ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2922/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2922/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
constată următoarele:
Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
prin Sentința nr. 1223 din 20 septembrie 2010 a respins, ca neîntemeiată,
cererea formulată de reclamanta H.J. (născută M.) în contradictoriu cu pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a constatat că reclamanta și-a întemeiat cererea de
chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu
caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin Legea nr.
221/2009 s-a recunoscut dreptul la constatarea caracterului politic al
condamnării sau al măsurii administrative, precum și la despăgubiri, acelor
persoane în sarcina cărora s-au reținut fapte care au avut ca scop împotrivirea
față de regimul totalitar instaurat în România la 6 martie 1945.
Legea invocată de
reclamantă nu cuprinde în domeniul său de aplicare pe cei care au fost
constituiți în prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944
ori, fiind constituiți ca atare, înainte de această dată, au fost reținuți în
captivitate după încheierea armistițiului.
Domeniul de aplicare
al acestei legi se suprapune cu cel al O.U.G. nr. 214/1999, ambele acte
normative vizând, în principal, recunoașterea calității de luptător în
rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite
din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive
politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au
participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului
comunist instaurat în România.
Situația reclamantei
este însă diferită, din adeverința eliberată de Ministerul Sănătății și
Prevederilor Sociale rezultând că aceasta a fost deținută ca prizonier în
U.R.S.S., în perioada 14 ianuarie 1945 - 22 octombrie 1949.
Măsura luată față de
reclamantă nu este prezumată de lege ca având caracter politic, prima instanță
analizând dacă aceasta reprezintă măsură administrativă cu caracter politic.
Tribunalul a
constatat a fi aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, care
trimit la dispozițiile art. 1 alin. (3) din același act normativ. Potrivit
acestor ultime dispoziții, pentru stabilirea caracterului politic al măsurii
administrative vor fi avute în vedere criteriile stabilite prin art. 2 alin.
(1) și art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999.
S-a reținut așadar că
reclamanta nu a suferit o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul
Legii nr. 221/2009, astfel încât singurele drepturi de care poate beneficia
sunt cele recunoscute de Decretul-lege nr. 118/1990, încadrându-se în
dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din decretul-lege menționat.
Prin Decizia nr. 382
A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru
cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva
sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a trimis cauza la instanța de
fond spre rejudecare.
S-a reținut de către
instanța de apel că în ceea ce privește constatarea caracterului politic al
măsurii cu caracter administrativ prin dislocarea de la domiciliu și internarea
într-o colonie de muncă în U.R.S.S., în mod greșit a fost respins acest capăt
de cerere, întrucât respectiva măsură nu a fost fundamentată pe criterii
obiective.
Pentru aceste
considerente, curtea a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis
cauza la instanța de fond spre rejudecare, urmând să se administreze probe
pentru a se constata sau nu caracterul politic al măsurii administrative, la
rejudecare, urmând a fi avute în vedere și celelalte motive de apel.
Împotriva acestei
ultime decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat de Direcția generală a finanțelor publice a
municipiului București, întemeiat pe prevederile pct. 9 ale art. 304 C. proc.
civ. și a solicitat admiterea acestuia și modificarea deciziei atacate, în
sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii sentinței tribunalului.
Pornind de la
dispozițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, recurentul a solicitat a se observa
faptul că prin respectiva lege s-a recunoscut persoanelor îndreptățite dreptul
la constatarea caracterului politic al măsurii administrative, precum și la
despăgubiri, în situația în care au fost reținute fapte care au avut ca scop
împotrivirea față de regimul totalitar instaurat în România la data de 6 martie
1945, textul de lege nefăcând referire la măsurile administrative de
deportare/dislocare în U.R.S.S.
A arătat deci că
Legea nr. 221/2009, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, nu cuprinde în
domeniul său de aplicare, după cum corect a constatat și tribunalul, pe cei
care au fost constituiți în prizonieri de către partea sovietică după 23 august
1944 ori, fiind constituiți ca atare înainte de această dată, au fost reținuți
în captivitate după încheierea armistițiului.
