ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2363/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în Dosarul nr. 603/57/2010, s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Inculpatul P.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de încheiere de tranzacții financiare incompatibile cu funcția deținută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cumpărare de influență prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap.

la art. 254 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 C. pen. Instanța a constatat că, deși admisibilă în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este nefondată pentru următoarele considerente: Potrivit disp. art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau altor asemenea fapte.

Inculpatul a săvârșit faptele reținute în seama sa din poziția de magistrat, vicepreședinte al Judecătoriei Petroșani, persoană cu influență deosebită în zonă și aflată în relații de prietenie, inclusiv cu unii din martorii cauzei, neaudiați însă (L.P., P.L.L. și N.S.C.). Punerea în libertate a inculpatului ar putea crea posibilitatea influențării martorilor și zădărnicirii aflării adevărului în cauză. Instanța a arătat că, prin gravitatea lor, modalitatea de comitere și scopul urmărit, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt de natură să provoace o tulburare socială aptă de a justifica o detenție provizorie în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe de altă parte, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate și că nu există temeiuri noi care să justifice punerea lui în libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar. S-a susținut că faptele săvârșite se află la limita dintre abateri grave și infracțiuni, o dovadă în acest sens constituind-o chiar împrejurarea că pentru una dintre fapte s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. S-a arătat că inculpatul a fost pus în libertate la momentul emiterii rechizitoriului, fiind însă declarat recurs de către parchet; în sfârșit, s-a arătat că inculpatul a fost audiat, precizându-și poziția în raport de acuzare, astfel că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive.

Presupunerea că inculpatul va influența martorii cauzei, odată pus în libertate, nu poate justifica refuzul liberării provizorii sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât există împrejurări legate de starea de sănătate și conduita socială a inculpatului care fac oportună luarea acestei măsuri. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este legală și temeinică. Art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., instituie în favoarea inculpaților arestați posibilitatea de a fi cercetați în stare de libertate, în limita îndeplinirii unor cerințe legate de natura faptelor comise și a regimului sancționator. Acordarea acestei facilități legale nu constituie un drept absolut al inculpatului ci numai o vocație, instanța neavând obligația ca, în orice situație în care condițiile arătate sunt îndeplinite, să se și pronunțe în sensul admiterii cererii.

Dimpotrivă, instanței i se cere prin alin. (2) al aceluiași articol să verifice și să examineze existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Prin urmare, instanței i se cere să fie diligentă pe de-o parte, în a conversa, proteja mijloacele de probă existente și a asigura buna desfășurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracțională. Sub acest aspect, Înalta Curte, constată că instanța a determinat existența datelor care l-ar putea pune pe inculpat în situația de a influența martorii cauzei și de a săvârși, astfel, alte infracțiuni.

Instanța a arătat că, în condițiile neadministrării probei cu martori și a relației apropiate pe care inculpatul o are cu trei dintre ei, având în vedere poziția socială de influență pe care inculpatul a ocupat-o și pe care, chiar în condițiile punerii sale sub acuzare, o menține, punerea în libertate a inculpatului ar fi de natură să pericliteze aflarea adevărului în cauză. Înalta Curte, constată că instanța de fond a examinat oportunitatea și temeinicia admiterii cererii formulate de inculpat, prin prisma obligației sale legale de a asigura buna desfășurare a procesului penal, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale tuturor participanților la procesul penal. Constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, instanța de fond a respins, în mod just, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de P.V.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată ca nefondat, recursul declarat de inculpat și îl va respinge, ca atare. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, fiind avansat din fondul Ministerul Justiției. Văzând și disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 603/57/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2010.