ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2012

Deliberând asupra contestației în

anulare de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 14

martie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a respins ca fiind nefondată plângerea formulată de petenta S.A.

Inotești, prin lichidator judiciar C.C. IPURL, împotriva rezoluției nr. 373/P

din 16 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva acestei hotărâri

petiționara S.A. Inotești, prin lichidator judiciar C.C. IPURL, a formulat

contestație în anulare.

Prin sentința nr. 37 din 5 martie

2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza art. 42 raportat la art. 389 alin. (1) C. proc. pen. a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În motivarea acestei soluții s-a

arătat că contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a), b),

c) și e) C. proc. pen. se introduce la instanța de recurs care a pronunțat

hotărârea a cărei anulare se cere, potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen.

În raport de aceste dispoziții

legale imperative, s-a precizat că, în cazul în care, hotărârea atacată prin

calea de atac extraordinară - de retractare - a contestației în anulare, este

definitivă, la instanța de fond [conform art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., de exemplu], competența de a soluționa contestația în anulare și de

a se pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității acesteia, ca fază

premergătoare dar obligatorie celei a judecății, îi revine instanței de recurs,

fiindcă modalitatea în care hotărârea atacată a devenit definitivă (în puterea

legii sau urmare exercitării ori neexercitării căilor legale de atac) nu poate

modifica regulile de competență ce stabilesc instanța competentă pentru

soluționarea contestației în anulare.

Cum față de o curte de apel, ca

instanță de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de recurs,

s-a arătat că prezenta contestație în anulare trebuie soluționată în raport de

normele cu caracter imperativ care guvernează competența instanțelor

judecătorești.

Înalta Curte reține că potrivit art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată în temeiul alin. (8) al

art. 278

1

C. proc. pen., este definitivă.

În cauză, contestație în anulare este

formulată împotriva sentinței penale nr. 60 din 14 martie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 206/42/2011, prin care s-a respins

plângerea petentei S.A. Inotești împotriva rezoluției nr. 373/P/2010 din 16

decembrie 2010, adoptată de procuror, sentința fiind definitivă.

Într-adevăr, potrivit art. 389 alin.

(1) C. proc. pen., competentă a judeca contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., este instanța de recurs.

În speță, însă, în raport de

dispozițiile actuale ale art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen.,

sentința pronunțată în materia plângerilor împotriva rezoluțiilor sau

ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, astfel

că în niciun caz, Înalta Curte nu ar fi fost instanță de recurs, o astfel de

hotărâre nefiind, deci, susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe

calea de atac a recursului.

Situația nu poate fi asimilată cu

cauzele pentru care legea procesual penală permite exercitarea căii ordinare a

recursului.

Prin art. 129 din Constituție a fost

statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția

judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către

instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport de principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiționată de

exercitarea acestuia în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și

termenele stabilite de lege sau judecător.

Aceste exigențe exclud examinarea în

fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât

cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Prin urmare, văzând dispozițiile

art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., posibilitatea legală a declarării

recursului împotriva unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) C.

proc. pen., este exclusă.

Recunoașterea unei căi de atac în

alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o

încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional

al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca

inadmisibilă, în ordinea de drept, considerarea Înaltei Curți ca instanță de

recurs, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea ce formează obiectul

contestației în anulare.

Față de toate argumentele

prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite

contestația în anulare formulată de S.A.

Inotești prin lichidator judiciar C.C. IPURL, spre soluționare, la Curtea de

Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite contestația în anulare formulată

de S.A. Inotești prin lichidator judiciar C.C. IPURL, spre soluționare, la

Curtea de Apel Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27

iunie 2012.