ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4282/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin cererea formulată și precizată, înregistrată sub nr. 4409/2003, reclamantul I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Alba-Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia, Consiliul județean Alba, SC F. Alba Iulia, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC I. SA Alba Iulia: anularea dispoziției nr. 367 din 23 iunie 2003 a Primăriei municipiului Alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al județului Alba; să se constate că imobilele înscrise în C.F. 2915 Alba Iulia nr.top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 și 436/1, C.F. 2792 Alba Iulia nr.top 431/2 au fost preluate abuziv în proprietatea statului; obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate asupra acestora; să se dispună Serviciului de C.F.

întabularea în cotă de 1/1 asupra acestora precum și plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 198/2004, pronunțată de Tribunalul Alba, a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Primăria municipiului Alba Iulia și anulată în parte dispoziția nr. 367/2003; s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la plata despăgubirilor bănești pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, cu obligarea Primăriei să transmită Prefecturii județului Alba decizia și documentația necesară acordării despăgubirilor. Decizia nr. 1907/A/2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pronunțată asupra apelurilor declarate de Primăria municipiului Alba Iulia, Ministerul Finanțelor Publice, SC I. SA și reclamant, prin care au fost respinse toate căile de atac formulate, a fost casată în parte de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6388/2006.

Astfel, au fost admise recursurile declarate de reclamant și de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și de Primăria municipiului Alba Iulia. Recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva acestei decizii a fost respins. În considerentele deciziei s-a reținut că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină acestea, nu sunt contradictorii, iar posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar și atunci când se solicită numai restituirea în natură, rezultă din conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (1) din Legea republicată].

S-a apreciat că s-a reținut corect prin sentința tribunalului și decizia din apel caracterul abuziv al preluării în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cu cele invocate de recurenta pârâtă deoarece reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 contravine dispozițiilor acestei legi. Preluarea imobilelor care fac obiectul notificării formulate de recurentul reclamant a fost abuzivă pentru că, deși Decretul nr. 223/1974 folosea noțiunea înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realizează printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina imobilul. Proprietarul nu putea înstrăina imobilul unei alte persoane cu scopul de a obține un preț corespunzător deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcției se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din Decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.

S-au reținut a fi întemeiate criticile formulate de reclamant și de Primăria municipiului Alba Iulia cu referire la modul de stabilire a măsurilor reparatorii. Astfel, s-a constatat că în cauză au fost aplicate greșit prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluționării acțiunii și a apelurilor, fără ca situația de fapt să fie pe deplin stabilită. Unul din cazurile în care măsurile-reparatorii se acordau numai prin echivalent era cel prevăzut de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, însă aplicarea prevederilor acestui text trebuia să se facă cu observarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) care reglementau expres restituirea în natură a terenului pe care s-au edificat construcții neautorizate după data de 1 ianuarie 1990 sau construcții ușoare ori demontabile autorizate sau neautorizate, indiferent de data executării lor.

De aceea față de cererea reclamantului ca expertul-să stabilească dacă noile construcții au fost edificate ulterior anului 1990 și dacă au existat aprobările necesare, de constatarea expertului că nu s-au găsit aprobări pentru efectuarea lucrărilor și de faptul includerii în suprafața nou construită a șoproanelor obținute prin montarea unei copertine metalice lângă peretele lateral trebuia suplimentat probatoriul cu înscrisuri și completarea expertizei ori efectuarea unei noi expertize, pentru a se stabili când au fost executate construcțiile noi, dacă au fost autorizate și dacă parte din ele sunt ușoare sau demontabile, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001. Numai prin stabilirea acestor împrejurări era posibil sa se hotărască dacă imobilul transformat este nou în raport cu cel preluat și să se stabilească măsurile reparatorii la care este îndreptățit recurentul reclamant.

Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, se arată în decizie, este abrogat, însă prin Titlul 1 art. 1 pct. 42 din Legea nr. 247/2005 a fost introdus art. 19, invocat de recurenți Prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, sunt de imediată aplicare, iar art. 19, în alin. (1), stabilește dreptul persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu aria desfășurată a noilor corpuri care se determină cu luarea în considerare a prevederilor art. 10 alin. (3) din lege. În alin. (2), art. 19 reglementează însă în mod expres un caz de restituire în natură. Textul se referă la situația construcțiilor cărora după preluarea abuzivă li s-au adăugat pe orizontală sau pe verticală corpuri de sine.

