ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4559/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

18 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Galați, contestatoarea A.V.A.S.

a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta SC I.T.R. SRL, să se constate că sentința civilă nr. 1/F/2010 a acestei

instanțe a fost dată cu încălcarea normelor de competență materială [art. 317

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.].

În motivarea cererii a învederat că

prin sentința civilă nr.

1/F/2010 a acestei

instanțe s-a declinat în mod greșit competența de

soluționare a

contestației la executare la Judecătoria Galați cu încălcarea dispozițiilor

art. 45 din O.U.G. nr. 51/1992.

Textul art. 45

din O.U.G. nr. 51/1998 reglementează competența curții de apel de la sediul

pârâtului este circumscrisă în soluționarea

fondului litigiilor legate de creanțele neperformante

preluate, ceea ce este aplicabil în cauză întrucât se judecă în fond un litigiu

având ca obiect o creanță neperformantă preluată.

Având în vedere

că A.V.A.S. avea calitate de pârât iar sediul său

este în București, competentă să

judece litigiul ce face obiectul prezentului dosar era Curtea de Apel

București.

Normele ce reglementează competența

materială sunt de ordine publică, imperative, derogatorii, având caracter

absolut, părțile neputând conveni sau deroga de la ele nici chiar cu

autorizarea instanței.

Conform dispozițiilor Capitolului VIII

art. 42 din O.U.G. 51/1998 A.V.A.S. poate dispune prin ordin blocarea prin

poprire a conturilor bancare de orice natură, ordin ce se cenzurează de curtea

de apel, astfel că, în mod greșit și cu încălcarea normelor de competență

materială Curtea de Apel Galați și-a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Galați.

Prin sentința

civilă nr. 4/F din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel

Galați, secția

civilă,

a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată,

reținând că în cauză nu este

îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 317 alin. (1)

C. proc. civ.,

respectiv, aceea ca motivele

contestației să nu fi putut fi invocate pe

calea apelului sau

recursului.

Instanța a mai reținut că prin

sentința civilă nr. 1/F/2010 a Curții de Apel Galați s-a declinat competența de

soluționare a contestației la executare formulate de SC I.T.R. SRL împotriva

A.V.A.S. în favoarea Judecătoriei Galați, sentință supusă recursului în

conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., pârâta A.V.A.S.

neuzând de calea de atac prevăzută de lege.

Cum obiecțiunile părții în ceea ce

privește competența de soluționare a cauzei puteau fi repuse în discuție pe

calea recursului, iar art. 317 C. proc. civ. statuează că admisibilitatea unei

astfel de cereri este condiționată de aceea că încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență să nu fi putut fi invocate în recurs -

condiție neîndeplinită în speță - cererea este inadmisibilă.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor

Statului,

arătând că

hotărârea atacată este contradictorie, întrucât prin considerente statuează că

„examinând actele și lucrările dosarului se constată că prezenta contestație în

anulare este admisibilă...", iar prin dispozitiv se respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare având ca obiect sentința civilă nr. 1/F

din 12 martie 2010 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 65/44/2010,

prin care în mod greșit s-a declinat competența de soluționare a cauzei către

Judecătoria Galați.

Ca efect al admiterii prezentului

recurs, pârâta solicită constatarea nulității sentinței civile nr. 1/F din 12

martie 2010 a Curții de Apel Galați, care a aplicat greșit dispozițiile art. 45

din O.U.G. nr. 51/1998 care statuează, în mod expres, competența de soluționare

a cauzei obiect al respectivului dosar în favoarea Curții de Apel de la

sediul pârâtului, în speță, Curtea de Apel

București.

Având în vedere

că prin întâmpinare intimata a recunoscut

caracterul

admisibil al contestației în anulare având ca obiect sentința civilă nr. 1/F/12

martie 2010, recurenta arată că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor

de judecată constând în onorariu de avocat, care este disproporționat față de

valoarea pricinii.

