecătoresc a refuzat
executarea ori a îndeplinit cu intenție, în mod defectuos, actul de executare.
S-a reținut că între executor și
creditor a intervenit pe parcursul executării titlului o divergență în ceea ce
privește modalitatea de interpretare a titlului executoriu, executorul
susținând că obligația potrivit titlului este de a asigura deblocarea unei
singure uși, care este prima la intrarea în imobil, în timp ce creditorul
afirmă că titlul îi conferă dreptul de a obține deblocarea ambelor uși, care în
fapt asigură accesul efectiv în imobil, într-o asemenea situație divergența
fiind susceptibilă de a fi soluționată ori prin procedura contestației la
titlu, în care să se urmărească explicitatea conținutului acesteia, ori în
procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 188/2000.
Împotriva sentinței penale
sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs petiționara R.V.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În memoriul depus la dosarul cauzei,
recurenta petiționară, prin apărătorul său ales, avocat D.S., a invocat
dispozițiile art. 385
9
pct. 5, pct. 3 și pct. 9 coroborat cu art.
385
9
pct. 17
1
și cu art. 385
6
alin. (3) C.
proc. pen., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii
atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, aceste
concluzii fiind formulate și oral de apărător cu prilejul dezbaterii
recursului.
A mai susținut apărătorul
petiționarei că procurorul nu a pus concluzii pe fondul cauzei deduse
judecății; că acesta era de fapt incompatibil, precum și faptul că hotărârea
atacată este nemotivată, nefăcându-se referire la probele solicitate.
Examinând recursul potrivit
dispozițiilor art. 278
1
alin. (7) și art. 385
14
C. proc.
pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Din analiza cauzei se poate observa
că nu există niciun indiciu care să ateste faptul că intimata executor
judecătoresc R.C.C., în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu
ar fi îndeplinit un act sau l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, de natură să
cauzeze o vătămare intereselor legale ale petiționarei.
Așadar, în speța de față, nu au fost
identificate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului
de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa
intimata nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere
intereselor legale ale petiționarei.
Cât privește susținerea că
procurorul, incompatibil de altfel, nu a pus concluzii pe fondul cauzei, Curtea
apreciază că prezența acestuia în instanță, care a fost legal sesizată, este
evidentă, aspect care se poate verifica pe baza înregistrării ședinței de
judecată, neconsemnarea concluziilor reprezentantului parchetului putând
constitui cel mult un motiv de nulitate relativă.
Referitor la cealaltă critică formulată,
potrivit căreia hotărârea nu ar fi fost motivată, Curtea constată că instanța
de fond a realizat o motivare amplă, corespunzătoare situației de fapt reținute
la dosarul cauzei.
Așa fiind, Înalta Curte apreciază
că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul
judecătoresc R.C.C., iar Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre
temeinică și legală.
Pe cale de consecință, în temeiul
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de
petiționară urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare
către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de recurenta petiționară R.V. împotriva Sentinței penale nr. 4 din 28 ianuarie
2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.
Obligă recurenta petiționară la
plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
15 aprilie 2010.