ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.05.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2922/2012

HOTĂRÂRE
02.05.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2922/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin Sentința nr. 1223 din 20 septembrie 2010 a respins, ca neîntemeiată,

cererea formulată de reclamanta H.J. (născută M.) în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că reclamanta și-a întemeiat cererea de

chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin Legea nr.

221/2009 s-a recunoscut dreptul la constatarea caracterului politic al

condamnării sau al măsurii administrative, precum și la despăgubiri, acelor

persoane în sarcina cărora s-au reținut fapte care au avut ca scop împotrivirea

față de regimul totalitar instaurat în România la 6 martie 1945.

Legea invocată de

reclamantă nu cuprinde în domeniul său de aplicare pe cei care au fost

constituiți în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944

ori, fiind constituiți ca atare, înainte de această dată, au fost reținuți în

captivitate după încheierea armistițiului.

Domeniul de aplicare

al acestei legi se suprapune cu cel al O.U.G. nr. 214/1999, ambele acte

normative vizând, în principal, recunoașterea calității de luptător în

rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive

politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au

participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului

comunist instaurat în România.

Situația reclamantei

este însă diferită, din adeverința eliberată de Ministerul Sănătății și

Prevederilor Sociale rezultând că aceasta a fost deținută ca prizonier în

U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 22 octombrie 1949.

Măsura luată față de

reclamantă nu este prezumată de lege ca având caracter politic, prima instanță

analizând dacă aceasta reprezintă măsură administrativă cu caracter politic.

Tribunalul a

constatat a fi aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, care

trimit la dispozițiile art. 1 alin. (3) din același act normativ. Potrivit

acestor ultime dispoziții, pentru stabilirea caracterului politic al măsurii

administrative vor fi avute în vedere criteriile stabilite prin art. 2 alin.

(1) și art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

S-a reținut așadar că

reclamanta nu a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul

Legii nr. 221/2009, astfel încât singurele drepturi de care poate beneficia

sunt cele recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990, încadrându-se în

dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din decretul-lege menționat.

Prin Decizia nr. 382

A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a trimis cauza la instanța de

fond spre rejudecare.

S-a reținut de către

instanța de apel că în ceea ce privește constatarea caracterului politic al

măsurii cu caracter administrativ prin dislocarea de la domiciliu și internarea

într-o colonie de muncă în U.R.S.S., în mod greșit a fost respins acest capăt

de cerere, întrucât respectiva măsură nu a fost fundamentată pe criterii

obiective.

Pentru aceste

considerente, curtea a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis

cauza la instanța de fond spre rejudecare, urmând să se administreze probe

pentru a se constata sau nu caracterul politic al măsurii administrative, la

rejudecare, urmând a fi avute în vedere și celelalte motive de apel.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice a

municipiului București, întemeiat pe prevederile pct. 9 ale art. 304 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în

sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței tribunalului.

Pornind de la

dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, recurentul a solicitat a se observa

faptul că prin respectiva lege s-a recunoscut persoanelor îndreptățite dreptul

la constatarea caracterului politic al măsurii administrative, precum și la

despăgubiri, în situația în care au fost reținute fapte care au avut ca scop

împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în România la data de 6 martie

1945, textul de lege nefăcând referire la măsurile administrative de

deportare/dislocare în U.R.S.S.

A arătat deci că

Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, nu cuprinde în

domeniul său de aplicare, după cum corect a constatat și tribunalul, pe cei

care au fost constituiți în prizonieri de către partea sovietică după 23 august

1944 ori, fiind constituiți ca atare înainte de această dată, au fost reținuți

în captivitate după încheierea armistițiului.

A solicitat a se avea

în vedere și faptul că dispozițiile Legii nr. 221/2009 privesc condamnările sau

măsurile administrative dispuse pe o perioadă strict limitată, respectiv 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, or reclamanta a arătat prin acțiune că a fost

deportată în U.R.S.S. începând cu 1 ianuarie 1945, deci anterior perioadei de

referință reglementată prin lege.

În plus, a precizat

că măsura luată față de reclamantă nu este prezumată de lege ca având caracter

politic, în sensul avut în vedere de art. 3 din Legea nr. 221/2009.

Recursul pârâtului se

privește a fi fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.

Acțiunea introductivă

de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act

normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de "condamnare cu

caracter politic" (art. 1 alin. (1)) și de "măsură administrativă cu

caracter politic" (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și

măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte

fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege

și, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare

sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se

adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al

condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin.

(4) și art. 4 alin. (1)) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii

administrative (art. 3 și art. 4 alin. (2)).

În cauză, reclamanta

a solicitat și constatarea caracterului politic al măsurii dislocării și

internării într-o colonie de muncă în fosta U.R.S.S., măsură la care a fost

supusă începând cu luna ianuarie 1945.

Astfel, față de

obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și

temeiniciei pretențiilor reclamantei, trebuie să se facă în raport de

prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată

situația concretă a acesteia.

În cazul în speță,

intimata-reclamantă nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea

nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita constatarea caracterului

politic al măsurii la care a fost supusă.

Împrejurarea că

reclamanta a fost deportată în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată niciunei

condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege și

niciunei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din

același act normativ.

În acest context,

faptul că măsura deportării în fosta U.R.S.S. se circumscrie sferei de

reglementare a Decretului-lege nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999 și astfel,

pe cale de consecință, și celei prevăzută de Legea nr. 221/2009 nu este

relevant.

Textul cuprins la

alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 stipulează că legea "se aplică

și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările

ulterioare".

Se reține însă că

respectivul de text de lege nu reglementează aplicarea automată a Legii nr.

221/2009 persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

decretul-lege ci instituie posibilitatea ca de prevederile legii să beneficieze

și această categorie de persoane.

Altfel spus, faptul

că o persoană a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.

118/1990 nu constituie un impediment în formularea de către respectiva parte a

unei acțiuni în justiție întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, dacă se

încadrează în prevederile acestei legi speciale de reparație.

Concluzionând, se

reține că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile Legii nr.

221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele

reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții neputând

fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.

Se constată astfel ca

fiind fondate motivele de recurs ale pârâtului referitoare la neincidența în

cauză a prevederilor Legii nr. 221/2009 și sub aspectul că în lege este

delimitată expres perioada în cuprinsul căreia s-au aplicat sancțiunile cu

caracter politic, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, perioadă în care

reclamanta nu se încadrează, atâta timp cât a fost deportată în U.R.S.S.

anterior datei de 6 martie 1945.

Pentru aceste

considerente, se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica

decizia, în sensul că se va respinge apelul reclamantei împotriva sentinței

tribunalului.

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București împotriva

Deciziei nr. 382 A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia

atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta H.J. împotriva

Sentinței nr. 1223 din 20 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012.

Procesat

de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3452/2012
. civ., ce nu permit schimbarea cadrului procesual în apel. În pofida susținerilor recurentului, instanța de apel a analizat condamnarea suferită de autorul acestuia, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009,
ÎCCJ 2012-04-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2725/2012
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta M.V. legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimil
ÎCCJ 2012-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1719/2012
e ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale, or, infracțiunea săvârșită de reclamant a vizat afirmarea unui astfel de drept, și anume, acela de a-și exercita liber cultul religi
ÎCCJ 2012-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2012
fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege și nici unei măsuri administrative cu caracter politic în c
ÎCCJ 2012-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2237/2012
ționate. Cauza va fi însă analizată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, criticile reclamantului, vizează nelegala reținere a lipsei temeiul de drept al acțiunii, ca urmare a aplicării efectelor decizie
Sursă