ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3401/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3401/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții M.C. și M.M.

au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primarul general, și

Statul Român, prin C.C.S.D., pentru ca, pe baza probelor ce se vor administra, să

se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul situat în București, stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață

a imobilului și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

cu prezentul proces.

În motivarea cererii,

reclamanții au învederat că, prin notificarea din 06 septembrie 2001, transmisă

prin executorul judecătoresc și care face obiectul Dosarului nr. 35114 înregistrat

la Primăria Municipiului București, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-

22 decembrie 1989, au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Au arătat reclamanții

că imobilul respectiv, dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat

din 27 septembrie 1971, emis de Notariatul de Stat Local al sectorului 7 București,

a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr. 242/1987,

conform anexei nr. 6. Pentru imobilul naționalizat au primit despăgubiri în valoare

de 52.589 RON doar pentru construcție, pentru teren neprimind nici un fel de despăgubiri,

astfel cum rezultă din adresa din 27 februarie 2007, emisă de SC O. SA.

Terenul nu poate fi restituit

în natură, astfel că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Susțin reclamanții că

pârâta nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) și

art. 26 din Legea nr. 10/2001 și pct. 25 din H.G. nr. 250/2007, prevederi conform

cărora avea obligația ca, înăuntrul acestui termen, să-i informeze pe reclamanți

cu privire la situația în care fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire

la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către noi sau în numele nostru

și a altor probe.

Într-un astfel de caz,

lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea

notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz

nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul

celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă,

însăși Constituția prevede la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi

exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea

intereselor sale legitime.

În privința cuantumului

despăgubirilor, în considerarea prevederilor capitolului IV, Titlul VII din Legea

nr. 24772005, pârâta C.C.S.D. urmează a emite titlul de despăgubire la valoarea

stabilită prin expertiza de evaluare, respectiv la valoarea de piață. Al doilea

capăt de cerere, subsidiar primului, este o consecință a rezolvării primului capăt

de cerere, pentru a beneficia efectiv de dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

22 decembrie 1989, care până în prezent a fost lipsită de eficiență juridică, prin

atitudinea pârâtei nr. 1.

În drept, reclamanții

își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale Legii nr. 247/2005 și ale

Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

La termenul din 15

decembrie 2010, reclamanții au depus precizare a obiectului cererii de chemare în

judecată, arătând că primul capăt de cerere se subscrie temeiului de drept prevăzut

de Legea nr. 10/2001 și de dispozițiile deciziei din 10 martie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, iar al doilea capăt de cerere vizează stabilirea despăgubirilor

la valoarea de piață a imobilului, conform standardelor internaționale.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința

nr. 331 din 2 martie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:

Reclamanții au învestit

instanța de judecată cu o cerere determinată de refuzul nejustificat de soluționare

a notificării, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, solicitând, pe

de o parte, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, să se constate calitatea

acestora de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, iar, pe de altă parte,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., stabilirea echivalentului

despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului, realizată conform standardelor

internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Titlul VII ale Legii

nr. 247/2005 modificată.

În cauză nu a fost emisă

o dispoziție motivată, prin care să se propună acordarea de despăgubiri, în cazul

în care se constata imposibilitatea restituirii în natură a imobilului notificat,

conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziție ce trebuia emisă

în mod obligatoriu de entitatea învestită cu soluționarea notificării, așa cum rezultă

din textul de lege invocat, și ulterior înaintată C.C.S.D. în conformitate cu Titlul

VII al Legii nr. 247/2005.

În ceea ce privește dispozițiile

legale reținute, Legea nr. 247/2005 reglementează sursele de finanțare, cuantumul

și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite

în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

În cadrul procedurii de

stabilire și acordare a despăgubirilor reglementată de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, competența revine C.C.S.D. și A.N.R.P., iar deciziile, ce reprezintă titluri

de despăgubire, emise de C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu

cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.

Astfel fiind, competența

de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

În ceea ce privește primul

capăt de cerere, competența aparține tot secției de contencios administrativ și

fiscal a Curții de Apel București, față de prevederile art. 16 alin. (2) din Capitolul

V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora „Notificările

formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate

în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului C.C.S.D.”

2.2. Învestită cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7308 din 5 decembrie 2011, a hotărât

următoarele:

- a admis excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, în privința capătului de cerere referitor la obligarea Primarului General

al Municipiului București la soluționarea notificării din 06 septembrie 2001, a

declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului

București., secția a III - a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și, în temeiul art. 21 C. proc. civ., a înaintat cauza privind pe reclamanții M.C.

și M.M., în contradictoriu cu pârâții Municipul București – prin primarul general,

spre soluționarea conflictului negativ de competență, Înaltei Curți de Casație și

Justiție;

- a disjuns capătul de

cerere formulat de reclamanții M.C. și M.M., având ca obiect obligarea pârâtului

Statul Român - prin C.C.S.D. la stabilirea cuantumului despăgubirilor, a admis excepția

prematurității acestui capăt de cerere, pe care l-a respins, ca prematur formulat.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

a) În ceea ce privește

soluția de declinare a competenței soluționării primului capăt de cerere

referitor la obligarea

Primarului General al Municipiului București la soluționarea notificării din 06

septembrie 2001.

