ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 436/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC E. SA solicita în contradictoriu cu pârâta A.D.S. anularea procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 august 2009 și, în subsidiar, ridicarea sechestrului instituit prin acest proces verbal. Prin întâmpinare intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației în raport de prevederile art. 401 C. proc.

civ., întrucât contestatoarea a luat cunoștință de actul de executare contestat, respectiv procesul verbal de aplicare a sechestrului nr. 25 la data de 10 august 2009, conform adresei de comunicare nr. 121153 din 6 august 2009 și a depus contestația la executare abia la data de 18 octombrie 2010. Pe fondul contestației s-a arătat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004, contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate cu A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în contracte”. S-a subliniat totodată de către intimată faptul că debitele ce fac obiectul executării silite sunt ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004.

Prin sentința comercială nr. 84 din 2 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția tardivității contestației la executare și în consecință s-a respins contestația la executare ca fiind tardiv formulată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în principal că s-a formulat contestație la 18 octombrie 2010 după împlinirea termenului față de faptul că termenul de formulare a contestației împotriva procesului verbal de sechestru nr. 25 din 3 august 2009 a început să curgă la 11 august 2009 și s-a împlinit la 26 august 2009, respectiv după 15 zile, termen calculat pe zile libere conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva sentinței comerciale nr. 84 din 2 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs SC E. SA invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs se arată că instanța a aplicat dispozițiile art. 68 teza finală din O.U.G. nr. 51/1998 apreciind în mod neîntemeiat că o astfel de cerere privind ridicarea sechestrului poate face obiectul numai al unei contestații la executare. Recurenta mai arată că prin această manieră de soluționare a cererii instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, iar prin calificarea cererii drept o contestație la executare se încalcă principiul disponibilității și al contradictorialității. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Literatura de specialitate a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței. Din această perspectivă precum și din criticile hotărârii recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect instanța de fond a judecat cererea ca fiind o contestație la executare din moment ce petenta a solicitat în principal anularea procesului verbal de aplicare a sechestrului, iar în subsidiar ridicarea acestuia.

Este de reținut că potrivit art. 59 din O.U.G. nr. 51/1998 procedura de sechestrare a bunurilor urmăribile aparținând debitorului este reglementată de capitolul X din O.U.G. nr. 51/1998 care cuprinde regulile speciale privind executarea silită. Aceasta înseamnă că partea interesată în cadrul procedurii de executare poate contesta actele de executare silită în condițiile în care consideră că nu au fost respectate dispozițiile legale. Mijlocul procedural prin care partea se poate plânge instanței competente în scopul de a obține desființarea actelor de executare care nu respectă dispozițiile legale este contestația la executare. Cu alte cuvinte partea interesată de a obține desființarea anumitor acte de executare se poate adresa instanței prin mijlocul procedural denumit contestație la executare.

Față de faptul că petenta a solicitat în principal anularea procesului verbal de sechestru și în subsidiar ridicarea sechestrului rezultă că în mod corect instanța de fond a judecat cererea aplicând dispozițiile care reglementează contestația la executare. Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la încălcarea principiului disponibilității și contradictorialității deoarece din practicaua hotărârii recurate rezultă că instanța a acordat cuvântul părților pe excepția tardivității contestației la executare invocată de către pârâtă prin întâmpinare. Având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC E. SA împotriva sentinței comerciale nr. 84 din 2 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.