Pentru această situație, textul prevede că foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie în natură suprafața deținuta la data trecerii bunului în proprietatea statului împrejurările în raport de care se aplică prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, și se stabilesc măsurile reparatorii la care este îndreptățit recurentul reclamant se pot stabili tot printr-o expertiză. Recursul pârâtei SC I. SA s-a apreciat a fi nefondat deoarece acesta nu a justificat interes pentru a ataca cu apel sentința tribunalului. Sub acest aspect instanța de recurs a constatat că în cauză, în limita obiectului pricinii, aceasta a triumfat în conflictul cu reclamantul, față de care nu a fost obligată la executarea vreunei prestații, iar în calitatea sa de intimată poate invoca mijloace de apărare în propriul interes.

De aceea, împrejurările invocate de recurentă nu justificau interesul acesteia pentru folosirea căii de atac a apelului. S-a recomandat instanței de trimitere ca în rejudecare să aibă în vedere mijloacele de apărare invocate de părți și să administreze probele necesare stabilirii măsurilor reparatorii la care este îndreptățit reclamantul în raport de prevederile Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel alba Iulia, învestită cu rejudecarea apelurilor declarate de reclamant și de Primăria municipiului Alba Iulia, prin decizia nr. 23 A din 20 februarie 2009 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale; a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant; a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea, constatând că imobilul înscris în C.F.

nr. 2915 Alba Iulia, nr.top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 și 436/1 în suprafață de 1041 mp, C.F. nr. 239/II Alba Iulia nr.top 434/1/1 în suprafață de 353 mp și C.F. nr. 2792 Alba Iulia nr.top 431/2 și 432/2 în suprafață de 1457 mp a fost preluat abuziv de stat; a fost anulată dispoziția nr. 367/2003 emisă de Primăria municipiului Alba Iulia; a restituit reclamantului în natură imobilul arătat, cu obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului; a dispus întabularea în cartea funciară; apelul declarat de Primăria municipiului alba Iulia a fost respins, iar pârâții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, pentru considerentele ce urmează.

Curtea a reținut că, prin decizia de casare,instanța de recurs a stabilit că preluarea imobilului în litigiu de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost una abuzivă pentru că deși decretul folosea noțiunea de înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voința proprietarului de a înstrăina imobilul. În baza acestui act normativ se realiza o vânzare forțată către stat iar preluarea imobilului se făcea cu plata unei despăgubiri stabilite conform dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, proprietarul neavând posibilitatea de a înstrăina imobilul și de a obține un preț corespunzător.

Aceste constatări ale instanței de control judiciar confirmă reținerile primei instanțe în sensul că prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrarii Constituției din 1965 și Declarației Universale a Drepturilor Omului și, în același timp, justifică soluția respingerii cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, reclamantul neavând nici un interes în a solicita constatarea nelegalității actului menționat. Astfel s-a constatat că actul de preluare, respectiv decizia nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al jud. Alba, emis în baza unui decret care încălca normele în vigoare la acea dată referitoare la garantarea dreptului de proprietate este lovit de nulitate absolută și că imobilul supus discuției a fost preluat abuziv de stat.

Așa cum a rezultat din extrasele de carte funciară, imobilele care constituie obiect al notificării formulate de reclamant înscrise în C.F. nr. 2915 Alba Iulia nr. top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1, 436/1, C.F. nr. 239 Alba Iulia nr. top 434/1/1 și C.F. 2792 Alba Iulia nr. top 431/2 și 432/2 se află în prezent în proprietatea statului român. SC I. SA deține imobilul în calitate de chiriaș în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria municipiului Alba Iulia. Această societate a deținut imobilul cu acest titlu încă de la data când proprietar al imobilului era reclamantul. Expertiza tehnică întocmită în cauză a relevat faptul că Statul Român a preluat de la reclamant terenul în anul 1977 împreună cu următoarele construcții: atelier tâmplărie manuală, casa de locuit cu târnaț, atelier tâmplărie-vopsitorie, garaj, șoproane (demolate), respectiv 932,43 mp suprafață construită (f. 397 vol. III dos.

apel). Pe terenul în discuție, societatea chiriașă a edificat, atât anterior anului 1990 cât și după această dată, construcții definitive în suprafață de 834, 54 mp și construcții ușoare, demontabile în suprafață de 611,15 mp (f.398 vol. III dos. apel).

