ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 712/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 80 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Podu Turcului în Dosarul nr. 7806/110/2010 s-a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul B.A., din art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen. și art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 C. pen., în art. 211 alin. (1) și 2 lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) și 2 lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul B.A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului B.A. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestului preventiv, de la data de 25 martie 2010 până la zi. În baza art. 71 C. pen. i-au fost au interzise inculpatului B.A., drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina inculpatului T.D., din infracțiunile de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen., în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul T.D. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului T.D. S-a dedus din pedeapsa aplicată acestui inculpat, perioada arestului preventiv, de la data de 25 martie 2010 la zi. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului T.D., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. În baza art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatul G.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare domiciliu, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., sau fost contopite pedepsele aplicate inculpatului G.V., în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului G.V., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani calculat potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. inculpații au fost obligații, în solidar, să plătească părții civile P.P., suma de 2.000 de RON. În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpații B.A. și T.D. au fost obligați în solidar, să plătească părții civile T.G., suma de 400 de RON.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., inculpații B.A. și T.D. au fost obligați în solidar, la plata sumei de 1.548 RON, actualizată la data executării, reprezentând contravaloare servicii medicale acordate părții vătămate, către Spitalul „P." Podu Turcului, județul Bacău. În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și a Libertăților Cetățenești către Baroul Bacău a sumei de 100 de RON, reprezentând onorariu parțial avocat oficiu A.E. S-a luat act că inculpații au fost asistați de apărători aleși. în baza art. 191 C. proc. pen. inculpații au fost obligați la plata sumei de 1.600 de RON cheltuieli judiciare avansate de stat, în care s-au inclus și cele din faza de urmărire penală și onorariu parțial avocat din oficiu, din care: câte 500 RON în sarcina inculpaților B.A.

și T.D., și 600 de RON în sarcina inculpatului G.V. Pentru a dispune astfel, prima instanță de fond a avut în vedere următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, nr. 132/P/2010, au fost trimiși în judecată inculpații B.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen., și art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.; T.D., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de 211 alin. (1), (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

și G.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) combinat cu art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., și art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 10 spre 11 februarie 2010, inculpații au pătruns în grădina și curtea locuinței numitei P.P., de unde au sustras suma de 2.000 de RON, întrebuințând acte de violență. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Podu Turcului sub nr. 114/929/2010. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații G.V., B.A. și T.D., părțile vătămate T.G., P.P., martorii din lucrări: B.V., M.L., G.M., L.G., D.M., S.T., T.T., P.T., C.S., martorii propuși de inculpatul T.D.

în apărare: T.E., martori propuși de inculpatul T.D. în circumstanțiere: P.V., B.C., martor propus de inculpatul B.A. în apărare: A.A., A.I., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosar la filele menționate. Analizând actele și lucrările dosarului prima instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul G.V., a fost în cursul zilei de 10 februarie 2010 la muncă în gospodăria lui P.P. și T.G., (foști soți care locuiesc împreună), prima fiind internată la acea dată la spital. După lăsarea întunericului, inculpatul G.V., care consumase băuturi alcoolice, acest fapt fiind o obișnuință pentru inculpat, s-a întâlnit cu ceilalți doi inculpați, împreună cu care a mai servit băuturi alcoolice, care i-au propus să meargă acasă la P.P., să pătrundă în casă, de unde să sustragă suma de bani pe care aceasta o avea ca urmare a vânzării unei vaci, fapt cunoscut în sat.

Inculpații B.A. și T.D. au pătruns la locuința părților vătămate prin grădină, apoi în curte, de acolo au urcat pe prispa casei, de acolo, unul dintre ei a împins geamul de la camera unde părțile vătămate țineau banii. Inculpatul G.V. a pătruns în cameră, de unde a sustras 2.000 de RON bani care se aflau într-o revistă. La momentul săvârșirii faptei, inculpatul G.V. era sub influența băuturilor alcoolice, pentru că în acea zi băuse peste măsură, fapt confirmat de martorul B.C. În timp ce inculpatul G.V. se afla în cameră și căuta banii, ceilalți doi inculpați au rămas afară. La un moment dat, auzind câinii lătrând, partea vătămată T.G. a ieșit pe prispa casei unde a fost lovit cu pumnul în zona feței, de către inculpatul T.D.

