ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3930/2009

HOTĂRÂRE
25.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3930/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe

rolul acestei instanțe la data de 3 martie 2009 sub nr. 302/57/2009, petentul

A.C., în calitate de asociat unic la SC T.E. S.R.L. a criticat rezoluția nr.

314/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

menținută prin rezoluția nr. 147/11/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata L.D., judecător în cadrul

Tribunalului Sibiu.

În motivarea

plângerii, petentul a susținut că soluția adoptată de procuror este netemeinică

și nelegală, deoarece intimata, în calitate de judecător de carte funciară, a

dat dovadă de incorectitudine în analizarea actelor suspuse privatizării

societății S., iar prin măsluirea actelor cu știința intimatei s-a ajuns la o

intabulare efectuată în baza unor acte false, al căror conținut a fost alterat

în întregime.

S-a apreciat că

organele de urmărire penală nu cunosc legislația în materia publicității imobiliare,

din moment ce în motivarea rezoluției s-a făcut referire la Decretul-Lege nr.

115/1938, abrogat prin Legea nr. 7/1996, în vigoare la momentul comiterii

faptei.

A fost criticată

concluzia procurorului, care a reținut în rezoluție că judecătorul de carte

funciară avea obligația de a analiza doar formal actele supuse intabulării,

susținându-se că în această modalitate s-a urmărit absolvirea de orice

responsabilitate.

S-a mai arătat că

judecătorul avea obligația de a verifica dacă terenurile trecute în proprietatea

SC S. i-au fost atribuite prin Decizia nr. 120/1991.

A fost invocată

încălcarea prevederilor Ordinului nr. 946/2000 emis de Oficiul Național de

Cadastru, Geodezie și Cartografie, care menționează expres actele ce sunt

necesare pentru terenurile ce se dobândesc în conformitate cu H.G. nr.

834/1991.

S-a solicitat

desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Au fost atașate

Dosarele nr. 314/P/2008 147/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia.

Petentul a depus la

dosar înscrisuri, precum și precizări și completări ale plângerii formulate.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

314/P/2008 din 29 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata L.D., judecător în

cadrul Tribunalului Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248

rap. la art. 248

1

prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub

aspectul laturii subiective.

Pentru a adopta

această soluție, procurorul a constatat că în cauză au fost efectuate acte

premergătoare ca urmare a plângerii penale formulate de petenta S.C. T.E. prin

reprezentanți legali, iar din analizarea acestor acte a rezultat că între

societatea menționată și SC S. SA a existat un contract de închiriere pentru un

imobil situat în Sibiu, str. L., având ce obiect procurarea folosinței bunului

imobil compus din clădire cu destinație productivă.

Ulterior, SC S. s-a

înscris în cartea funciară prin încheierea judecătorului de C.F. din 28

decembrie 2000 ca proprietară asupra terenului în discuție, iar la data de 10

mai 2005 a solicitat instanței de judecată evacuarea SC T.E. din mai multe

imobile printre care și cel în discuție, arătând că a expirat durata

contractului de închiriere.

Petenta deține la

rândul ei și un alt titlu de proprietate asupra aceluiași teren, susținând că a

cumpărat, prin act autentic, terenul în litigiu în 1995.

În prezent părțile au

pe rol mai multe procese civile în care își dispută dreptul de proprietate

asupra terenului.

În acest context,

petenta susține că judecătorul de CF care a dispus înscrierea în CF a dreptului

de proprietate asupra imobilului situat în Sibiu str. L., în favoarea SC S. SA,

numita L.D., și-a îndeplinit cu rea-credință sarcinile de serviciu ce-i

reveneau cu ocazia efectuării operațiunilor de CF, în sensul că nu a verificat

cu atenție actele ce au stat la baza înscrierii, multe din aceste acte fiind

false sau inexacte.

Din declarația

judecătorului de CF care a dispus înscrierea în CF a terenului în litigiu, în

favoarea SC S. SA rezultă că potrivit Ordinului nr. 2371/C/1997 al Ministrului

Justiției pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a

birourilor de CF sunt prevăzute sarcinile exprese ce revin judecătorilor

delegați în legătură cu cererile de înscriere adresate birourilor de CF.

Astfel, în conformitate cu art. 48 din acest ordin, înainte de rezolvarea

cererii de către judecătorul de CF, conducătorul de CF verifică cererea în

raport cu datele de CF și menționează pe cerere dacă există sau nu piedici

pentru efectuarea înscrierii, iar în baza art. 49 judecătorul de CF are

obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale

cererii și nu ale dreptului supus intabulării, respectiv dacă solicitantul era

îndrituit la intabulare în baza actului din care izvora dreptul; verifica dacă

actul depus îndeplinea cerința formei (solemne/autentice), dacă era trecută

mențiunea, în cazul unei hotărâri judecătorești, că aceasta este definitivă și

irevocabilă; se verifica dacă cel ce transmitea dreptul era cel înscris în CF,

dacă documentația de identificare aferentă cererii era întocmită de un expert

cadastral autorizat de oficiul de cadastru.

Potrivit prevederilor

Legii nr. 15/1990, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

constituie titlu de proprietate, iar emiterea lui intră în competența organelor

administrației de stat, locale sau centrale, după caz, care au și obligația de

a determina întinderea suprafeței ce se trece în proprietatea societății

comerciale, în urma identificării efectuate de un expert topograf care

întocmește și documentația aferentă.

În vederea efectuării

înscrierii în CF, societatea solicitantă trebuia să depună o cerere către

biroul CF, care să fie înregistrată în registrul general de intrări, și pe care

trebuia să existe viza judecătorului delegat ce verifică formal actele necesare

în vederea intabulării.

