ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1618/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1618/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului

penal de față,

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 18 din 6 octombrie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori, în Dosarul nr. 18c/54/2010, s-a respins ca nefondată plângerea

formulată de petentul M.C. împotriva Ordonanței nr. 398/P/2009 din 20 iulie

2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe

intimata Ș.F., menținându-se această ordonanță.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că intimata, în calitate de notar, nu a încălcat

dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât primul contract

de vânzare-cumpărare încheiat între soții T. și soții B. nu este fundamentat pe

o cauză ilicită, fiind încheiat în condițiile obligatorii ale dispozițiilor

legale menționate, că notarul nu a avut posibilitatea să administreze probe

pentru a stabili care este scopul real al celor două contracte de

vânzare-cumpărare, acesta fiind atributul instanței de judecată.

În ceea ce privește

extractele de carte funciară nr. x și nr. y din anul 2008, s-a reținut că

acestea au fost prezentate de vânzători și că nu există motiv ca intimata, în

calitate de notar, să pună la îndoială autenticitatea sau exactitatea datelor

cuprinse în extrase.

Faptul că notarul a

autentificat contractul subsecvent din 15 ianuarie 2008 în aceeași zi, fără ca

vânzătorii să fi devenit proprietari tabulari, reprezintă practica notarului

intimat, aspect care-i permite celui din urmă îndreptățit să ceară înscrierea

dobândirilor necesare odată cu aceea a dreptului său.

S-a mai reținut că

aspectele reținute nu au conotații penale în sensul învederat de petent, astfel

încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C.

pen. pentru care acesta a solicitat a se face cercetări penale.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, în esență, pentru următoarele motive:

- instanța de fond

trebuia să realizeze o examinare nemijlocită a activității intimatei, în

calitate de notar, în legătură cu autentificarea celor două contracte de

vânzare-cumpărare și respectiv a încheierii de îndreptare eroare materială din

27 martie 2008 în raport de obligațiile sale, conform art. 6 și respectiv art.

43 alin. (2) și (3) și art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 și ale

art. 70 din cuprinsul Regulamentului de punere în aplicare a legii, aprobat

prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C/1995.

Instanța de fond nu a

analizat activitatea intimatei, în raport cu dispozițiile legale, întrucât la

încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, cu bună știință, nu a

verificat dacă părțile dețineau toate înscrisurile obligatorii potrivit legii,

nu a verificat calitatea de persoană îndreptățită a cumpărătorilor B. care,

chiar dacă erau foștii proprietari, nu au respectat obligația de notificare a

chiriașilor, prevăzută de art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu a

verificat dacă cei doi vânzători T. erau căsătoriți și a autentificat cele două

contracte de vânzare-cumpărare succesive în baza unui singur extras de carte

funciară.

Instanța de fond a

reținut că intimata și-a încălcat cu bună-știință obligațiile de serviciu, iar

instanțele civile, care au stabilit (cu autoritate de lucru judecat) că nu erau

îndeplinite condițiile legale la încheierea celor două contracte de

vânzare-cumpărare, au dispus anularea acestora pentru cauză ilicită și fraudă

la lege.

A solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând să se admită plângerea

formulată împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

și în temeiul art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., desființarea

ordonanței atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea

judecării, în complet legal constituit, pe baza probelor existente la dosar, în

subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate,

desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea

urmăririi penale față de intimată sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Intimata a solicitat

respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii recurate întrucât

notarul public a respectat dispozițiile legale la autentificarea celor două

acte, întrucât imobilul nu era interzis la înstrăinare, că aceasta se făcea de

către o persoană îndreptățită expres prevăzută de lege, conform art. 3 din

Legea nr. 10/2001, respectiv fostul proprietar.

A mai arătat că nu

este fondată susținerea referitoare la nerespectarea notificării, întrucât

prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 au caracterul unei norme

dispozitive, de la care părțile puteau deroga. Pentru autentificarea actului,

notarul public a obținut extrasul de Carte Funciară, iar promisiunea de

vânzare-cumpărare al cărei beneficiar era recurentul-petent nu a fost notată în

Cartea Funciară.

