ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3186/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 45 Ap din 10 martie 2011,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelurile declarate de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov împotriva Sentinței civile nr. 73/S din 6 martie 2009 a

Tribunalului Brașov.

A admis în parte

apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva aceleiași sentințe, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului

suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru perioada arestării

preventive, în loc de 50.000 RON. A obligat pârâtul să plătească reclamantului

suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale pentru perioada restricției de a

părăsi țara. A obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei a

sumei de 56.000 euro, potrivit cursului oficial leu/euro la data plății efective,

cu titlu de daune materiale.

A respins restul

pretențiilor din apel.

A înlăturat din

dispozitivul sentinței dispozițiile privitoare la obligarea pârâtului la suma

de 50.000 RON daune morale, 5.000 RON cheltuieli de judecată și de respingere a

restului pretențiilor reclamantului.

A obligat pârâtul să

plătească reclamantului sumele de 13.680 RON și echivalentul în lei a 2.480,63

euro la cursul oficial leu/euro de la data plății efective, reprezentând

cheltuieli de judecată în toate instanțele.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a reținut corect situația

de fapt în ce privește privațiunile suferite de reclamant în perioadele când

libertatea i-a fost restricționată în executarea obligației de a nu părăsi țara

și care a fost confirmată prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Cât privește starea

de drept s-a arătat că prin decizia de casare instanța supremă a impus analiza

raporturilor juridice dintre părți statuând obligatoriu pentru instanța de

trimitere, conform art. 315 C. proc. civ., că nu mai poate fi repusă în

discuție legalitatea sau nelegalitatea măsurilor penale dispuse reclamantului.

În raport de dovezile

administrate, în temeiul dispozițiilor art. 504 alin. (2) și art. 505 alin. (1)

și (2) C. proc. pen. s-a considerat că reclamantul are dreptul la daunele

morale și materiale acordate prin dispozitivul hotărârii.

În privința

apelurilor declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov s-a arătat că, față de cele statuate

obligatoriu prin decizia de casare a instanței supreme chestiunea legalității

măsurilor penale luate nu mai poate fi repusă în discuție.

2.1. Motive

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs toate părțile.

Reclamantul a arătat

că hotărârea este netemeinică și nelegală în parte deoarece instanța de apel nu

a făcut o evaluare și o motivare corespunzătoare cu privire la pretențiile reclamantului,

parțial evaluarea fiind eronată ca urmare a unor interpretări greșite a

cererilor și probelor administrate, schimbând natura ori înțelesul lămurit al

acestora și prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii.

În analiza,

aprecierea și dispoziția cu privire la prejudiciul material cauzat

reclamantului instanța de apel trebuia să valorifice materialul probator nu

numai prin coroborarea probelor existente la dosar, ci și prin coroborarea

respectivelor probe cu prezumțiile ca mijloc de probă.

Greșit s-a considerat

că solicitarea reclamantului de a i se repara prejudiciul constând în salariul

mediu din România sau Spania este o cerere nouă în apel.

Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a criticat decizia instanței de apel

pentru că reclamantul nu a fost niciodată condamnat definitiv și nu există

nicio hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului care să stabilească

nelegalitatea arestării. Lipsește o condiție esențială pentru acordarea

despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Din probele

administrate rezultă că la data luării măsurii privative de libertate au

existat motive verosimile de a bănui săvârșirea infracțiunii. De asemenea, și

măsura obligării reclamantului de a nu părăsi țara a fost luată de instanța

Curții de Apel Brașov.

Stabilirea

despăgubirilor morale și a prejudiciului material nu au niciun corespondent în

materialul probator existent în cauză. Instanța de apel nu a ținut cont de

faptul că reclamantul nu era pentru dată în contact cu legea penală, fiind

condamnat anterior cu suspendarea executării pedepsei.

În recursul

Ministerului Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov s-a arătat că nu au fost clarificate toate aspectele de fapt, așa cum a

prevăzut și instanța supremă, în sensul dacă se impune sau nu acordarea de

despăgubiri și în raport de persoana și personalitatea reclamantului.

S-a făcut aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., organele judiciare

îndeplinindu-și corespunzător atribuțiile în cursul procesului penal.

În cursul procesului

penal s-a făcut aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 5 lit. c) din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În rejudecarea

apelului nu au mai fost aduse probe pertinente, concludente și utile cauzei și

nu s-a dovedit întinderea prejudiciului moral sau material acordat.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursurile vor fi

admise pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a

stabilit cuantumul daunelor materiale cuvenite reclamantului pornind de la

prezumția, întemeiată pe coroborarea depozițiilor de martori cu contractele de

vânzare-cumpărare, că întreaga sumă obținută din vânzarea de către C.M.M. a

unor apartamente bunuri proprii a fost folosită pentru acoperirea cheltuielilor

făcute de reclamant pentru a-și proba nevinovăția. Or, chiar admițând că

situația de fapt și de drept este cea reținută de instanța de apel, creditor al

acestor sume de bani nu este reclamantul, ci C.M.M. care nu are nicio calitate

procesuală în cauză.

Pe de altă parte,

instanța de apel, pornind de la declarațiile unor martori care au arătat că

soția reclamantului i-ar fi trimis acestuia din Spania sume cuprinse între

8.000 - 10.000 euro, stabilește ca despăgubire „suma medie de 9.000 euro",

fără ca vreun text de lege să îngăduie o asemenea aproximare atunci când este

vorba despre cuantumul daunelor materiale.

Având în vedere

aceste aspecte, criticile din recursurile declarate de pârâți întrunesc

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel interpretând în mod

greșit prevederile art. 998 - 999 C. civ. privitoare la cerința unei pagube,

certe, aflată în legătură de conexitate cu fapta ilicită.

Prin Decizia nr.

5530/2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a casat decizia pronunțată în apel și a dispus trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță pentru ca „instanțele să analizeze

raporturile juridice dintre părți raportat la starea de fapt și de drept

invocată în susținerea acțiunii".

Era necesar, în aceste

condiții, să fie administrate dovezi din care să rezulte cu certitudine, iar nu

doar prin recurgerea la prezumții, eventualul prejudiciu material suferit de

reclamant urmare a reținerii și arestării sale nelegale, acest din urmă aspect

fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat de către instanța de recurs,

astfel încât nu mai are a fi cercetat din nou.

În respectarea

cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) C.

proc. civ. se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța

superioară de fond pentru ca în urma administrării de dovezi suplimentare,

chiar în condițiile art. 129 alin. (5) teza finală C. proc. civ., să se

determine cu certitudine dacă reclamantul a fost prejudiciat material urmare a

faptelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

Se impune, de

asemenea, să se reanalizeze, cu respectarea principiului proporționalității și

a jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, cuantumul

daunelor morale ce se cuvin reclamantului, aspect pe care nu-l poate hotărî

direct instanța de recurs.

Cu ocazia rejudecării

se va ține seama și de criticile formulate în prezentul recurs de către

reclamant, față de cele mai sus arătate recursul acestei părți urmând a fi

admis formal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul M.G., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva Deciziei nr. 45 Ap din

10 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale și în consecință:

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2012.

Procesat de GGC - AS