ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2300/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara, reclamantul D.A.M. a solicitat anularea Hotărârii nr. 10614 din 12

august 2009 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș și recunoașterea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că are statutul de

persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării

părinților săi din Ardealul de Nord, ca urmare a condițiilor istorice.

Curtea de Apel

Timișoara prin Sentința civilă nr. 364 din 12 noiembrie 2009 a admis acțiunea

reclamantului, a anulat hotărârea atacată și a constatat că reclamantul are

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

Hotărând astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 2 mai 1942, în

localitatea în care părinții săi erau strămutați din motive etnice din

localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere statutul de strămutat,

îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru

acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, solicitând

modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamant ca

neîntemeiată.

Recurenta a susținut

că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în

care Legea nr. 189/2000 nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele care

s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu se

încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin

dispozițiile legale susmenționate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge

recursul declarat ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a

suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile

prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

De asemenea, potrivit

art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate

prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă

localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau

care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au

refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat

bilateral.

Este evident că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana

care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au

răsfrânt consecințele acelei persecuții.

Acesta este și cazul

copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au

fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel

toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele

reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005,

conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și

a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția

să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în

situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de

aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează

ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei

juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a

instanței judecătorești”.

Din materialul probator existent la dosar rezultă

faptul că intimatul-reclamant s-a născut în timpul refugiului părinților săi

și, pe cale de consecință, interpretarea dată de instanța de fond cadrului

legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este corectă, iar motivarea instanței de

fond urmează a fi menținută.

A admite teza

recurentei-pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu

între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, aceea de strămutați,

ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de

natură să conducă la încălcarea principiului constituțional al egalității în

fața legii, precum și al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos

distinguere debemus.

Așa cum s-a statuat

constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al

egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui tratament

juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice similare.

Pentru aceste

considerente, văzând și practica constantă a Înaltei Curți în această materie,

în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat

va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Casa Județeană de

Pensii Timișoara împotriva Sentinței nr. 364 din 12 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Timișoara-secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2010.