ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4559/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Galați, contestatoarea A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC I.T.R. SRL, să se constate că sentința civilă nr. 1/F/2010 a acestei instanțe a fost dată cu încălcarea normelor de competență materială [art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.]. În motivarea cererii a învederat că prin sentința civilă nr. 1/F/2010 a acestei instanțe s-a declinat în mod greșit competența de soluționare a contestației la executare la Judecătoria Galați cu încălcarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1992. Textul art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 reglementează competența curții de apel de la sediul pârâtului este circumscrisă în soluționarea fondului litigiilor legate de creanțele neperformante preluate, ceea ce este aplicabil în cauză întrucât se judecă în fond un litigiu având ca obiect o creanță neperformantă preluată.

Având în vedere că A.V.A.S. avea calitate de pârât iar sediul său este în București, competentă să judece litigiul ce face obiectul prezentului dosar era Curtea de Apel București. Normele ce reglementează competența materială sunt de ordine publică, imperative, derogatorii, având caracter absolut, părțile neputând conveni sau deroga de la ele nici chiar cu autorizarea instanței. Conform dispozițiilor Capitolului VIII art. 42 din O.U.G. 51/1998 A.V.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare de orice natură, ordin ce se cenzurează de curtea de apel, astfel că, în mod greșit și cu încălcarea normelor de competență materială Curtea de Apel Galați și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Galați.

Prin sentința civilă nr. 4/F din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată, reținând că în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, aceea ca motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Instanța a mai reținut că prin sentința civilă nr. 1/F/2010 a Curții de Apel Galați s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulate de SC I.T.R. SRL împotriva A.V.A.S. în favoarea Judecătoriei Galați, sentință supusă recursului în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., pârâta A.V.A.S.

neuzând de calea de atac prevăzută de lege. Cum obiecțiunile părții în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei puteau fi repuse în discuție pe calea recursului, iar art. 317 C. proc. civ. statuează că admisibilitatea unei astfel de cereri este condiționată de aceea că încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență să nu fi putut fi invocate în recurs - condiție neîndeplinită în speță - cererea este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, arătând că hotărârea atacată este contradictorie, întrucât prin considerente statuează că „examinând actele și lucrările dosarului se constată că prezenta contestație în anulare este admisibilă...", iar prin dispozitiv se respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare având ca obiect sentința civilă nr. 1/F din 12 martie 2010 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 65/44/2010, prin care în mod greșit s-a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Galați. Ca efect al admiterii prezentului recurs, pârâta solicită constatarea nulității sentinței civile nr. 1/F din 12 martie 2010 a Curții de Apel Galați, care a aplicat greșit dispozițiile art. 45 din O.U.G.

nr. 51/1998 care statuează, în mod expres, competența de soluționare a cauzei obiect al respectivului dosar în favoarea Curții de Apel de la sediul pârâtului, în speță, Curtea de Apel București. Având în vedere că prin întâmpinare intimata a recunoscut caracterul admisibil al contestației în anulare având ca obiect sentința civilă nr. 1/F/12 martie 2010, recurenta arată că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, care este disproporționat față de valoarea pricinii. Recursul este nefondat, pentru următoarele motive: Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului", iar alin. (2) al aceluiași articol statuează că o asemenea cale de atac este admisibilă, pentru motivele arătate în pct. 1 și 2 ale art. 317 (vicii de procedură sau necompetență) „...în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Rezultă că pentru exercitarea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

(contestația în anulare obișnuită), legiuitorul a prevăzut două condiții particulare de admisibilitate, respectiv, contestația să aibă ca obiect hotărâri irevocabile, iar motivele acesteia „să nu poată fi invocate pe cale apelului sau recursului" . Aceasta înseamnă, pe de o parte, că ori de câte ori partea are acces la apel sau recurs ea nu poate uza de exercițiul contestației în anulare, iar pe de altă parte, că dacă aspectele deduse judecății în cadrul motivelor de contestație în anulare puteau fi rezolvate în cadrul căilor de atac obișnuite, ele nu mai pot fi valorificate cu succes prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Contestația în anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în cadrul căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiție esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun.

În speță, prin sentința civilă nr. 1/F din 12 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, în dosarul nr. 65/44/2010 a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de SC I.T.R. SRL în contradictoriu cu A.V.A.S., în favoarea Judecătoriei Galați, pentru considerentele expuse în respectiva sentință. Această hotărâre era supusă recursului în 5 zile de la pronunțare, conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ. în forma anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, însă recurenta nu a uzat de o asemenea cale de atac. Necompetența materială, chiar reală, nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac, deoarece partea nemulțumită avea posibilitatea de a invoca o asemenea neregularitate în calea de atac extraordinară reglementată de lege, în speță, recursul, de care, dacă nu s-a prevalat, contestația în anulare apare ca inadmisibilă.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea obiect al prezentei căi de atac nu este contradictorie, întrucât concordanța dintre considerente și dispozitiv se apreciază funcție de întregul raționament juridic rezultat din considerente, raționament care trebuie să se reflecte în soluția adoptată în dispozitiv, și nu doar prin raportarea la o sintagmă singulară, cum este cea relevată de recurentă, ce poate fi rezultatul unei erori materiale remediabilă potrivit art. 281 1 C. proc. civ. Or, în cauză, explicitarea conținută în considerente privind caracterul inadmisibil al contestației în anulare, raportat la nevalorificarea presupuselor nereguli procedurale privind competența în calea de atac ordinară prevăzută de lege, are corespondent în soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii, astfel cum este evidențiată în dispozitiv, contrarietatea invocată de recurentă fiind inexistentă.

Referitor la solicitarea recurentei-contestatoare, de înlăturare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată către intimată, aceasta nu poate fi primită, întrucât, prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii, contestatoarea reprezintă „parte căzută în pretenții" în accepțiunea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Temeiul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie, așa cum rezultă din textul legal anterior citat, culpa procesuală, respectiv, partea căzută în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată părții care a câștigat procesul.

Or, în speță, contestatoarea a pierdut procesul, iar intimata a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, dovedite cu chitanța nr. 00013 din 06 aprilie 2011, aflată la fila 26 din dosarul nr. 311/44/2011 al Curții de Apel Galați, astfel încât cheltuielile de judecată au fost în mod corect acordate. Reducerea cuantumului lor în raport de valoarea obiectului pricinii, care este de 342,06 lei nu se impune, deoarece un alt criteriu de evaluare este și munca îndeplinită de avocat, față de care cuantumul cheltuielilor de judecată apare ca fiind rezonabil. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței nr. 4/F din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2012.