ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel
București, reclamantul S.P. a solicitat anularea Hotărârii nr. 143 din 5
aprilie 2006 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița și recunoașterea
calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, motivând că are statutul de
persoană refugiată din motive etnice, fiind născută în timpul strămutării
părinților săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului
româno-bulgar semnat la Craiova, la 7 septembrie din 1940.
Curtea de Apel București
prin Sentința civilă nr. 2196 din 26 mai 2009 a admis acțiunea reclamantului, a
anulat hotărârea atacată și a constatat că reclamantul are calitatea de
beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările
ulterioare.
Hotărând astfel,
instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la data de 24 martie 1943,
în localitatea în care părinții săi erau strămutați din motive etnice din
localitatea de domiciliu și a dobândit prin naștere statutul de strămutat,
îndeplinind condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, solicitând
modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamant ca
neîntemeiată.
Recurenta a susținut
că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, în condițiile în
care Legea nr. 189/2000 nu cuprinde prevederi referitoare la persoanele care
s-au născut în perioada de strămutare a părinților lor, iar intimatul nu se
încadrează în categoriile de persoane stabilite expres și limitativ prin
dispozițiile legale sus menționate.
Înalta Curte de
Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,
materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge
recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor
art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de
prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a
suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile
prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în
altă localitate.
De asemenea, potrivit
art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate
prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă
localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau
care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive
etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au
refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat
bilateral.
Este evident că
legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele,
cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate
din motive etnice și prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana
care a suferit acele persecuții în mod direct, dar și aceea asupra căreia s-au
răsfrânt consecințele acelei persecuții.
Acesta este și cazul
copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au
fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit
astfel toate consecințele nefavorabile care au decurs din aceasta situație.
Interpretarea pe care
instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu
modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele
reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005,
conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și
a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția
să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în
situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de
aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează
ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei
juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a
instanței judecătorești”.
Din materialul
probator existent la dosar rezultă faptul că intimatul-reclamant s-a născut în
timpul refugiului părinților săi și, pe cale de consecință, interpretarea dată
de instanța de fond cadrului legal instituit prin O.G. nr. 105/1999 este
corectă, iar motivarea instanței de fond urmează a fi menținută.
A admite teza
recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu
între părinți și copiii lor aflați în aceeași situație, aceea de strămutați,
ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de
natură să conducă la încălcarea principiului constituțional al egalității în
fața legii, precum și al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos
distinguere debemus.
Așa cum s-a statuat
constant în jurisprudența Curții Constituționale, principiul constituțional al
egalității în drepturi se traduce prin reglementarea și aplicarea unui
tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situații juridice
similare.
Pentru aceste
considerente, văzând și practica constantă a Înaltei Curți în această materie,
în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat
va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
formulat de Casa Județeană de Pensii Ialomița împotriva Sentinței nr. 2196 din
26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 februarie 2010.