Ca urmare a loviturii aplicate, partea vătămată a căzut la pământ, după care inculpații B.A. și T.D. l-au târât de până în chiler unde l-au legat de mâini și de picioare cu niște șireturi, și la gură cu un prosop, mijloace materiale de probă atașate la dosar. În tot acest timp, inculpatul G.V., care nu a cunoscut ce se întâmpla afară, a găsit și a sustras banii și s-a dus cu ei la locuința lui B.A., unde le-a dat celor doi inculpați întreaga sumă de bani, primind în schimb un bidon de vin. Partea vătămată T.G. a reușit să se dezlege și a rămas în locuința sa până a doua zi când s-a dus la vecinul său, B.V., pe care l-a rugat să o anunțe pe P.P. să vină acasă de la spital. Ca urmare a agresiunii, partea vătămată T.G.

a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, fiind internat pentru perioada 12 - 16 februarie 2010 la Spitalul P. Podu Turcului. Situația de fapt a fost astfel reținută pe baza coroborării probelor administrate în cele două faze ale procesului penal - urmărirea penală și cercetarea judecătorească. Inculpatul G.V. a recunoscut săvârșirea acestei fapte, recunoaștere care s-a coroborat cu declarația părții vătămate T.G. și care, cu mici și nesemnificative neconcordanțe (faptul că a spus inițial că a băut cu ceilalți coinculpați în sat la un bar și ulterior acasă la inculpatul B.A.), a fost aceeași pe tot parcursul cercetării, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.

Inculpații T.D. și B.A. au negat pe tot parcursul procesului săvârșirea faptei și au susținut că nu au fost la partea vătămată T.G. Instanța de fond a apreciat că în drept, faptele săvârșite de inculpații B.A. și T.D., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și 21 lit. a) și c) C. pen., faptă care absoarbe infracțiunea de violare de domiciliu, așa cum s-a stabilit de către Înalta Curte prin decizia de soluționarea a recursului în interesul legii, nr. 31/2007. Pentru aceste motive instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din faptele pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, tâlhărie în varianta agravantă lit. a) și c) în concurs cu violare de domiciliu în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de normele mai sus amintite.

întrucât inculpatul B.A. fusese eliberat condiționat la data de 08 mai 2007, rămânându-i un rest de 284 de zile, fapta a fost săvârșită de acesta în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel că la încadrarea juridică a faptei s-a reținut art. 37 lit. b) C. pen. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul G.V., instanța a reținut că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt în forma calificată prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. și a infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., fapte săvârșite în concurs, astfel că instanța a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul G.V., instanța de fond a ținut seama de faptul că la momentul săvârșirii furtului, nici înainte și nici după, acesta nu avea cunoștință despre faptul că ceilalți doi coinculpați l-au lovit și imobilizat pe partea vătămată T.G. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului B.A., instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele în care acestea au fost comise, faptul că inculpatul are antecedente penale, a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, nu a recunoscut săvârșirea faptei, că a condus practic grupul infracțional.

Instanța a mai ținut seama de faptul că persoana care a fost victima infracțiunii de tâlhărie este o persoană în vârstă, aproape lipsită de apărare. Instanța nu a aplicat sporurile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, apreciind că pedeapsa aplicată este suficientă pentru reeducarea inculpatului. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului T.D., instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., adică gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele în care acestea au fost comise, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că este cunoscut în comunitate a o persoană corectă și liniștită. Instanța, în cazul inculpatului T.D., a făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.

și a dat eficiență art. 76 lit. b) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special al acesteia. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului G.V., instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut pe tot parcursul procesului faptele săvârșite și a arătat instanței o atitudine de regret față de faptele comise. De asemenea, s-a mai avut în vedere că inculpatul este cunoscut în comunitate ca o persoană care nu are controlul asupra faptelor sale. Astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și a dat eficiență art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

la stabilirea pedepselor pentru fiecare din infracțiunile reținute. S-a mai reținut că părțile vătămate P.P. și T.G., s-au constituit părți civile, prima cu suma de 2000 de RON, sustrasă de inculpați, și a doua cu suma de 400 de RON reprezentând contravaloare medicamente și deplasare la spital. În ceea ce privește suma de 2.000 de RON, martorii audiați în instanță au confirmat că partea civilă a vândut o bovină cu această sumă, iar inculpatul G.V. a recunoscut că a sustras suma de bani, din locul unde partea civilă a indicat că îi pusese. În ceea ce privește pretențiile părții vătămate T.G., instanța de fond a constatat că suma pretinsă de acesta este o sumă rezonabilă, pe care aceasta a cheltuit-o pentru a se deplasa la spital și pentru a cumpăra medicamente pentru vindecarea leziunilor produse ca urmarea a violențelor ce s-au exercitat asupra sa.

