ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3039/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4540 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului si Pădurilor și Ocolul Silvic Privat Fălticeni și cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu intervenientul forțat Ocolul Silvic Privat Fălticeni, ca inadmisibile.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul O.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Ocolul Silvic Privat Fălticeni, a solicitat instanței de contencios administrativ: - de a anula adresa din 22 iunie 2010 (răspuns la plângerea prealabilă din 1 iunie și adresa din 28 aprilie 2010, ambele emise de către parată, ca refuz de a rezolva cererea din 18 martie 2010 privind efectuarea mai multor operațiuni administrative de către parată; - de a obliga Ministerul Mediului și Pădurilor să execute următoarele operațiuni administrative necesare pentru exercitarea și protejarea dreptului de proprietate asupra pădurii situate pe raza Comunelor Baia, Rașca, Carou Luncii, județul Suceava, operațiuni pe care parata a refuzat să le facă; - de a înștiința persoanele ce au încheiat sau vor încheia contracte de administrare a Fondurilor de Vânătoare ce cuprind și suprafețele de pădure proprietatea și folosința sa, de existența coliziunilor între prevederile art. 2, 3, 4 alin. (2), art. 5, 7, 8, 9, 11, 15, 39, 44 alin. (1) lit. e) din legea nr. 407/2006, și cele ce se referă la exercitarea vânătorii pe terenurile proprietate particulară, că acestea intră în coliziune cu prevederile dreptului internațional, și anume, art. 1 din I-ul Protocol la C.E.D.O., adoptat cu legea nr. 30/1994, drept intern și prioritar,

cf. art. 11 și 20 Constituție, cu prevederile art. ll-77-Dreptul de proprietate și art. 112 din Tratatul de instituire a unei constituții pentru Europa, tratat anexat la Tratatul de aderare a României la U.E., actualmente având prioritate față de legea nr. 407/2006 cu modificările aduse, aceasta potrivit art. 148 Constituție; - de a nu încheia contracte de gestionare, sau acte adiționale la contractele de gestionare a Fondului de Vânătoare deja încheiate, sau de a nu încheia asemenea contracte cu nicio persoană, privitor la fondurile de vânătoare ce cuprind și suprafețele de pădure proprietatea sa; - de a exclude suprafața de pădure proprietatea și folosința sa din suprafață Fondurilor de Vânătoare ce cuprind actualmente și suprafața de pădure proprietatea sa; - de a obliga parata să constituie un singur Fond de Vânătoare în suprafață de 3000 ha care să cuprindă numai pădurea sa; - de a atribui partea din fondurile de vânătoare aflate pe suprafața de pădure proprietatea sa, Ocolului Silvic Privat Fălticeni, Fălticeni județul Suceava ce are avize de exercitare a vânătorii și administrează în regim silvic și suprafața de pădure proprietatea sa, potrivit Amenajamentului; - de a obliga pârâta de a gestiona Fondurile de Vânătoare - ce cuprind terenurile proprietatea sa – fără a se trece prin terenurile proprietatea sa; Ulterior,

reclamantul a formulat o cerere de intervenție forțată cu privire la Ocolul Silvic Privat Fălticeni. În ședința publică din 21 iunie 2011, Curtea de Apel a pus în discuție admisibilitatea acțiunii, în raport cu temeiul de drept invocat de reclamant, apreciind că reclamantul urmărește obligarea pârâtei să se abțină de la încălcarea dreptului său de proprietate asupra terenurilor cu privire la care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legi nr. 18/1991. Reclamantul este nemulțumit că pârâtul, invocând legea nr. 407/2006, permite desfășurarea vânătorii pe terenurile proprietatea sa, fără a ține seama de instrumentele juridice din dreptul european, care garantează dreptul de proprietate.

Prin urmare, instanța de fond a constata că acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, nu este altceva decât o acțiune reală, de drept, comun, care tinde la ocrotirea dreptului de proprietate, cu toate prerogativele sale. Adresele menționate de reclamant în cuprinsul acțiunii nu sunt acte administrative, ci simple acte de corespondență, motiv pentru care nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ. În ce privește cererea de intervenție, Curtea de apela reținut că Ocolul Silvic Privat Fălticeni are deja calitatea de pârât, dobândită prin cererea de chemare în judecată. În plus, reclamantul nu formulează, în cererea de intervenție, nicio pretenție în contradictoriu cu această entitate, situație în care cererea de intervenție este inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul O.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. si cu aplicarea greșită a următoarelor texte din Legea nr. 554/2004, modificată; art. 8 alin. (1) teza ultima, coroborat cu art. 18 alin. (1) teza ultimă și cu aplicarea greșită a sintagmei "operațiuni administrative" din dreptul administrativ - motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Recurentul mai susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) C.E.D.O. - motiv de recurs bazat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. si art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Acest petit a fost calificat în mod abuziv ca fiind unul dintr-un petit al unei acțiuni reale prin care se apară dreptul de proprietate prin mijloace civile ale revendicării (prin comparare de titluri asupra bunurilor) sau prin acțiune posesorie în care se cere Ministerului să nu-i tulbure posesia. De asemenea, recurentul consideră că instanța de fond a deformat obiectul acțiunii, prin încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., interpretând petitul ca și cum din expresia literara a termenilor folosiți s-ar fi promovat o acțiune civilă, "reală", fiind caz de refuz al pârâtei de a soluționa o cerere privitoare la efectuarea unor operațiuni administrative ce s-ar finaliza prin acțiuni tipice ale unei autorități administrative (emitere de avize, documentații, adrese, etc.).

Recurentul mai susține că a cerut obligarea Ministerului de a face anumite operațiuni administrative, a căror materializare implica emiterea, de exemplu, de avize, circulare, interne, prin care să avertizeze pe un pretendent la gestionarea unui Fond de vânzătoare ce cuprind proprietatea sa. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia. De altfel, în motivele de recurs nici nu se subliniază care ar fi motivele pentru care actele contestate sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ modificată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că așa numitele operațiuni administrative sunt de fapt acte de corespondență, menite să asigure liniștita posesie a proprietății recurentului, motiv pentru care nu pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.V., împotriva sentinței civile nr. 4540 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.