ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2290/2012

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din 14 martie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca fiind nefondată plângerea formulată de petenta S.A. Inotești, prin lichidator judiciar C.C. IPURL, împotriva rezoluției nr. 373/P din 16 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Împotriva acestei hotărâri petiționara S.A. Inotești, prin lichidator judiciar C.C. IPURL, a formulat contestație în anulare. Prin sentința nr. 37 din 5 martie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 42 raportat la art. 389 alin. (1) C. proc.

pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. În motivarea acestei soluții s-a arătat că contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen. se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen. În raport de aceste dispoziții legale imperative, s-a precizat că, în cazul în care, hotărârea atacată prin calea de atac extraordinară - de retractare - a contestației în anulare, este definitivă, la instanța de fond [conform art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., de exemplu], competența de a soluționa contestația în anulare și de a se pronunța asupra admisibilității sau inadmisibilității acesteia, ca fază premergătoare dar obligatorie celei a judecății, îi revine instanței de recurs, fiindcă modalitatea în care hotărârea atacată a devenit definitivă (în puterea legii sau urmare exercitării ori neexercitării căilor legale de atac) nu poate modifica regulile de competență ce stabilesc instanța competentă pentru soluționarea contestației în anulare. Cum față de o curte de apel, ca instanță de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de recurs, s-a arătat că prezenta contestație în anulare trebuie soluționată în raport de normele cu caracter imperativ care guvernează competența instanțelor judecătorești.

Înalta Curte reține că potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată în temeiul alin. (8) al art. 278 1 C. proc. pen., este definitivă. În cauză, contestație în anulare este formulată împotriva sentinței penale nr. 60 din 14 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 206/42/2011, prin care s-a respins plângerea petentei S.A. Inotești împotriva rezoluției nr. 373/P/2010 din 16 decembrie 2010, adoptată de procuror, sentința fiind definitivă. Într-adevăr, potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. pen., competentă a judeca contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc.

pen., este instanța de recurs. În speță, însă, în raport de dispozițiile actuale ale art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., sentința pronunțată în materia plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă, astfel că în niciun caz, Înalta Curte nu ar fi fost instanță de recurs, o astfel de hotărâre nefiind, deci, susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar pe calea de atac a recursului. Situația nu poate fi asimilată cu cauzele pentru care legea procesual penală permite exercitarea căii ordinare a recursului. Prin art. 129 din Constituție a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

În raport de principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acestuia în condițiile legii. Potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Aceste exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Prin urmare, văzând dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., posibilitatea legală a declarării recursului împotriva unei hotărâri pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) C. proc.

pen., este exclusă. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca inadmisibilă, în ordinea de drept, considerarea Înaltei Curți ca instanță de recurs, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare. Față de toate argumentele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție va trimite contestația în anulare formulată de S.A. Inotești prin lichidator judiciar C.C. IPURL, spre soluționare, la Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite contestația în anulare formulată de S.A. Inotești prin lichidator judiciar C.C. IPURL, spre soluționare, la Curtea de Apel Ploiești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iunie 2012.