ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3381/2012

HOTĂRÂRE
22.10.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3381/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față;

În baza actelor

și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din

09 martie 2005 Tribunalul Galați a condamnat inculpații C.G. și R.Ș. la pedeapsa

de câte 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A aplicat inculpaților

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și

b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

prev. de art. 64 C. pen.

A obligat inculpații

C.G. și R.Ș. la plata în solidar a sumei de 1.017.135.126 ROL către partea civilă

SC C. SA Mureș, a sumei de 162.739.743 RON către partea civilă SC I. SA București,

a sumei de 174.243.822 RON către partea civilă SC L. SA Brăila, a sumei de 134.140.114

RON către partea civilă SC F.P. SRL Crișu Secuiesc, a sumei de 298.642.160 RON la

care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la data efectuării plății

către partea civilă SC C. SA Târgoviște, a sumei de 576.240.364 RON, la care s-a

adăugat dobânda legală aferentă, calculată până la data efectuării plății, către

partea civilă SC R. SA Roman, a sumei de 2.172.257.686 RON și dobânda legală aferentă,

calculată până la data efectuării plății către partea civilă SC L.D. SRL București,

a sumei de 551.496.048 RON, la care s-a adăugat dobânda legală aferentă, calculată

până la data efectuării plății către SC T. SA Galați și la plata sumei de 412.215.976

RON și dobânda legală aferentă, calculată până la data efectuării plății către partea

civilă SC G. Co SRL Galați, cu titlul de despăgubiri civile.

A constatat că

partea responsabilă civilmente SC R.C.G. SRL Galați a fost radiată din evidențele

O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 178/2004 a Tribunalului

Galați.

A dispus anularea

filelor CEC seria XX nr. AA, BB, CC, DD, EE, FF, GG, HH, II, JJ, KK.

A respins ca nefondată

cererea privind luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaților C.G.

și R.Ș.

A obligat inculpații

la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință penală, prima instanță a reținut, în esență, în fapt că, inculpații

C.G. și R.Ș. care, în calitate de administrator și respectiv, împuternicit al SC

R.C.G. SRL Galați, în baza aceleași rezoluții infracționale comune, în perioada

aprilie-iulie 2002, la diferite intervale de timp, au indus și menținut în eroare

reprezentanții legali ai celor 9 societăți comerciale, cu prilejul încheierii și

executării unor relații comerciale, prin folosirea de mijloace frauduloase și emiterea

de file CEC cunoscând că nu au disponibil în cont și nealimentând contul.

Această situație

de fapt a fost reținută pe baza următorului material probatoriu: adresa din

anul 2003 a Administrației Financiare Galați, filei CEC seria XX nr. BB din data

de 25 iulie 2002, raportul de expertiză grafoscopică întocmit de I.P.J. Galați,

filele CEC seria XX nr. HH, II, factura fiscală, fila CEC seria XX nr. JJ, factura

fiscală, chitanțele, raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopic chitanțele,

fila CEC seria XX nr. KK, fila CEC seria XX nr. GG și comanda din 22 iulie 2002

către SC T. SA.

În drept, instanța

a apreciat că acțiunile inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea disp. art.

41 alin. (2) C. pen.

Prima instanță

a arătat că audierea inculpaților nu a fost posibilă, nici în faza urmăririi penale

și nici în cursul judecății, din actele aflate la dosar, respectiv din actele de

căutare efectuate în cauză rezultând că aceștia au părăsit țara la data de 25

iulie 2002 prin Punctul de Trecere Frontieră Nădlac.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere dispozițiile părții generale

a C. pen., limitele prevăzute în partea specială a acestuia, gradul de pericol social

al faptelor comise, împrejurările comiterii acestora, valoarea prejudiciului și

circumstanțele personale ale inculpaților.

