ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4282/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4282/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra recursurilor de față;

Prin cererea formulată și precizată,

înregistrată sub nr. 4409/2003, reclamantul I.E. a solicitat în contradictoriu

cu pârâții Consiliul local al municipiului Alba-Iulia, Primăria municipiului

Alba Iulia, Consiliul județean Alba, SC F. Alba Iulia, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și SC I. SA Alba Iulia: anularea dispoziției nr. 367

din 23 iunie 2003 a Primăriei municipiului Alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977

a fostului Consiliu Popular al județului Alba; să se constate că imobilele

înscrise în C.F. 2915 Alba Iulia nr.top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1,

435/1 și 436/1, C.F. 2792 Alba Iulia nr.top 431/2 au fost preluate abuziv în

proprietatea statului; obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de

proprietate asupra acestora; să se dispună Serviciului de C.F. întabularea în

cotă de 1/1 asupra acestora precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 198/2004,

pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva

pârâtei Primăria municipiului Alba Iulia și anulată în parte dispoziția nr. 367/2003;

s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata despăgubirilor bănești

pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, cu obligarea

Primăriei să transmită Prefecturii județului Alba decizia și documentația

necesară acordării despăgubirilor.

Decizia nr. 1907/A/2004 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă, pronunțată asupra apelurilor declarate de

Primăria municipiului Alba Iulia, Ministerul Finanțelor Publice, SC I. SA și

reclamant, prin care au fost respinse toate căile de atac formulate, a fost

casată în parte de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 6388/2006.

Astfel, au fost admise recursurile

declarate de reclamant și de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, cu

trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de

reclamant și de Primăria municipiului Alba Iulia. Recursul declarat de pârâta

SC I. SA împotriva acestei decizii a fost respins.

În considerentele deciziei s-a

reținut că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină acestea, nu

sunt contradictorii, iar posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin

echivalent, chiar și atunci când se solicită numai restituirea în natură,

rezultă din conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (1) din

Legea republicată].

S-a apreciat că s-a reținut corect

prin sentința tribunalului și decizia din apel caracterul abuziv al preluării

în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cu cele invocate de recurenta

pârâtă deoarece reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 contravine dispozițiilor acestei legi.

Preluarea imobilelor care fac

obiectul notificării formulate de recurentul reclamant a fost abuzivă pentru

că, deși Decretul nr. 223/1974 folosea noțiunea înstrăinare, transferul

dreptului de proprietate nu se realizează printr-un act care să exprime voința

proprietarului de a înstrăina imobilul. Proprietarul nu putea înstrăina

imobilul unei alte persoane cu scopul de a obține un preț corespunzător

deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea

construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din Decret, în

scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.

S-au reținut a fi întemeiate

criticile formulate de reclamant și de Primăria municipiului Alba Iulia cu

referire la modul de stabilire a măsurilor reparatorii.

Astfel, s-a constatat că în cauză au

fost aplicate greșit prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în

vigoare la data soluționării acțiunii și a apelurilor, fără ca situația de fapt

să fie pe deplin stabilită.

Unul din cazurile în care

măsurile-reparatorii se acordau numai prin echivalent era cel prevăzut de art. 18

lit. c) din Legea nr. 10/2001, însă aplicarea prevederilor acestui text trebuia

să se facă cu observarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) care reglementau

expres restituirea în natură a terenului pe care s-au edificat construcții

neautorizate după data de 1 ianuarie 1990 sau construcții ușoare ori

demontabile autorizate sau neautorizate, indiferent de data executării lor.

De aceea față de cererea

reclamantului ca expertul-să stabilească dacă noile construcții au fost edificate

ulterior anului 1990 și dacă au existat aprobările necesare, de constatarea

expertului că nu s-au găsit aprobări pentru efectuarea lucrărilor și de faptul

includerii în suprafața nou construită a șoproanelor obținute prin montarea

unei copertine metalice lângă peretele lateral trebuia suplimentat probatoriul

cu înscrisuri și completarea expertizei ori efectuarea unei noi expertize,

pentru a se stabili când au fost executate construcțiile noi, dacă au fost

autorizate și dacă parte din ele sunt ușoare sau demontabile, în sensul art. 10

din Legea nr. 10/2001.