A solicitat a se avea
în vedere și faptul că dispozițiile Legii nr. 221/2009 privesc condamnările sau
măsurile administrative dispuse pe o perioadă strict limitată, respectiv 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, or reclamanta a arătat prin acțiune că a fost
deportată în U.R.S.S. începând cu 1 ianuarie 1945, deci anterior perioadei de
referință reglementată prin lege.
În plus, a precizat
că măsura luată față de reclamantă nu este prezumată de lege ca având caracter
politic, în sensul avut în vedere de art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Recursul pârâtului se
privește a fi fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed.
Acțiunea introductivă
de instanță a fost formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 221/2009, act
normativ prin care legiuitorul a definit noțiunile de "condamnare cu
caracter politic" (art. 1 alin. (1)) și de "măsură administrativă cu
caracter politic" (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări și
măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condițiile în care și alte
fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege
și, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare
sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se
adresa instanțelor judecătorești pentru constatarea caracterului politic al
condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege (art. 1 alin.
(4) și art. 4 alin. (1)) sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii
administrative (art. 3 și art. 4 alin. (2)).
În cauză, reclamanta
a solicitat și constatarea caracterului politic al măsurii dislocării și
internării într-o colonie de muncă în fosta U.R.S.S., măsură la care a fost
supusă începând cu luna ianuarie 1945.
Astfel, față de
obiectul cererii de chemare în judecată, se reține că analiza legalității și
temeiniciei pretențiilor reclamantei, trebuie să se facă în raport de
prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziții nu este reglementată
situația concretă a acesteia.
În cazul în speță,
intimata-reclamantă nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea
nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita constatarea caracterului
politic al măsurii la care a fost supusă.
Împrejurarea că
reclamanta a fost deportată în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată niciunei
condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege și
niciunei măsuri administrative cu caracter politic în condițiile art. 3 din
același act normativ.
În acest context,
faptul că măsura deportării în fosta U.R.S.S. se circumscrie sferei de
reglementare a Decretului-lege nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999 și astfel,
pe cale de consecință, și celei prevăzută de Legea nr. 221/2009 nu este
relevant.
Textul cuprins la
alin. (4) al art. 5 din Legea nr. 221/2009 stipulează că legea "se aplică
și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de
Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările
ulterioare".
Se reține însă că
respectivul de text de lege nu reglementează aplicarea automată a Legii nr.
221/2009 persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de
decretul-lege ci instituie posibilitatea ca de prevederile legii să beneficieze
și această categorie de persoane.
Altfel spus, faptul
că o persoană a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.
118/1990 nu constituie un impediment în formularea de către respectiva parte a
unei acțiuni în justiție întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, dacă se
încadrează în prevederile acestei legi speciale de reparație.
Concluzionând, se
reține că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile Legii nr.
221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele
reglementate de acest act normativ, incidența respectivelor dispoziții neputând
fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.
Se constată astfel ca
fiind fondate motivele de recurs ale pârâtului referitoare la neincidența în
cauză a prevederilor Legii nr. 221/2009 și sub aspectul că în lege este
delimitată expres perioada în cuprinsul căreia s-au aplicat sancțiunile cu
caracter politic, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, perioadă în care
reclamanta nu se încadrează, atâta timp cât a fost deportată în U.R.S.S.
anterior datei de 6 martie 1945.
Pentru aceste
considerente, se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica
decizia, în sensul că se va respinge apelul reclamantei împotriva sentinței
tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin
Direcția generală a finanțelor publice a municipiului București împotriva
Deciziei nr. 382 A din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică decizia
atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta H.J. împotriva
Sentinței nr. 1223 din 20 septembrie 2010 a Tribunalului București, secția a
IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 mai 2012.
Procesat
de GGC - NN