ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

conflictului negativ de competență de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov a dispus astfel:

cererea formulată de apărătorul inculpatului C.H.C. de schimbare a încadrării

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit.

a), b) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și violare de

domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2)

C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., în infracțiunea de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

Î

n baza art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. a), b) și c) C. pen.

cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat pe inculpatul C.H.C.

la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea

vătămată S.Z.

In baza art. 192

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

a

condamnat pe inculpatul același inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu .

A constatat că faptele din data de 31 mai 2010 au

fost comise de inculpatul C.H.C. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., iar în

baza art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin

prezenta hotărâre de 8 ani închisoare și 4 ani închisoare și, a aplicat

inculpatului C.H.C. pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare .

În baza art. 71

alin. (2) C. pen. a fost interzise inculpatului C.H.C.

drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută

arestarea preventivă a inculpatului C.H.C. și a fost dedusă prevenția la zi.

211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. a), b) și c) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.L.N. la

8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea

vătămată S.Z.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea

condiționată a restului de pedeapsă de 735 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 7 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 43 din 02

septembrie 2005 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 48 din 02 decembrie 2005 a Curții de Apel

Brașov.

În baza art. 34 și art. 35 C. pen. au fost contopite

pedeapsa de 8

ani închisoare cu restul de

735 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7

ani închisoare aplicata

inculpatului prin sentința mai sus-amintită, inculpatul urmând să execute 8 ani

închisoare.

În baza art. 192

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

a fost

condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocat liberarea

condiționată a restului de pedeapsă de 735 zile rămas neexecutat din pedeapsa

de 7 ani închisoare aplicată inculpatului L.L.N. prin sentința

penală nr. 43 din 02 septembrie 2005 a

Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov,

rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 48 din 02 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 34 și art. 35 C. pen. a contopit

pedeapsa de 4 ani

închisoare cu restul de

735 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani

închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 43 din 02 septembrie 2005 a Tribunalului

pentru Minori si Familie Brașov, rămasă definitivă prin decizia penala nr. 48

din 02 decembrie 2005 a Curții de Apel Brașov și a aplicat inculpatului

pedeapsa de 4 ani închisoare.

A constatat că faptele din data de 31 mai 2010 au

fost comise de inculpatul L.L.N. în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., iar în

baza art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta

hotărâre 8 ani închisoare și 4 ani închisoare și, a aplicat inculpatului L.L.N.

pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare .

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis

inculpatului L.L.N. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.. în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă durat arestării

preventive.

A constatat că, față de inculpatul L.L.N. s-a luat

măsura obligării de a nu părăsi țara prin decizia penală 752/R din 29 noiembrie

2010 a Tribunalului Brașov măsură valabilă pe întreg procesul penal sau până la

revocarea sau înlocuirea acesteia.

Împotriva acestei sentințe, în terme legal,

inculpații au declarat

recurs, la 18

ianuarie 2011 fiind sesizată Curtea de Apel Brașov.

În ședința publică din data de 27

ianuarie

2011, Curtea de Apel Brașov a

recalificat calea de atac, potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (2) din Legea

nr. 202/2010, aceasta fiind apelul.

Prin decizia

penală nr. 12 din 27

ianuarie 2011 a

Curții de Apel Brașov în

baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art.

XXIV din Legea nr. 202/ 2010 s-a declinat competența de soluționare a

apelurilor declarate în cauză, în favoarea Tribunalului Brașov.

In considerentele

deciziei se reține din interpretarea dispozițiilor art.

XXIV alin. (1)

și (2) din Legea nr. 202/2010 că sentințele pronunțate de judecătorie înainte

de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea în vigoare la data sesizării

instanței [astfel cum relevă expresia „a început procesul" folosită de

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010]. În acest caz, tribunalul păstrează

competența funcțională de a judeca apelul.

Tribunalul Brașov prin Decizia penală nr. 81 A din 28

februarie 2011 a declinat competența de soluționare a recursurilor formulate de

către inculpații C.C.H. și L.L.N. împotriva sentinței penale nr. 2512 din 17

decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov în favoarea Curții de Apel Brașov și constatându-se

că s-a ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestui conflict de competență.

