ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3284/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele; P rin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă, întemeiată pe art. 50 și urm. din Legea nr. 10/2001 și art. 1337 și urm. C. civ., reclamanții N.T.M. și I.D.M. au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primar General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 741.000 lei, reprezentând prețul reactualizat la valoarea de circulație - plătit pentru dobândirea apartamentului situat în București, sector 1 care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare cu nr. 331/27289 din 30 septembrie 1996. Prin sentința civilă nr. 70 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a dispus următoarele: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC H.N.

SA și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în ceea ce privește restituirea diferenței dintre prețul reactualizat și valoarea de circulație a imobilului; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Municipiul București prin Primar General în ceea ce privește restituirea diferenței dintre prețul reactualizat și valoarea de circulație a imobilului; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 74.089 lei, reprezentând preț reactualizat achitat conform contractului de vânzare cumpărare cu nr. 331/27289/1996; a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei Municipiul București prin Primar General a diferenței dintre prețul reactualizat si valoarea de circulație a imobilului.

Prima instanță, având în vedere temeiul juridic indicat, a apreciat că, de fapt, reclamanții solicită, pe de-o parte, prețul reactualizat al imobilului, iar, pe de altă parte, diferența dintre prețul reactualizat și valoarea de circulație a imobilului Astfel, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC H.N. SA, în considerarea faptului că acest pârât nu a încasat prețul imobilului și că a participat, ca mandatar, în contractul de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a apreciat că acesta are calitate procesuală numai în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la obligarea sa la plata prețului actualizat achitat de intimatul reclamant.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primar General, tribunalul a apreciat că acesta are calitate procesuală numai pe capătul de cerere referitor la obligarea sa la plata diferenței între prețul reactualizat și valoarea de circulație a imobilului. Motivarea acestor excepții se sprijină pe faptul că prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 1739 din 05 februarie 1998, pronunțata de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul civil nr. 16518/1997, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2025 din 06 februarie 2006, pronunțata de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare, a fost admisă cererea formulată de către numitul A.V.

și au fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplina proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 1, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, a operat principiul repunerii părților în situația anterioară. Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, iar acest lucru se poate face prin restituirea prestațiilor, respectiv, prin restituirea lucrului de către cumpărător, și prin restituirea prețului de către vânzător. Pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în vedere sentința civilă; nr. 6509 din 16 mai 1997, pronunțată în dosarul nr. 5055/1997, de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu C.G.M.B., prin care s-a constatat că reclamantul A.V.

este proprietarul imobilului situat în București, și lipsa unui titlu de proprietate valid al statului asupra imobilului. Reclamanții au arătat că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu bună-credință, în condițiile Legii nr. 112/1995, având toate avizele organelor de specialitate ale pârâtei SC H.N. SA, nefiind notificați de nimeni și nefăcându-se dovada faptului că au avut cunoștință despre existența vreunei cereri de restituire făcută în termen legal. Tribunalul a avut în vedere că, în drept, potrivit prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr. 184/2001 - norma de drept specială în materia restituirii prețului, aplicabilă în cauză - plata sumelor, reprezentând prețul actualizat, achitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, astfel încât, prețul plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, perfectat în temeiul acestui act normativ, nu se încasa de cel ce întocmea documentația și actul de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanțelor Publice, Legea nr. 10/2001 prevăzând, în mod expres, obligația de plată a prețului reactualizat în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, în cauză, negăsindu-și aplicarea în privința restituirii prețului prevederile Codului Civil, care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art. 1337, 1341-1345 C. civ.) sau principiul restabilirii situației anterioare, ca efect al nulității actului juridic civil.

S-a mai reținut că restituirea prețului actualizat plătit de reclamanți nu înseamnă, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și plata valorii de circulație a imobilului, ci doar achitarea de către Ministerul Finanțelor a sumei ce reprezenta prețul imobilului la data cumpărării, sumă ce se va actualiza. În consecință, instanța a admis capătul formulat de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 74.089 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a prețului plătit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 331/1996, astfel cum această sumă a rezultat din raportul de expertiză efectuat în dosar.

Referitor la cererea de restituire a diferenței dintre prețul reactualizat și valoarea de circulație a apartamentului, tribunalul a apreciat că, în cauză, calitate procesuală activă are pârâtul Municipiul București. În ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă, în cadrul unei asemenea cereri, tribunalul a avut vedere că obligația de garanție contra evicțiunii incumbă vânzătorului bunului, acesta fiind, așadar, titularul obligației raportului juridic dedus judecații, ce are ca obiect plata de daune-interese, reprezentând diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de imobil, ca efect al obligației de garanție contra evicțiunii.

