ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3263/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și

fiscal, reclamanta V.A.E. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul C.C.P.N., solicitând

revocarea în tot a Ordinului Ministrului C.C.P.N. nr. 66 din 17 martie 2009 și,

în consecință, revocarea în tot a dispoziției Secretarului General al Ministrului

C.C.P.N. nr. 1077 din 19 martie 2009 prin care i-a încetat raportul de serviciu,

reîncadrarea pe funcția deținută anterior, aceea de director, obligarea pârâtului

la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate,

și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada cuprinsă între

data încetării raportului de serviciu și cea a reîncadrării efective, cu cheltuieli

de judecată.

În fapt, a arătat reclamanta

că a ocupat prin concurs în cadrul Ministerului C.C.P.N. funcția de director al

Direcției Muzee, Colecții și Garanții Guvernamentale.

La data de 19 martie 2009,

prin adresa din 19 martie 2009 a Secretarului General al Ministerului, i s-a comunicat

că, urmare a reorganizării Ministerului, s-a dispus eliberarea sa din funcția publică

de conducere la expirarea termenului de preaviz de 30 de zile, oferindu-i-se postul

vacant aferent funcției publice de execuție de consilier clasa I gradul principal

treapta I de salarizare, din structura Direcției muzee, colecții și arte vizuale.

Temeiul de drept al încetării

raportului de serviciu l-a reprezentat ordinul Ministrului C.C.P.N. din 17

martie 2009, precum și dispozițiile art. 97 lit. c) art. 99 alin. (1) lit. b) și

e) alin. (2), (3) și (5), art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

urmând ca, până la 16 aprilie 2009, să își precizeze poziția referitor la postul

vacant oferit.

Reclamanta și-a manifestat

în mod expres refuzul de a accepta postul și a formulat, în termen legal, plângere

prealabilă din 14 aprilie 2009, la care pârâtul a răspuns prin adresa din 11

mai 2009 a Secretarului General.

A susținut reclamanta,

referitor la nelegalitatea actelor atacate, că ordinul Ministrului C.C.P.N. din

09 martie 2009 nu a fost publicat niciodată în M. Of. al României, Partea I.

Publicarea în M. Of. al

României Partea I a unui astfel de ordin este obligatorie, iar sancțiunea nepublicării

este inexistența, în ordinea juridică, a acestui act, iar anularea acestui act administrativ

normativ având ca efect anularea tuturor actelor juridice ulterioare care au fost

condiționate, sub aspectul legalității, de existenta acestui act administrativ.

A mai arătat reclamanta

că dispozițiile legale invocate de către pârât au fost și cele prevăzute Legea

nr. 188/1999, respectiv art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și e), alin.

(2), (3) și (5) și art. 100 alin. (4), dispoziții pe care le citează, putându-se

constata că temeiul de drept al încetării raportului de serviciu îl reprezintă două

texte diferite: pe de o parte, modificarea atribuțiilor postului cu peste 50% [art.

100 alin. (4) teza I, art. 99 alin. (1) lit. b)] și, pe de altă parte, modificarea

condițiilor specifice de ocupare a postului, pe care se presupune, fără a se argumenta

în nici un fel, că ea nu le-ar mai îndeplini.

A motivat că în literatura

de specialitate s-a arătat că reprezintă un abuz din partea angajatorului desființarea

raporturilor de muncă (sau de serviciu) pentru două motive distincte. Nu este permis

ca raportul de serviciu să înceteze în baza a două temeiuri de drept distincte,

mai ales când nici unul dintre cele două temeiuri nu este justificat sau argumentat

în vreun fel. În plus, imposibilitatea determinării efective a temeiului de drept

în baza căruia raportul de serviciu a încetat face imposibilă analizarea și/sau

criticarea legalității temeiniciei deciziei de încetare a raportului de serviciu.

A precizat reclamanta

că pârâtul a încălcat inclusiv dispozițiile art. 104 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind redistribuirea funcționarilor publici, în condițiile în care funcția oferită

era una de execuție iar nu de conducere, precum cea deținută anterior. Mai mult,

pârâtul avea la dispoziție funcția de conducere (cea de director al noii Direcții),

aceasta nefiind una nouă, ci aceeași funcție deținuta anterior de ea, refuzul pârâtului

de a pune la dispoziție acest post [cu încălcarea dispozițiilor art. 100 alin.

(1) lit. a) și d), dar și a art. 104 alin. (2)] fiind o dovadă în plus cu privire

la nelegalitatea celor două acte administrative și a caracterului fictiv al pretinsei

„reorganizării” și „reduceri de post”.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Pârâtul Ministerul C.C.P.N.

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamante și lipsei de interes în promovarea acțiunii, pe fond solicitând

respingerea acțiunii, ca nefondată.

c) Soluția și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 5129

din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta V.A.E.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul C.C.P.N.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin

ordinul Ministerului C.C.P.N. nr. 2100 din 09

martie 2009, s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului.

Conform art. 2 al ordinului,

acesta se comunică, prin cabinetul secretarului general, secretarilor de stat, direcțiilor/compartimentelor

din structura Ministerului C.C.P.N. , pentru luare la cunoștință și aplicare.

Curtea a înlăturat criticile

de nelegalitate susținute prin acțiune referitoare la inexistența acestui act administrativ.

Ordinul prin care se aprobă

regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului C.C.P.N. este un act administrativ

cu caracter individual, și nu unul cu caracter normativ. Ordinul nu are o aplicabilitate

generală, ci își produce efectele într-o sferă determinată și limitată de relații

sociale: cele referitoare la organizarea și funcționarea unui anumit minister.

Ca urmare, dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 24/2000, privitoare la publicarea actelor normative, nu au

aplicabilitate.

