ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentința nr. 39 din 26 ianuarie 2010 a Curții
de Apel Timișoara a fost respinsă contestația reclamantului K.E.S. formulată în
contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva hotărârii nr. 10596
din 8 iulie 2009 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunța această
hotărâre instanța, investită cu soluționarea acțiunii introductive, a reținut că,
prin hotărârea atacată, pârâta a respins cererea reclamantului de recunoaștere a
calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât nu a fost dovedită calitatea
de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Analizând actele dosarului,
Curtea a reținut că reclamantul s-a născut la data de 5 noiembrie 1940 în Arad,
județul Arad, iar în anul 1944 reclamantul locuia împreună cu mama, bunica și fratele
său în localitatea C., județul Timiș.
Reclamantul a susținut
că la data de 2 august 1944 a părăsit teritoriul României, împreună cu familia sa,
hotărând să se refugieze în Cehia datorită represaliilor la care erau supuși cetățenii
de naționalitate germană de către forțele sovietice, însă instanța de fond a constatat
că nu rezultă din nici un înscris ori alt mijloc de probă aflat la dosar că reclamantul
a fost strămutat din motive etnice.
Împotriva acestei hotărâri
a declarat recurs reclamantul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.
Reclamantul a arătat că
s-a refugiat împreună cu familia sa în Cehia, localitatea P. și au locuit până la
data de 13 septembrie 1945, când s-au reîntors acasă, în localitatea C., județul
Timiș.
A susținut că a suferit
persecuții din motive etnice și a prezentat în acest sens acte doveditoare.
Intimata Casa Județeană
de Pensii a Județului Timiș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat, întrucât nu rezultă că recurentul și familia acestuia au
părăsit din motive etnice teritoriul României, nefiind justificat motivul pentru
care au ajuns în Cehia și s-au reîntors în România, căci nu a fost în nici un mod
dovedită persecuția de natură etnică.
Înalta Curte de Casație
și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de
recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile
legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele
ce urmează.
Potrivit prevederilor
art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile
prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate
cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive
etnice , aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost
refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit
art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin
H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul
ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să
își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând
și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb
de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că nu există la dosar niciun alt înscris
ori declarație care să poată fi coroborată cu faptul reclamat.
Înalta Curte a constatat
că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de acordare
a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât la data 2 august 1944, când
recurentul pretinde că a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, datorită
persecuțiilor la care era supusă familia sa, România era aliata Germaniei, astfel
încât nu se pune problema persecuțiilor la care erau supuse persoanele de naționalitate
germană.
Mai mult, din punct de
vedere al evenimentelor istorice, raportându-ne la date și fapte concrete, armata
română a întors armele împotriva Germaniei hitleriste la data de 23 august 1944,
dată care nu poate fi contestată, astfel încât susținerea reclamantului că ar fi
fost supus unor persecuții etnice, mai înainte de această dată nu poate fi primită
și va fi respinsă ca nefondată, văzând actele și lucrările dosarului.
Pentru aceste considerente,
văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul
art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat
de K.E.S. împotriva sentinței nr. 39 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara,
secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 octombrie 2010.