Totodată în baza art. 43 alin. (6) și art. 350 C.

proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpatului C.H.C.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Trebuie avută în vedere data pronunțării hotărârii

primei instanțe - 17 decembrie 2010 și nu data sesizării Judecătoriei Brașov

prin rechizitoriu - data anterioară intrării în vigoare a Legii 202/2010,

neputând fi ignorat principiul „

tempus regit actum

".

Așa cum se relevă constant în practica și literatura

juridică penală în procesul penal, sub aspect procedural, este aplicabil numai principiul

imediatei aplicări a legii de procedură, ce presupune că aceasta se aplică

tuturor actelor efectuate în activitatea procesuală, în perioada de timp în

care este în vigoare, indiferent de data săvârșirii infracțiunii pentru care se

formulează acuzația penală și de data începerii procesului penal (înainte sau

după intrarea legii de procedură în vigoare).

Așadar, în materia legilor de procedură este

aplicabil principiul „

tempus regit actum

", neavând aplicabilitate

principiul „

mitior lex

". A aprecia în caz contrar ar conduce la

posibilitatea ca, în aceeași zi, o instanță să pronunțe doua hotărâri ce pot fi

supuse unor căi de atac diferite, ceea ce evident excede voinței legiuitorului

român materializată prin Legea 202/2010. Dincolo de vechiul principiu al

aplicării imediate al normelor de procedură, la aceeași concluzie conduce si

interpretarea „per a contrario" a dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din

Legea 202/2010 care arată că „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte

de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac prevăzute

de

legea sub care a început procesul"

fiind evident că hotărârile pronunțate

ulterior acestui moment -

intrarea în vigoare a Legii 202/2010 - sunt supuse căilor de atac vizate de

noua legislație procesual penală.

S-a constatat că dispozițiile art. XXVI alin. (2) din

Legea nr. 202/2010 au în vedere doar competența materială , nu și cea

funcțională , stabilind că „instanțele legal investite la data schimbării

competenței" rămân competente a judeca anumite cauze, fără a-și declina

competența în funcție de noile modificări procesuale.

Prima activitate

desfășurată de instanța sesizată cu o cale de atac

exercitată împotriva

unei hotărâri este verificarea căi de atac în funcție de normele procesuale în

vigoare la momentul pronunțării hotărârii atacate potrivit principiului „

tempus

regit actum

".

Ori, relativ la cauza de față - față de incidența

Legii 202/2010 în vigoare la momentul pronunțării sentinței penale nr. 2512/2010

a Judecătoriei Brașov - calea de atac ce se poate exercita este cea a

recursului, în lipsa unor dispoziții exprese contrare fiind incident, așa cum

s-a mai subliniat, vechiul principiu al aplicării imediate a noii legi de

procedură.

Opinia exprimată prin prezenta hotărâre de către

Tribunalul Brașov pare a fi fost îmbrățișată si de către Înalta Curte de

Casație si

Justiție care într-o cauză

similară în cadrul unui regulator de competență

(dosar penal nr.

612/1/2011 al I.C.C.J.) a stabilit competența de soluționare a cauzei în recurs

în favoarea Curții de Apel.

Relativ la toate cele expuse, Tribunalul - văzând

principiul aplicării imediate al normelor de procedură penală dar și

interpretând „per a contrario" art. XXIV alin. (1) din Legea 202/2010 - va

califica căile de atac exercitate în prezenta cauza împotriva sentinței penale

2512/2010 a Judecătoriei Brașov ca fiind recursuri și va trimite cauza la

Curtea de Apel Brașov, instanță competentă - conform art. 28 pct. 3 C. proc.

pen. - să soluționeze această cale de atac.

Prin încheierea nr. 63 din data de 2 iunie 2010

Judecătoria Brașov a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Brașov și în baza art. 149/1 alin. (10) raportat la art. 136, art. 143,

art.148 lit. f) C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.C.H.

pe o durată de 29 zile, măsura fiind menținută succesiv cu respectarea

dispozițiilor procedural penale în materie potrivit dispozițiilor art. 300/1,

art. 300/2 C. proc. pen.

