ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4963/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 579 din 22 martie

2010 a Tribunalului Iași, s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și a Uniunii Naționale

a Executorilor Judecătorești din România, invocate de pârâții Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Iași și Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul

Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta

Fundația

Științifică Internațională

D.I.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Iași și chematul în garanție Uniunea Națională a Executorilor

Judecătorești din România, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune a reclamantei

Fundația Științifică Internațională

D.I.M., invocată de

pârâții Biroul Executorilor Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor

Judecătorești A.C.; s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta

Fundația

Științifică Internațională

D.I.M., în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorilor

Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins

excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta

Fundația

Științifică Internațională

D.I.M., invocată de pârâții Biroul Executorilor

Judecătorești Z.C. și Biroul Executorilor Judecătorești A.C.; s-a respins

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, a SC B. SRL

Pașcani, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor de

chemare în garanție a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din

România și a SC B. SRL Pașcani, și a obligat reclamanta

Fundația

Științifică Internațională

D.I.M., să plătească pârâtului Biroului Executorilor

Judecătorești Z.C. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu

avocat).

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal reclamanta

Fundația Științifică

Internațională

D.I.M., solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea cererii

s-a arătat că nu poate fi reținută excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de pârâți deoarece pentru aceasta se cere o posesiune continuă,

neîntreruptă, netulburată, dar se poate constata că aceasta a fost întreruptă

cu acte juridice valabile date în favoarea reclamantei de nenumărate ori, și

anume prin Sentința civilă nr. 8557/1998, făcându-se reintegrarea

proprietarilor și implicit a reclamantei; a fost desființată Ordonanța de

Adjudecare nr. 7880/1997; încheierea din data de 22 decembrie 1999 de

suspendare a executării dată de instanță în Dosarul nr. 18921/1999; Sentința

civilă nr. 117 din 23 ianuarie 2002 prin care au fost reintegrați a doua oară.

Prin Decizia civilă

nr. 61A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins apelul ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta

Fundația

Științifică Internațională

D.I.M., a chemat în judecată pârâții, solicitând obligarea

acestora la plata de daune materiale și daune morale, invocând ca temei de

drept dispozițiile art. 998 C. civ. și ale art. 504 - 507 C. proc. pen.

Se reclamă repararea

unor pagube ce se pretinde că s-au produs în urma unei executări silite ce a

avut loc în luna decembrie 1999, în baza titlului executoriu - Sentința civilă

nr. 779 din 18 ianuarie 1999 a Judecătoriei Iași.

În mod corect

tribunalul a reținut îndeplinită prescripția dreptului la acțiune, deoarece

potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul de 3 ani a început

să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât

paguba cât și pe cel care răspunde de ea, fiind vorba de acțiune întemeiată pe

răspundere civilă delictuală.

De asemenea, în mod

întemeiat s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 - 507 C.

proc. pen., deoarece reclamanta nu s-a aflat în niciuna din situațiile pentru

care Codul de procedură penală prevede acordarea de despăgubiri, respectiv

condamnare pe nedrept sau privare ori restrângere de libertate în mod nelegal.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta

Fundația Științifică Internațională

D.I.M. care a

susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

Se consideră că,

prescripția nu poate fi acceptată de instanță, pentru aceasta se cere o

continuitate a dreptului de proprietate pretins a fi obținută printr-o gravă

procedură judiciară.

Sentința civilă nr.

779 din 18 ianuarie 1999, este dată total în afara legii, în baza dreptului

comun asupra unui bun fără datorii de urmărit, după patru ani de la achitarea

datoriilor către creditor.

Se mai susține că

exista deja autoritatea de lucru judecat, în Dosarul nr. 9858/1998 în care se

dispune reintegrarea în imobil a proprietarilor, implicit și a persoanelor

juridice ce aveau sediul social și profesional în acest apartament, prin

Sentința civilă nr. 8557 din 29 mai 1998, rămasă definitivă, irevocabilă și

executorie și că au fost solicitate și în acțiunea din Dosarul nr. 30200/2003,

soluționat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 11 octombrie

2007, rămasă definitivă la data de 30 martie 2009.