Pe fondul capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, analizând condițiile evicțiunii în cauza dedusa judecații, instanța a constatat că primele două sunt îndeplinite, fiind vorba de o tulburare de drept, dreptul de proprietate asupra bunului invocat de numitul A.V., evicțiunea fiind consecința acțiunii în justiție formulată de acesta, admisă prin sentința civilă nr. 1739 din 05 februarie 1998, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, în dosarul civil nr. 16518/1997, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2025 din 06 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă, prin care reclamanții au fost obligați să lase, în deplina proprietate și posesie, imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 331/1996, iar, pe de altă parte, cauza evicțiunii, fiind anterioară vânzării, dreptul terțului asupra bunului revendicat preexistând încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Sub acest aspect, în considerentele deciziei civile nr. 2025/2006, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a reținut că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, reclamanții nedepunând minime diligente pentru a cunoaște situația juridică a imobilului, anterior vânzării, întrucât, anterior acestei date, exista o cerere formulată de A.V. Prin urmare, a reținut instanța, vânzarea imobilului către chiriași s-a făcut înainte de soluționarea cererii, fiind exclusă buna-credința, reținându-se, cu putere de lucru judecat, reaua-credință a reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Pentru aceste motive, instanța a respins capătul principal de cerere formulat împotriva pârâtului Municipiul București, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. Astfel, în conținutul motivelor de apel, a fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apelanta susținând că, pe plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speță, Municipiul București, prin mandatar SC H.N. SA, care trebuie să răspundă pentru evicțiune totală sau parțială, prin fapta unui terț, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, care nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății și căreia nu-i revine obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat.

Un al doilea motiv de apel s-a raportat la faptul că instanța de fond, în mod greșit, nu a ținut seama de obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară, formulate la termenul din 13 ianuarie 2009, și și-a însușit suma cuprinsă în suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert C.G., care a folosit o metodă nelegală de actualizare a sumei de 26.422.005 ROL, ignorând în totalitate dispozițiile exprese prevăzute de art. 50 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007. Prin cel de-al treilea motiv de apel s-a criticat faptul că instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să plătească întregul preț actualizat, fără a ține seama de comisionul de 1% încasat de către SC H.N.

SA, în conformitate cu prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995. În ceea ce privește obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.312 RON, apelantul a apreciat că această dispoziție a instanței este nelegală, întrucât, chiar dacă această instituție va fi obligată să plătească prețul actualizat, culpa procesuală nu-i aparține acesteia, ci Primăriei Municipiului București, prin mandatar SC H.N. SA, parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. 331/27289/1996, care răspunde pentru evicțiune, în temeiul art. 1337 C. civ., astfel încât este inadmisibilă obligarea la plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 C. proc.

civ. Împotriva aceleași sentințe au declarat apel și reclamanții N.T.M. și I.D.M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, iar, pe fond, admiterea cererii principale, astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata sumei de 740.000 lei. Prin primul motiv de apel, apelanții-reclamanți au susținut faptul că Legea nr. 10/2001, republicată, prevede restituirea prețului actualizat, fără a specifica dacă actualizarea se va face la valoarea de piață sau suma respectivă se va actualiza cu rata inflației, iar „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), astfel încât, avându-se în vedere că ei nu au împrumutat Statul Român cu o sumă de bani, ci au achitat valoarea de circulație stabilită, la acel moment, de vânzător, este evident că trebuie să fie despăgubiți cu suma reprezentând valoarea de circulație din acest moment.

În prezent dispozițiile Legii nr. 1/2009, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001, publicată în M. Of. nr. 63 din 03 februarie 2009, au statuat, prin introducerea art. 50 1 , că cei aflați în situația lor au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare și, în cauză, nu poate fi invocată neretroactivitatea textului de lege menționat, întrucât, pe de o parte, prevederea privind restituirea prețului actualizat exista în textul legii, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul pronunțării hotărârii, iar, pe de altă parte, se pune problema soluționării unei situații juridice identice, instanțele de judecată neputând soluționa în mod diferit același cauze, numai în funcție de momentul sesizării instanței - înainte sau după apariția Legii nr. 1/2009.

În acest sens, apelanții au arătat că prima instanță a făcut o greșeală fundamentală, considerând că actualizarea prețului nu se face la valoarea de circulație, ci se actualizează, fără a arăta în ce mod, astfel cum această sumă a rezultat din raportul de expertiză efectuat în acest dosar. Prin cel de-al doilea motiv de apel, s-a criticat faptul că instanța de fond a respins cererea subsidiară de obligare a intimatului - pârât Municipiul București la plata diferenței între suma actualizată cu rata inflației și valoarea de piață a imobilului, astfel cum au fost stabilite aceste valori în raportul de expertiză întocmit în cauză, întrucât Municipiul București, în calitate de vânzător, avea obligația de garanție contra evicțiunii, în condițiile art. 1337 și următoarele C. civ.

Astfel, apelanții au considerat că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1340 C. civ., câtă vreme, în contractul de vânzare-cumpărare nr. 331/27289 din 30 septembrie 1996, nu există o clauză de exonerare de răspundere pentru evicțiunea vânzătorului, astfel că textul art. 1340 C. civ. nu își găsește aplicarea. În același sens, instanța de fond reținând, în considerentele sentinței, reaua-credință, la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, a făcut o eroare gravă de apreciere a probelor din dosar, întrucât, pe verso-ul cererii de cumpărare a apartamentului în litigiu, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, se specifică faptul că, la data de 26 septembrie 1996, nu exista litigiu cu SC H.N.

