ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului negativ de competență de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov a dispus astfel: 1. In baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de apărătorul inculpatului C.H.C. de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) 1 lit. a), b) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

Î n baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) 1 lit. a), b) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat pe inculpatul C.H.C. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată S.Z. In baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul același inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu . A constatat că faptele din data de 31 mai 2010 au fost comise de inculpatul C.H.C. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre de 8 ani închisoare și 4 ani închisoare și, a aplicat inculpatului C.H.C.

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare . În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost interzise inculpatului C.H.C. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C.H.C. și a fost dedusă prevenția la zi. 2. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) 1 lit. a), b) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.L.N. la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată S.Z. În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 735 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 43 din 02 septembrie 2005 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 48 din 02 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 34 și art. 35 C. pen. au fost contopite pedeapsa de 8 ani închisoare cu restul de 735 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentința mai sus-amintită, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare. În baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 61 C. pen. a fost revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 735 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului L.L.N. prin sentința penală nr. 43 din 02 septembrie 2005 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 48 din 02 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 34 și art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare cu restul de 735 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 43 din 02 septembrie 2005 a Tribunalului pentru Minori si Familie Brașov, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 48 din 02 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov și a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare. A constatat că faptele din data de 31 mai 2010 au fost comise de inculpatul L.L.N. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta hotărâre 8 ani închisoare și 4 ani închisoare și, a aplicat inculpatului L.L.N. pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare . În baza art. 71 alin. (2) C. pen.

a interzis inculpatului L.L.N. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.. în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă durat arestării preventive. A constatat că, față de inculpatul L.L.N. s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara prin decizia penală 752/R din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului Brașov măsură valabilă pe întreg procesul penal sau până la revocarea sau înlocuirea acesteia. Împotriva acestei sentințe, în terme legal, inculpații au declarat recurs, la 18 ianuarie 2011 fiind sesizată Curtea de Apel Brașov. În ședința publică din data de 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Brașov a recalificat calea de atac, potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010, aceasta fiind apelul.

Prin decizia penală nr. 12 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. XXIV din Legea nr. 202/ 2010 s-a declinat competența de soluționare a apelurilor declarate în cauză, în favoarea Tribunalului Brașov. In considerentele deciziei se reține din interpretarea dispozițiilor art. XXIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010 că sentințele pronunțate de judecătorie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea în vigoare la data sesizării instanței [astfel cum relevă expresia „a început procesul" folosită de art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010]. În acest caz, tribunalul păstrează competența funcțională de a judeca apelul.

Tribunalul Brașov prin Decizia penală nr. 81 A din 28 februarie 2011 a declinat competența de soluționare a recursurilor formulate de către inculpații C.C.H. și L.L.N. împotriva sentinței penale nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov în favoarea Curții de Apel Brașov și constatându-se că s-a ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict de competență. Totodată în baza art. 43 alin. (6) și art. 350 C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului C.H.C.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele: Trebuie avută în vedere data pronunțării hotărârii primei instanțe - 17 decembrie 2010 și nu data sesizării Judecătoriei Brașov prin rechizitoriu - data anterioară intrării în vigoare a Legii 202/2010, neputând fi ignorat principiul „ tempus regit actum ". Așa cum se relevă constant în practica și literatura juridică penală în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru care se formulează acuzația penală și de data începerii procesului penal (înainte sau după intrarea legii de procedură în vigoare).

Așadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul „ tempus regit actum ", neavând aplicabilitate principiul „ mitior lex ". A aprecia în caz contrar ar conduce la posibilitatea ca, în aceeași zi, o instanță să pronunțe doua hotărâri ce pot fi supuse unor căi de atac diferite, ceea ce evident excede voinței legiuitorului român materializată prin Legea 202/2010. Dincolo de vechiul principiu al aplicării imediate al normelor de procedură, la aceeași concluzie conduce si interpretarea „per a contrario" a dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 care arată că „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul" fiind evident că hotărârile pronunțate ulterior acestui moment - intrarea în vigoare a Legii 202/2010 - sunt supuse căilor de atac vizate de noua legislație procesual penală.

S-a constatat că dispozițiile art. XXVI alin. (2) din Legea nr. 202/2010 au în vedere doar competența materială , nu și cea funcțională , stabilind că „instanțele legal investite la data schimbării competenței" rămân competente a judeca anumite cauze, fără a-și declina competența în funcție de noile modificări procesuale. Prima activitate desfășurată de instanța sesizată cu o cale de atac exercitată împotriva unei hotărâri este verificarea căi de atac în funcție de normele procesuale în vigoare la momentul pronunțării hotărârii atacate potrivit principiului „ tempus regit actum ". Ori, relativ la cauza de față - față de incidența Legii 202/2010 în vigoare la momentul pronunțării sentinței penale nr. 2512/2010 a Judecătoriei Brașov - calea de atac ce se poate exercita este cea a recursului, în lipsa unor dispoziții exprese contrare fiind incident, așa cum s-a mai subliniat, vechiul principiu al aplicării imediate a noii legi de procedură.