Împotriva sentinței

primei instanțe a declarat apel peste termen inculpatul R.Ș., arătând că nu i s-a

adus la cunoștință mandatul de executare a pedepsei închisorii, deși a solicitat

acest lucru conducerii locului de detenție, mandatul de executare nefiind semnat

de acesta, invocând disp. art. 422 alin. (5) C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 113 din 18 mai 2012 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, a respins ca tardiv apelul peste termen declarat de inculpatul R.Ș.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut, în esență următoarele:

Sentința penală

nr. 133 din 09 martie 2005 a Tribunalului Galați a rămas definitivă prin neapelare

la 19 aprilie 2005 pentru inculpatul R.Ș., în cauză emițând-se mandatul de executare

a pedepsei închisorii din 22 aprilie 2005.

A mai reținut

că inculpatul R.Ș. a lipsit la toate termenele de judecată și de la pronunțare la

instanța de fond.

S-a mai reținut

că mandatul de executare emis în baza sentinței penale apelate a fost confirmat,

inculpatul R.Ș. începând executarea pedepsei la 05 august 2005, urmând să expire

la 04 august 2020 (adresă Penitenciar cu Regim de Maximă Siguranță București - dosar

fond, referat - dosar apel).

Totodată s-a reținut

că inculpatul R.Ș. a declarat apel peste termen la 17 februarie 2012, cu mult peste

termenul de 10 zile de la începerea executării pedepsei, termen prev. de art. 365

alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de apel, a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.Ș.

invocând cazul de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați susținând că s-a făcut

o interpretare greșită a dispozițiilor legale prevăzute de art. 422 și 365 C. proc.

pen.

Recursul este

nefondat.

Examinând legalitatea

hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că instanța de apel, în mod corect a respins ca tardiv apelul peste termen

declarat de inculpatul R.Ș.

Astfel, potrivit

art. 365 C. proc. pen. apelul peste termen se declară în situația în care partea

care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare poate declara

apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii

executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile

civile.

Or, din actele

dosarului rezultă că sentința penală nr. 133 din 09 martie 2005 a Tribunalului Galați

a rămas definitivă prin neapelare la data de 19 aprilie 2005, în cauză emițându-se

mandatul de executare a pedepsei închisorii din 22 aprilie 2005, mandat care a fost

confirmat, inculpatul R.Ș. începând executarea pedepsei la 05 august 2005 (urmând

să fie considerată ca executată integral la data de 04 august 2020), iar apelul

a fost formulat la data de 17 februarie 2012 cu mult peste termenul de 10 zile de

la începerea executării pedepsei, termen prevăzut de art. 365 alin. (1) C. proc.

pen.

Mai mult, dispozițiile

art. 422 alin. (5) C. proc. pen. nu își găsesc aplicare în speță, întrucât prevederile

art. 365 alin. (1) C. proc. pen. se referă la data începerii executării pedepsei

și nu la data semnării mandatului de executare astfel cum s-a invocat de către condamnat.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată critica formulată de inculpat

reținând că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a legii nefiind incident cazul

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

pen.

Neexistând alte

temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul

declarat de inculpatul R.Ș. împotriva deciziei penale nr. 113 din 18 mai 2012 a

Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respins,

ca nefondat, în baza art. 385

13

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea

din oficiu, conform dispozitivului.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.Ș. împotriva deciziei penale nr. 113 din 18 mai

2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 octombrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2008
1998 a Judecătoriei Galați, inculpatul C.I. urmând a executa această pedeapsă alături de pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) pe o durată de 5
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală
aceasta. A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. N. S.R.L. București și au fost obligați inculpații C., A. și D., în solidar, la plata sumei de 8.653,96 RON reprezentând daune materiale către aceasta. A fost admisă acț
ÎCCJ 2012-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1826/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 67/CC din 3 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Galați, secția penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formula
ÎCCJ 2017-03-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală
., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea (2 ani și 8 luni), la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 ani (8 luni), deci pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3262/2012
. art. 14, 346 C. proc. pen. corob. cu art. 998 C. civ. a obligat pe inculpații P.E., P.V. și A.N.D., în solidar, să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri civile: - 17.964,24 RON, către SC "E.C." SRL București; - 36.609,39 RON
Sursă