ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin acțiunea
înregistrată la data de 11 martie 2011 la Tribunalul Brașov reclamanta S.C.M. a
contestat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Ministerului
Administrației și Internelor decizia nr. 158577 din 27 decembrie 2010 privind
recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010, solicitând ca prin hotărârea
ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia.
Tribunalul Brașov
prin Sentința civilă nr. 875 M din 2 iunie 2011a admis excepția necompetenței
teritoriale a instanței, invocată din oficiu, declinând competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a se pronunța
astfel instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (3) din Legea
nr. 164/2001 „Deciziile comisiilor de contestații pot fi atacate în instanță
potrivit Legii nr. 19/2000".
În materie de
competență materială Legea nr. 19/2000 prevede la art. 156 că „Cererile
îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva Caselor teritoriale de pensii se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
reclamantul.
Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul".
În speța de față s-a
reținut că cererea nu este îndreptată împotriva CNPAS sau casei teritoriale de
pensii și devin incidente prevederile art. 156 teza a II-a din Legea nr.
19/2000, conform cărora cererea se adresează instanței de la sediul pârâtului.
Astfel învestit,
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
prin Sentința civilă nr. 7984 din 5 octombrie 2012, a admis excepția
necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat
competența în favoarea Tribunalului Brașov și, constatând ivit conflictul
negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în
vederea soluționării conflictului.
În motivarea soluției
sale, Tribunalul București a reținut că potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2000
„(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și
contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută
de Legea nr. 19/2000".
Potrivit art. 156 din
Legea nr. 19/2000 „Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor
teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își
are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".
La data de 1 ianuarie
2011 a intrat în vigoare noua lege privind sistemul unitar de pensii publice,
Legea nr. 263/2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000, care la art. 154 dispune:
„(1) Cererile îndreptate împotriva CNPP a caselor teritoriale de pensii sau
împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. (2) Celelalte cereri se
adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul
pârâtul".
Legea nr. 19/2000 a
fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, așa încât Legea nr.
119/2000 face trimitere la o lege abrogată.
Potrivit art. 725
alin. (1) C. proc. civ. „dispozițiile legii noi de procedură se aplică din
momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub
legea veche".
Norma de imediată
aplicare este art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența revenind instanței de
la domiciliul reclamantului, deși decizia contestată a fost emisă sub imperiul
legii vechi, Legea nr. 19/2000 care prevedea ca instanță competentă în această
situație instanța de la domiciliul pârâtului.
O lege abrogată nu
poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de
noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de
competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția
aceleiași curți de apel - în conformitate cu art 22 alin. (3) C. proc. civ.
-stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov,
pentru considerentele ce succed.
În stabilirea
instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este necesar a se
stabili care simt dispozițiile legale aplicabile, în raport de momentul
introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a
pensiei.
Astfel, este adevărat
că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei
anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva CNPAS sau
împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază
teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri
adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în
vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost
abrogate expres.
Prin urmare, la data
sesizării instanței, respectiv 11 martie 2011, erau în vigoare prevederile art.
154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „(1) Cererile îndreptate împotriva
CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii
sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are
domiciliul sau sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri
se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau
sediul pârâtul".
Prevederile potrivit
cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul
reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispozițiile alin. (2) al
textului de lege menționat, cât și de la cele ale dreptului comun.
Trebuie precizat
totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus
noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de
drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și
Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale
căror atribuții, potrivit art. 135 din Lege, sunt stabilite prin hotărâre de
Guvern.
În ceea ce privește
aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după
intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza
legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin.
(1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii
noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv
proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor
silite începute sub acea lege.
Față de
considerentele expuse, având în vedere că reclamanta S.C.M. are domiciliul în
județul Brașov competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine
Tribunalului Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 februarie 2013.
Procesat de GGC - DG