Lipsa dosarului din

arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu nu poate fi

imputată judecătorului delegat, cu atât mai mult cu cât în cursul anului 2004

CF. s-a predat de la Ministerul Justiției la Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Sibiu.

De asemenea

judecătorul delegat de la CF nu are atribuții în legătură cu verificarea actelor

de privatizare a unei societăți comerciale, cu privire la identificarea

bunurilor imobile care intra în patrimoniul acestora.

Față de cele expuse

s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina judecătorului de CF săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu, în formă calificată, nefiind întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nici sub aspectul laturii

obiective și nici aspectul laturii subiective, activitatea acestuia

desfășurându-se în limita prerogativelor conferite de lege.

Soluția a fost

menținută prin rezoluția nr. 147/11/2/2009 din 9 februarie 2009 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost

respinsă plângerea formulată de petentul A.C., în calitate de reprezentant al

S.C. T.E. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen.

Verificând

rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate de petent, prin raportare

la prevederile art. 278

1

secția penală, a constatat că acestea sunt legale și temeinice, bazate pe o

interpretare corectă a actelor premergătoare efectuate și a dispozițiilor

legale aplicabile.

În consecință, prin

Sentința penală nr. 83 din 17 iunie 2009, această instanță a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul A.C. împotriva rezoluției nr.

314/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

Iulia, menținută prin ordonanța nr. 147/II/2/2009 din 9 februarie 2009 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia,

privind pe făptuitoarea L.D.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționarul A.C., reiterând prin

cererea scrisă, depusă la dosar, motivele invocate la prima instanță,

solicitând, pe fond, tragerea la răspundere a judecătoarei L.D., care i-a

produs "un grav prejudiciu material și moral".

Verificând hotărârea

atacată pe baza actelor și lucrărilor cauzei sub toate aspectele, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Petentul se plânge, în esență, împotriva modului în

care s-a procedat la intabularea dreptului de proprietate al SC "S."

SA asupra imobilului situat în Sibiu, str. L., prin Încheierea nr. 14356 din 28

decembrie 2000 a Judecătoriei Sibiu - Biroul de carte funciară, judecător

delegat fiind intimata L.D.

De asemenea, acesta

este nemulțumit de faptul că documentația care a stat la baza efectuării

operațiunilor de carte funciară nu se mai regăsește în arhiva Oficiului de

Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Prin urmare,

apreciază că intabularea a fost realizată fraudulos, nefiind respectate

prevederile legale în vigoare, în lipsa actelor necesare și pe baza unei

documentații false.

În analiza actelor

din dosar în raport cu susținerile petiționarului trebuie pornit de la

examinarea atribuțiilor pe care le avea intimata L.D. în calitate de judecător

de carte funciară.

Or, așa cum corect

s-a reținut de prima instanță, potrivit Ordinului nr. 2371/C/1997 al

Ministrului Justiției, care prevedea strict atribuțiile judecătorului de carte

funciară, acesta nu avea competență, în eliberarea certificatelor de atestare,

privatizarea societăților comerciale, întocmirea documentațiilor tehnice.

Pe de altă parte,

documentația care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate se află în arhivele Consiliului județean Sibiu, aspect

care rezultă din adresa din 9 august 2007 aflată la dosarul de urmărire penală.

Așa încât, este

evident că intabularea dreptului de proprietate s-a făcut în baza unor

documente care atestau dobândirea acestui drept asupra terenului în litigiu.

Referitor la

susținerea petentului cum că judecătorul nu a respectat prevederile Ordinului

nr. 946/2000 emis de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie,

care stipulează expres ce acte sunt necesare pentru terenurile ce se dobândesc

în conformitate cu H.G. nr. 834/1991, Înalta Curte constată că acest ordin a

intrat în vigoare după data emiterii încheierii de intabulare nr. 14356 din 28

decembrie 2000, fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 90 din 22 februarie

2001.

Având în vedere

considerentele expuse, cât și argumentele primei instanțe, pe care Curtea și le

însușește, Înalta Curte constată că atât rezoluția procurorului, cât și hotărârea

instanței de fond sunt legale și temeinice, motiv pentru care, în temeiul disp.

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul declarat de petiționarul A.C., ca nefondat.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul A.C. împotriva Sentinței penale nr.

83 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2605/2010
fața de teren sub construcții, 39,14 mp reprezintă suprafața curte și 77,22 mp reprezintă suprafața de teren liber, apoi se îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de întabulare nr. 8314/2003 în sensul că obiectul promisiunii d
ÎCCJ 2010-06-30
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2605/2010
de teren sub construcții, 39,14 mp reprezintă suprafața curte și 77,22 mp reprezintă suprafața de teren liber, apoi se îndreaptă eroarea materială strecurată în încheierea de întabulare nr. 8314/2003 în sensul că obiectul promisiunii de vân
ÎCCJ 2010-09-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4282/2010
nut că asupra celor două motive de apel invocate s-a pronunțat deja instanța de recurs care a stabilit că, pe de o parte, posibilitatea acordării măsurii reparatorii prin echivalent rezultă din conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 și că
ÎCCJ 2010-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3545/2010
situației proprietății și a sarcinii bunului, iar nu a identificării datelor personale ale proprietarului, astfel că, deși notarul public, la o examinare mai atentă, ar fi fost în măsură să devină suspicios cu privire la identitatea vânzăto
ÎCCJ 2011-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8504/2011
alta Curte o va respinge, deoarece criticile dezvoltate de recurentă vizează aspecte privind modul de aplicare a legii, prin raportare la modul de soluționare a excepției de autoritate de lucru judecat și de aplicare a altor acte normative,
Sursă