Numai prin stabilirea acestor

împrejurări era posibil sa se hotărască dacă imobilul transformat este nou în

raport cu cel preluat și să se stabilească măsurile reparatorii la care este îndreptățit

recurentul reclamant.

Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

se arată în decizie, este abrogat, însă prin Titlul 1 art. 1 pct. 42 din Legea

nr. 247/2005 a fost introdus art. 19, invocat de recurenți

Prevederile Legii nr. 10/2001,

republicată, sunt de imediată aplicare, iar art. 19, în alin. (1), stabilește

dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport

cu aria desfășurată a noilor corpuri care se determină cu luarea în considerare

a prevederilor art. 10 alin. (3) din lege.

În alin. (2), art. 19 reglementează

însă în mod expres un caz de restituire în natură. Textul se referă la situația

construcțiilor cărora după preluarea abuzivă li s-au adăugat pe orizontală sau

pe verticală corpuri de sine.

Pentru această situație, textul prevede

că foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie

în natură suprafața deținuta la data trecerii bunului în proprietatea statului

împrejurările în raport de care se aplică prevederile art. 19 din Legea nr.

10/2001, republicată, și se stabilesc măsurile reparatorii la care este

îndreptățit recurentul reclamant se pot stabili tot printr-o expertiză.

Recursul pârâtei SC I. SA s-a

apreciat a fi nefondat deoarece acesta nu a justificat interes pentru a ataca

cu apel sentința tribunalului.

Sub acest aspect instanța de recurs

a constatat că în cauză, în limita obiectului pricinii, aceasta a triumfat în conflictul

cu reclamantul, față de care nu a fost obligată la executarea vreunei

prestații, iar în calitatea sa de intimată poate invoca mijloace de apărare în

propriul interes. De aceea, împrejurările invocate de recurentă nu justificau

interesul acesteia pentru folosirea căii de atac a apelului.

S-a recomandat instanței de

trimitere ca în rejudecare să aibă în vedere mijloacele de apărare invocate de

părți și să administreze probele necesare stabilirii măsurilor reparatorii la

care este îndreptățit reclamantul în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel alba Iulia, învestită

cu rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și de Primăria municipiului

Alba Iulia, prin decizia nr. 23 A din 20 februarie 2009 a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale; a respins excepția de nelegalitate invocată

de reclamant; a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința, în

sensul că a admis acțiunea, constatând că imobilul înscris în C.F. nr. 2915 Alba

Iulia, nr.top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 și 436/1 în

suprafață de 1041 mp, C.F. nr. 239/II Alba Iulia nr.top 434/1/1 în suprafață de

353 mp și C.F. nr. 2792 Alba Iulia nr.top 431/2 și 432/2 în suprafață de 1457 mp

a fost preluat abuziv de stat; a fost anulată dispoziția nr. 367/2003 emisă de

Primăria municipiului Alba Iulia; a restituit reclamantului în natură imobilul

arătat, cu obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate al

reclamantului asupra imobilului; a dispus întabularea în cartea funciară;

apelul declarat de Primăria municipiului alba Iulia a fost respins, iar pârâții

au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, pentru

considerentele ce urmează.

Curtea a reținut că, prin decizia de

casare,instanța de recurs a stabilit că preluarea imobilului în litigiu de

către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost una abuzivă pentru că deși

decretul folosea noțiunea de înstrăinare, transferul dreptului de proprietate

nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a

înstrăina imobilul. În baza acestui act normativ se realiza o vânzare forțată

către stat iar preluarea imobilului se făcea cu plata unei despăgubiri

stabilite conform dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, proprietarul

neavând posibilitatea de a înstrăina imobilul și de a obține un preț

corespunzător.

Aceste constatări ale instanței de

control judiciar confirmă reținerile primei instanțe în sensul că prevederile

Decretului nr. 223/1974 erau contrarii Constituției din 1965 și Declarației

Universale a Drepturilor Omului și, în același timp, justifică soluția

respingerii cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ,

reclamantul neavând nici un interes în a solicita constatarea nelegalității

actului menționat.

