ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 824/2013

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă sub nr. 1439/62/2011, contestatorul S.I.G. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010, emisă sub nr. 136823/2010, respectarea dreptului legal la pensie stabilit potrivit legilor în vigoare la 1 iulie 2004, în condițiile cărora au încetat raporturile sale de muncă, iar în eventuala aplicare a Legii nr. 119/2010 să se solicite adeverințe de venit necesare calculării cuantumului pensiei privind intervalul septembrie 1977 - iunie 2004 de la I.P.J.

Brașov, singura unitate în care și-a desfășurat activitatea profesională. Prin Sentința civilă nr. 467/M din 17 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată, din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cu motivare că, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, conform cărora competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.

Învestit prin declinare, Tribunalul București a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul sau reședința reclamantului. Totodată, potrivit art. 156, prevederile Legii nr. 263/2010, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, act normativ în vigoare la data sesizării Tribunalului Brașov, coroborat cu prevederile art. 725 și art. 727 C. proc. civ., Tribunalul București a reținut, în esență, că, pentru stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze, prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței.

Cum aceasta este Legea nr. 263/2010, și cum această lege intrată în vigoare la data de 23 decembrie 2010 a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care, de altfel, a fost abrogată, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, instanța a constatat că, în speță, competența de soluționare cererii formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor aparține Tribunalului Brașov, în circumscripția căruia se află domiciliul reclamantului. Astfel, prin Sentința civilă nr. 3 din 3 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în Dosarul nr. 45266/3/2011 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamantul S.I.G.

a învestit instanța cu o cerere prin care solicită anularea deciziei privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010, emisă sub nr. 136823/2010, respectarea dreptului legal la pensie în cuantumul stabilit potrivit legilor în vigoare la data de 1 iulie 2004, în condițiile cărora au încetat raporturile sale de muncă, iar în eventuala aplicare a Legii nr. 119/2010 să se solicite adeverințe de venit necesare calculării cuantumului pensiei privind intervalul septembrie 1977 - iunie 2004 de la I.P.J. Brașov, singura unitate în care și-a desfășurat activitatea profesională. Este adevărat că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că S.I.G.

a depus cererea de anulare la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 28 ianuarie 2011, și, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Dispozițiile art. 196 lit. a) din legea anterior menționată au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat. Este de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură. Totodată, în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare. Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în Brașov, instanța reține competența teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de contestatorul S.I.G. favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013. Procesat de GGC - AS