ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4591/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4591/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, creditorul K.G. a
solicitat instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale
debitoarei SC A.H. SRL.
Prin încheierea
pronunțată la data de 13 februarie 2012, Tribunalul București a respins cererea
de instituire a sechestrului asigurător.
Recursul declarat de
creditor împotriva încheierii de ședință din data de 13 februarie 2012 a fost
admis prin decizia civilă nr. 1017 din 7 mai 2012 a Curții de Apel București, secția
a V-a civilă, dispunându-se casarea sentinței civile atacate și trimiterea
cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cauza a fost înregistrată
din nou pe rolul Tribunalului București, la data de 15 iunie 2012. La termenul
de judecată din 27 august 2012 instanța a invocat din oficiu excepția de
necompetență materială, iar prin încheierea de ședință din 27 august 2012
instanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța a reținut că cererea de instituire a sechestrului asigurător
are caracter accesoriu, admiterea acesteia fiind condiționată de formularea
unei acțiuni în justiție, având ca obiect realizarea dreptului de creanță.
A constatat instanța că
acțiunea în realizarea dreptului de creanță invocat de creditor formează
obiectul litigiului înregistrat sub nr. 71187/3/2011, pe rolul Tribunalului
București, secția a Vl-a civilă, litigiul având ca obiect realizarea dreptului
de creanță fiind soluționat prin sentința civilă nr. 7843 din 1 iunie 2012 a
Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.
S-a constatat astfel că
în condițiile particulare ale cauzei, instanța care judecă procesul, în sensul
art. 592 alin. (l) C. proc. civ., este Curtea de Apel București, deoarece la
data înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului București, în al doilea ciclu
procesual, respectiv la data de 15 iunie 2012, această instanță se dezînvestise
de litigiul principal prin pronunțarea sentinței civile nr. 7843 din 1 iunie
2012.
A mai reținut instanța că
acest punct de vedere, conform căruia instanța care s-a dezînvestit de
soluționarea litigiului principal nu mai poate soluționa cererea accesorie de
instituire a unei măsuri asigurătorii, a fost adoptat de altfel și de Curtea de
Apel București în sentința civilă nr. 30 din 9 martie 2012 pronunțată în
dosarul nr. 1884/2/2012.
Curtea de Apel București,
secția a Vl-a civilă, prin sentința nr. 89 din 12 septembrie 2012, a admis
excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a Vl-a civilă
și constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin.
(3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție
pentru soluționarea acestuia.
În fundamentarea acestei
hotărâri cea de-a doua instanță a reținut în esență, în interpretarea și
aplicarea art. 592 alin. (l) C. proc. civ., că textul legal trebuie înțeles în
sensul că are în vedere instanța care judecă în primă instanță acțiunea asupra
fondului, indiferent dacă la data formulării cererii de instituire a
sechestrului asigurător judecarea acțiunii mai era sau nu pe rolul acestei
instanțe, că în speță cererea a fost formulată pe cale principală și nu ca o
cerere incidentală în cadrul acțiunii principale.
Înalta Curte, învestită
legal cu pronunțarea regulatorului de competență, constată că Tribunalul
București, secția a Vl-a civilă, este competent material în soluționarea
prezentei cauze.
Aceasta deoarece potrivit
dispozițiilor art. 592 alin. (1) C. proc. civ., cererea de instituire a
sechestrului asigurător este de competența ca instanței învestită cu
soluționarea procesului privit ca acțiune introductivă de instanță în speță
Tribunalul București, secția a Vl-a civilă.
Așadar, „procesul” la
care face trimitere textul legal nu se confundă cu fazele procesuale ale cauzei
și cu stadiul de soluționare, acestea neavând relevanță în determinarea
instanței competente material.
În considerarea acestui
raționament, Înalta Curte, în pronunțarea hotărârii cu rol de regulator de
competență, va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența în
favoarea Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 20 noiembrie 2012.