ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1742/2010

Asupra recursului penal de față constată: La data de 18 decembrie 2009, petiționarul M.C.V. a formulat plângere la Consiliul Superior al Magistraturii împotriva magistraților R.M. și G.L.M., judecători în cadrul Tribunalului Prahova, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 257 C. pen., susținând că aceștia nu ar fi ținut seama de cererea de recuzare formulată împotriva lor, procedând la soluționarea Dosarului civil nr. 55720/105/2007 în care avea calitatea de parte. Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat plângerea petiționarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unde a fost înregistrată sub nr. 13/VIII/1/2010.

Procurorul învestit cu soluționarea plângerii, examinând conținutul cererii formulate de petiționarul M.C.V., în raport de dispozițiile art. 222 C. proc. pen., a constatat că aceasta nu putea fi înregistrată în registrul cauzelor penale spre a se forma dosar penal, întrucât nu cuprindea elementele cerute de textul de lege arătat, ci doar susțineri de maximă generalitate, astfel că, prin referatul din 25 ianuarie 2010, a respins plângerea, ca inadmisibilă. Împotriva acestei soluții, petiționarul M.C.V. a formulat plângere la instanța Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cauza fiind înregistrată sub nr. 119/42/2010 din 3 februarie 2010. Se arătă de către petiționar că prin sesizarea adresată organelor de urmărire penală formulase plângere penală împotriva magistratului procuror T.L.

sub acuzația de săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 249 1 C. pen. și art. 257 C. pen. considerând că respectivul magistrat "este complice la un grup infracțional de crimă organizată conform Legii nr. 39/2003". În vederea soluționării plângerii, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus atașarea lucrării în care se adoptase soluția contestată. În ședința publică de la 11 martie 2010, instanța a supus dezbaterii părților admisibilitatea plângerii formulate în cauză față de decizia din recurs în interesul Legii nr. 57/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se stabilise ca fiind inadmisibile plângerile îndreptate împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor luate de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. Ca urmare, prin Sentința penală nr. 33 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petiționarului M.C.V. În considerentele sentinței, s-a arătat că referatul din 25 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a cărui desființare se solicita de către petiționar, nu făcea parte dintre actele arătate expres și limitativ în art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., cenzurabile pe calea plângerii la instanță. De asemenea, s-a arătat că instanța nu putea proceda la examinarea pe fond a temeiniciei acuzațiilor formulate împotriva magistratului T.L.M., în lipsa adoptării de către procuror a uneia dintre soluțiile expres prevăzute de art. 278 1 C. proc.

pen. Totodată, s-a menționat că în caz nu era vorba de o plângere greșit îndreptată la instanță și care să oblige astfel la trimiterea ei organului de urmărire penală competent, conform art. 278 1 C. proc. pen., din conținutul cererii formulate rezultând neechivoc că petiționarul contestase referatul din 25 ianuarie 2010. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petiționarul M.C.V., fără a formula critici concrete. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., obiectul plângerii adresate instanței îl constituie numai o ordonanță sau o rezoluție prin care s-a dispus netrimiterea în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale).

Astfel, obiectul controlului judecătoresc asupra soluțiilor dispuse de procuror este limitat numai la acele soluții care au drept consecință netrimiterea în judecată a persoanei față de care s-au efectuat acte premergătoare sau acte de urmărire penală, fiind excluse orice alte soluții dispuse de procuror. În cauză, însă, procurorul nu a dispus niciuna dintre soluțiile la care se face referire, în mod expres și limitativ, în dispozițiile legale anterior menționate, plângerea petiționarului fiind îndreptată împotriva referatului din 25 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea referitoare la cercetarea penală a magistraților R.M.

și G.L.M., judecători în cadrul Tribunalului Prahova, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 257 C. pen. Prin urmare, se constată că soluția de inadmisibilitate pronunțată în cauză a fost corect dispusă prin hotărârea primei instanțe. Tot astfel, se constată că plângerea petiționarului, în maniera în care a fost redactată, nu poate fi considerată ca având valoarea unei plângeri penale în sensul art. 222 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu cuprinde o descriere a faptelor ce constituie infracțiuni, fiind menționate doar simple aprecieri subiective, nesusținute de probe, cu privire la existența pretinselor infracțiuni. Ca atare, se constată că, în mod corect, prima instanță a considerat că plângerea formulată nu poate fi apreciată ca fiind o plângere greșit îndreptată.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 33 din 11 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2010.