ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3930/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 martie 2009 sub nr. 302/57/2009, petentul A.C., în calitate de asociat unic la SC T.E. S.R.L. a criticat rezoluția nr. 314/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin rezoluția nr. 147/11/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata L.D., judecător în cadrul Tribunalului Sibiu.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că soluția adoptată de procuror este netemeinică și nelegală, deoarece intimata, în calitate de judecător de carte funciară, a dat dovadă de incorectitudine în analizarea actelor suspuse privatizării societății S., iar prin măsluirea actelor cu știința intimatei s-a ajuns la o intabulare efectuată în baza unor acte false, al căror conținut a fost alterat în întregime. S-a apreciat că organele de urmărire penală nu cunosc legislația în materia publicității imobiliare, din moment ce în motivarea rezoluției s-a făcut referire la Decretul-Lege nr. 115/1938, abrogat prin Legea nr. 7/1996, în vigoare la momentul comiterii faptei. A fost criticată concluzia procurorului, care a reținut în rezoluție că judecătorul de carte funciară avea obligația de a analiza doar formal actele supuse intabulării, susținându-se că în această modalitate s-a urmărit absolvirea de orice responsabilitate.

S-a mai arătat că judecătorul avea obligația de a verifica dacă terenurile trecute în proprietatea SC S. i-au fost atribuite prin Decizia nr. 120/1991. A fost invocată încălcarea prevederilor Ordinului nr. 946/2000 emis de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, care menționează expres actele ce sunt necesare pentru terenurile ce se dobândesc în conformitate cu H.G. nr. 834/1991. S-a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. În drept, au fost invocate prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. Au fost atașate Dosarele nr. 314/P/2008 147/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Petentul a depus la dosar înscrisuri, precum și precizări și completări ale plângerii formulate. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele: Prin rezoluția nr. 314/P/2008 din 29 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata L.D., judecător în cadrul Tribunalului Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248 rap. la art. 248 1 C. pen., reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective. Pentru a adopta această soluție, procurorul a constatat că în cauză au fost efectuate acte premergătoare ca urmare a plângerii penale formulate de petenta S.C.

T.E. prin reprezentanți legali, iar din analizarea acestor acte a rezultat că între societatea menționată și SC S. SA a existat un contract de închiriere pentru un imobil situat în Sibiu, str. L., având ce obiect procurarea folosinței bunului imobil compus din clădire cu destinație productivă. Ulterior, SC S. s-a înscris în cartea funciară prin încheierea judecătorului de C.F. din 28 decembrie 2000 ca proprietară asupra terenului în discuție, iar la data de 10 mai 2005 a solicitat instanței de judecată evacuarea SC T.E. din mai multe imobile printre care și cel în discuție, arătând că a expirat durata contractului de închiriere. Petenta deține la rândul ei și un alt titlu de proprietate asupra aceluiași teren, susținând că a cumpărat, prin act autentic, terenul în litigiu în 1995. În prezent părțile au pe rol mai multe procese civile în care își dispută dreptul de proprietate asupra terenului.

În acest context, petenta susține că judecătorul de CF care a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu str. L., în favoarea SC S. SA, numita L.D., și-a îndeplinit cu rea-credință sarcinile de serviciu ce-i reveneau cu ocazia efectuării operațiunilor de CF, în sensul că nu a verificat cu atenție actele ce au stat la baza înscrierii, multe din aceste acte fiind false sau inexacte.

Din declarația judecătorului de CF care a dispus înscrierea în CF a terenului în litigiu, în favoarea SC S. SA rezultă că potrivit Ordinului nr. 2371/C/1997 al Ministrului Justiției pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de CF sunt prevăzute sarcinile exprese ce revin judecătorilor delegați în legătură cu cererile de înscriere adresate birourilor de CF. Astfel, în conformitate cu art. 48 din acest ordin, înainte de rezolvarea cererii de către judecătorul de CF, conducătorul de CF verifică cererea în raport cu datele de CF și menționează pe cerere dacă există sau nu piedici pentru efectuarea înscrierii, iar în baza art. 49 judecătorul de CF are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale cererii și nu ale dreptului supus intabulării, respectiv dacă solicitantul era îndrituit la intabulare în baza actului din care izvora dreptul; verifica dacă actul depus îndeplinea cerința formei (solemne/autentice), dacă era trecută mențiunea, în cazul unei hotărâri judecătorești, că aceasta este definitivă și irevocabilă; se verifica dacă cel ce transmitea dreptul era cel înscris în CF, dacă documentația de identificare aferentă cererii era întocmită de un expert cadastral autorizat de oficiul de cadastru.

Potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990, certificatul de atestare a dreptului de proprietate constituie titlu de proprietate, iar emiterea lui intră în competența organelor administrației de stat, locale sau centrale, după caz, care au și obligația de a determina întinderea suprafeței ce se trece în proprietatea societății comerciale, în urma identificării efectuate de un expert topograf care întocmește și documentația aferentă. În vederea efectuării înscrierii în CF, societatea solicitantă trebuia să depună o cerere către biroul CF, care să fie înregistrată în registrul general de intrări, și pe care trebuia să existe viza judecătorului delegat ce verifică formal actele necesare în vederea intabulării.

Lipsa dosarului din arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu nu poate fi imputată judecătorului delegat, cu atât mai mult cu cât în cursul anului 2004 CF. s-a predat de la Ministerul Justiției la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu. De asemenea judecătorul delegat de la CF nu are atribuții în legătură cu verificarea actelor de privatizare a unei societăți comerciale, cu privire la identificarea bunurilor imobile care intra în patrimoniul acestora. Față de cele expuse s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina judecătorului de CF săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nici sub aspectul laturii obiective și nici aspectul laturii subiective, activitatea acestuia desfășurându-se în limita prerogativelor conferite de lege.

Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 147/11/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentul A.C., în calitate de reprezentant al S.C. T.E. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen. Verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate de petent, prin raportare la prevederile art. 278 1 C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a constatat că acestea sunt legale și temeinice, bazate pe o interpretare corectă a actelor premergătoare efectuate și a dispozițiilor legale aplicabile. În consecință, prin Sentința penală nr. 83 din 17 iunie 2009, această instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.C.

împotriva rezoluției nr. 314/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menținută prin ordonanța nr. 147/II/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind pe făptuitoarea L.D. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul A.C., reiterând prin cererea scrisă, depusă la dosar, motivele invocate la prima instanță, solicitând, pe fond, tragerea la răspundere a judecătoarei L.D., care i-a produs "un grav prejudiciu material și moral". Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor cauzei sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Petentul se plânge, în esență, împotriva modului în care s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate al SC "S." SA asupra imobilului situat în Sibiu, str. L., prin Încheierea nr. 14356 din 28 decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu - Biroul de carte funciară, judecător delegat fiind intimata L.D. De asemenea, acesta este nemulțumit de faptul că documentația care a stat la baza efectuării operațiunilor de carte funciară nu se mai regăsește în arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Prin urmare, apreciază că intabularea a fost realizată fraudulos, nefiind respectate prevederile legale în vigoare, în lipsa actelor necesare și pe baza unei documentații false.

În analiza actelor din dosar în raport cu susținerile petiționarului trebuie pornit de la examinarea atribuțiilor pe care le avea intimata L.D. în calitate de judecător de carte funciară. Or, așa cum corect s-a reținut de prima instanță, potrivit Ordinului nr. 2371/C/1997 al Ministrului Justiției, care prevedea strict atribuțiile judecătorului de carte funciară, acesta nu avea competență, în eliberarea certificatelor de atestare, privatizarea societăților comerciale, întocmirea documentațiilor tehnice. Pe de altă parte, documentația care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate se află în arhivele Consiliului județean Sibiu, aspect care rezultă din adresa din 9 august 2007 aflată la dosarul de urmărire penală.

Așa încât, este evident că intabularea dreptului de proprietate s-a făcut în baza unor documente care atestau dobândirea acestui drept asupra terenului în litigiu. Referitor la susținerea petentului cum că judecătorul nu a respectat prevederile Ordinului nr. 946/2000 emis de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, care stipulează expres ce acte sunt necesare pentru terenurile ce se dobândesc în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, Înalta Curte constată că acest ordin a intrat în vigoare după data emiterii încheierii de intabulare nr. 14356 din 28 decembrie 2000, fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 90 din 22 februarie 2001. Având în vedere considerentele expuse, cât și argumentele primei instanțe, pe care Curtea și le însușește, Înalta Curte constată că atât rezoluția procurorului, cât și hotărârea instanței de fond sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în temeiul disp.

art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiționarul A.C., ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.C. împotriva Sentinței penale nr. 83 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.