ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4114/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, reține următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 3284 din 26 mai 2010, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 525 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pentru motivele ce urmează: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat ca temei de drept prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, învederând instanței faptul că au încheiat cu Primăria Municipiului București, prin mandatar SC H.N.

SA, un contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, care, prin sentința civilă nr. 1739 din 05 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2025 din 06 februarie 2006, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost desființat, constatându-se nulitatea acestuia; a fost admisă cererea formulată de către numitul A.V. și au fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplina proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1, în cauză operând principiul repunerii părților în situația anterioară. Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, iar acest lucru se poate face prin restituirea prestațiilor, respectiv, prin restituirea lucrului de către cumpărător, și prin restituirea prețului de către vânzător.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Astfel, în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, față de prevederile legii speciale care statuează și cu privire la persoana juridică obligată la restituirea prețului actualizat.

În mod corect instanța de apel a reținut că art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus ulterior promovării acțiunii – 26 martie 2008, prin Legea nr. 1/2009 care prevede că, în situația în care au fost eludate prevederile legale, chiriașul are dreptul la restituirea prețului actualizat [art. 50 alin. (2) din lege], iar în situația în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea prețului de piață [art. 50 alin. (2 1 ) din lege] conform standardelor internaționale de evaluare (art. 50 1 din lege), în ambele situații, despăgubirile acordându-se de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Ori, nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru perfectarea sa valabilă.

Cum nulitatea operează cu efect retroactiv (ex tunc), principiul restabilirii situației anterioare ce guvernează efectele nulității, impune restituirea prestațiilor efectuate în baza actului desființat . Critica recurentului referitoare la antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1337 și urm. C. civ., de asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată, întrucât premisa acestui tip de răspundere (care este una contractuală), presupune valabilitatea contractului de vânzare cumpărare și pierderea posesiei de către cumpărător, urmare a drepturilor preferabile invocate de un terț asupra obiectului vânzării.

Cum dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării prin Legea nr. 1/2009), prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Înalta Curte constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.

Este real că restituirea prestațiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum ce cârmuiește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante, însă, potrivit normei anterior citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului). Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Critica prin care se invocă faptul că recurentul nu ar trebui să plătească întregul preț reactualizat, fără a se ține seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009 reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul. Ministerul Finanțelor Publice, prin cererea formulată la 01 septembrie 2010, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., a solicitat retractarea deciziei arătate cu motivarea că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs în susținerea căruia a adus mai multe argumente.

Astfel, decizia civilă dată de instanța de apel este criticabilă și în ceea ce privește respingerea motivului de apel privind obiecțiunile formulate de recurentul-pârât la raportul de expertiza pe considerentul ca aceste obiecțiuni au fost respinse motivat „întrucât acestea s-au referit la indicele de inflație aplicat”, fără însă a avea în vedere faptul că tocmai acest aspect trebuia lămurit, ținând seama de faptul că legea prevede că restituirea prețului se face conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora: „actualizarea sumelor se va face prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plății la anul introducerii acțiunii.” Prin urmare, recurentul a arătat, în mod clar, că expertul nu a ținut cont tocmai de aceste prevederi legale la întocmirea expertizei, acesta fiind și motivul de apel, precum și motivul obiecțiunilor formulate, respectiv aplicarea greșită a indicelui de inflație.

Având în vedere că prețul plătit de către reclamanți în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 a fost de 26.422.005 ROL, rezultă că suma obținută în urma reactualizării prețului plătit cu indicele prețurilor de consum pentru perioada octombrie 1996-septembrie 2008, calculată în conformitate cu dispozițiile legale mai sus arătate, este în cuantum de 577.188.699 ROL (57.718,87 RON) și nu în cuantum de 74.089 RON, cât a fost calculată, cu nesocotirea legii, de către experta C.G. și însușită în mod greșit de către instanța de fond și cea de apel. Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare. Înalta Curte, analizând calea extraordinară de atac, o va respinge pentru argumentele ce succed.

Anularea unei decizii pronunțată de instanța de recurs în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ. poate fi dispusă numai dacă instanța nu a cercetat deloc una din criticile formulate de recurent. Instanța de recurs nu este obligată să răspundă separat la fiecare dintre argumentele invocate, fiind îndreptățită să răspundă printr-un considerent comun. Contestatoarea susține, în esență, că instanța nu a răspuns motivului de recurs referitor la modalitatea de calcul a prețului plătit la achiziționarea bunului în temeiul Legii nr. 112/1995. Or, din considerentele deciziei rezultă că instanța a analizat această critică atunci când a dezvoltat argumentele cu privire la dispozițiile art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001, art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 și art. 1337 C. civ., cu referire la restituirea prestațiilor reciproce, mai precis a sumei ce urmează a fi restituită cumpărătorului.

Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, reținând că dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, va respinge contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București împotriva deciziei nr. 3284 din 26 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.