Recursul este

nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petent, dar și a

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că

hotărârea recurată este legală și temeinică.

Conform dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., judecătorul soluționând

plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri nou prezentate.

În raport de

dispozițiile legale menționate, judecătorul fondului a verificat ordonanța

atacată pe baza materialului probator din dosarul cauzei și a înscrisurilor nou

prezentate, reținând în considerentele sentinței recurate aspectele care au

făcut obiectul criticilor formulate de petent.

Astfel, critica

formulată de petent conform căreia procurorul trebuie să se pronunțate prin

rezoluție și nu prin ordonanță nu este întemeiată, întrucât potrivit art. 203

C. proc. pen., în cadrul urmăririi penale, organul de urmărire penală dispune

prin ordonanță doar acolo unde legea prevede în mod expres aceasta.

Prin ordonanța

atacată procurorul a dispus pe lângă neînceperea urmăririi penale față de

intimata Ș.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și disjungerea cauzei și

declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova

în vederea efectuării de cercetări penale față de alte persoane din același

dosar. Or, potrivit art. 45 pct. 1

2

, declinarea de competență se

dispune prin ordonanță, așa cum în mod corect s-a procedat.

În analiza

activității intimatei, în calitate de notar, judecătorul fondului a avut în

vedere, în mod corect, Sentința nr. 6959 din 24 aprilie 2009 pronunțată de

Judecătoria Craiova, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 969 din 14

septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis

acțiunea formulată de petentul (reclamant) M.C. și s-a constatat nulitatea

absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare și a încheierii de

îndreptare din 27 martie 2008 încheiate de Biroul Notarului Public Ș.F.

De asemenea,

judecătorul fondului a sesizat în mod corect că din considerentele hotărârilor

civile, în cauză, au relevanță doar aspectele care stabilesc dacă notarul a

încheiat cele două contracte de vânzare-cumpărare cu rea-credință. În

considerentele ambelor hotărâri civile se reține că primul contract de

vânzare-cumpărare încheiat între soții T. și soții B. nu este întemeiat pe o

cauză ilicită, ci în condițiile derogatorii ale art. 43 din Legea nr. 10/2001,

condiții care se verificau și erau incidente în cauză. Mai mult, instanța

civilă a reținut că soții B. au fost doar intermediari în transmiterea

proprietății de la soții T. către SC F. SRL Craiova, vânzare care altfel nu ar

fi fost posibilă în condițiile reglementate de art. 9 din Legea nr. 112/1995.

În aceste condiții s-a considerat că cele două contracte de vânzare-cumpărare

trebuie privite ca operațiune juridică unică tocmai pentru a înlătura

interdicția de vânzare a imobilului în termenul de 10 ani reglementat de art. 9

din Legea nr. 112/1995.

Judecătorul fondului

a reținut în mod corect că, la întocmirea actului, intimata-notar public nu a

încălcat dispozițiile art. 45 și art. 6 din Legea nr. 36/1995 și că nu putea

refuza încheierea actului notarial solicitat deoarece nu se regăseau în speță

situațiile prevăzute de art. 6 din legea sus-menționată, adică actul solicitat

să fi fost contrar legii sau bunelor moravuri.

Din copia legalizată

a Cărții Funciare nr. x Craiova rezultă că s-a notat convenția autentificată

sub nr. z/2004 de BNP Z.A. și actul adițional autentificat sub nr. a/2004 de

BNP Z.A. încheiat între promitenții vânzători T.M. și Ș. pe de o parte, și M.C.

și M.D.M., pe de altă parte, la data de 28 ianuarie 2008, deci ulterior

încheierii actelor autentificate sub nr. b și c din 15 ianuarie 2008.

Astfel, intimata nu

putea să aibă cunoștință de existența acestei promisiuni de vânzare-cumpărare

și nici de litigiul dintre părți, care a fost notat la 30 aprilie 2009 sub nr.

crt. 8 partea a II-a a Cărții Funciare x.

În aceste condiții a

reținut judecătorul fondului că la data autentificării actelor de

vânzare-cumpărare, din declarațiile părților nu s-a putut constata intenția de

fraudare a legii.