Pe fondul cauzei, s-a

apreciat că reclamanta nu îndeplinește condițiile de studii prevăzute pentru ocuparea

postului de director al Direcției muzee, colecții și arte vizuale.

S-a arătat că pentru postul

respectiv era necesar ca funcționarul să aibă diplomă de licență în istorie, drept,

științe administrative, științe politice, arhitectură, urbanism, ori reclamanta

are studii superioare de muzeologie și arte plastice, ceea ce face să nu mai corespundă

cerințelor de studii.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta V.A.E.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

reclamanta a susținut că soluția adoptată cu privire la inexistența ordinului

nr. 2100/2009 este nelegală, deoarece regulamentul de organizare și funcționare

a unui minister este un act administrativ cu caracter normativ și nu individual.

A precizat recurenta că

natura de act administrativ normativ derivă din aria de reglementare, ca reglementând

modul de funcționare și organizare al unei autorități publice centrale regulamentul

are caracter normativ.

Față de caracterul normativ

al actului, republicarea acestuia, în M. Of., atrage inexistența actului, cu consecința

anulării tuturor actelor emise în baza lui.

În ceea ce privește fondul

cauzei, s-a precizat că pârâtul intimat nu a invocat desființarea postului deținut

de reclamantă, ca urmare a modificării condițiilor de studii, ci numai modificarea

atribuțiilor postului cu peste 50%.

A susținut recurenta că

la data emiterii ordinului nr. 66/2009 nu se întocmise fișa postului pentru Direcția

Muzee, Colecții și Arte Vizuale.

b) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte examinând

motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă reține:

Prin ordinul din 17 martie

2009, reclamanta V.A.E. a fost eliberată din funcția de director al Direcției muzee,

colecții și garanții guvernamentale, ca urmare a aprobării regulamentului de organizare

și funcționare a Ministerului C.C.P.N. prin ordinul din 9 martie 2009 și H.G. nr.

9/2009.

În preambulul ordinului

s-au enumerat ca temeiuri art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și e),

art. 100 alin. (4) și art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Structura organizatorică

a Ministerului C.C.P.N. s-a stabilit potrivit art. 9 din H.G. nr. 9/2009, iar atribuțiile

și relațiile funcționale ale compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Ministerului

s-au delimitat prin regulamentul de organizare și funcționare.

În raport de prevederile

art. 9 din H.G. nr. 9/2009, prin regulamentul nr. 2100/2009, Direcția muzee, colecții

și garanții guvernamentale, nu mai face parte din structura organizatorică a Ministerului,

fiind înființată Direcția muzee, colecții și arte vizuale.

În cadrul cap.2.1,

art. 53 și următoarele din regulament au fost reglementate atribuțiile acestei Direcții.

În funcție de noua structură

aprobată prin regulamentul nr. 2100/2009 au fost modificate și condițiile de studii

pentru ocuparea funcției de director al Direcției muzee, colecții și arte vizuale.

Recurenta avea studii

de muzeologie și arte plastice, iar conform noului regulament trebuia să aibă, pentru

ocuparea postului respectiv, studii de istorie, drept, științe administrative, arhitectură,

urbanism.

Potrivit art. 100

alin. (4) , teza a II-a din Legea nr. 188/1999 se poate desființa un post dacă sunt

modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la

studii.

Ordinul nr. 66/2009 a

avut în vedere prevederile art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 privind modificarea

condițiilor de studii, iar în raport de studiile reclamantei, măsura dispusă este

legală.

Instanța de fond a arătat

că prin prisma tezei reglementate în art. 100 alin. (4), privind condițiile de studii

devine nerelevant faptul că pârâtul a reținut și modificarea atribuțiilor de serviciu

cu peste 50%.

Soluția este legală deoarece

art. 100 alin. (4) prevede alternativ, fie modificarea atribuțiilor de serviciu

cu peste 50%, fie modificarea condițiilor de studiu.

Cele 2 ipoteze legale

care justifica desființarea unui post nu trebuie întrunite cumulativ, ci alternativ.

În consecință, criticile

aduse sentinței sub acest aspect sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește sancțiunea

inexistenței regulamentului nr. 2100/2009 întemeiată pe nepublicarea acestuia și

ca urmare lipsirea acestuia de orice efecte juridice, Înalta Curte arată că instanța

de fond a apreciat legal că acest regulament nu este act administrativ normativ,

și în consecință nu este supus regulilor de publicare prevăzute în Legea nr. 24/2000.

Caracterizarea unui act

administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul acestuia

și efectele produse în ordinea juridică.

Actul administrativ normativ

este acel act administrativ prin care se formulează reguli de drept generale și

impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter, aplicabile unui

număr nedeterminat de subiecte de drept.

Actul administrativ normativ,

din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu legile, pentru

că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii pentru un număr nelimitat

de subiecte.

Actul administrativ individual

este un act administrativ concret care privește un subiect de drept.

În speță, regulamentul

de organizare și funcționare a Ministerul C.C.P.N. este un act administrativ individual,

deoarece se referă la structura și competențele acestui minister, nu instituie norme

juridice care să reglementeze situații juridice cu caracter de generalitate, impersonale.

Regulamentul, în speța

prezentă, produce efecte numai față de un organ al administrației publice, motiv

pentru care el este act administrativ individual.

În cazul actelor administrative

individuale, legiuitorul nu a impus ca și condiție de validitate publicarea acestora.

Sancțiunea inexistenței

pentru neîndeplinirea obligației de publicare se aplică numai actelor administrative

normative.

Față de caracterul actului

se constată că acesta nu era supus publicării, astfel că nu se poate aplica sancțiunea

inexistenței, a lipsirii de efecte juridice.

c) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentința

primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.A.E. împotriva sentinței nr. 5129 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011