Astfel s-a constatat că actul de

preluare, respectiv decizia nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al jud.

Alba, emis în baza unui decret care încălca normele în vigoare la acea dată

referitoare la garantarea dreptului de proprietate este lovit de nulitate

absolută și că imobilul supus discuției a fost preluat abuziv de stat.

Așa cum a rezultat din extrasele de

carte funciară, imobilele care constituie obiect al notificării formulate de

reclamant înscrise în C.F. nr. 2915 Alba Iulia nr. top 434/2/1/1/1,

434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1, 436/1, C.F. nr. 239 Alba Iulia nr. top 434/1/1

și C.F. 2792 Alba Iulia nr. top 431/2 și 432/2 se află în prezent în proprietatea

statului român.

SC I. SA deține imobilul în calitate

de chiriaș în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria

municipiului Alba Iulia.

Această societate a deținut imobilul

cu acest titlu încă de la data când proprietar al imobilului era reclamantul.

Expertiza tehnică întocmită în cauză

a relevat faptul că Statul Român a preluat de la reclamant terenul în anul 1977

împreună cu următoarele construcții: atelier tâmplărie manuală, casa de locuit

cu târnaț, atelier tâmplărie-vopsitorie, garaj, șoproane (demolate), respectiv

932,43 mp suprafață construită (f. 397 vol. III dos. apel).

Pe terenul în discuție, societatea

chiriașă a edificat, atât anterior anului 1990 cât și după această dată,

construcții definitive în suprafață de 834, 54 mp și construcții ușoare, demontabile

în suprafață de 611,15 mp (f.398 vol. III dos. apel).

În raport cu această stare de fapt,

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în

forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii potrivit căreia imobilele

preluate în mod abuziv, indiferent în posesii cui se află în prezent se restituie

în natură în starea în are se află la data cererii de restituire și libere de

orice sarcini dar și dispozițiile art. 20 alin. (1) care prevăd că imobilele,

terenuri și construcții,preluate în mod abuziv indiferent de destinație, care

sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o

societate sau companie națională, o societate comerciali la care statul sau o

autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori

asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau orice alta persoană

juridică vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură.

Aceste dispoziții legale, excluzând

incidența art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, justifică soluția restituirii

în natură a imobilului.

O astfel de soluție nu este de

natură să ducă la îmbogățirea fără justa cauză a reclamantului deoarece, pe

calea unei acțiuni distincte și în acord cu normele de drept comun, pârâta SC I.

SRL are posibilitatea să-și valorifice pretențiile constând în contravaloarea

construcțiilor noi sau a îmbunătățirilor aduse imobilului prezent, eventual

putând solicita și un drept de retenție.

Nici împrejurarea că pârâta SA I.

SRL nu ar mai avea acces la imobilele din C.F. nr. 24680 și 4828/A Alba Iulia

nu se poate constitui într-un impediment la restituirea în natură deoarece

societatea pârâtă are deschisă o acțiune în stabilirea unei servituți de

trecere în condițiile prevăzute de codul civil.

Cu privire la apelul Primăriei

municipiului Alba Iulia s-a reținut că asupra celor două motive de apel

invocate s-a pronunțat deja instanța de recurs care a stabilit că, pe de o

parte, posibilitatea acordării măsurii reparatorii prin echivalent rezultă din

conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 și că, pe de altă parte, reglementarea

de la pct. 1.4 lit. B) din normele metodologice contravine dispozițiilor legii.

Cererea de lămurire și completare a

dispozițiilor deciziei nr. 23/A din 20 februarie 2009 formulată de reclamant a

fost respinsă prin decizia nr. 107/A din 29 mai 2009, instanța reținând, în

esență, că prin cererea de chemare în judecată petentul a învestit instanța cu

o acțiune având ca obiect: anularea dispoziției nr. 367 din 23 mai 2003 a

Primăriei Municipiului alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului

Consiliu Popular al județului Alba; constatarea că imobilul înscris în C.F.

