ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3163/2011

Prin cererea adresată Înaltei Curți la data de 15 noiembire 2010 reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Președintele României – B.T., obligarea acestuia să recunoască și să stabilească o nouă ordine mondială care constă în formarea unei guvernări comuniste pe plan mondial, încetarea activității Consiliului N.A. și deființarea U.E., ca urmare a acordării autorizației pe calea procedurii de aprobare tacită. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a adresat cu memorii mai multor autorități și organisme internaționale cu aceste solicitări, în perioada 7 aprilie 2008 și până la data introducerii acțiunii, dar nu a primit răspuns, apreciind astfel că a fost însușit conținutul memoriilor sale.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, în vederea anulării actului, a recunoașterii dreptului pretins sau a interesului legitim și a reparării pagubei ce i-a fost cauzată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.

În înțelesul legii, prin „persoană vătămată" se înțelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri" [art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare], iar „dreptul vătămat" este definit, prin art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, „orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ". Prin „interes legitim privat" se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat" (art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004), iar prin „interes legitim public" se înțelege „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice". Se asimilează actelor administrative unilaterale, cum prevede expres art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, „și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz,

faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal". Instanța de contencios administrativ competentă să soluționeze, în primă instanță, o acțiune în contencios administrativ, este desemnată prin dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aceasta fiind tribunalul administrativ-fiscal, în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și a celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, în situația litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și a celor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este competentă material să soluționeze, în primă instanță, o acțiune în contencios administrativ, această structură organizatorică a instanței supreme având atribuția de a judeca, potrivit dispozițiilor art. 21 și art. 23 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de Curțile de Apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nici o altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața Curților de Apel, cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în C. proc.

civ., conflictele de competență, în cazurile prevăzute de lege, precum și orice alte cereri prevăzute expres de lege. Potrivit art. 159 pct. 1 din C. proc. civ., necompetența este de ordine publică atunci când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești, așadar, competența generală este reglementată de norme imperative, de la care părțile nu pot deroga. În speță, reclamantul invocă aspecte politice pentru soluționarea cărora nu sunt competente instanțele judecătorești, caz în care soluția cererii nu poate fi alta decât aceea de respingere. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea reclamantului ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea formulată de F.I., ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.