Pentru recuperarea acestei sume, în temeiul 998, 999 și 1003 C. civ. au fost obligați inculpații B.A. și T.D., în solidar, să plătească părții civile T.G., suma de 400 de RON. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., au fost obligați inculpații B.A. și T.D. la plata sumei de 1.548 RON, actualizată la data executării, reprezentând contravaloare servicii medicale acordate părții vătămate, către partea civilă Spitalul „P." Podu Turcului, județul Bacău. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpații T.D. și B.A. Prin Decizia nr. 110 din 22 martie 2011 a Tribunalului Bacău s-a dispus următoarele: În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. au fost admise apelurile declarate de inculpații T.D. și B.A. împotriva Sentinței penale nr. 80 din 30 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 411/829/2010 al Judecătoriei Podu Turcului, cu privire la greșita condamnare a inculpaților, greșita obligare la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare. A fost desființată sentința atacată sub aceste aspecte. S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond: S-a dispus achitarea inculpaților T.D. și B.A., cu date de stare civilă cunoscute, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și 21 lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul B.A., conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. - fapta nu a fost săvârșită de inculpat. În baza art. 383 alin. (1) raportat la art. 350 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților T.D. și B.A. dacă nu sunt arestați în alte cauză. A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpaților la plata în solidar a despăgubirilor civile față de partea civilă P.P. Au fost respinse ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile civile T.G. și de Spitalul „P." Podu Turcului. A fost înlăturată dispoziția de obligare a celor doi inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata sumei de 600 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Bacău, câte 300 RON pentru avocat C.L. și avocat C.C. A fost respinsă ca nefondată cererea de scutire amenda judiciară formulată de avocat C.C. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță a pronunțat o soluție care nu se întemeiază pe probe certe, clare și neechivoce care să înlăture orice dubiu privind existența vinovăției inculpaților.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii că în Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă." Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: - vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; - sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; - la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte „erga omnes"; - hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție,

iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă. S-a mai apreciat că împrejurarea că inculpatul G.V. a fost consecvent în declarațiile date în fața organelor judiciare este irelevantă, întrucât, conform art. 66 alin. (1) și art. 69 C. proc. pen. „declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză." S-a mai reținut că inculpatul G.V.

nu a declarat niciodată că ar fi văzut că inculpații T.D. și B.A. ar fi lovit-o pe partea vătămată T.G. În acest caz s-a avut în vedere că inițial, inculpatul G.V. a declarat că „în timp ce se afla în cameră și sustrăgea banii a auzit vocea lui T.D. și T.G. cum se certau", ulterior fiind audiat la data de 24 martie 2010 același coinculpat G.V. a arătat că „B.A. a spart cu pumnul geamul de la o fereastră și a deschis foraibărul pentru a putea intra înăuntru. Eu am sărit pe geam în casă și în timp ce căutam banii am auzit vocea lui T.G. care întreba cine este acolo. Mi-am dat seama că acesta a ieșit afară. După ce am luat banii am ieșit și i-am văzut pe T.D. și pe B.A. că se aflau în fața camerei unde dormea T.G.

pe marchiză. Pe T.G. nu l-am văzut. Precizez că afară nu era foarte luminat, însă se distingeau umbrele, mai precis conturul corpurilor. Eu m-am dus singur în grădină și am așteptat pe cei doi să vină pentru a pleca." Audiat din nou la data de 13 aprilie 2010 a precizat „în timp ce mă aflam în camera de unde am luat banii de la T.G. eu nu știam ce se întâmplă afară. După ce am luat banii am ieșit din cameră tot pe geamul pe care am intrat și am mers în grădină unde, dincolo de gard am găsit-o pe T.T., mama lui T.D. B.A. și T.D. nu erau veniți și am stat și i-am așteptat. După ce aceștia au venit am plecat împreună la B.A. acasă iar eu le-am dat banii pe care îi luasem de la T.G.". Instanța de apel a mai reținut în considerentele hotărârii că în fața primei instanțe, audiat la data de 13 mai 2010 inculpatul G.V.