2915 Alba Iulia și C.F. 2792 Alba Iulia au fost preluate abuziv în proprietatea

statului, obligarea pârâtului să recunoască dreptul de proprietate și

întabularea în cartea funciară.

Instanța s-a pronunțat asupra

tuturor capetelor de cerere astfel cum au fost formulate de petent și în

conformitate cu prevederile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., respectiv cu

principiul disponibilității.

Reclamantul nu a solicitat instanței

să se constate că imobilele au fost preluate fără titlu valabil, ci a solicitat

constatarea preluării abuzive, dispoziție cuprinsă în hotărârea ce s-a

solicitat a fi îndreptată și completată.

Prin urmare, susținerile petentului

referitoare la considerentele deciziei din care rezultă preluarea fără titlu

este fără relevanță juridică față de textele legale analizate.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamantul și pârâții consiliul local al municipiului Alba Iulia și SC

I. SA.

- Reclamantul critică decizia nr. 23/A/2009

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece în

hotărâre nu s-a specificat natura preluării abuzive, ca fiind fără titlu

valabil.

Se apreciază incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât actul pe care s-a întemeiat preluarea

abuzivă este lovit de nulitate absolută, preluarea fiind fără titlu valabil.

- Primăria municipiului Alba Iulia

și Consiliul local al municipiului Alba, prin recursul întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru

nelegalitate, pentru că recurentele nu au calitate procesuală pasivă conform

dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Un alt motiv de recurs se referă la

greșita restituire în natură a imobilului întrucât reclamantul a emigrat în

Israel, primind și despăgubiri, restituirea în natură fiind oricum condiționată

de restituirea sumelor primite drept despăgubiri, potrivit dispozițiilor art. 12,

art. 21 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001. Tot sub aspectul greșitei

restituiri în natură se arată că din 1970 și până în prezent au fost edificate

construcții definitive cu o suprafață de 837 mp, conform raportului de

expertiză, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 19 din această lege.

- SC I. SA critică decizia în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. pentru motivele ce

urmează:

Instanța de apel nu s-a pronunțat în

contradictoriu cu toate părțile din proces, respectiv Statul român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul județean Alba și U.J.J.C. Alba, motiv

de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta învederează că au fost

încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu au fost

încuviințate obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză, pe de o

parte, iar pe de altă parte, instanța nu a administrat proba cu expertiză

dispusă de Înalta Curte pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 18

1

din Legea nr. 247/2005 în sensul stabilirii că noile corpuri de clădire

însumează peste 100% din aria desfășurată a construcțiilor inițiale.

Instanța de apel, aplică nelegal

dispozițiile art. 9 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

forma în vigoare la data introducerii acțiunii, texte de lege ce exclud

incidența art. 18 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta descrie în motivarea

recursului situația de fapt a contractului de închiriere, încheiat inițial cu

reclamantul, evoluția edificării construcțiilor și a caracterului definitiv al

acestora. Totodată se arată că restituirea în natură a bunului ar determinarea concedierea

multor salariați și chiar falimentul societății.

Se învederează că suprafața preluată

de la reclamant este de 717,75 mp construcții definitive și 210 mp construcții

ușoare demontabile, iar suprafața construită de chiriaș este de 837,54 mp

construcții definitive și 591 mp construcții apreciate eronat de expert ca

fiind ușoare, demontabile.

Reclamantul, prin întâmpinarea

formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită

respingerea recursurilor declarate de pârâți.

U.J.C.C. Alba invocă nulitatea

recursului declarat de reclamant întrucât a fost formulat de mandatarul

reclamantului în nume propriu.

- Susținerea este nefondată deoarece

calea de atac a fost declarată de mandatarul reclamantului în numele și pentru

acesta, așa cum rezultă din cererea de recurs aflată la fila 11.

Analizând decizia prin prisma

criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale

și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte va constata

caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

- Alin. (6) al art. 129 C. proc.

civ. obligă judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse

judecății.

