ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 822 din 20 octombrie

2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă,

cererea formulată de petiționarul E.M., de revizuire a Sentinței penale nr. 88

din 5 august 1983, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă

prin Decizia penală nr. 247 din 2 februarie 1984 pronunțată de Tribunalul

Suprem, cu obligarea revizuentului la plata sumei de 50 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se dispune

astfel, instanța a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează

în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., reținând

că, în speță, condamnatul nu a indicat fapte și împrejurări noi, ci a contestat

modul de soluționare a dosarului, invocând "motive politice" care au

dus la greșita lui condamnare, precum și o apreciere eronată a probelor

administrate.

S-a mai reținut că

existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de instanțele

care au judecat fondul cauzei, condamnarea revizuentului dispunându-se prin

coroborarea întregului material probator administrat în cauză, apreciindu-se

totodată că readministrarea aceluiași probatoriu nu este posibilă în calea

extraordinară de atac a revizuirii, în lipsa unor probe noi certe, care să

conducă fără echivoc la stabilirea nevinovăției, cererea revizuentului fiind

inadmisibilă, neîncadrându-se în textul legal.

Apelul declarat de

revizuentul E.M. împotriva sentinței sus-menționate a fost respins, ca

nefondat, de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, prin Decizia penală nr. 14/A din 20 ianuarie 2010,

arătându-se, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele și împrejurările dovedite nu

sunt noi, ci au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării fondului

cauzei.

Împotriva deciziei

penale de mai sus, revizuentul E.M. a declarat recurs, prin motivele scrise

depuse la dosarul cauzei criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în

acest sens solicitând admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de

revizuire.

La termenul de

judecată din data de 15 aprilie 2010, față de împrejurarea că reprezentantul

Ministerului Public a invocat excepția tardivității recursului, apărătorul ales

al revizuentului a depus la dosar o cerere de repunere în termenul de recurs,

arătând că la data pronunțării deciziei recurentul nu a fost prezent în fața

instanței de judecată, iar după aflarea soluției pronunțate în apel, a formulat

recurs, pe care l-a trimis prin poștă către Curtea de Apel București, astfel

recursul fiind depus peste termen, independent de voința acestuia.

Analizând actele și

lucrările din dosar, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termenul

de recurs a revizuentului E.M. este nefondată, întrucât nu se invocă și nici nu

se dovedește vreo cauză temeinică de împiedicare în exercitarea căii de atac.

În ceea ce privește

recursul declarat de revizuentul E.M., acesta este tardiv și, ca atare, urmează

a fi respins.

Curtea, verificând

actele dosarului în raport de prevederile art. 385

3

și art. 363

alin. (3), teza I C. proc. pen., constată că termenul de recurs este de 10

zile, iar pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare,

acesta curge de la pronunțare.

În speță, revizuentul

a fost prezent personal în fața instanței Curții de Apel București, atât la

termenul din 2 decembrie 2009, cât și cu prilejul dezbaterii apelului la

termenul din data de 13 ianuarie 2010, când pronunțarea a fost amânată pentru

data de 20 ianuarie 2010, dată de la care începea să curgă termenul de recurs,

având în vedere că legea nu stabilește modalitatea de declarare a recursului în

raport de prezența la pronunțare, ci în raport de prezența la dezbateri. Or, în

cauză, revizuentul a trimis cererea de recurs către Curtea de Apel București

prin poștă, la data de 18 februarie 2010, așadar cu nerespectarea termenului

prevăzut de lege.

Astfel fiind, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca tardiv, recursul declarat de revizuentul E.M.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, cerere de repunere în termenul de recurs a revizuentului E.M.

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de revizuentul E.M. împotriva Deciziei penale nr. 141A din 20

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul-revizuent

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2010.