ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2363/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. 603/57/2010, s-a

dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul P.V.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul P.V. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de încheiere de

tranzacții financiare incompatibile cu funcția deținută de art. 12 lit. a) teza

I din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr.

78/2000, rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cumpărare de influență prev. de

art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, luare de mită prev. de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu

prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., fals în

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 290 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 C. pen.

Instanța a constatat

că, deși admisibilă în principiu, cererea de liberare provizorie sub control

judiciar este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art.

160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că

inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea

unor părți, martori sau altor asemenea fapte.

Inculpatul a săvârșit

faptele reținute în seama sa din poziția de magistrat, vicepreședinte al

Judecătoriei Petroșani, persoană cu influență deosebită în zonă și aflată în

relații de prietenie, inclusiv cu unii din martorii cauzei, neaudiați însă

(L.P., P.L.L. și N.S.C.).

Punerea în libertate

a inculpatului ar putea crea posibilitatea influențării martorilor și

zădărnicirii aflării adevărului în cauză.

Instanța a arătat că,

prin gravitatea lor, modalitatea de comitere și scopul urmărit, infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului sunt de natură să provoace o tulburare socială

aptă de a justifica o detenție provizorie în accepțiunea Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Pe de altă parte,

instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului

impun în continuare privarea sa de libertate și că nu există temeiuri noi care

să justifice punerea lui în libertate.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., solicitând

admiterea, casarea hotărârii atacate și, pe fond, punerea în libertate a

inculpatului sub control judiciar.

S-a susținut că

faptele săvârșite se află la limita dintre abateri grave și infracțiuni, o

dovadă în acest sens constituind-o chiar împrejurarea că pentru una dintre

fapte s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

S-a arătat că

inculpatul a fost pus în libertate la momentul emiterii rechizitoriului, fiind

însă declarat recurs de către parchet; în sfârșit, s-a arătat că inculpatul a

fost audiat, precizându-și poziția în raport de acuzare, astfel că nu se mai

impune menținerea măsurii arestării preventive.

Presupunerea că

inculpatul va influența martorii cauzei, odată pus în libertate, nu poate

justifica refuzul liberării provizorii sub control judiciar, cu atât mai mult

cu cât există împrejurări legate de starea de sănătate și conduita socială a

inculpatului care fac oportună luarea acestei măsuri.

Examinând încheierea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., instituie în favoarea inculpaților arestați

posibilitatea de a fi cercetați în stare de libertate, în limita îndeplinirii

unor cerințe legate de natura faptelor comise și a regimului sancționator.

Acordarea acestei

facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului ci numai o

vocație, instanța neavând obligația ca, în orice situație în care condițiile

arătate sunt îndeplinite, să se și pronunțe în sensul admiterii cererii.

Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al

aceluiași articol să verifice și să examineze existența datelor din care

rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească

alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului

prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Prin urmare,

instanței i se cere să fie diligentă pe de-o parte, în a conversa, proteja

mijloacele de probă existente și a asigura buna desfășurare a procesului penal,

iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate

infracțională.

Sub acest aspect,

Înalta Curte, constată că instanța a determinat existența datelor care l-ar

putea pune pe inculpat în situația de a influența martorii cauzei și de a

săvârși, astfel, alte infracțiuni. Instanța a arătat că, în condițiile

neadministrării probei cu martori și a relației apropiate pe care inculpatul o

are cu trei dintre ei, având în vedere poziția socială de influență pe care

inculpatul a ocupat-o și pe care, chiar în condițiile punerii sale sub acuzare,

o menține, punerea în libertate a inculpatului ar fi de natură să pericliteze

aflarea adevărului în cauză.

Înalta Curte,

constată că instanța de fond a examinat oportunitatea și temeinicia admiterii

cererii formulate de inculpat, prin prisma obligației sale legale de a asigura

buna desfășurare a procesului penal, cu respectarea drepturilor și garanțiilor

procesuale ale tuturor participanților la procesul penal.

Constatând că

temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, instanța de

fond a respins, în mod just, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de P.V.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată ca nefondat, recursul declarat de inculpat

și îl va respinge, ca atare.

Recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor  judiciare către stat, onorariul

apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, fiind avansat

din fondul Ministerul Justiției.

Văzând și disp. art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.V. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 603/57/2010.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 15 iunie 2010.