SA, pentru acest apartament, iar cererea despre care se face vorbire, în decizia civilă nr. 2025 din 06 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 13/2/2000, nu le-a fost comunicată și nu au avut cunoștință de ea. Examinând sentința atacată, instanța de apel a apreciat că apelurile sunt nefondate, astfel, a supra apelului exercitat de apelanții - reclamați N.T.M.

și I.D.M., Curtea a reținut că , în conformitate cu art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu art. 2 1 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu art. 50 alin. (3) modificat în sensul că restituirea prețului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare", precum și față de dispozițiile art. 50 1 , ce prevede că proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză,trebuie realizată distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare - cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu rea-credință,

ce reprezenta titlul sau de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii in nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate. În ceea ce privește aplicarea regulilor evicțiunii, invocate de către apelanți, Curtea de Apel a reținut că acestea nu operează, contractul nefiind încheiat în mod valabil.

Cu privire la apelul exercitat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a reținut că primul motiv de apel, prin care se reiterează, de către apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății, în considerarea răspunderii pentru evicțiune, este nefondat, întrucât, prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr. 1/2009, se prevede în mod expres că plata sumelor, reprezentând prețul reactualizat, plătit de către chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă ope legis (in virtutea legii) și această normă specială derogă de la normele generale ale codului civil privind efectele nulității si restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se presupune ca ar fi încasat prețul.

Asupra celui de-al doilea motiv de apel, prin care se invocă faptul că instanța de fond nu a luat în considerare obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară, Curtea a reținut ca aceste obiecțiuni au fost respinse motivat de către prima instanța, întrucât acestea s-au referit la indicele de inflație aplicat, iar apelantul nu a invocat argumente care sa combată concluziile expertizei administrata cu respectarea garanțiilor procesuale ale ambelor părți. Și cea de-a treia critică, prin care se invocă faptul că apelantul - pârât Ministerul Finanțelor Publice nu ar trebui să plătească întregul preț actualizat, fără a ține seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N.

SA, a fost considerată de instanța de apel ca neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009 reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul. Astfel, prin decizia civila nr. 525A din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice.

Nemulțumit de această decizie, Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, motivând că în mod greșit atât instanța de apel cât și instanța de fond au apreciat că în cauza dedusă judecății are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice, menținând în sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece, pe plan procesual calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ teritorială vânzătoare (in speța Municipiul București prin mandatar SC H.N. SA), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cât și pentru că acesta are doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se virează sumele încasate de Primăria Municipiului București.

Recursul este nefondat pentru considerentele care succed. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat ca temei de drept prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, învederând instanței faptul că au încheiat cu Primăria Mun. București, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, care, prin sentința civilă nr. 1739 din 5 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2025 din 06 februarie 2006, pronunțata de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă, a fost desființat, constatându-se nulitatea acestuia, a fost admisă cererea formulată de către numitul A.V. și au fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplina proprietate și posesie imobilul situat în București, în cauză operând principiul repunerii părților în situația anterioară.

Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, iar acest lucru se poate face prin restituirea prestațiilor, respectiv, prin restituirea lucrului de către cumpărător, și prin restituirea prețului de către vânzător. Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Astfel, în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, față de prevederile legii speciale care statuează și cu privire la persoana juridică obligată la restituirea prețului actualizat.

În mod corect instanța de apel a reținut că art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus ulterior promovării acțiunii – 26 martie 2008, prin Legea nr. 1/2009 care prevede că, în situația în care au fost eludate prevederile legale, chiriașul are dreptul la restituirea prețului actualizat (art. 50 alin. (2) din lege), iar în situația în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea prețului de piață (art. 50 alin. (2 1 ) din lege) conform standardelor internaționale de evaluare (art. 50 1 din lege), în ambele situații, despăgubirile acordându-se de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Ori, nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru perfectarea sa valabilă.

Cum nulitatea operează cu efect retroactiv (ex tunc), principiul restabilirii situației anterioare ce guvernează efectele nulității, impune restituirea prestațiilor efectuate în baza actului desființat . Critica recurentului referitoare la antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1337 și urm. C. civ., de asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată, întrucât premisa acestui tip de răspundere (care este una contractuală), presupune valabilitatea contractului de vânzare cumpărare și pierderea posesiei de către cumpărător, urmare a drepturilor preferabile invocate de un terț asupra obiectului vânzării.

Cum dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării prin Legea nr. 1/2009) prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Înalta Curte constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.

Este real că restituirea prestațiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum ce cârmuiește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante, însă, potrivit normei anterior citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului). Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Critica prin care se invocă faptul că recurentul nu ar trebui să plătească întregul preț reactualizat, fără a se ține seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009 reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul. Având în vedere considerentele care preced și care substituie motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel, se constată că recursul este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 525 A din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2010.