ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3374/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 203 din 22 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 4161/2/2009 s-a dispus respingerea,

ca nefondată, a plângerii formulate de petiționara A.D.O.R. – C.H. – împotriva

Ordonanței din data de 23 noiembrie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, în Dosarul nr. 1792/P/2007.

A obligat petiționara la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut în fapt următoarele:

Prin plângerea formulată, petenta A.D.O.R. - C.H. a

solicitat - în baza art. 278

1

C. proc. pen. - desființarea

Rezoluției nr. 443/11/2/2008 din 9 aprilie 2009, emisă de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și a Ordonanței nr. 1792/P/2007 din 27 februarie 2009

a aceluiași parchet și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei la parchet, în

vederea începerii urmăririi penale.

În motivarea acestei plângeri, petenta arată - în esență -

că soluțiile parchetului sunt netemeinice și nelegale, în cauză, impunându-se

cercetarea intimaților: comisar șef M.P.A.M.; subcomisar T.M.R.; subcomisar

N.F.; comisar M.M., comisar V.D., inspector șef V.R., G.L. personal

contractual, dr. L.M. și S.V. personal contractual, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 314 C. pen., cu privire la cauzele

decesului numitului G.I., deținut în Penitenciarul Spital Rahova, dar și

referitor la modalitatea în care acesta a primit îngrijiri medicale în perioada

în care s-a aflat în spitalele Penitenciarelor București Jilava și București Rahova.

În cauză, la data de 23 februarie 2009, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București a emis Ordonanța nr. 1792/P/2007, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații: comisar șef M.P.A.M.,

subcomisar T.M.R., subcomisar N.F., comisar M.M., comisar V.D., inspector șef

V.R., G.L. personal contractual, dr. L.M. și S.V. personal contractual, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 314 C. pen., precum

și disjungerea cauzei privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 267 C.

pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe

lângă Tribunalul București.

Această soluție a fost confirmată prin Rezoluția din 9

aprilie 2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, în Dosarul nr. 443/11/2/2008.

La prezenta cauză, s-au atașat dosarele nr. 1792/P/2007 și

nr. 443/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând, prin coroborare, actele și lucrările dosarului,

instanța de fond a reținut că la data de 1 august 2007, petenta A.D.O.R. - C.H.

a înaintat la Parchet un raport, cu solicitarea de a fi considerat plângere

penală împotriva persoanelor apreciate ca fiind vinovate de comiterea unor

infracțiuni care au condus la decesul numitului G.I.

Din conținutul Adresei nr. 203299/DSDRP din 2 februarie 2004

a Administrației Naționale a Penitenciarelor, rezultă că numitul G.I. a fost

încarcerat, atât în cadrul Penitenciarului București Jilava, cât și în cadrul

Penitenciarului București Rahova, decesul constatându-se la acest penitenciar

în data de 19 iulie 2007.

Din verificările efectuate în cauză a rezultat că, în

perioada în care numitul G.I. s-a aflat încarcerat în cadrul Penitenciarului

Spital București Rahova a beneficiat de îngrijirea următorilor medici: comisar

șef M.P.A.M., subcomisar T.M.R., subcomisar N.F., comisar M.M., comisar V.D.,

G.L. personal contractual și dr. L.M., acesta din urmă în prezent decedat.

Din Adresa nr. N2/268086/SPBJB din 27 noiembrie 2008 a

Penitenciarului Spital București Jilava rezultă că, în perioada în care numitul

G.I. s-a aflat încarcerat în cadrul acestui penitenciar, a beneficiat de

îngrijirea medicală a medicilor V.R., inspector șef de penitenciar și S.V.,

personal contractual.

Cu privire la inadmisibilitatea plângerii, instanța de fond

a reținut că această susținere nu poate fi primită, întrucât potrivit Deciziei

nr. 38/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite,

organizațiile pentru apărarea drepturilor omului au calitatea de a formula

plângere împotriva actelor procurorului. Pe fondul cauzei s-a constatat că

plângerea este neîntemeiată, întrucât actele de cercetare efectuate în cauză și

raportul de expertiză medico-legală dovedesc că nu există indiciile săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu, iar rezoluția de respingere, ca inadmisibilă,

dispusă de procurorul general nu produce consecințe juridice, fiind numai o

soluție de verificare a ordonanței procurorului.

Astfel, se constată că soluția este legală și temeinică,

urmând a fi menținută, constatându-se că în cauză, nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 și art. 314 C. pen.,

întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii

și anume elementul material al laturii obiective a acesteia, având în vedere că

din actele premergătoare începerii urmăririi penale, nu rezultă situația

prezentată de petentă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a

declarat recurs petiționara A.D.O.R. – C.H., solicitând casarea acesteia și în

rejudecare, admiterea plângerii, desființarea ordonanței și trimiterea cauzei

procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

În motivele scrise și în susținerea orală, recurenta

petiționară susține că se impunea efectuarea unei expertize medico-legale,

întrucât constatarea medico-legală nu este suficientă și nu determină cu

claritate care sunt cauzele decesului.