În raport cu această stare de fapt, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii potrivit căreia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesii cui se află în prezent se restituie în natură în starea în are se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini dar și dispozițiile art. 20 alin. (1) care prevăd că imobilele, terenuri și construcții,preluate în mod abuziv indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comerciali la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau orice alta persoană juridică vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură.

Aceste dispoziții legale, excluzând incidența art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, justifică soluția restituirii în natură a imobilului. O astfel de soluție nu este de natură să ducă la îmbogățirea fără justa cauză a reclamantului deoarece, pe calea unei acțiuni distincte și în acord cu normele de drept comun, pârâta SC I. SRL are posibilitatea să-și valorifice pretențiile constând în contravaloarea construcțiilor noi sau a îmbunătățirilor aduse imobilului prezent, eventual putând solicita și un drept de retenție. Nici împrejurarea că pârâta SA I. SRL nu ar mai avea acces la imobilele din C.F. nr. 24680 și 4828/A Alba Iulia nu se poate constitui într-un impediment la restituirea în natură deoarece societatea pârâtă are deschisă o acțiune în stabilirea unei servituți de trecere în condițiile prevăzute de codul civil.

Cu privire la apelul Primăriei municipiului Alba Iulia s-a reținut că asupra celor două motive de apel invocate s-a pronunțat deja instanța de recurs care a stabilit că, pe de o parte, posibilitatea acordării măsurii reparatorii prin echivalent rezultă din conținutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 și că, pe de altă parte, reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din normele metodologice contravine dispozițiilor legii. Cererea de lămurire și completare a dispozițiilor deciziei nr. 23/A din 20 februarie 2009 formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 107/A din 29 mai 2009, instanța reținând, în esență, că prin cererea de chemare în judecată petentul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect: anularea dispoziției nr. 367 din 23 mai 2003 a Primăriei Municipiului alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al județului Alba; constatarea că imobilul înscris în C.F.

2915 Alba Iulia și C.F. 2792 Alba Iulia au fost preluate abuziv în proprietatea statului, obligarea pârâtului să recunoască dreptul de proprietate și întabularea în cartea funciară. Instanța s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere astfel cum au fost formulate de petent și în conformitate cu prevederile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., respectiv cu principiul disponibilității. Reclamantul nu a solicitat instanței să se constate că imobilele au fost preluate fără titlu valabil, ci a solicitat constatarea preluării abuzive, dispoziție cuprinsă în hotărârea ce s-a solicitat a fi îndreptată și completată. Prin urmare, susținerile petentului referitoare la considerentele deciziei din care rezultă preluarea fără titlu este fără relevanță juridică față de textele legale analizate.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul și pârâții consiliul local al municipiului Alba Iulia și SC I. SA. - Reclamantul critică decizia nr. 23/A/2009 în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece în hotărâre nu s-a specificat natura preluării abuzive, ca fiind fără titlu valabil. Se apreciază incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât actul pe care s-a întemeiat preluarea abuzivă este lovit de nulitate absolută, preluarea fiind fără titlu valabil. - Primăria municipiului Alba Iulia și Consiliul local al municipiului Alba, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru nelegalitate, pentru că recurentele nu au calitate procesuală pasivă conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Un alt motiv de recurs se referă la greșita restituire în natură a imobilului întrucât reclamantul a emigrat în Israel, primind și despăgubiri, restituirea în natură fiind oricum condiționată de restituirea sumelor primite drept despăgubiri, potrivit dispozițiilor art. 12, art. 21 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001. Tot sub aspectul greșitei restituiri în natură se arată că din 1970 și până în prezent au fost edificate construcții definitive cu o suprafață de 837 mp, conform raportului de expertiză, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 19 din această lege. - SC I. SA critică decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează: Instanța de apel nu s-a pronunțat în contradictoriu cu toate părțile din proces, respectiv Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul județean Alba și U.J.J.C.