a susținut: „Am intrat în casă pe geam, care fusese spart de B.A. și deschis de către mine prin ridicarea unui zăvor. Cât am cotrobăit prin casă nu am auzit nimic de afară. Am ieșit din casă tot pe geam, însă nu i-am văzut pe ceilalți inculpați și nici pe partea vătămată T.G. Cât timp am stat în casă nu am auzit nici un fel de zgomote sau voci". Instanța de prim control judiciar a constatat astfel că în ceea ce privește aspectele esențiale ale derulării faptelor la locuința părții vătămate T.G., coinculpatul G.V. nu este consecvent. Aceste declarații ale inculpatului G.V. nu s-au coroborat cu nicio altă probă administrată în cauză. Deși în mod constant coinculpatul G.V. a afirmat că inculpații T.D.

și B.A., imediat după comiterea faptei i-au povestit cum primul a lovit-o pe partea vătămată peste față și cel de al doilea a legat-o pe partea vătămată, aceste susțineri ale inculpatului G.V. nu au fost de natură a proba realitatea în măsura în care nu s-au coroborat cu alte probe. S-a mai reținut că toți martorii audiați M.L., L.G., D.M. au declarat că: „au auzit de la G.V." că inculpatul T.D. a lovit-o pe partea vătămată în timp ce inculpatul B.A. a legat-o pe aceasta. S-a apreciat că aceste depoziții de martori, care de altfel constituie probe indirecte, nu pot susține declarația coinculpatului G.V. în condițiile în care proba directă pe care se întemeiază aceste depoziții o constituie tot declarația inculpatului G.V.

De altfel sub aspectul cunoașterii realității de către coinculpatul G.V. s-a apreciat că este deosebit de relevantă declarația martorului P.T., care a precizat că a fost de față când poliția a luat de mai multe ori declarație inculpatului G.V., care „la prima declarație acesta i s-a părut confuz"., „pe parcursul audierii inculpatului G.V., acesta repeta aproape la fiecare întrebare a poliției faptul că el a fost la furat la partea vătămată, a intrat a spart gemul, a luat banii pe care ulterior i-a dat pe toți coinculpaților acasă la unul dintre ei. Nu a spus niciodată cine l-a lovit pe partea vătămată și nici nu a declarat nimic polițiștilor cu privire la faptul că partea vătămată a fost lovită". În raport de această ultimă declarație a martorului P.T., potrivit căreia coinculpatul G.V.

„Nu a spus niciodată cine l-a lovit pe partea vătămată și nici nu a declarat nimic polițiștilor cu privire la faptul că partea vătămată a fost lovită", tribunalul a constatat că în declarațiile consemnate în cursul urmăririi penale de către organele de poliție s-a menționat că inculpații T.D. și B.A. i-au povestit lui G.V. „cum l-au legat și cum au lovit-o pe partea vătămată. Instanța de apel a constatat că toate aceste depoziții au dovedit că inculpatul G.V. nu a văzut momentul în care partea vătămată ar fi fost agresată de ceilalți doi inculpați. Afirmațiile acestui inculpat nefiind susținute de alte probe, s-a apreciat că nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție, fiind insuficiente, neclare și echivoce.

Totodată, instanța de apel nu a reținut că declarațiile inculpatului G.V. s-ar corobora cu recunoașterea din grup făcută de partea vătămată T.G., întrucât fiecare a perceput direct un alt moment al faptei. S-a mai reținut că potrivit declarației părții vătămate civile P.P., partea vătămată T.G. i-a spus „că a fost lovit de o persoană, mi-a spus că ar fi fost T.D. pe care l-a recunoscut când s-a ridicat de după dulap", a subliniat existența unei îndoieli, partea vătămată nefiind sigură pe ea în ceea ce privește recunoașterea făcută. Instanța de apel a apreciat că recunoașterea făcută de partea vătămată T.G. nu s-a coroborat cu fapte sau împrejurări ce rezultă din probele administrate în cauză și a constatat că prezumția de nevinovăție ce operează în favoarea inculpaților nu a fost răsturnată.