Opinia exprimată prin prezenta hotărâre de către Tribunalul Brașov pare a fi fost îmbrățișată si de către Înalta Curte de Casație si Justiție care într-o cauză similară în cadrul unui regulator de competență (dosar penal nr. 612/1/2011 al I.C.C.J.) a stabilit competența de soluționare a cauzei în recurs în favoarea Curții de Apel. Relativ la toate cele expuse, Tribunalul - văzând principiul aplicării imediate al normelor de procedură penală dar și interpretând „per a contrario" art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 - va califica căile de atac exercitate în prezenta cauza împotriva sentinței penale 2512/2010 a Judecătoriei Brașov ca fiind recursuri și va trimite cauza la Curtea de Apel Brașov, instanță competentă - conform art. 28 pct. 3 C. proc.

pen. - să soluționeze această cale de atac. Prin încheierea nr. 63 din data de 2 iunie 2010 Judecătoria Brașov a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și în baza art. 149/1 alin. (10) raportat la art. 136, art. 143, art.148 lit. f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.C.H. pe o durată de 29 zile, măsura fiind menținută succesiv cu respectarea dispozițiilor procedural penale în materie potrivit dispozițiilor art. 300/1, art. 300/2 C. proc. pen. Mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, în principal: declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale și in cursul cercetării judecătorești care se coroborează cu declarațiile martorului M.C.

date în fază de urmărire penală,cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, cu procesul-verbal de recunoaștere după planșa foto, procesul-verbal de reconstituire și planșa foto și cu declarațiile inculpatului C. din faza de urmărire penală reprezintă probe temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. care conturează o presupunere rezonabilă în sensul art. 5 din CEDO că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile deduse judecății. Tribunalul analizând temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive - art. 148 lit. f) a constat că acesta subzistă subzistă și la acest moment procesual și că lăsarea în libertate a acestui inculpat ar genera în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

Acesta rezultă în primul rând din natura infracțiunii de violență reținute in sarcina inculpatului-tâlhărie, cu un pericol social crescut si cu o rezonanță deosebită în societate, dar si din modalitatea de comitere a acesteia-de două persoane împreună, pe timp de noapte,într-o locuință izolată (camera paznicului dintr-un cimitir), sustragerea de bunuri prin aplicarea unei palme si amenințări cu un hârleț urmările produse respectiv, încălcarea relațiilor sociale patrimoniale dar și a celor privind integritatea fizică a persoanei, precum și raportat la persoana inculpatului. Analizând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov cu privire la competența de soluționare a căii de atac formulate de inculpații C.C.H.

și L.L.N. împotriva Sentinței penale nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 „Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea in vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul." Per a contrario, hotărârile pronunțate în cauzele penale după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv după data de 25 noiembrie 2010, sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de acest act normativ. Prin urmare, Sentința penală nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, fiind dată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, este supusă căii de atac a recursului, prin raportare la dispozițiile art. 361 alin. (1) lit. a) și art. 385 1 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., așa cum au fost acestea modificate prin art. XVIII pct. 44 și pct. 46 din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora „Pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii;" Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în realitate calea de atac exercitată de inculpații C.H.C. și L.L.N. este recurs.

În ceea ce privește competența de soluționare a recursurilor declarate de inculpați împotriva Sentinței penale nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, se constată că prin dispozițiile tranzitorii ale art. . XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 s-a stabilit că „ Procesele in curs de judecata la data schimbării competentei instanțelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competenta instanțelor din Codul de procedura penala, republicat cu modificările si completările ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea in vigoare a prezentei legi". Curtea de Apel Brașov a fost investită cu soluționarea căii de atac exercitate de inculpații C.H.C.

și L.L.N. la data de 18 ianuarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin care curțile de apel au dobândit plenitudine de competență ca instanță de recurs de a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, respective, hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii cu privire la infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Potrivit modificărilor operate prin Legea „micii reforme" , împotriva sentințelor pronunțate de judecătorie cu privire la infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, se exercită numai calea de atac a recursului (nu apelul), care este dat în competenta Curții de Apel.

În aceste situații recursul este integral devolutiv, analiza instanței de control judiciar nemaifiind limitată la cazurile de casare expres și limitative reglementate. Prin urmare, competența de soluționare a recursurilor declarate de inculpații C.H.C. și L.L.N. împotriva Sentinței penale nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, revine Curții de Apel Brașov, conform art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., așa cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații C.C.H. și L.L.N. în favoarea Curții de Apel Brașov. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.