Alba, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Recurenta învederează că au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu au fost încuviințate obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța nu a administrat proba cu expertiză dispusă de Înalta Curte pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 18 1 din Legea nr. 247/2005 în sensul stabilirii că noile corpuri de clădire însumează peste 100% din aria desfășurată a construcțiilor inițiale. Instanța de apel, aplică nelegal dispozițiile art. 9 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, texte de lege ce exclud incidența art. 18 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

Recurenta descrie în motivarea recursului situația de fapt a contractului de închiriere, încheiat inițial cu reclamantul, evoluția edificării construcțiilor și a caracterului definitiv al acestora. Totodată se arată că restituirea în natură a bunului ar determinarea concedierea multor salariați și chiar falimentul societății. Se învederează că suprafața preluată de la reclamant este de 717,75 mp construcții definitive și 210 mp construcții ușoare demontabile, iar suprafața construită de chiriaș este de 837,54 mp construcții definitive și 591 mp construcții apreciate eronat de expert ca fiind ușoare, demontabile. Reclamantul, prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., solicită respingerea recursurilor declarate de pârâți. U.J.C.C. Alba invocă nulitatea recursului declarat de reclamant întrucât a fost formulat de mandatarul reclamantului în nume propriu. - Susținerea este nefondată deoarece calea de atac a fost declarată de mandatarul reclamantului în numele și pentru acesta, așa cum rezultă din cererea de recurs aflată la fila 11. Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed. - Alin. (6) al art. 129 C. proc. civ. obligă judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Instanța, admițând apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 198/2004 pronunțată de Tribunalul Alba și schimbând hotărârea primei instanțe, s-a pronunțat strict asupra capetelor de cerere formulate de reclamant și anume: anularea dispoziției nr. 367 din 23 mai 2003 a Primăriei municipiului Alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului Consiliu popular al județului Alba; constatarea că imobilul înscris în C.F. 2915 Alba Iulia și C.F. 2792 Alba Iulia au fost preluate abuziv în proprietatea statului și, obligarea pârâtului să recunoască dreptul de proprietate și întabularea în C.F. Așadar, cum instanța de apel, cu respectarea principiului disponibilității, s-a pronunțat doar asupra a ceea ce s-a cerut , criticile referitoare la nepronunțarea asupra modalității de preluare abuzivă a imobilului, sunt nefondate, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. nefiind incident în cauză. Recurentul indică și pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., motiv de modificare fără suport întrucât dispozițiile se referă la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ori în cauză instanța nu a fost învestită cu o atare cerere. Nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă încălcarea vreunei dispoziții de drept material, ci doar nepronunțarea asupra cererii referitoare la preluarea imobilului fără titlu.

- Criticile formulate de Primăria municipiului Alba Iulia și Consiliul local al municipiului Alba Iulia au drept obiect lipsa calității procesuale pasive a celor doi recurenți și greșita restituire în natură a imobilului notificat sub două aspecte: 1. reclamantul care nu mai are cetățenie română, a fost despăgubit de Stat urmare a emigrării în Israel, despăgubiri ce nu au fost restituite; 2.chiriașul a ridicat construcții definitive pe o suprafață de 837,54 mp, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001. - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost modificată și completată prin multiple acte normative: O.G.

nr. 7/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 175/2001, Legea nr. 426/2002, O.U.G. nr. 184/2002, O.U.G. nr. 10/2003, Legea nr. 289/2003, Legea nr. 48/2004, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 209/2005, Legea nr. 263/2006, Legea nr. 74/2007, Legea nr. 1/2009 și Legea nr. 302/2009. Cât privește unitatea deținătoare a bunului deținut de o autoritate a administrației publice, aceasta a fost indicată prin Legea nr. 247/2005 ca fiind unitatea administrativ-teritorială prin titlul I al art. 1 pct. 49 din Legea nr. 247/2005 [art. 22 alin. (3)]. Însă, la data formulării cererii de chemare în judecată, 3 iulie 2003, în art. 20 alin. (3) (în prezent art. 22) se folosea noțiunea de primărie („în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită”).

Inconsecvența legiuitorului în clarificarea entității ce deține bunuri pentru Stat, aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, nu poate afecta dreptul persoanei îndreptățite la repararea prejudiciului suferit urmare a preluării abuzive a imobilului. Cum la data introducerii acțiunii primăria era identificată ca fiind unitatea deținătoare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Primăria Alba Iulia este nefondată. Consiliul local, conform art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, este organul deliberativ care aprobă actele de dispoziție asupra bunurilor aflate în patrimoniul municipiului Alba Iulia, atribuție ce îi conferă calitate procesuală și în litigiile prin care se dispune restituirea în natură a bunului.