Instanța, admițând apelul declarat

de reclamant împotriva sentinței civile nr. 198/2004 pronunțată de Tribunalul

Alba și schimbând hotărârea primei instanțe, s-a pronunțat strict asupra

capetelor de cerere formulate de reclamant și anume: anularea dispoziției nr. 367

din 23 mai 2003 a Primăriei municipiului Alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977

a fostului Consiliu popular al județului Alba; constatarea că imobilul înscris

în C.F. 2915 Alba Iulia și C.F. 2792 Alba Iulia au fost preluate abuziv în

proprietatea statului și, obligarea pârâtului să recunoască dreptul de

proprietate și întabularea în C.F.

Așadar, cum instanța de apel, cu

respectarea principiului disponibilității, s-a pronunțat doar asupra a ceea ce

s-a cerut , criticile referitoare la nepronunțarea asupra modalității de

preluare abuzivă a imobilului, sunt nefondate, motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.

Recurentul indică și pct. 8 al art. 304

C. proc. civ., motiv de modificare fără suport întrucât dispozițiile se referă

la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante, ori în cauză instanța nu a fost învestită cu o atare cerere.

Nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu sunt incidente deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs nu

rezultă încălcarea vreunei dispoziții de drept material, ci doar nepronunțarea

asupra cererii referitoare la preluarea imobilului fără titlu.

- Criticile formulate de Primăria

municipiului Alba Iulia și Consiliul local al municipiului Alba Iulia au drept

obiect lipsa calității procesuale pasive a celor doi recurenți și greșita

restituire în natură a imobilului notificat sub două aspecte: 1. reclamantul

care nu mai are cetățenie română, a fost despăgubit de Stat urmare a emigrării

în Israel, despăgubiri ce nu au fost restituite; 2.chiriașul a ridicat

construcții definitive pe o suprafață de 837,54 mp, fiind astfel aplicabile

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001.

- Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost modificată și completată prin multiple acte normative: O.G. nr. 7/2001, O.U.G. nr. 145/2001,

O.U.G. nr. 175/2001, Legea nr. 426/2002, O.U.G. nr. 184/2002, O.U.G. nr. 10/2003,

Legea nr. 289/2003, Legea nr. 48/2004, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 209/2005,

Legea nr. 263/2006, Legea nr. 74/2007, Legea nr. 1/2009 și Legea nr. 302/2009.

Cât privește unitatea deținătoare a

bunului deținut de o autoritate a administrației publice, aceasta a fost

indicată prin Legea nr. 247/2005 ca fiind unitatea administrativ-teritorială

prin titlul I al art. 1 pct. 49 din Legea nr. 247/2005 [art. 22 alin. (3)].

Însă, la data formulării cererii de

chemare în judecată, 3 iulie 2003, în art. 20 alin. (3) (în prezent art. 22) se

folosea noțiunea de primărie („în cazul primăriilor restituirea în natură sau

prin echivalent către persoana îndreptățită”).

Inconsecvența legiuitorului în

clarificarea entității ce deține bunuri pentru Stat, aflate sub incidența Legii

nr. 10/2001, nu poate afecta dreptul persoanei îndreptățite la repararea

prejudiciului suferit urmare a preluării abuzive a imobilului.

Cum la data introducerii acțiunii

primăria era identificată ca fiind unitatea deținătoare, excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Primăria Alba Iulia este nefondată.

Consiliul local, conform art. 36 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, este

organul deliberativ care aprobă actele de dispoziție asupra bunurilor aflate în

patrimoniul municipiului Alba Iulia, atribuție ce îi conferă calitate

procesuală și în litigiile prin care se dispune restituirea în natură a

bunului.

Criticile referitoare la greșita

restituire în natură pentru că reclamantul a fost despăgubit de Statul român la

momentul emigrării în Israel nu pot fi primite, întrucât Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin decizia de casare, a statuat cu putere de lucru

judecat, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii

în sensul art. 13 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recurenții invocă, pe fondul cauzei,

greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 din lege întrucât locatarul a edificat

construcții, din 1970 și până în prezent, pe o suprafață de 837,54 mp precum și

faptul că restituirea în natură ar conduce la falimentul societății comerciale

ce ocupă imobilul în temeiul unui contract de închiriere.