În ceea ce privește expertiza privind detecția psihologică, efectuată la 11 martie 2010, care a concluzionat că inculpații T.D. și B.A. au prezentat modificări ale stresului emoțional caracteristice comportamentului simulat, s-a apreciat că aceasta nu poate constitui o probă certă care să formeze instanței convingerea că inculpații au săvârșit fapta, în condițiile în care nu s-a coroborat cu nici o altă probă administrată în cauză. Totodată s-a mai avut în vedere că la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, s-a apreciat că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și recurentele moștenitoare ale defunctului parte vătămată T.G. - P.P. și Ț.M. Prin motivele de recurs, parchetul a invocat netemeinicia deciziei recurate pentru motivele expuse pe larg în scris și susținute oral de procurorul de ședință și care au fost arătate în preambulul prezentei decizii. Prin Decizia penale nr. 943/2011 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, partea civilă P.P. și moștenitoarele P.V. și Ț.M. împotriva Deciziei nr. 110 din 22 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 7806/110/2010.

A fost casată în totalitate decizi recurată și a fost menținută Sentința penală nr. 80 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Podu Turcului. S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de câte 300 RON către Baroul de avocați Bacău, apărători oficiu pentru inculpați. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele; Instanța de recurs, examinând motivele de recurs invocate dar și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) combinat cu art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că acestea sunt fondate.

În acest sens s-a reținut că instanța de fond, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină considerentele hotărârii. Astfel, s-a constat că instanța de fond a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpați cât și a mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și nemijlocit în fața instanței și care au confirmat pe deplin situația de fapt expusă în considerentele rechizitoriului.

Însă cu privire la analiza probatoriului instanța de apel a reținut greșit nevinovăția inculpaților T.D. și B.A. În acest sens s-a reținut că din toate declarațiile constante ale inculpatului G.V. rezultă fără dubiu prezența celor doi inculpați la locul săvârșirii faptei, cum T.D. și B.A. l-au legat pe partea vătămată de picioare și l-au lovit cu picioarele, împrejurări pe care nu avea cum să le cunoască decât din relatările celor doi inculpați. De asemenea, s-a mai avut în vedere că partea vătămată T.G. l-a recunoscut pe inculpatul T.D. ca fiind cel care l-a lovit, fapt confirmat de martorii P.T.T.T. și C.S. Aceste împrejurări coroborate cu faptul că părții vătămate T.G. i-au fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale fiind internat la Spitalul P. Podu Turcului cu diagnosticul TCC Hematom facial.

Contuzii antebrațe dovedesc cu certitudine săvârșirea infracțiunii de tâlhărie de către cei doi inculpați. La fel, din declarația părții vătămate P.P. rezultă că partea vătămată T.G. l-a recunoscut pe inculpatul T.D. precum și împrejurarea că în seara faptei aceeași parte vătămată l-a invitat pe inculpatul G.V. să doarmă la el acasă fiind singur, inculpatul fiind un obișnuit al casei, desfășurând anterior activități gospodărești. Despre starea în care se afla partea vătămată rezultă și din declarațiile martorului G.M. Față de toate aceste împrejurări instanța de recurs a apreciat că în cauză există suficiente probe care atestă vinovăția celor doi inculpați iar decizia instanței de apel prin care a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. pen.

este netemeinică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul T.D. Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău este definitivă. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc.

pen. legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost învestită cu recursul declarat de inculpatul T.D.

împotriva Deciziei penale nr. 943 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie prin care au fost soluționate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, recurenta parte civilă P.P. și recurentele moștenitoare P.V. și Ț.M. împotriva Deciziei nr. 10 din 22 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 7806/110/2010. Din dispozițiile Codului de procedură penală, rezultă că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulate pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. În speță, hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată că soluționarea recursului prin Decizia nr. 902 din 26 septembrie 2011 a Curții de Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.

Se constată, așadar, că recursul declarat în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva Deciziei penale nr. 943 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.D. împotriva Deciziei penale nr. 943/2011 din 23 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 martie 2012. Procesat de GGC - LM