Recursul este nefondat, pentru

următoarele motive:

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului", iar alin. (2) al aceluiași articol

statuează că o asemenea cale de atac este admisibilă, pentru

motivele arătate în pct. 1 și 2 ale art. 317

(vicii de procedură sau necompetență)

„...în

cazul când aceste motive au fost invocate prin

cererea de recurs, dar instanța le-a respins

pentru că aveau nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Rezultă că

pentru exercitarea contestației în anulare întemeiată

pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

(contestația în anulare obișnuită), legiuitorul a prevăzut două condiții

particulare de admisibilitate, respectiv, contestația să aibă ca obiect

hotărâri irevocabile, iar motivele acesteia „să nu poată fi invocate pe cale

apelului sau recursului" .

Aceasta

înseamnă, pe de o parte, că ori de câte ori partea are

acces la apel sau recurs ea nu poate

uza de exercițiul contestației în anulare, iar pe de altă parte, că dacă

aspectele deduse judecății în cadrul motivelor de contestație în anulare puteau

fi rezolvate în cadrul căilor de atac obișnuite, ele nu mai pot fi valorificate

cu

succes prin intermediul acestei căi

extraordinare de atac.

Contestația în

anulare nu poate fi întemeiată pe motive pe care partea a omis să le invoce în

cadrul căii ordinare de atac, deoarece

imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii

ordinare reprezintă o

condiție

esențială pentru admiterea contestației în anulare de drept comun.

În speță, prin sentința civilă nr. 1/F

din 12 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, în

dosarul nr. 65/44/2010 a fost declinată competența de soluționare a

contestației la executare formulată de SC I.T.R. SRL în contradictoriu cu

A.V.A.S., în favoarea Judecătoriei Galați, pentru considerentele expuse în

respectiva sentință.

Această hotărâre era supusă recursului

în 5 zile de la pronunțare, conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ. în forma

anterioară modificării prin Legea nr. 202/2010, însă recurenta nu a uzat de o

asemenea cale de atac.

Necompetența materială, chiar reală,

nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac, deoarece partea

nemulțumită

avea posibilitatea de a invoca

o asemenea neregularitate în calea de

atac extraordinară reglementată de

lege, în speță, recursul, de care,

dacă nu

s-a prevalat, contestația în anulare apare ca inadmisibilă.

Contrar susținerilor recurentei,

hotărârea obiect al prezentei căi de atac nu este contradictorie, întrucât

concordanța dintre considerente și dispozitiv se apreciază funcție de întregul

raționament juridic rezultat din considerente, raționament care

trebuie să se reflecte în soluția adoptată în

dispozitiv, și nu doar prin

raportarea la o sintagmă singulară, cum este

cea relevată de recurentă, ce poate fi rezultatul unei erori materiale

remediabilă potrivit art. 281

1

C. proc. civ.

Or, în cauză, explicitarea conținută

în considerente privind caracterul inadmisibil al contestației în anulare,

raportat la nevalorificarea presupuselor nereguli procedurale privind

competența în calea de atac ordinară prevăzută de lege, are corespondent în

soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii, astfel cum este evidențiată

în dispozitiv, contrarietatea invocată de recurentă fiind inexistentă.

Referitor la

solicitarea recurentei-contestatoare, de înlăturare a

obligației de plată a cheltuielilor de

judecată către intimată, aceasta nu poate fi primită, întrucât, prin

respingerea, ca inadmisibilă, a cererii, contestatoarea reprezintă „parte

căzută în pretenții" în accepțiunea art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul obligării

la plata cheltuielilor de judecată îl constituie,

așa cum rezultă din textul legal

anterior citat, culpa procesuală, respectiv, partea căzută în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată părții care a

câștigat procesul.

Or, în speță,

contestatoarea a pierdut procesul, iar intimata a

solicitat acordarea cheltuielilor de

judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru

judiciar și onorariu avocat, dovedite cu chitanța nr. 00013 din 06 aprilie 2011,

aflată la fila 26 din dosarul nr. 311/44/2011 al Curții de Apel Galați, astfel

încât

cheltuielile de judecată au fost în

mod corect acordate.

Reducerea cuantumului lor în raport de

valoarea obiectului pricinii, care este de 342,06 lei nu se impune, deoarece un

alt

criteriu de evaluare este și munca

îndeplinită de avocat, față de care

cuantumul

cheltuielilor de judecată apare ca fiind rezonabil.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea

Activelor Statului împotriva sentinței nr. 4/F din 18 aprilie 2011 a Curții de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

15 iunie 2012.