ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4963/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4963/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 579 din 22 martie
2010 a Tribunalului Iași, s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale
pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de
Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și a Uniunii Naționale
a Executorilor Judecătorești din România, invocate de pârâții Statul Român,
prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Iași și Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul
Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta
Fundația
Științifică Internațională
D.I.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor
Publice Iași și chematul în garanție Uniunea Națională a Executorilor
Judecătorești din România, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără
calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția prescripției dreptului la
acțiune a reclamantei
Fundația Științifică Internațională
D.I.M., invocată de
pârâții Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor
Judecătorești A.C.; s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta
Fundația
Științifică Internațională
D.I.M., în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorilor
Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins
excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta
Fundația
Științifică Internațională
D.I.M., invocată de pârâții Biroul Executorilor
Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins
cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, a SC B. SRL
Pașcani, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor de
chemare în garanție a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din
România și a SC B. SRL Pașcani, și a obligat reclamanta
Fundația
Științifică Internațională
D.I.M., să plătească pârâtului Biroului Executorilor
Judecătorești Z.C. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu
avocat).
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel, în termen legal reclamanta
Fundația Științifică
Internațională
D.I.M., solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii
s-a arătat că nu poate fi reținută excepția prescripției dreptului la acțiune
invocată de pârâți deoarece pentru aceasta se cere o posesiune continuă,
neîntreruptă, netulburată, dar se poate constata că aceasta a fost întreruptă
cu acte juridice valabile date în favoarea reclamantei de nenumărate ori, și
anume prin Sentința civilă nr. 8557/1998, făcându-se reintegrarea
proprietarilor și implicit a reclamantei; a fost desființată Ordonanța de
Adjudecare nr. 7880/1997; încheierea din data de 22 decembrie 1999 de
suspendare a executării dată de instanță în Dosarul nr. 18921/1999; Sentința
civilă nr. 117 din 23 ianuarie 2002 prin care au fost reintegrați a doua oară.
Prin Decizia civilă
nr. 61A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins apelul ca
nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta
Fundația
Științifică Internațională
D.I.M., a chemat în judecată pârâții, solicitând obligarea
acestora la plata de daune materiale și daune morale, invocând ca temei de
drept dispozițiile art. 998 C. civ. și ale art. 504 - 507 C. proc. pen.
Se reclamă repararea
unor pagube ce se pretinde că s-au produs în urma unei executări silite ce a
avut loc în luna decembrie 1999, în baza titlului executoriu - Sentința civilă
nr. 779 din 18 ianuarie 1999 a Judecătoriei Iași.
În mod corect
tribunalul a reținut îndeplinită prescripția dreptului la acțiune, deoarece
potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul de 3 ani a început
să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât
paguba cât și pe cel care răspunde de ea, fiind vorba de acțiune întemeiată pe
răspundere civilă delictuală.
De asemenea, în mod
întemeiat s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 - 507 C.
proc. pen., deoarece reclamanta nu s-a aflat în niciuna din situațiile pentru
care Codul de procedură penală prevede acordarea de despăgubiri, respectiv
condamnare pe nedrept sau privare ori restrângere de libertate în mod nelegal.
Împotriva deciziei a
declarat recurs reclamanta
Fundația Științifică Internațională
D.I.M. care a
susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se consideră că,
prescripția nu poate fi acceptată de instanță, pentru aceasta se cere o
continuitate a dreptului de proprietate pretins a fi obținută printr-o gravă
procedură judiciară.
Sentința civilă nr.
779 din 18 ianuarie 1999, este dată total în afara legii, în baza dreptului
comun asupra unui bun fără datorii de urmărit, după patru ani de la achitarea
datoriilor către creditor.
Se mai susține că
exista deja autoritatea de lucru judecat, în Dosarul nr. 9858/1998 în care se
dispune reintegrarea în imobil a proprietarilor, implicit și a persoanelor
juridice ce aveau sediul social și profesional în acest apartament, prin
Sentința civilă nr. 8557 din 29 mai 1998, rămasă definitivă, irevocabilă și
executorie și că au fost solicitate și în acțiunea din Dosarul nr. 30200/2003,
soluționat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 11 octombrie
2007, rămasă definitivă la data de 30 martie 2009.
Instanța de apel
menționează, în decizia criticată că reclamanta a cerut daunele pretinse doar
la cele ce s-au produs cu ocazia executării silite din decembrie 1999, prin
Sentința civilă nr. 779 din 18 ianuarie 1999 dată de Judecătoria Iași, fără a
lua în studiu pentru dezlegarea pricinii acțiunea introdusă la prima instanță
unde a arătat motivul și temeiul legal al acțiunii și în temeiul Deciziei
Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 30200/2003.
Analizând decizia
recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs
invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru a fi incident
motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este
necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea
greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanța de
apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 8
din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție de 3 ani a
început să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să
cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, acțiunea dedusă
judecății fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. proc. civ. (acțiunea în
răspundere civilă delictuală).
Nu pot fi primite
susținerile recurentei reclamante în sensul că, pentru a fi primită excepția
prescripției dreptului la acțiune, se cere o "continuitate a dreptului de
proprietate", prescripția dreptului la acțiune constituind stingerea
dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție. Cum acțiunea
dedusă judecății vizează obligarea părților la plata de daune materiale și
morale pentru repararea unor pagube ce s-ar fi produs în urma executării silite
ce s-a desfășurat în anul 1999, corect au reținut instanțele că dreptul la
acțiune este prescris și că excepția prescripției se impune a fi admisă,
acțiunea fiind promovată după 10 ani de la data producerii pretinsului
prejudiciu.
Celelalte critici ale
reclamantei privind existența autorității de lucru judecat prin reintegrarea
proprietarilor în imobil, conform Deciziei nr. 9858/1998 și solicitarea
daunelor și în temeiul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din
Dosarul nr. 30200/2003 nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei
recurate.
Nu se justifică
astfel susținerile privind autoritatea de lucru judecat față de obiectul
juridic al acțiunii deduse judecății și anume obligarea pârâților la plata
daunelor morale și materiale în temeiul art. 998 C. civ., urmare a activității
de executare silită pornite în Dosarul de executare nr. 6949/1999.
Cu privire la Decizia
Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 noiembrie 2007 (publicată în M. Of.
nr. 546/7.08.2009, cererea nr. 30200/2003), Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că reclamanților (printre care și
Fundația Științifică
Internațională
D.I.M.), prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului li s-au acordat
daune morale în cuantum de 2000 euro pentru încălcarea art. 691 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, se reține în
motivarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului că acțiunile în
despăgubire introduse de reclamanți (la data de 29 martie 2002) au fost anulate
pentru neplata taxelor judiciare de timbru, că valoarea acestor taxe era
considerabilă în speță, că posibilitatea de scutire, reducere sau eșalonare
pentru plata taxelor nu exista la data evenimentelor și astfel statul român
și-a încălcat obligația de a reglementa dreptul de acces la instanță într-un
mod care să corespundă cerințelor art. 691 din Convenție.
Invocarea acestei
decizii prin care s-a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță prin
anularea acțiunilor formulate de reclamanți pentru neplata taxelor de timbru nu
poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate în speță, aceasta
vizând acțiunea promovată de reclamantă la data de 13 martie 2009 și pentru
care, în mod corect s-a constatat prescripția dreptului la acțiune.
Pentru aceste
considerente, se va respinge recursul ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc.
civ., va menține decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta
Fundația Științifică Internațională
D.I.M. împotriva
Deciziei civile nr. 61A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția
civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 iunie 2012.
Procesat
de GGC - CT