Mijloacele de

probă administrate în cursul urmăririi penale cât și în

faza cercetării

judecătorești, în principal: declarațiile părții vătămate date în cursul

urmăririi penale și in cursul cercetării judecătorești care se coroborează cu

declarațiile martorului M.C. date în fază de urmărire penală,cu procesul-verbal

de cercetare la fața locului și planșa foto, cu procesul-verbal de recunoaștere

după planșa foto, procesul-verbal de reconstituire și planșa foto și cu

declarațiile inculpatului C. din faza de urmărire penală reprezintă probe

temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. care conturează o presupunere

rezonabilă în sensul art. 5 din CEDO că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile

deduse judecății.

Tribunalul analizând temeiul avut în vedere la luarea

măsurii arestării preventive - art. 148

lit. f)

a constat că acesta subzistă subzistă și

la

acest moment procesual și că lăsarea în libertate a acestui inculpat ar

genera

în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. Acesta rezultă în

primul rând din natura infracțiunii de violență reținute in sarcina

inculpatului-tâlhărie, cu un pericol social crescut si cu o rezonanță deosebită

în societate, dar si din modalitatea de comitere a acesteia-de două persoane

împreună, pe timp de noapte,într-o locuință izolată (camera paznicului dintr-un

cimitir), sustragerea de bunuri prin aplicarea unei palme si amenințări cu un hârleț

urmările produse respectiv, încălcarea relațiilor sociale patrimoniale dar și a

celor privind integritatea fizică a persoanei, precum și raportat la persoana

inculpatului.

Analizând

conflictul negativ de competență ivit între Curtea de

Apel Brașov și

Tribunalul Brașov cu privire la competența de soluționare a căii de atac

formulate de inculpații C.C.H. și L.L.N. împotriva Sentinței penale nr. 2512

din 17 decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 „Hotărârile

pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea in vigoare a prezentei legi rămân

supuse căilor de atac, motivelor si termenelor prevăzute de legea sub care a

început procesul."

Per a contrario, hotărârile pronunțate în cauzele

penale după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv după data de 25

noiembrie 2010, sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute

de acest act normativ.

Prin urmare, Sentința penală nr. 2512 din 17

decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, fiind dată după intrarea

în vigoare a

Legii nr. 202/2010, este

supusă căii de atac a recursului, prin raportare la

dispozițiile art.

361 alin. (1) lit. a) și art. 385

1

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

așa cum au fost acestea modificate prin art. XVIII pct. 44 și pct. 46 din Legea

nr. 202/2010, potrivit cărora „Pot fi atacate cu recurs: a) sentințele

pronunțate de judecătorii;"

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, în

realitate calea de atac exercitată de inculpații C.H.C. și L.L.N. este recurs.

În ceea ce privește competența de soluționare a

recursurilor declarate de inculpați împotriva Sentinței penale nr. 2512 din 17

decembrie 2010 a Judecătoriei Brașov, secția penală, se constată că prin

dispozițiile tranzitorii ale art. . XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 s-a

stabilit că „ Procesele in curs de judecata la data schimbării competentei

instanțelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instanțe,

dispozițiile referitoare la competenta instanțelor din Codul de procedura

penala, republicat cu modificările si completările ulterioare, precum si cu

cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele

au fost sesizate după intrarea in vigoare a prezentei legi".

Curtea de Apel Brașov a fost investită cu

soluționarea căii de atac exercitate de inculpații C.H.C. și L.L.N. la data de

18 ianuarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin care

curțile de apel au dobândit plenitudine de competență ca instanță de recurs de

a judeca recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în

primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, respective,

hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii cu privire la

infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate.

Potrivit

modificărilor operate prin Legea „micii reforme" , împotriva

sentințelor

pronunțate de judecătorie cu privire la infracțiunile pentru care acțiunea

penală se pune în mișcare din oficiu, se exercită numai calea de atac a

recursului (nu apelul), care este dat în competenta Curții de Apel.

În aceste situații recursul este integral devolutiv,

analiza instanței de control judiciar nemaifiind limitată la cazurile de casare

expres și limitative reglementate.

Prin urmare,

competența de soluționare a recursurilor declarate de

inculpații C.H.C.

și L.L.N. împotriva Sentinței penale nr. 2512 din 17 decembrie 2010 a

Judecătoriei Brașov, secția penală, revine Curții de Apel Brașov, conform art.

28

1

pct. 3 C. proc. pen., așa cum acesta a fost modificat prin art.

XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind

pe inculpații C.C.H. și L.L.N. în favoarea Curții de Apel Brașov.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei,

se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 aprilie 2011.