Cauza juridică a acțiunii

reclamanților o reprezintă pretinsa neîndeplinire de către pârât, autoritate publică

locală cu atribuții în aplicarea Legii nr. 10/2001, a obligațiilor prevăzute de

această lege referitoare la soluționarea notificării

din 06 septembrie 2001.

Astfel fiind, litigiul

este determinat de aplicarea legii organice speciale în materie de retrocedare a

imobilelor pentru care este stabilită competența specială în favoarea secțiilor

civile ale Tribunalelor în raza cărora se află autoritățile notificate [

art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005].

Competența de soluționare

a acțiunii prin care se atacă refuzul nejustificat al persoanei juridice notificate

de a emite dispoziția sau decizia motivată de soluționare a notificării, revine

secției civile a Tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul

unității notificate, pornindu-se de la natura juridică a dispoziției sau deciziei

motivate asupra notificării, de act administrativ exclus cenzurii instanțelor de

contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, prin aplicarea principiului simetriei actelor juridice. În condițiile

în care pentru actul administrativ tipic - dispoziția sau decizia motivată de soluționare

a notificării – legea specială reglementează competența specială a secției civile

a tribunalului, din rațiuni de simetrie și considerente de ordin practic, se impune

soluția potrivit căreia și pentru actul administrativ asimilat – refuzul nejustificat

de soluționare a notificării - pentru cenzurarea căruia se impune verificarea îndeplinirii

sau neîndeplinirii condițiilor și termenelor prevăzute de legea specială, competență

să revină aceleiași instanțe.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dacă prin lege organică este prevăzută

o procedură specială este exclusă competența instanței de contencios administrativ,

fiind în fața unui fine de neprimire

.

b) În privința capătului

de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român - prin C.C.S.D., la stabilirea

cuantumului despăgubirilor pentru imobilul pentru care au formulat notificarea

din 06 septembrie 2001

În lipsa unei soluții

date notificării de către autoritatea administrativă căreia îi revine această sarcină,

avizării acesteia pentru legalitate și trimiterii spre înregistrare la Secretariatul

C.C.S.D., întrucât nu a fost declanșată procedura administrativă reglementată de

Titlul VII – „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, acțiunea reclamanților în contradictoriu

cu această pârâtă, vizând o pretinsă neîndeplinire a obligațiilor ce-i revin în

cadrul acestei proceduri, apare ca prematur formulată.

Numai ulterior soluționării

notificărilor sau cererilor de retrocedare formulate de persoanele îndreptățite

și emiterii deciziilor/dispozițiilor/ ordinelor de către entitățile învestite cu

soluționarea acestora, dosarele administrative sunt înaintate Secretariatului C.C.S.D.,

în vederea parcurgerii procedurii administrative reglementate de dispozițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra conflictului negativ de competență

de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conform celor expuse anterior,

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită cu soluționarea conflictului

negativ de competență ivit între

Tribunalul București, secția a III-a civilă și

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în

ceea ce privește competența de soluționare a capătului de cerere referitor la obligarea

Primarului General al Municipiului București la soluționarea notificării din 06

septembrie 2001.

Conform art. 26 din Legea

nr. 10/2001

„Art.

26. - (1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată,

în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare

alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă

sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

(2)

Dispozițiile alin. (1)

sunt aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute

la art. 21 alin. (1), (2) și (4).

(3)

Decizia sau, după caz,

dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a Tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al

entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Hotărârea Tribunalului este supusă recursului, care este de competența Curții de

Apel.

(4)

În cazul în care dispoziția

motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție

de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis

dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea

care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile

de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată.

(5)

Dacă oferta acceptată

constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (4).

(6)

Dacă oferta acceptată constă în bunuri mobile

sau servicii, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, după caz.

”

Rațiunile avute în vedere

de legiuitor la stabilirea, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în favoarea

tribunalului, ca instanță de drept comun, a competenței de soluționare a contestației

formulate de persoana îndreptățită împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziției

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură (emise

de unitatea deținătoare sau, după caz, de entitatea învestită cu soluționarea notificării)

se regăsesc și în privința determinării instanței competente să soluționeze litigiul

având ca obiect refuzul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite

cu soluționarea notificării de a soluționa notificarea adresată.

Astfel fiind, dacă, potrivit

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, revine tribunalului, ca instanță de drept

comun, competența de soluționare a contestației împotriva actului ce ar trebui să

fie emis de Primăria Municipiului București în soluționarea notificării

din 06 septembrie 2001

formulate de reclamanții M.C. și M.M. și care face obiectul Dosarului nr. 35114

al Primăriei Municipiului București, conform principiului de drept ubi eadem este

legis ratio, ibi eadem este legis dispositio, aceleiași instanțe îi revine și competența

de soluționare a cererii referitoare la refuzul sau întârzierea soluționării notificării.

de competență

Având în vedere considerentele

expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții M.C. și M.M., în contradictoriu

cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, având ca obiect capătul

de cerere referitor la obligarea Primarului General al Municipiului București la

soluționarea notificării din 06 septembrie 2001, în favoarea Tribunalului București,

secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamanții M.C. și M.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București,

prin primarul general, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2012.