Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.04.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1608/2010

HOTĂRÂRE
26.04.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1608/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1336/A/2009 din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus, în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de intimatul K.G., executor judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., iar această soluție a fost menținută prin rezoluția nr. 697/11/2 din 22 octombrie 2009 a procurorului general al Parchetului. Împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a formulat plângere petiționarul S.G. care a susținut că executorul judecătoresc se face vinovat de infracțiunea reclamată, întrucât nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în Dosarul de executare silită nr. 103/2006 de a pune în executare și a recupera de la debitorul S.V.

suma de 5.000 euro stabilită prin hotărâre judecătorească. Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie, prin Sentința penală nr. 15 din 28 ianuarie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 636/32/2007 a respins ca nefondată plângerea petiționarului și i-a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, reținând că debitorul nu avea bunuri urmăribile. În contra aceleiași rezoluții la 10 noiembrie 2009 petiționarul a mai formulat o plângere înregistrată sub nr. 652/32/2009 care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Sentința penală nr. 21 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Pentru a hotărî astfel instanța reținut că o plângere similară a făcut obiect de examinare în Dosarul anterior nr. 636/32/2009 soluționat prin Sentința penală nr. 15 din 28 ianuarie 2010 și că petiționarul a trimis prin poștă o nouă plângere, fără să comunice că mai formulase anterior o plângere.

Împotriva acestor sentințe a declarat recurs petiționarul care a susținut că intimatul K.G. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. întrucât l-a favorizat pe debitor și nu a procedat la recuperarea creanței. Recursul declarat nu este întemeiat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, prin Sentința penală nr. 15 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău a fost respinsă plângerea petiționarului S.G. împotriva rezoluției nr. 1336/A/2009 din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reținându-se că faptele reclamate ca fiind săvârșite de executorul judecătoresc K.G., nu există.

Întrucât, din economia textului art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată nu se poate face decât o singură plângere la judecător, iar petiționarul a înregistrat o a doua plângere, după ce anterior mai formulase una, soluționată prin sentința penală arătată, în mod justificat, instanța de fond a considerat inadmisibilă această nouă plângere. Ca atare, soluția atacată fiind legală și temeinică, se va dispune în baza art. 385 1 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul S.G., cu obligarea acestuia la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul S.G. împotriva Sentinței penale nr. 21 din 4 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1562/2010
Asupra recursului penal de față; Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 26 din 11 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 763/32/2009, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și fam
ÎCCJ 2010-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2010
Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 149 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulat
ÎCCJ 2010-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1205/2010
de K.G., executor judecătoresc, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Împotriva acestei soluții, petiționarul S.G. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului
ÎCCJ 2010-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3859/2010
Asupra recursurilor penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 98 din data de 22 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 403/22/2010, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și famili
ÎCCJ 2009-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 166 de la 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 278/32/2008, în ba
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă