ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1578/2013

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 808 din 20 noiembrie

2012 Tribunalul București, secția a II-a penală a respins ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 379 din 08 aprilie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală (definitivă prin Decizia penală

nr. 3646 din 06 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală), formulată de revizuentul condamnat B.F.D.; a obligat pe revizuent la

200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de revizuire a reținut că petentul se află în

executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, iar cererea acestuia este

justificată de susținerea că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii

reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat.

Instanța a constatat

că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict și

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

A rezultat așadar, că

revizuentul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea

aceleiași situații de fapt, pe baza acelorași probatorii ce au fost avute în

vedere de instanța care s-a pronunțat anterior, nefiind astfel posibil ca pe

calea revizuirii să se readministreze și reaprecieze probatoriul din cauza în

care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, aceste motive putând

fi invocate în căile de atac ordinare, lucru care de altfel, s-a și întâmplat,

fiind însă respinse de instanța de control judiciar.

Pentru existența

cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen. se cere ca faptele

și împrejurările învederate în cerere -deci faptele probatorii - să fie noi,

iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a

revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări

deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel condamnatul B.F.D. criticând-o pentru netemeinicie și

susținând, că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost

condamnat, solicitând readministrarea probelor administrate în cauza, după cum

va prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute de instanțe care au judecat cauza.

Instanța de apel,

examinând potrivit art. 371 C. proc. pen. cu referire la art. 407 C. proc.

pen., apelul revizuentului, a constatat că acesta nu este întemeiat și l-a

respins prin Decizia penală nr. 1/A din 7 ianuarie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Critica revizuentului

s-a constatat a fi netemeinică, întrucât acesta tinde la o reapreciere a

dovezilor deja administrate și care au stat la baza condamnării, dar urmărește

și o prelungire a probatoriilor invocând împrejurări noi, necunoscute instanței

ce a soluționat fondul, susțineri care nu au niciun suport în cauză.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, nefiind permisă o prelungire a

probatoriilor deja administrate, această cale de atac având rolul de a îndrepta

erorile judiciare produse, iar nu de a se efectua o nouă judecare a cauzei.

Susținerile

revizuentului sunt doar afirmații contextuale cererii formulate și acesta

ignoră faptul că apărările invocate la judecarea cauzei, au fost examinate în

coroborare cu întregul material probator administrat pe care s-a sprijinit

condamnarea sa.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.F.D., solicitând,

admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei aplicate condamnatului.

Recursul declarat nu

este fondat pentru următoarele considerente: Prin intermediul revizuirii,

reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desființarea

hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de

organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt. Aceste erori

apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie

sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupție,

etc.

Revizuirea unei

hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și

limitativ de art. 394 C. proc. pen.

În ceea ce privește

cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este

necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost

cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare

și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C.

proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să

conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a

revizuentului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi

admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C.

proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza

probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv

faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și

neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se

cere.

Raportând

considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta

Curte constată că solicitările recurentului revizuentului, în sensul

reindividualizării pedepsei la care a fost condamnat, nu se încadrează în acest

caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac

a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Niciuna dintre

împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care ar fi fost apte

să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de cea a cărei

revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către

prima instanță și analizate, ca de altfel și de către instanțele de control

judiciar.

în ceea ce privesc

celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că

acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ

prin dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

În consecință

hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică.

Față de

considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs

invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.F.D.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul B.F.D. împotriva Deciziei penale nr.

1/A din 7 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 9 mai 2013.

Procesat de GGC - LM