ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3540/2012

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 97 din 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București,

secția a Il-a penală, a fost admisă cererea formulată de Ministerul Public,

dispunându-se în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a

faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.C., din infracțiunea

de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen.

raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 255 C. pen. raportat la

art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul T.C. la pedeapsa

de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat

executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani, calculat

conform art. 82 C. pen.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C.

pen., în sensul că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă

și executarea pedepselor accesorii.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut,

pe baza examinării probatoriilor administrate, că fapta inculpatului T.C., constând

în aceea că în perioada 09 iulie 2010-21 iulie 2010, i-a promis agentului de poliție

V.L. din cadrul Poliției orașului Otopeni, care avea în instrumentare dosarul penal

nr. 4147/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, că îi va da o sumă

de bani nedeterminată pentru ca acesta să soluționeze favorabil situația fratelui

său T.C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 C. pen.,

realizează elementele conținutului constitutiv al infracțiunii de dare de mită,

prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 278/2000.

În acest sens, instanța de fond a avut

în vedere declarațiile martorului denunțător V.L., care se coroborează cu depozițiile

martorilor T.M., G.I. și S.C., procesele-verbale de transcriere a unor convorbiri

purtate în mediul ambiental și al unor convorbiri telefonice, legal interceptate

și înregistrate, procesele-verbale încheiate de organele de poliție, alte înscrisuri.

Împotriva acestei sentințe inculpatul a

declarat apelul de față, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai

multe aspecte.

S-a solicitat, printr-un prim motiv de

apel, să se constate că soluția instanței de fond este greșită în privința condamnării

apelantului inculpat, deoarece fapta de dare de mită nu există, impunându-se achitarea

acestuia în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen.

S-a mai susținut că din cele două convorbiri

ambientale înregistrate, dintre inculpat și denunțător rezultă mai degrabă că ultimului

i s-au cerut sfaturi, lămuriri cu privire la situația dosarului. Dialogurile sunt

confuze, susceptibile de multiple interpelări, lipsite de coerență, și din ele nu

se poate trage concluzia oferirii ori promisiunii de foloase materiale către lucrătorul

de poliție.

În subsidiar s-a solicitat ca în temeiul

art. 91 și urm. C. pen., combinat cu art. 18 C. pen., să se dispună achitarea inculpatului

în baza art. 11 pct. 2 lit. b

1

) C. proc. pen. și aplicarea unei sancțiuni

cu caracter administrativ.

În faza procesuală a apelului nu s-au administrat

alte probatorii.

Prin decizia penală nr. 161/A din 30 mai

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.C. împotriva sentinței penale nr. 97

din 13 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 650 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul parțial al

avocatului din oficiu, în cuantum de 50 RON, se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța

de apel a reținut că situația de fapt corespunde adevărului, iar activității infracționale

a inculpatului i s-a dat încadrarea juridică legală.

S-a arătat că promisiunile făcute de inculpat

martorului denunțător pentru a-l determina să adopte o soluție favorabilă fratelui

său T.C. în dosarul penal pe care îl instrumenta, sunt departe de a fi ,,confuze",

„incoerente" ori „susceptibile de multiple interpretări". Ele sunt confirmate

de martorii menționați în rechizitoriu, îndeosebi T.M. și de procesele-verbale necontestate

de redare a unor convorbiri în mediul ambiental și telefonice.

S-a reținut că inculpatul îi spune lucrătorului

de poliție, între altele: „(...) trebuie

să-l ajuți cum poți",

„acum trebuie rezolvată", „(...) e criză, da știi, luăm acolo, ne (...) ca

să fie bine, înțelegi? Să dăm drumul la treabă". Limbajul aluziv, dar concludent

al inculpatului este explicat chiar de el în sensul că se temea să nu fie înregistrat

în biroul lucrătorului de poliție, iar gesturile elocvente privind remiterea unei

sume de bani completează promisiunea repetată de foloase materiale.

Pe de altă parte, s-a arătat că instanța

de fond a înlăturat în mod corect solicitarea inculpatului de a i se aplica o sancțiune

cu caracter administrativ, motivând în sensul că oferirea de foloase materiale unui

lucrător de poliție prezintă un pericol social deosebit de ridicat, cu impact major

asupra opiniei publice și rezonanță socială sporită, ceea ce justifică pe deplin

aprecierea că fapta constituie infracțiune.

Împotriva deciziei instabnței de apel a

declarat recurs inculpatul, criticând-o cu privire la individualizarea pedepsei.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că inculpatul T.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii

de dare de mită, prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, încadrare juridică care a fost schimbată, în baza art. 334

C. proc. pen. la cererea parchetului, în infracțiunea de dare de mită prevăzută

de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut în sarcina incupatului că în

perioada 09 iulie 2010-21 iulie 2010, i-a promis agentului de poliție V.L. din cadrul

Poliției orașului Otopeni, care avea în instrumentare dosarul penal nr. 4147/P/2010

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, că îi va da o sumă de bani nedeterminată

pentru ca acesta să soluționeze favorabil situația fratelui său T.C., cercetat sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 C. pen.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului

au fost stabilite în mod corect pe baza declarațiilor martorului denunțător V.L.,

care se coroborează cu depozițiile martorilor T.M., G.I. și S.C., procesele-verbale

de transcriere a unor convorbiri purtate în mediul ambiental și al unor convorbiri

telefonice, legal interceptate și înregistrate, procesele-verbale încheiate de organele

de poliție.

În ce privește pedeapsa aplicată,

Înalta Curte constată că aceasta este just individualizată, în raport de criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen. și de scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52

C. pen.

S-a avut în vedere că fapta săvârșită prezintă

o gravitate deosebită, pericolul social al acesteia rezultând din modalitatea concretă

și împrejurările în care s-a comis, precum și de relațiile sociale afectate.

La aplicarea pedepsei, instanța de apel

a dat relevanță gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpat,

circumstanțelor în care s-au săvârșit, circumstanțelor personale ale inculpatului

care nu este cunoscut cu antecedente penale dar și împrejurarea că nu a recunoscut

săvârșirea faptelor.

Deși infracțiunea săvârșită prezintă un

grad de pericol social deosebit de ridicat, pedepsa aplicată, în rapot cu limitele

de pedeapsă prevăzute de lege - închisoare între 6 luni și 5 ani - este minimă și

nu se impune redozarea.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată

că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de

inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. să fie respins.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 161/A din 30 mai 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 1 noiembrie

2012.