ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 822 din 20 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petiționarul E.M., de revizuire a Sentinței penale nr. 88 din 5 august 1983, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 247 din 2 februarie 1984 pronunțată de Tribunalul Suprem, cu obligarea revizuentului la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se dispune astfel, instanța a apreciat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., reținând că, în speță, condamnatul nu a indicat fapte și împrejurări noi, ci a contestat modul de soluționare a dosarului, invocând "motive politice" care au dus la greșita lui condamnare, precum și o apreciere eronată a probelor administrate. S-a mai reținut că existența faptei și a vinovăției inculpatului a fost constatată de instanțele care au judecat fondul cauzei, condamnarea revizuentului dispunându-se prin coroborarea întregului material probator administrat în cauză, apreciindu-se totodată că readministrarea aceluiași probatoriu nu este posibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii, în lipsa unor probe noi certe, care să conducă fără echivoc la stabilirea nevinovăției, cererea revizuentului fiind inadmisibilă, neîncadrându-se în textul legal.

Apelul declarat de revizuentul E.M. împotriva sentinței sus-menționate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală nr. 14/A din 20 ianuarie 2010, arătându-se, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele și împrejurările dovedite nu sunt noi, ci au fost cunoscute de instanță la momentul soluționării fondului cauzei. Împotriva deciziei penale de mai sus, revizuentul E.M. a declarat recurs, prin motivele scrise depuse la dosarul cauzei criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în acest sens solicitând admiterea recursului și, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2010, față de împrejurarea că reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității recursului, apărătorul ales al revizuentului a depus la dosar o cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că la data pronunțării deciziei recurentul nu a fost prezent în fața instanței de judecată, iar după aflarea soluției pronunțate în apel, a formulat recurs, pe care l-a trimis prin poștă către Curtea de Apel București, astfel recursul fiind depus peste termen, independent de voința acestuia. Analizând actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termenul de recurs a revizuentului E.M. este nefondată, întrucât nu se invocă și nici nu se dovedește vreo cauză temeinică de împiedicare în exercitarea căii de atac.

În ceea ce privește recursul declarat de revizuentul E.M., acesta este tardiv și, ca atare, urmează a fi respins. Curtea, verificând actele dosarului în raport de prevederile art. 385 3 și art. 363 alin. (3), teza I C. proc. pen., constată că termenul de recurs este de 10 zile, iar pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, acesta curge de la pronunțare. În speță, revizuentul a fost prezent personal în fața instanței Curții de Apel București, atât la termenul din 2 decembrie 2009, cât și cu prilejul dezbaterii apelului la termenul din data de 13 ianuarie 2010, când pronunțarea a fost amânată pentru data de 20 ianuarie 2010, dată de la care începea să curgă termenul de recurs, având în vedere că legea nu stabilește modalitatea de declarare a recursului în raport de prezența la pronunțare, ci în raport de prezența la dezbateri.

Or, în cauză, revizuentul a trimis cererea de recurs către Curtea de Apel București prin poștă, la data de 18 februarie 2010, așadar cu nerespectarea termenului prevăzut de lege. Astfel fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul E.M. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cerere de repunere în termenul de recurs a revizuentului E.M. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de revizuentul E.M. împotriva Deciziei penale nr. 141A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2010.