Instanța de apel

menționează, în decizia criticată că reclamanta a cerut daunele pretinse doar

la cele ce s-au produs cu ocazia executării silite din decembrie 1999, prin

Sentința civilă nr. 779 din 18 ianuarie 1999 dată de Judecătoria Iași, fără a

lua în studiu pentru dezlegarea pricinii acțiunea introdusă la prima instanță

unde a arătat motivul și temeiul legal al acțiunii și în temeiul Deciziei

Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 30200/2003.

Analizând decizia

recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Pentru a fi incident

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este

necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 8

din Decretul nr. 167/1958, conform cărora termenul de prescripție de 3 ani a

început să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să

cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, acțiunea dedusă

judecății fiind întemeiată pe dispozițiile art. 998 C. proc. civ. (acțiunea în

răspundere civilă delictuală).

Nu pot fi primite

susținerile recurentei reclamante în sensul că, pentru a fi primită excepția

prescripției dreptului la acțiune, se cere o "continuitate a dreptului de

proprietate", prescripția dreptului la acțiune constituind stingerea

dreptului la acțiune neexercitat în termenul de prescripție. Cum acțiunea

dedusă judecății vizează obligarea părților la plata de daune materiale și

morale pentru repararea unor pagube ce s-ar fi produs în urma executării silite

ce s-a desfășurat în anul 1999, corect au reținut instanțele că dreptul la

acțiune este prescris și că excepția prescripției se impune a fi admisă,

acțiunea fiind promovată după 10 ani de la data producerii pretinsului

prejudiciu.

Celelalte critici ale

reclamantei privind existența autorității de lucru judecat prin reintegrarea

proprietarilor în imobil, conform Deciziei nr. 9858/1998 și solicitarea

daunelor și în temeiul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului din

Dosarul nr. 30200/2003 nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei

recurate.

Nu se justifică

astfel susținerile privind autoritatea de lucru judecat față de obiectul

juridic al acțiunii deduse judecății și anume obligarea pârâților la plata

daunelor morale și materiale în temeiul art. 998 C. civ., urmare a activității

de executare silită pornite în Dosarul de executare nr. 6949/1999.

Cu privire la Decizia

Curții Europene a Drepturilor Omului din 11 noiembrie 2007 (publicată în M. Of.

nr. 546/7.08.2009, cererea nr. 30200/2003), Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că reclamanților (printre care și

Fundația Științifică

Internațională

D.I.M.), prin decizia Curții Europene a Drepturilor Omului li s-au acordat

daune morale în cuantum de 2000 euro pentru încălcarea art. 691 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, se reține în

motivarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului că acțiunile în

despăgubire introduse de reclamanți (la data de 29 martie 2002) au fost anulate

pentru neplata taxelor judiciare de timbru, că valoarea acestor taxe era

considerabilă în speță, că posibilitatea de scutire, reducere sau eșalonare

pentru plata taxelor nu exista la data evenimentelor și astfel statul român

și-a încălcat obligația de a reglementa dreptul de acces la instanță într-un

mod care să corespundă cerințelor art. 691 din Convenție.

Invocarea acestei

decizii prin care s-a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță prin

anularea acțiunilor formulate de reclamanți pentru neplata taxelor de timbru nu

poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate în speță, aceasta

vizând acțiunea promovată de reclamantă la data de 13 martie 2009 și pentru

care, în mod corect s-a constatat prescripția dreptului la acțiune.

Pentru aceste

considerente, se va respinge recursul ca nefondat și, în baza art. 312 C. proc.

civ., va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta

Fundația Științifică Internațională

D.I.M. împotriva

Deciziei civile nr. 61A din 18 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2012.

Procesat

de GGC - CT