A arătat că deținutului G.I. nu i s-a asigurat o medicație

corespunzătoare și nu a fost transferat la un spital civil.

O altă critică vizează împrejurarea că instanța de fond nu

s-a pronunțat și cu privire la infracțiunea de supunere la rele tratamente,

respectiv, a obligat greșit petiționara la plata cheltuielilor judiciare către

stat și către părți.

Înalta Curte, examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. și art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din actele premergătoare dispuse și efectuate în cauză

rezultă că deținutul G.I. se afla încarcerat la Penitenciarul București Rahova,

având de executat o pedeapsă privativă de libertate, iar la data de 19 iulie

2007 s-a constatat decesul acestuia.

Din analiza Raportului medico-legal de necropsie întocmit de

Institutul de Medicină Legală „M.M.” București nr. A3/1052/2007 rezultă că

„pacientul și-a provocat multiple leziuni traumatice la nivelul membrelor și

și-a introdus diverși corpi străini metalici la nivelul capului, toracelui și abdomenului

care au necesitat multiple intervenții chirurgicale”.

Urmare a decesului, Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a dispus prin Ordonanța nr. 6240/P/2007 din 19 iulie 2007, efectuarea

unei constatări medico-legale pentru a se stabili cauza sau cauzele decesului

deținutului G.I.

Din concluziile Raportului medico-legal nr. A.3/1052/2007

întocmit de Institutul de Medicină Legală „M.M.” rezultă că moartea lui G.I. a

survenit la vârsta de 33 de ani, în data de 19 iulie 2007 în Penitenciarul

Spital Rahova București și s-a produs prin insuficiență multiplă de organe,

element final în evoluție, îndelungată și progresiv deteriorativă, după un

abces cerebral operat interativ. Abcesul cerebral a fost consecința

introducerii repetate intracerebral a unor corpi străini metalici ce au

necesitat intervenții neurochirurgicale și spitalizării de lungă durată.

La examinarea medico-legală nu s-au constatat leziuni

traumatice recente.

S-a apreciat că moartea acestuia a fost consecința

auto-introducerii corpilor străini în cavitatea craniană, la o persoană cu

tulburări de personalitate de tip mixt cu manifestări antisociale și

autoagresive diverse.

Nu s-au constatat elemente obiective care să conducă la

concluzia unei asistențe medicale inadecvate.

Aflându-ne în faza actelor premergătoare și în raport de

concluziile raportului de constatare medico-legală, în cauză, nu se justifică

efectuarea altor acte de constatare în condițiile în care nu există indicii din

care să rezulte că medicii care i-au acordat asistență medicală, respectiv

celelalte persoane din cadrul penitenciarului care l-au avut sub supraveghere

pe deținutul G.I., ar fi săvârșit vreo faptă penală.

Acesta a beneficiat de îngrijire medicală corespunzătoare,

neputându-se reține vreo culpă în sarcina medicilor.

În ceea ce privește infracțiunea de punere în primejdie a

unei persoane în neputința de a se îngriji prevăzută de art. 314 C. pen., sub

aspectul laturii obiective, aceasta se realizează fie printr-o acțiune – cum ar

fi părăsirea sau alungarea persoanei -, fie printr-o inacțiune – lăsarea unei

persoane fără ajutor, adică lipsirea unei persoane de sprijin, de îngrijire.

Pentru existența infracțiunii, mai este necesar ca fapta să

creeze un pericol iminent pentru viața, sănătatea ori integritatea corporală a

persoanei în neputință de a se îngriji.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea se săvârșește cu

vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte.

În cauza dedusă judecății, nu pot fi reținute indicii care

să conducă la concluzia că deținutului G.I. nu i s-ar fi acordat îngrijiri

medicale corespunzătoare, ci dimpotrivă, acesta s-a aflat sub control medical,

aspect confirmat prin actele existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, nici sub această critică plângerea formulată de

petiționară nu este întemeiată.

În fine, sub aspectul cheltuielilor judiciare se impune a se

reține că, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în cazul

introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare avansate de stat,

sunt suportate de persoana căreia i s-a respins cererea, iar potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (6) C. proc. pen., restituirea cheltuielilor

judiciare făcute de părți în cursul procesului penal se stabilește potrivit

legii.

Cum plângerea petiționarei a fost respinsă, intimații M.M.,

N.F. și V.D., în mod legal, au solicitat și li s-a acordat restituirea

cheltuielilor judiciare, fiind depuse în acest sens înscrisuri doveditoare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara A.D.O.R. –

C.H. împotriva Sentinței penale nr. 203 din 22 iulie 2009 a Curții de Apel

București, secția I-a penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

petiționară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara

A.D.O.R. – C.H., împotriva Sentinței penale nr. 203 din 22 iulie 2009 a Curții

de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.