Legea nr. 10/2001 instituie la art. 1

alin. (1), (7) și (9) principiul prevalenței restituirii în natură a bunului

preluat abuziv, cu excepțiile prevăzute în lege, printre ele aflându-se și situația

reglementată de art. 19 alin. (1) referitoare la imobilele-construcții cărora

le-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma

inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria

desfășurată inițial.

Instanța de apel, în respectarea

dispozițiilor instanței de casare, a dispus completarea probatoriului pentru a

se stabili când au fost executate construcțiile noi, dacă au fost autorizate și

dacă parte din ele sunt ușoare sau demontabile în sensul art. 10 alin. (3) din

lege.

Potrivit acestui din urmă text se

restituie în natură și terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate

în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare

sau demontabile.

Conform raportului de expertiză

tehnică, coroborat cu contractul de închiriere nr. 10397 din 1 iulie 1974, construcțiile

ce au aparținut proprietarilor au avut o suprafață totală de 967,33 mp.

În 1977 imobilul a fost preluat de

Statul român construcțiile fiind în suprafață de 932,43 mp.

Societatea chiriașă a edificat

construcții definitive în suprafață de 834,54 mp și construcții ușoare,

demontabile în suprafață de 611,15 mp.

Drept urmare, cum suprafața

construcțiilor definitive este mai mică decât suprafața construcțiilor preluate

de la proprietari și față de împrejurarea că legiuitorul a dispus restituirea

și a terenurilor pe care se află construcții ușoare, demontabile, instanța de

apel, stabilind corect situația de fapt, a aplicat corespunzător dispozițiile

legale aplicabile cauzei.

Aspectele socio-economice invocate

de recurentă exced dispozițiilor legii de reparație, nereprezentând în

concepția legiuitorului motiv de neaplicare a principiului restituirii în

natură a imobilului notificat.

- SC I. SA, invocă încălcarea

dispozițiilor art. 105 C. proc. civ. întrucât decizia nu s-a pronunțat în

contradictoriu cu toate părțile din proces.

Critica este nefondată întrucât art.

105 alin. (2) C. proc. civ. declară nule actele de procedură îndeplinite cu

neobservarea formelor legale numai dacă prin acesta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

În cauza de față, omisiunea de

pronunțare în contradictoriu și cu pârâții-intimați U.J.C.C. Alba, Statul român

prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul județean Alba, părți în sarcina

cărora instanța nu a stabilit vreo obligație, nu a produs recurentei nicio

vătămare.

Recurentul invocă și încălcarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. deoarece nu a încuviințat obiecțiunile

sale la raportul de expertiză.

Cele arătate de recurentă nu

reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cât

timp, așa cum s-a arătat, instanța a dispus și administrat probele ordonate

prin decizia de casare, criticile putând constitui, eventual, motive de

netemeinicie și nu de nelegalitate astfel cum dispune alin. (1) al art. 304 C.

proc. civ.

SC I. SA, chiriaș inițial al

proprietarilor tabulari și, ulterior, al Statului român, invocă, de asemenea,

greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, motiv comun cu

cel al unității deținătoare.

Motivul de modificare a fost deja

analizat, așa încât nu se impune reanalizarea criticii.

Recurenta, osebit de entitatea

deținătoare , în motivarea căii de atac, dezvoltă, până la detalii fără

semnificație juridică, - construcțiile edificate pe terenuri ce nu au aparținut

proprietarului, necesitatea mutării fabricii ori a concedierii mai multor

salariați - imposibilitatea restituirii în natură.

Așa cum de altfel s-a arătat

consecințele economice și sociale ale legii de reparație ce decurg din

restituirea în natură a bunurilor aflate în detenția unui locatar nu constituie

în accepțiunea legiuitorului motiv de neaplicare a principiului prevalenței

restituirii în natură a bunului preluat abuziv în perioada de referință

înscrisă în Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte, pentru argumentele ce

preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului declarat de reclamant.

Respinge, ca nefondate, recursurile

formulate de reclamantul I.E. și de pârâții Consiliul local al municipiului

Alba Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia și SC I. SA Alba Iulia împotriva

deciziei nr. 23/A din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 7 septembrie 2010.