ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3906/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3906/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
penal de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din 28 octombrie
2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 1494/85/2009 s-a
dispus, printre altele, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului
B.B.R. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de
art. 145 C. proc. pen.
I-au fost instituite
inculpatului obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1
1
) lit. a) -
d) C. proc. pen. și art. 145 alin. (1
2
) C. pen. lit. a) - c) C.
proc. pen.
I-au fost puse în
vedere dispozițiile art. 145 alin. (2
2
) C. proc. pen.
S-a dispus punerea de
îndată în libertate a inculpatului B.B.R. de sub puterea mandatului de arestare
preventivă din 13 aprilie 2009 emis de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr.
1259/85/2009, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța a reținut în esență următoarele:
Față de inculpatul
B.B.R. s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 322 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 1
1
pct. 1 din Legea nr. 61/1991, începând cu data de 13 aprilie 2009, măsura fiind
prelungită în mod succesiv.
S-a apreciat că temeiurile care au determinat luarea
măsurii arestării nu mai subzistă, impunându-se luarea unei alte măsuri
preventive față de inculpat.
Se invocă timpul
scurs de la data arestării - 1 an și 7 luni - interval mai mare decât jumătate
din durata pedepsei aplicate de prima instanță. În aceste condiții, avându-se
în vedere că judecata în apel este în fază incipientă, fiind în cursul
administrării probelor, prelungirea arestării preventive tinde să depășească
limitele unei durate rezonabile și să aibă caracterul unei executări a
pedepsei.
S-au avut în vedere
și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
solicitând casarea și în cadrul rejudecării respingerea cererii de înlocuire a
măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art.
385
14
alin. (1) C. proc. pen. și art. 385
9
C. proc. pen.
constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit
dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se
înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au
determinat luarea măsurii.
Este de esență că
pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă
măsură preventivă mai puțin severă este necesar și obligatoriu ca temeiurile
inițiale care au condus la luarea măsurii arestării preventive să se fi
schimbat.
În cauza dedusă
judecății acestea nu numai că subzistă dar a intervenit și un alt element
respectiv condamnarea inculpatului de către prima instanță la o pedeapsă
privativă de libertate.
Hotărârea de
condamnare, chiar nedefinitivă, constituie un motiv suplimentar de a aprecia că
judecata în continuare se impune a fi parcursă cu inculpatul în stare de
detenție.
Din actele dosarului
rezultă că inculpatul B.B.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C.
pen. raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit.
i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., asociere în vederea săvârșirii de
infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. și port ilegal de
cuțit sau arme albe prevăzută de art. 1
1
pct. 1 din Legea nr.
61/1991.
În fapt, s-a reținut
că inculpații și părțile vătămate M.C., D.E., C.R. și B.B. locuiesc în orașul
A.
Între inculpatul T.I.
și partea vătămată D.E. au avut loc neînțelegeri pe fondul unor reproșuri
privind restituirea unor sume de bani date de partea vătămată inculpatului, pe
teritoriul Spaniei, ca taxă de protecție.
Pe acest fond, în
noaptea de 11/12 aprilie 2009, între inculpatul L.I. și părțile vătămate s-a
produs o altercație, inculpatul fiind lovit de părțile vătămate.
Pe baza unui plan
conceput de inculpatul T.I., au fost convocați telefonic inculpații B.B.R.,
L.A., M.A. și L.I. care s-au deplasat la locul unde se aflau părțile vătămate,
înarmați cu cuțite și bâte de baseball, au blocat cu autoturismele lor
autoturismul părților vătămate și le-au atacat.
Deși la fața locului
au sosit organele de poliție inculpații au continuat să fie agresivi și să le
lovească pe părțile vătămate, conflictul fiind greu aplanat.
Din actele medicale
existente la dosar rezultă că părțile vătămate au suferit leziuni grave:
traumatism cranio-cerebral deschis cu fractură parietală, traumatisme toracice,
traumatism facial cu fractura sinusului maxilar, contuzii ale membrelor.
Instanța de fond a
schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de
grav în infracțiunea de încăierare.
În ceea ce privește
temeiul arestării preventive, pentru inculpatul B.B.R. s-au reținut dispozițiile
art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În raport de
împrejurările comiterii faptelor - inculpatul B.B.R. acceptând propunerea unui
alt inculpat de a participa la agresarea părților vătămate folosind obiecte
apte de a produce moartea - corelate cu pronunțarea unei hotărâri de condamnare
în regim de privare de libertate de către prima instanță, nu se poate aprecia
că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au
dispărut sau modificat.
Aspectul invocat de
instanța de fond în sensul că durata arestului preventiv este mai mare decât
pedeapsa aplicată nu justifică înlocuirea măsurii în condițiile în care
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina
inculpatului sunt considerabil mai aspre și nu se putea pune în discuție o
eventuală încetare de drept a măsurii arestării preventive.
Pe de altă parte se
observă că aceeași instanță, la data de 7 octombrie 2010 - cu câteva zile
înainte de a pronunța încheierea atacată - a menținut starea de arest,
făcându-se referire la caracterul violent al inculpaților, la existența
pericolului concret pentru ordinea publică.
În atare condiții, în
lipsa unor elemente evidente care să reflecte schimbarea temeiurilor inițiale,
Înalta Curte apreciază că nu se poate dispune înlocuirea măsurii arestării
preventive a inculpatului B.B.R. cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea.
Așa fiind, Înalta
Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va
admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și
în rejudecare, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. pen. va respinge ca
nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura
preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul
B.B.R.
Va menține celelalte
dispoziții ale hotărârii atacate.
Văzând și
dispozițiile art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva
Încheierii de ședință din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția
penală, pronunțată în Dosarul nr. 1494/85/2009, privind pe intimatul inculpat
B.B.R.
Casează în parte
încheierea recurată și rejudecând:
Respinge ca nefondată
cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu
părăsi localitatea, formulată de inculpatul B.B.R.
Menține restul
dispozițiilor încheierii recurate.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat B.B.R., în sumă de 100
RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile
judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Alba Iulia - rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 3 noiembrie 2010.