ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4982/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 9 mai

2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei SC D.R. SRL de suspendare a

executării deciziei de impunere din 24 martie 2010 emisă de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Mehedinți până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

acțiunii în contencios administrativ.

A reținut,

judecătorul primei instanțe, că împrejurările enumerate de petentă referitoare

la admiterea în parte a contestației în recursul grațios, soluționarea diferită

a unei spețe similare sau de către organele de control fiscal precum și cele

relative la nereguli procedurale ale avizului fiscal nu se circumscriu noțiunii

de "caz bine justificat" avut în vedere de legiuitor și de

jurisprudență. Argumentele nu pot fi calificate critici de nelegalitate vădită

și aparentă ale actelor fiscale de natură a crea o îndoială serioasă și a

răsturna prezumția de legalitate de care beneficiază în virtutea legii.

Completarea probatoriului era posibilă și pe parcursul controlului fiscal, cât

și ulterior în faza contestațiilor, aspectele urmând a fi analizate în cadrul

contestației în fond, iar faptul că într-o altă speță se rețin ca obligații

fiscale sume cu mult diminuate față de cuantumul obligației fiscale impuse

petentei nu constituie "ab initio" cauză de nelegalitate impunându-se

cercetări suplimentare incompatibile cu procedura provizorie și urgentă a

suspendării executării actelor fiscale.

Instanța de fond a

mai precizat că Recomandarea R/89/8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei nu impune statelor o soluție ci cu titlu de recomandare, acordă

posibilitatea judecătorului național ca în raport de circumstanțe și probe,

când pot fi produse pagube grave, dificil de reparat și când există un argument

aparent valabil de nelegalitate, să impună suspendarea provizorie a executării

actelor administrativ fiscale.

Împotriva încheierii

de ședință din data de 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamanta SC D.R. SRL prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de

atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii privind

suspendarea executării actului administrativ intitulat decizie de impunere din

24 martie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Recurenta a învederat

că motivarea instanței de fond nu poate fi reținută față de criticile aduse

actului administrativ-fiscal susținute de un amplu material probator. Astfel,

reclamanta a precizat că există în cauză o serie de nereguli procedurale

săvârșite cu ocazia efectuării inspecției fiscale care conduc cel puțin la

anularea deciziei și la o reverificare în condițiile prescrise de lege, cum ar

fi nerespectarea dispozițiilor C. proc. fisc. cu referire la modul în care a

fost făcută avizarea contribuabilului, nerespectarea de către echipa de

inspecție fiscală a modului de desfășurare a procedurii de control a dosarului

prețurilor de transfer, modul eronat în care echipa de inspecție fiscală a

procedat la estimarea veniturilor și la determinarea bazei impozabile, cu

nerespectarea metodologiei stabilită de Normele metodologice la C. fisc. Or

motivele respective care vor face analiza și pe fond a contestației erau

suficiente pentru ca instanța să constate că prezumția de legalitate a actului

contestat este pusă la îndoială, iar tot în susținerea acestei idei reclamanta

a înțeles să învedereze primei instanțe inclusiv faptul că în cadrul recursului

grațios unele argumente au fost acceptate fiind astfel admisă în parte

contestația, precum și împrejurarea că au fost pronunțate soluții diametral

opuse cu ocazia unor controale efectuate la o altă societate membră a grupului

D. Cu toate aceste, s-a susținut că instanța de fond s-a limitat probabil doar

la o analiză sumară a înscrisurilor depuse într-un număr foarte mare de

societatea reclamantă, făcând abstracție inclusiv de Recomandarea R (89) 8 a

Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei către statele membre referitoare

la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Recursul este

nefondat.

În general, se

recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el

însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative

presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și

ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca

respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv

asigurată.

Prin urmare, în

procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un

anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari,

întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea

trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie

considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la

îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura

respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și

producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor

două principii incidente în materie, al legalității actului administrativ și al

executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie, totuși, o

situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de

reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată

instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în

acest caz cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală

sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii pe fond, iar

instanța de contencios administrativ poate dispune suspendarea actului

administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a pricinii.

Prin „cazuri bine

justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ" [art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare].

În ceea ce privește

existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța realizează

doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant

și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

Această condiție, cum corect a reținut instanța de fond, nu este întrunită în

cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea legalității actului administrativ

fiscal atacat ține de analiza pe fond a raportului juridic dedus judecății, și,

pe de altă parte, nu au putut fi desprinse, prin raportare la cele arătate de

reclamanți în calea administrativă de atac și în acțiune precum și la dovezile

administrate, acele împrejurări de fapt și de drept, cu caracter determinant,

care aparent ar fi de natură să ducă la concluzia existenței unei îndoieli

puternice și serioase cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale

contestate în litigiu.

Nu este îndeplinită,

în cauză, nici cerința prevenirii unei pagube iminente, fiind evident că

executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ

fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poale constitui prin ea însăși

o pagubă, întrucât din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului

este echivalentă cu o pagubă dar din punct de vedere juridic paguba este

reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Este indiscutabil că

dacă s-ar accepta o interpretare contrară, potrivit căreia în cazul actelor

administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei

sume de bani, îndeplinirea condiției pagubei iminente este dovedită și

demonstrată prin simpla împrejurare că nivelul extrem de mare al sumei impuse

și ce urmează a fi executată conduce la producerea unui prejudiciu în

patrimoniul contribuabilului și chiar la aducerea acestuia în stare de

insolvabilitate, s-ar ajunge la concluzia că cerința prevenirii unei pagube

iminente este presupusă în majoritatea actelor administrative din această

categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției

suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză și că sentința atacată este legală și temeinică se va dispune, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca

nefondat a recursului formulat de către reclamanta SC D.R. SRL împotriva

încheierii din data de 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 759/54/2011/a1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC D.R. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva încheierii din 9 mai

2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27

octombrie

2011.