ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3791/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3791/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
La data de 18 octombrie 2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. 67275/3/2011, cererea formulată de petentul C.B.A. privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor intimatei SC K.D.C. SRL pentru protejarea dreptului său de creanță izvorât din contractul de antrepriză din 10 octombrie 2011 încheiat cu pârâta, în calitate de antreprenor, având ca obiect construirea la roșu a unui imobil situat în comuna C., sat O., județul Ilfov, motivându-și cererea prin existența riscului iminent ca debitoarea să își risipească averea, având în vedere anunțurile postate de aceasta pe internet în scopul înstrăinării „autoturismului marca W., an fabricație 2000", proprietatea sa.
Prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 18 noiembrie 2011, instanța a respins cererea petentului privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor intimatei SC K.D.C. SRL, reținând că în raport de formularea imprecisă și inconsecventă a petitului cu care a învestit-o, nu se poate identifica obiectul cererii. Împotriva acestei încheieri, petentul C.B.A. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia civilă nr. 508 din 23 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare către aceeași instanță, reținând că prima instanță nu a cercetat pricina în fond și că pretențiile deduse judecății trebuie examinate din perspectiva motivelor de fapt (care întotdeauna prevalează) și de drept pe care se întemeiază.
De asemenea, instanța de control a mai arătat că nicio dispoziție legală nu îngăduie judecătorului să respingă o cerere numai în considerarea modului „imprecis și fluctuant" în care este formulată; că cererile se judecă în numele legii, iar o veritabilă cercetare a fondului presupune analiza argumentelor de fapt relevante aduse de părțile litigante și înlăturarea celor care nu pot influența soluția, după cum în jurisprudența sa, C.E.D.O. a subliniat constant, părțile trebuie să fie în mod real ascultate. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a-VI-a civilă sub același nr. unic 67275/ 3/ 2011 și a fost soluționată. În rejudecare, după casarea cu trimitere, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 21 mai 2012, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu în temeiul dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc.
civ. și a declinat competența soluționării cererii de instituire a sechestrului asigurător formulată de petentul C.B.A., în contradictoriu cu intimata SC K.D.C. SRL, în favoarea Curții de Apel București. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ., cererea de instituire a sechestrului asigurător este o cerere incidentală, care se adresează instanței care judecă litigiul și că prin sintagma "instanța care judecă procesul" legiuitorul a avut în vedere instanța pe rolul căreia să află cauza la momentul judecării cererii de instituire sechestru. De asemenea, având în vedere că cererea de chemare în judecată obiect al Dosarului nr. 59558/3/2011, prin care reclamantul C.B.A.
a solicitat să se constate rezilierea de drept a contractului de antrepriză din 10 octombrie 2011 și obligarea pârâtei la plata unor sume de bani, a fost soluționată prin sentința civilă nr. 2700 din 2 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în sensul anulării ca insuficient timbrată, actualmente cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, cu termen de judecată la data de 21 iunie 2012, Tribunalul și-a declinat competența materială în favoarea acestei instanțe. Prin sentința civilă nr. 54/2012 din 30 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu în baza art. 159 1 alin. (4) C. proc.
civ., a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență. În motivarea soluției sale, curtea a reținut în esență că, dispozițiile art. 592 alin. (1) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care judecă în primă instanță fondul cauzei, indiferent dacă la data formulării cererii de instituire sechestru judecarea acțiunii mai era sau nu pe rolul acestei instanțe. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență conform art. 22 alin. (1) pct. 1 C. proc.
civ., ivit între cele două instanțe, care s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 592 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care judecă procesul". Procedura înființării sechestrului asigurător are caracter necontencios și prin declanșarea acesteia se urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, așa cum prevăd dispozițiile art. 331 din același cod. Art. 332 C. proc.
civ. statuează că „cererile necontencioase care sunt în legătură cu o lucrare sau cu o pricină în curs la o instanță..., se vor îndrepta la acea instanță ". În raport de textele legale precitate, Înalta Curte reține că cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care judecă fondul litigiului, intenția legiuitorului la edictarea normelor amintite vizând instanța ce judecă procesul în primă instanță și implicit s-a pronunțat asupra fondului, indiferent dacă la data formulării cererii de sechestru asigurător judecarea acțiunii mai era sau nu pe rolul acestei instanțe. Cum în speță, instanța carea a soluționat fondul pricinii este Tribunalului București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte, va stabili competența soluționării cererii formulate de petentul C.B.A.
privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor intimatei SC K.D.C. SRL, în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.