ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, prin Sentința penală nr. 164 din 30 octombrie 2009, a

respins, ca nefondată, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., plângerea formulată de petentul N.C., împotriva rezoluției din 1 iulie

2009 dată în Dosarul nr. 447/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Petentul s-a plâns împotriva

rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc R.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 217

C. pen. și față de făptuitoarea G.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 217 C. pen., susținând că procurorul nu s-a preocupat să stabilească ce

s-a întâmplat cu sumele de bani rezultate din vânzarea la licitație a apartamentului,

sume pe care nu le-a primit până la data plângerii.

Petentul consideră că aceste

aspecte, cât și altele menționate în plângerea adresată procurorului constituie

date noi față de cele precedente la care s-a referit procurorul, atunci când a

invocat autoritatea de lucru judecat, cauză care împiedică o nouă cercetare.

Verificând rezoluția atacată,

conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, Curtea a constatat că plângerea este nefondată, rezoluția

fiind legală și temeinică.

Prin rezoluția atacată s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc R.R. pentru

autoritate de lucru judecat în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246

C. pen. și pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen. combinat cu

art. 226 alin. (4) C. proc. pen. în ce privește infracțiunea de distrugere

prevăzută de art. 217 C. pen.

S-a motivat că prin Rezoluția nr.

5727/P/2006 din 18 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de R.R. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

Această rezoluție a fost menținută

prin Sentința penală nr. 2 din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția penală, rămasă definitivă prin respingerea recursului,

formulat de petent, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, prin Decizia penală nr. 976 din 18 martie 2008.

S-a considerat că în cauză există

autoritate de lucru judecat - cauză care împiedică punerea în mișcare și

exercitarea acțiunii penale cu privire la pretinsa faptă de abuz în serviciu

comisă de executor.

În ceea ce privește infracțiunea de

distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. s-a motivat că prin

Rezoluția nr. 27/P/2005 din 17 martie 2005 a fost confirmată propunerea

organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală și, în

consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Referitor la infracțiunea de

distrugere, pretins săvârșită de G.C. cu ocazia executării din 24 noiembrie

2004, procurorul a constatat că plângerea este tardiv introdusă cu depășirea

termenului de 2 luni cu toate că partea vătămată a cunoscut cine este

făptuitorul, ceea ce a atras incidența dispozițiilor art. 10 lit. f) C. pen.,

care împiedică începerea urmăririi penale.

Plângerea formulată conform art. 278

C. proc. pen. a fost respinsă prin rezoluția procurorului general de la Curtea

de Apel Ploiești, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a formulat

recurs petentul care a criticat-o ca nelegală și netemeinică, susținând

următoarele:

- greșit s-a reținut că există

autoritate de lucru judecat, în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu,

procurorul fiind în eroare când se referă la totalitatea actelor de executare

întreprinse de executor pe parcursul executării silite, deși, prin plângerile

din anii 2005 și 2006 a sesizat numai aspecte de îndeplinire defectuoasă a

atribuțiilor de serviciu care i-au cauzat o pagubă. Din cuprinsul Rezoluției

nr. 5727 din 28 martie 2006 nu rezultă că au fost cercetate cele două fapte de

abuz în serviciu și distrugere prevăzute de art. 246 și 217 alin. (1) C. pen.,

astfel că nu poate exista autoritate de lucru judecat.

Dacă despre fapta de abuz în

serviciu se face vorbire în rezoluția mai sus arătată, în ce privește infracțiunea

de distrugere nu există nicio mențiune că a fost cercetată.

- în ce privește soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de G.C. a susținut că nu s-au făcut niciun

fel de cercetări și nu s-a dovedit că ar fi cunoscut încă din 2004 autorul infracțiunii;

- nu s-a avut în vedere că prin

plângerea din 11 iunie 2006 a sesizat aspecte noi față de cele sesizate prin

plângerile anterioare, că expertul a apreciat abuziv uzura bunurilor,

procesul-verbal de distribuire a prețului nu exista și executorul nu a

consemnat la dispoziția sa diferența de sumă care revenea petentului.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor

aflate la dosarul cauzei rezultă că prima instanță a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică și a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale

motivat.

Cu privire la critica privind

greșita reținere a autorității de lucru judecat, cauză ce împiedică începerea

urmăririi penale se constată că prin Sentința penală nr. 2 din 14 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin respingerea recursului -

a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Într-adevăr prin acea

sentință nu s-a avut în vedere o soluție de neîncepere a urmăririi penale în

aceeași rezoluție și pentru infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C.

pen.

Din conținutul Deciziei penale nr.

976 din 18 martie 2008 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție rezultă însă că instanța a constatat că prin rezoluția dată în

Dosarul nr. 27/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost

cercetată o plângere similară a petentului îndreptată împotriva aceluiași

executor judecătoresc, iar în urma cercetărilor s-a dat Rezoluția nr. 27/P/2005

din 17 martie 2005 prin care parchetul a confirmat propunerea organelor de

poliție de a nu se începe urmărirea penală față de executorul judecătoresc

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 217 alin. (1) C.

pen.

Rezultă deci că procurorul în mod

corect a dispus în rezoluția atacată în cauza de față neînceperea urmăririi

penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., pe baza dispozițiilor

art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. (autoritate de

lucru judecat), iar în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 217 alin. (1)

C. pen. pe baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) cu referire la art. 10 lit. f)

C. proc. pen. (altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în

mișcare a urmăririi penale).

Nici critica privind greșita

neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de

art. 217 alin. (1) C. pen. față de G.C. nu este fondată. Din actele dosarului

și, în special, din Decizia nr. 976 din 18 martie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, rezultă că petentul a cunoscut

adjudecatara imobilului și, deci persoana care a cerut executarea și a stăruit

în executare, astfel că nimic nu l-a împiedicat, așa cum s-a plâns împotriva

executorului judecătoresc, pe care l-a acuzat de săvârșirea infracțiunii de

distrugere, să depună plângere și împotriva numitei G.C.

Așa fiind, în mod corect s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru că plângerea penală a fost depusă cu

depășirea termenului legal, cauză ce împiedică începerea urmăririi penale, art.

10 lit. f) C. proc. pen.

Din aceeași decizie mai rezultă că

în urma vânzării la licitație a imobilului, executorul judecătoresc l-a

înștiințat la 29 septembrie 2004 pe petent să se prezinte, la 11 octombrie 2004

la sediul biroului de executări, pentru a se proceda la eliberarea și

distribuirea sumelor consemnate la CEC de către licitatoarea adjudecatară și că

și sub acest aspect executorul a procedat cu respectarea dispozițiilor Codului

de procedură civilă privind executarea imobiliară.

Se constată că, în mod corect, prima

instanță a constatat că nu sunt motive pentru desființarea rezoluției și

trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale.

Urmează ca în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul să fie

respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul N.C. împotriva Sentinței penale nr. 164 din 30

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12

ianuarie 2010.