ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1742/2010

Asupra recursului

penal de față constată:

La data de 18 decembrie 2009, petiționarul

M.C.V. a formulat plângere la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva

magistraților R.M. și G.L.M., judecători în cadrul Tribunalului Prahova, pentru

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 246 C. pen., art.

249 C. pen. și art. 257 C. pen., susținând că aceștia nu ar fi ținut seama de

cererea de recuzare formulată împotriva lor, procedând la soluționarea

Dosarului civil nr. 55720/105/2007 în care avea calitatea de parte.

Consiliul Superior al

Magistraturii a înaintat plângerea petiționarului la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, unde a fost înregistrată sub nr. 13/VIII/1/2010.

Procurorul învestit

cu soluționarea plângerii, examinând conținutul cererii formulate de

petiționarul M.C.V., în raport de dispozițiile art. 222 C. proc. pen., a

constatat că aceasta nu putea fi înregistrată în registrul cauzelor penale spre

a se forma dosar penal, întrucât nu cuprindea elementele cerute de textul de

lege arătat, ci doar susțineri de maximă generalitate, astfel că, prin

referatul din 25 ianuarie 2010, a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

soluții, petiționarul M.C.V. a formulat plângere la instanța Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cauza fiind

înregistrată sub nr. 119/42/2010 din 3 februarie 2010.

Se arătă de către

petiționar că prin sesizarea adresată organelor de urmărire penală formulase

plângere penală împotriva magistratului procuror T.L. sub acuzația de săvârșire

a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 249

1

C. pen. și art. 257 C. pen. considerând că respectivul magistrat "este

complice la un grup infracțional de crimă organizată conform Legii nr.

39/2003".

În vederea soluționării plângerii, Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus

atașarea lucrării în care se adoptase soluția contestată.

În ședința publică de

la 11 martie 2010, instanța a supus dezbaterii părților admisibilitatea

plângerii formulate în cauză față de decizia din recurs în interesul Legii nr.

57/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se stabilise ca fiind

inadmisibile plângerile îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor

efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor luate de acesta, altele decât

rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată,

reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Ca urmare, prin

Sentința penală nr. 33 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă,

plângerea petiționarului M.C.V.

În considerentele

sentinței, s-a arătat că referatul din 25 ianuarie 2010 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, a cărui desființare se solicita de către

petiționar, nu făcea parte dintre actele arătate expres și limitativ în art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., cenzurabile pe calea plângerii la

instanță.

De asemenea, s-a

arătat că instanța nu putea proceda la examinarea pe fond a temeiniciei

acuzațiilor formulate împotriva magistratului T.L.M., în lipsa adoptării de

către procuror a uneia dintre soluțiile expres prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Totodată, s-a

menționat că în caz nu era vorba de o plângere greșit îndreptată la instanță și

care să oblige astfel la trimiterea ei organului de urmărire penală competent,

conform art. 278

1

C. proc. pen., din conținutul cererii formulate

rezultând neechivoc că petiționarul contestase referatul din 25 ianuarie 2010.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petiționarul M.C.V., fără a

formula critici concrete.

Examinând cauza, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii

adresate instanței îl constituie numai o ordonanță sau o rezoluție prin care

s-a dispus netrimiterea în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea,

scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale).

Astfel, obiectul

controlului judecătoresc asupra soluțiilor dispuse de procuror este limitat

numai la acele soluții care au drept consecință netrimiterea în judecată a

persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare sau acte de urmărire

penală, fiind excluse orice alte soluții dispuse de procuror.

În cauză, însă,

procurorul nu a dispus niciuna dintre soluțiile la care se face referire, în

mod expres și limitativ, în dispozițiile legale anterior menționate, plângerea

petiționarului fiind îndreptată împotriva referatului din 25 ianuarie 2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă, ca

inadmisibilă, plângerea referitoare la cercetarea penală a magistraților R.M.

și G.L.M., judecători în cadrul Tribunalului Prahova, sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 246 C. pen., art. 249 C.

pen. și art. 257 C. pen.

Prin urmare, se

constată că soluția de inadmisibilitate pronunțată în cauză a fost corect

dispusă prin hotărârea primei instanțe.

Tot astfel, se

constată că plângerea petiționarului, în maniera în care a fost redactată, nu

poate fi considerată ca având valoarea unei plângeri penale în sensul art. 222

alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu cuprinde o descriere a faptelor ce

constituie infracțiuni, fiind menționate doar simple aprecieri subiective,

nesusținute de probe, cu privire la existența pretinselor infracțiuni.

Ca atare, se constată

că, în mod corect, prima instanță a considerat că plângerea formulată nu poate

fi apreciată ca fiind o plângere greșit îndreptată.

În raport de

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 11 martie 2010 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva Sentinței penale

nr. 33 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 mai 2010.