Criticile referitoare la greșita restituire în natură pentru că reclamantul a fost despăgubit de Statul român la momentul emigrării în Israel nu pot fi primite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a statuat cu putere de lucru judecat, calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul art. 13 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Recurenții invocă, pe fondul cauzei, greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 din lege întrucât locatarul a edificat construcții, din 1970 și până în prezent, pe o suprafață de 837,54 mp precum și faptul că restituirea în natură ar conduce la falimentul societății comerciale ce ocupă imobilul în temeiul unui contract de închiriere.

Legea nr. 10/2001 instituie la art. 1 alin. (1), (7) și (9) principiul prevalenței restituirii în natură a bunului preluat abuziv, cu excepțiile prevăzute în lege, printre ele aflându-se și situația reglementată de art. 19 alin. (1) referitoare la imobilele-construcții cărora le-au fost adăugate pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial. Instanța de apel, în respectarea dispozițiilor instanței de casare, a dispus completarea probatoriului pentru a se stabili când au fost executate construcțiile noi, dacă au fost autorizate și dacă parte din ele sunt ușoare sau demontabile în sensul art. 10 alin. (3) din lege.

Potrivit acestui din urmă text se restituie în natură și terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile. Conform raportului de expertiză tehnică, coroborat cu contractul de închiriere nr. 10397 din 1 iulie 1974, construcțiile ce au aparținut proprietarilor au avut o suprafață totală de 967,33 mp. În 1977 imobilul a fost preluat de Statul român construcțiile fiind în suprafață de 932,43 mp. Societatea chiriașă a edificat construcții definitive în suprafață de 834,54 mp și construcții ușoare, demontabile în suprafață de 611,15 mp.

Drept urmare, cum suprafața construcțiilor definitive este mai mică decât suprafața construcțiilor preluate de la proprietari și față de împrejurarea că legiuitorul a dispus restituirea și a terenurilor pe care se află construcții ușoare, demontabile, instanța de apel, stabilind corect situația de fapt, a aplicat corespunzător dispozițiile legale aplicabile cauzei. Aspectele socio-economice invocate de recurentă exced dispozițiilor legii de reparație, nereprezentând în concepția legiuitorului motiv de neaplicare a principiului restituirii în natură a imobilului notificat. - SC I. SA, invocă încălcarea dispozițiilor art. 105 C. proc. civ. întrucât decizia nu s-a pronunțat în contradictoriu cu toate părțile din proces.

Critica este nefondată întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. declară nule actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale numai dacă prin acesta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cauza de față, omisiunea de pronunțare în contradictoriu și cu pârâții-intimați U.J.C.C. Alba, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul județean Alba, părți în sarcina cărora instanța nu a stabilit vreo obligație, nu a produs recurentei nicio vătămare. Recurentul invocă și încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. deoarece nu a încuviințat obiecțiunile sale la raportul de expertiză. Cele arătate de recurentă nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., cât timp, așa cum s-a arătat, instanța a dispus și administrat probele ordonate prin decizia de casare, criticile putând constitui, eventual, motive de netemeinicie și nu de nelegalitate astfel cum dispune alin. (1) al art. 304 C. proc. civ. SC I. SA, chiriaș inițial al proprietarilor tabulari și, ulterior, al Statului român, invocă, de asemenea, greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, motiv comun cu cel al unității deținătoare. Motivul de modificare a fost deja analizat, așa încât nu se impune reanalizarea criticii. Recurenta, osebit de entitatea deținătoare , în motivarea căii de atac, dezvoltă, până la detalii fără semnificație juridică, - construcțiile edificate pe terenuri ce nu au aparținut proprietarului, necesitatea mutării fabricii ori a concedierii mai multor salariați - imposibilitatea restituirii în natură.

Așa cum de altfel s-a arătat consecințele economice și sociale ale legii de reparație ce decurg din restituirea în natură a bunurilor aflate în detenția unui locatar nu constituie în accepțiunea legiuitorului motiv de neaplicare a principiului prevalenței restituirii în natură a bunului preluat abuziv în perioada de referință înscrisă în Legea nr. 10/2001. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamant. Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul I.E. și de pârâții Consiliul local al municipiului Alba Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia și SC I. SA Alba Iulia împotriva deciziei nr. 23/A din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2010.