ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4758/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 iunie 2009, reclamantul P.I. a solicitat obligarea pârâților Ministrul Comunicaților și Societății Informaționale și a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale la emiterea ordinelor privind acordarea sporului de 75% în temeiul Legii nr. 490 din 10 noiembrie 2004 și al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2006, în perioada 18 octombrie 2006 - 13 mai 2009 în care și-a desfășurat efectiv activitatea la Comisia Europeană, ca personal de specialitate în cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene în domeniul IT. Prin cererea depusă la 22 octombrie 2009, reclamantul a completat acțiunea, solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata sporului de 75%, ca majorare salarială, a daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat la proiectele care au avut ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din cadrul programului I. pentru servicii pan-europene de guvernare a Uniunii Europene, legiferat prin Legea nr. 436/2006 „Memorandumul de înțelegere între România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar I., cu plata contribuției aferente”. În raport de această activitate, reclamantul a susținut că în mod nelegal și discriminatoriu pârâții au refuzat să emită ordinele de salarizare corectă a sa, prin acordarea majorării salariale cu sporul de 75%, prevăzut de Legea nr. 490/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 412 din 21 ianuarie 2010. Instanța de fond a reținut că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 490/2004 pentru a beneficia de sporul solicitat, întrucât nu a fost încadrat într-o structură care avea ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, precum și a altor credite sau împrumuturi similare sau gestionarea asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE și ISPA, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și prin fondurile structurale și de coeziune.

Astfel, s-a apreciat că activitatea reclamantului ca expert în cadrul Programului Comunitar pentru asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de guvernare pentru administrațiile publice, mediul de afaceri și cetățeni - I. nu reprezintă un program privind împrumuturi externe sau alte credite similare și pe cale de consecință, participarea în cadrul unui program finanțat de România cu resurse financiare proprii nu determină îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 490/2004 și de O.U.G. nr. 1/2006 pentru acordarea sporului de 75% solicitat prin acțiune. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată. Recurentul a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 490/2004, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2006 și probele administrate în cauză, constatând fără temei că activitatea Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene în domeniul IT și a structurii componente - Serviciul Antifraudă și Securitate IT nu se încadrează printre activitățile pentru desfășurarea cărora s-a prevăzut un spor de 75%.

De asemenea, recurentul a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 436/2006 pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administrațiile publice, mediul de afaceri și cetățeni și nici Decizia 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni (I.), deși acestea au constituit baza legală pentru participarea sa la Programul Comunitar (I.). Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Reclamantul P.I. a fost încadrat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației la data de 7 august 2006 în funcția de consilier superior la Serviciul Antifraudă și Securitate IT, ocupând ulterior, până la data de 13 aprilie 2009, funcțiile de șef serviciu la Serviciul Antifraudă și Securitate din cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe europene în domeniul IT, consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru tehnologia informației și programe europene în domeniul IT și consilier superior la Serviciul e-Guvernare din cadrul Direcției generale pentru societatea informațională.

Prin Ordinul din 5 aprilie 2007 reclamantul a fost nominalizat în grupul de lucru constituit la nivelul Comisiei Europene I. - P. și a fost desemnat expert în cadrul grupului de lucru european E.- I./S., calitate în care a participat la Programul comunitar pentru asigurarea interoperabilității serviciilor paneuropene de e-Guvernare pentru administrațiile publice, mediul de afaceri și cetățeni, ratificat prin Legea nr. 436/2006.

Prin legea susmenționată s-a aprobat plata contribuției financiare aferente participării României la Programul I. în anii 2006-2009 și s-a ratificat Memorandumul de înțelegere dintre România și Comunitatea Europeană privind participarea României la Programul comunitar I. Conform art. 3 din acest memorandum, o parte din contribuția financiară a României va fi finanțată din instrumentul relevant al ajutorului extern al Comunității, iar suma globală pentru asistența externă acordată pentru programele comunitare la care România urmează să participe va fi indicată în Memorandumul financiar din Programul Național anual referitor la această asistență.

Decizia nr. 2004/387/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind furnizarea interoperabilă de servicii de guvernare electronică paneuropene către administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni prevede de asemenea contribuția financiară a Comunității pentru suportarea costurilor de punere în aplicare a proiectelor de interes comun și a măsurilor orizontale.

În raport de cadrul legislativ care reglementează activitatea desfășurată de recurent, se constată că instanța de fond nu a stabilit pe baza unor probe concludente dacă aceasta reprezintă sau poate fi asimilată cu activitatea de gestionare a asistenței financiare de împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau memorabile, altor credite sau împrumuturi similare sau cu activitatea de gestionare a asistenței financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE și ISPA, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și prin fonduri structurale și de coeziune, activități pentru care s-a prevăzut acordarea unor sporuri salariale prin Legea nr. 490/2004 și O.U.G.

nr. 1/2006. De asemenea, în raport de funcția publică ocupată de reclamant, instanța de fond nu a stabilit dacă activitatea în concret desfășurată de acesta justifica sau nu acordarea sporului de 75% solicitat prin acțiune. Pentru lămurirea situației de fapt, se impunea a fi administrate probele solicitate de reclamant și asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe. Astfel, se constată că era util în cauză să se verifice documentația aferentă plății sporului de 75% pentru persoanele nominalizate în anexa la Ordinul nr. 187/2007 pentru perioada 2006-2009, pentru a se compara proiectele la care au participat cu activitatea desfășurată în aceeași perioadă de reclamant, raportul Curții de Conturi și al Ministerului Finanțelor privind evidențierea plăților efectuate către personalul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în baza prevederilor art. 8 alin. (1) din O.U.G.

nr. 1/2006, raportat la prevederile Legii nr. 490/2004 pentru perioada 2006-2009, precum și actele de numire a reclamantului ca expert în grupurile de lucru europene. În consecință, fiind necesară suplimentarea probatoriului în cauză pentru clarificarea aspectelor expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.I. împotriva sentinței nr. 412 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.