ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC E. SA solicita în

contradictoriu cu pârâta A.D.S. anularea procesului verbal de sechestru nr. 25

din 3 august 2009 și, în subsidiar, ridicarea sechestrului instituit prin acest

proces verbal.

Prin întâmpinare

intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației în raport de

prevederile art. 401 C. proc. civ., întrucât contestatoarea a luat cunoștință

de actul de executare contestat, respectiv procesul verbal de aplicare a

sechestrului nr. 25 la data de 10 august 2009, conform adresei de comunicare nr.

121153 din 6 august 2009 și a depus contestația la executare abia la data de 18

octombrie 2010.

Pe fondul

contestației s-a arătat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004, contractele

de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate cu A.D.S.,

constituie titlu executoriu pentru plata redevenței, la termenele și

modalitățile stabilite în contracte”. S-a subliniat totodată de către intimată

faptul că debitele ce fac obiectul executării silite sunt ulterioare intrării

în vigoare a Legii nr. 190/2004.

Prin sentința

comercială nr. 84 din 2 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, s-a admis excepția tardivității contestației la executare și

în consecință s-a respins contestația la executare ca fiind tardiv formulată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut în principal că s-a formulat contestație la

18 octombrie 2010 după împlinirea termenului față de faptul că termenul de

formulare a contestației împotriva procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3

august 2009 a început să curgă la 11 august 2009 și s-a împlinit la 26 august

2009, respectiv după 15 zile, termen calculat pe zile libere conform art. 101 alin.

(1) C. proc. civ.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 84 din 2 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a declarat recurs SC E. SA invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs se arată că instanța a aplicat dispozițiile art. 68 teza finală din O.U.G.

nr. 51/1998 apreciind în mod neîntemeiat că o astfel de cerere privind

ridicarea sechestrului poate face obiectul numai al unei contestații la

executare. Recurenta mai arată că prin această manieră de soluționare a cererii

instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, iar prin calificarea cererii

drept o contestație la executare se încalcă principiul disponibilității și al

contradictorialității.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei, Înalta Curte reține că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct.

9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Literatura de

specialitate a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la

aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței.

Din această

perspectivă precum și din criticile hotărârii recurate, Înalta Curte reține că

hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale

aplicabile speței. Astfel, în mod corect instanța de fond a judecat cererea ca

fiind o contestație la executare din moment ce petenta a solicitat în principal

anularea procesului verbal de aplicare a sechestrului, iar în subsidiar

ridicarea acestuia.

Este de reținut că

potrivit art. 59 din O.U.G. nr. 51/1998 procedura de sechestrare a bunurilor

urmăribile aparținând debitorului este reglementată de capitolul X din O.U.G. nr.

51/1998 care cuprinde regulile speciale privind executarea silită. Aceasta

înseamnă că partea interesată în cadrul procedurii de executare poate contesta

actele de executare silită în condițiile în care consideră că nu au fost

respectate dispozițiile legale. Mijlocul procedural prin care partea se poate

plânge instanței competente în scopul de a obține desființarea actelor de

executare care nu respectă dispozițiile legale este contestația la executare.

Cu alte cuvinte

partea interesată de a obține desființarea anumitor acte de executare se poate

adresa instanței prin mijlocul procedural denumit contestație la executare.

Față de faptul că petenta

a solicitat în principal anularea procesului verbal de sechestru și în

subsidiar ridicarea sechestrului rezultă că în mod corect instanța de fond a

judecat cererea aplicând dispozițiile care reglementează contestația la

executare.

Neîntemeiată este și

critica recurentei referitoare la încălcarea principiului disponibilității și

contradictorialității deoarece din practicaua hotărârii recurate rezultă că

instanța a acordat cuvântul părților pe excepția tardivității contestației la

executare invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Având în vedere

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta SC E. SA împotriva sentinței comerciale nr. 84

din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.