ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1578/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 808 din 20 noiembrie 2012 Tribunalul București, secția a II-a penală a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 379 din 08 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală (definitivă prin Decizia penală nr. 3646 din 06 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), formulată de revizuentul condamnat B.F.D.; a obligat pe revizuent la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de revizuire a reținut că petentul se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, iar cererea acestuia este justificată de susținerea că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa și pentru care a fost condamnat.

Instanța a constatat că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. A rezultat așadar, că revizuentul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea aceleiași situații de fapt, pe baza acelorași probatorii ce au fost avute în vedere de instanța care s-a pronunțat anterior, nefiind astfel posibil ca pe calea revizuirii să se readministreze și reaprecieze probatoriul din cauza în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, aceste motive putând fi invocate în căile de atac ordinare, lucru care de altfel, s-a și întâmplat, fiind însă respinse de instanța de control judiciar. Pentru existența cazului de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. se cere ca faptele și împrejurările învederate în cerere -deci faptele probatorii - să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul B.F.D. criticând-o pentru netemeinicie și susținând, că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, solicitând readministrarea probelor administrate în cauza, după cum va prezenta aspecte ce nu au fost cunoscute de instanțe care au judecat cauza. Instanța de apel, examinând potrivit art. 371 C. proc.

pen. cu referire la art. 407 C. proc. pen., apelul revizuentului, a constatat că acesta nu este întemeiat și l-a respins prin Decizia penală nr. 1/A din 7 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Critica revizuentului s-a constatat a fi netemeinică, întrucât acesta tinde la o reapreciere a dovezilor deja administrate și care au stat la baza condamnării, dar urmărește și o prelungire a probatoriilor invocând împrejurări noi, necunoscute instanței ce a soluționat fondul, susțineri care nu au niciun suport în cauză. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nefiind permisă o prelungire a probatoriilor deja administrate, această cale de atac având rolul de a îndrepta erorile judiciare produse, iar nu de a se efectua o nouă judecare a cauzei.

Susținerile revizuentului sunt doar afirmații contextuale cererii formulate și acesta ignoră faptul că apărările invocate la judecarea cauzei, au fost examinate în coroborare cu întregul material probator administrat pe care s-a sprijinit condamnarea sa. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul B.F.D., solicitând, admiterea recursului și reindividualizarea pedepsei aplicate condamnatului. Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente: Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt.

Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupție, etc. Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc.

pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuentului sau de încetare a procesului penal. Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Raportând considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că solicitările recurentului revizuentului, în sensul reindividualizării pedepsei la care a fost condamnat, nu se încadrează în acest caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Niciuna dintre împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanță și analizate, ca de altfel și de către instanțele de control judiciar. în ceea ce privesc celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 394 C. proc. pen. În consecință hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.F.D. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.F.D. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 7 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 9 mai 2013. Procesat de GGC - LM