Chiar dacă ulterior,

prin Sentința civilă nr. 6959 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria

Craiova s-a constatat nulitatea absolută a celor două acte de vânzare-cumpărare

succesive pentru fraudă la lege, acest fapt nu se datorează activității ilicite

a notarului public, deoarece la momentul încheierii actului, din dovezile ce

i-au fost prezentate, acesta nu putea constata cauza ilicită, scopul pentru

care erau încheiate actele, ci este atributul instanței de judecată.

În ceea ce privește

extrasul de carte funciară nr. d și e din 11 ianuarie 2008, se reține că

acestea au fost prezentate de vânzători, neexistând niciun motiv pentru care

intimata-notar public să pună la îndoială autenticitatea sau exactitatea

datelor înscrise în actele extrase.

Cele două extrase de

carte funciară nu sunt nule, întrucât nu au fost emise cu încălcarea

dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 7/1996, conform căreia se interzice

emiterea unui al doilea extras de carte funciară în primele 5 zile de

valabilitate ale primul extras, întrucât ele vizează două aspecte diferite, un

extras privește proprietatea exclusivă, respectiv apartamentul situat în

Craiova str. A.C. jud. Dolj, iar cel de-al doilea extras privește părțile de proprietate

comună, indiviză ale aceluiași imobil; aceasta este de fapt explicația că cele

două extrase sunt emise pentru cărți funciare diferite cu nr. y și x.

În acest fel,

instanța a respectat dispozițiile art. 54 din Legea nr. 76/1996, întrucât au

fost solicitate extrasele de carte funciară pentru autentificare - d și e din

11 ianuarie 2008.

În mod corelativ,

critica potrivit căreia notarul nu avea voie să autentifice contractul din

primul act autentic nr. b din 15 ianuarie 2008 este neîntemeiată.

Mențiunile care se

fac în Cartea Funciară nu au rol constitutiv de drepturi în ceea ce privește

transmiterea de proprietate, ci doar rol pentru opozabilitate. Dobânditorul

unui drept de proprietate printr-un act constitutiv sau translativ de

proprietate devine proprietar ca efect al consimțământului părților, exprimat

în forma reglementată de lege (în speță - forma autentică) și după ce a devenit

proprietar el poate să dispună de dreptul său printr-un act subsecvent de

intabulare a dreptului său cu privire la primul act, intabulare având doar

efecte de opozabilitate.

Mai mult, faptul că

în aceeași zi notarul a autentificat contractul subsecvent nr. c din 15

ianuarie 2008, fără ca vânzătorii să fi devenit proprietari tabulari nu este un

caz singular, în practica BNP Ș.F., așa cum rezultă din contractele

autentificate la 9 iunie 2006, 12 iunie 2006, 13 aprilie 2006, 17 aprilie 2006,

16 iulie 2007, 17 iulie 2007, 10 mai 2010, art. 23 din Legea nr. 7/1996,

permițându-i „celui din urmă îndreptățit”, să ceară înscrierea dobândirilor

succesive odată cu aceea a dreptului său.

Pe de altă parte,

vânzătorii B.O. și B.C.I. au declarat în fața notarului că apartamentul este

proprietatea lor, nu a mai fost înstrăinat sau ipotecat, iar cumpărătorul SC F.

SRL, reprezentat prin P.C., a declarat că are cunoștință de situația de fapt și

de drept a apartamentului, nu este grevat de sarcini și nu este ipotecat.

În acest context, s-a

apreciat că Sentința civilă nr. 6959 din 24 aprilie 2009, a Judecătoriei

Craiova, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 969 din 14 septembrie 2010,

a Curții de Apel Craiova nu este suficientă pentru a se constata că notarul

public în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, a îndeplinit acte

în mod defectuos, prin care a cauzat o vătămare a intereselor legale ale

petentului sau că ar fi indus în eroare vreo persoană cu prilejul

autentificării celor două contracte de vânzare-cumpărare, în condițiile în care

aspectele constatate prin hotărârea respectivă au caracter civil, fără a avea

conotații penale

Pentru considerentele

arătate, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul M.C.

împotriva Sentinței penale nr. 180 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o menține ca

legală și temeinică.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea

recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.C. împotriva Sentinței penale nr. 180

din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2011.