ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 iunie 2009, reclamantul

P.I. a solicitat obligarea pârâților Ministrul Comunicaților și Societății Informaționale

și a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale la emiterea ordinelor

privind acordarea sporului de 75% în temeiul Legii nr. 490 din 10 noiembrie 2004

și al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2006, în perioada 18 octombrie 2006

- 13 mai 2009 în care și-a desfășurat efectiv activitatea la Comisia Europeană,

ca personal de specialitate în cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației

și Programe Europene în domeniul IT. Prin cererea depusă la 22 octombrie 2009, reclamantul

a completat acțiunea, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului

de 75%, ca majorare salarială, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a lucrat la proiectele care au avut ca obiect de activitate

gestionarea asistenței financiare din cadrul programului I. pentru servicii pan-europene

de guvernare a Uniunii Europene, legiferat prin Legea nr. 436/2006 „Memorandumul

de înțelegere între România și Comunitatea Europeană privind participarea României

la Programul comunitar I., cu plata contribuției aferente”.

În raport de această activitate,

reclamantul a susținut că în mod nelegal și discriminatoriu pârâții au refuzat să

emită ordinele de salarizare corectă a sa, prin acordarea majorării salariale cu

sporul de 75%, prevăzut de Legea nr. 490/2004.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată

prin sentința civilă nr. 412 din 21 ianuarie 2010.

Instanța de fond a reținut

că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art.

2 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 pentru a beneficia de sporul solicitat, întrucât

nu a fost încadrat într-o structură care avea ca obiect de activitate gestionarea

asistenței financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat,

rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare

sau gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele

de preaderare PHARE și ISPA, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură,

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și prin fondurile structurale și

de coeziune.

Astfel, s-a apreciat că

activitatea reclamantului ca expert în cadrul Programului Comunitar pentru asigurarea

interoperabilității serviciilor paneuropene de guvernare pentru administrațiile

publice, mediul de afaceri și cetățeni - I. nu reprezintă un program privind împrumuturi

externe sau alte credite similare și pe cale de consecință, participarea în cadrul

unui program finanțat de România cu resurse financiare proprii nu determină îndeplinirea

condițiilor prevăzute de Legea nr. 490/2004 și de O.U.G. nr. 1/2006 pentru acordarea

sporului de 75% solicitat prin acțiune.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată și completată.

Recurentul a susținut

că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 490/2004, ale Ordonanței

de Urgență a Guvernului nr. 1/2006 și probele administrate în cauză, constatând

fără temei că activitatea Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe

Europene în domeniul IT și a structurii componente - Serviciul Antifraudă și Securitate

IT nu se încadrează printre activitățile pentru desfășurarea cărora s-a prevăzut

un spor de 75%.

De asemenea, recurentul

a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 436/2006

pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană

privind participarea României la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilității

serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administrațiile publice, mediul de

afaceri și cetățeni și nici Decizia 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului

privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene

către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni (I.), deși acestea au constituit

baza legală pentru participarea sa la Programul Comunitar (I.).

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Reclamantul P.I. a fost

încadrat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației la data de 7 august

2006 în funcția de consilier superior la Serviciul Antifraudă și Securitate IT,

ocupând ulterior, până la data de 13 aprilie 2009, funcțiile de șef serviciu la

Serviciul Antifraudă și Securitate din cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia

Informației și Programe europene în domeniul IT, consilier superior la Serviciul

e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru tehnologia informației și programe

europene în domeniul IT și consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul

Direcției generale pentru societatea informațională.

Prin Ordinul din 5

aprilie 2007 reclamantul a fost nominalizat în grupul de lucru constituit la nivelul

Comisiei Europene I. - P. și a fost desemnat expert în cadrul grupului de lucru

european E.- I./S., calitate în care a participat la Programul comunitar pentru

asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administrațiile

publice, mediul de afaceri și cetățeni, ratificat prin Legea nr. 436/2006.

Prin legea susmenționată

s-a aprobat plata contribuției financiare aferente participării României la Programul

I. în anii 2006-2009 și s-a ratificat Memorandumul de înțelegere dintre România

și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar I.

Conform art. 3 din acest

memorandum, o parte din contribuția financiară a României va fi finanțată din instrumentul

relevant al ajutorului extern al Comunității, iar suma globală pentru asistența

externă acordată pentru programele comunitare la care România urmează să participe

va fi indicată în Memorandumul financiar din Programul Național anual referitor

la această asistență.

Decizia nr. 2004/387/CE

a Parlamentului European și a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii

de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi

și cetățeni prevede de asemenea contribuția financiară a Comunității pentru suportarea

costurilor de punere în aplicare a proiectelor de interes comun și a măsurilor orizontale.

În raport de cadrul legislativ

care reglementează activitatea desfășurată de recurent, se constată că instanța

de fond nu a stabilit pe baza unor probe concludente dacă aceasta reprezintă sau

poate fi asimilată cu activitatea de gestionare a asistenței financiare de împrumuturi

externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau memorabile, altor credite

sau împrumuturi similare sau cu activitatea de gestionare a asistenței financiare

comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE și ISPA, prin

Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru

Dezvoltare Rurală și prin fonduri structurale și de coeziune, activități pentru

care s-a prevăzut acordarea unor sporuri salariale prin Legea nr. 490/2004 și

O.U.G. nr. 1/2006.

De asemenea, în raport

de funcția publică ocupată de reclamant, instanța de fond nu a stabilit dacă activitatea

în concret desfășurată de acesta justifica sau nu acordarea sporului de 75% solicitat

prin acțiune.

Pentru lămurirea situației

de fapt, se impunea a fi administrate probele solicitate de reclamant și asupra

cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.

Astfel, se constată că

era util în cauză să se verifice documentația aferentă plății sporului de 75% pentru

persoanele nominalizate în anexa la Ordinul nr. 187/2007 pentru perioada 2006-2009,

pentru a se compara proiectele la care au participat cu activitatea desfășurată

în aceeași perioadă de reclamant, raportul Curții de Conturi și al Ministerului

Finanțelor privind evidențierea plăților efectuate către personalul Ministerului

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în baza prevederilor art. 8 alin. (1)

din O.U.G. nr. 1/2006, raportat la prevederile Legii nr. 490/2004 pentru perioada

2006-2009, precum și actele de numire a reclamantului ca expert în grupurile de

lucru europene.

În consecință, fiind necesară

suplimentarea probatoriului în cauză pentru clarificarea aspectelor expuse, Înalta

Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.I. împotriva sentinței nr. 412 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a  contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.