ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3284/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3284/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele;

P

rin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă, întemeiată pe art. 50 și

urm. din Legea nr. 10/2001 și art. 1337 și urm. C. civ., reclamanții N.T.M. și I.D.M.

au chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul

București prin Primar General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să

se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 741.000 lei, reprezentând

prețul reactualizat la valoarea de circulație - plătit pentru dobândirea

apartamentului situat în București, sector 1 care a făcut obiectul contractului

de vânzare - cumpărare cu nr. 331/27289 din 30 septembrie 1996.

Prin

sentința civilă nr. 70 din 20 ianuarie 2009 Tribunalul București, Secția a IV-a

civilă, a dispus următoarele: a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a SC H.N. SA și a respins acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice, în ceea ce privește restituirea diferenței dintre prețul reactualizat

și valoarea de circulație a imobilului; a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Municipiul București prin Primar General în ceea ce

privește restituirea diferenței dintre prețul reactualizat și valoarea de

circulație a imobilului; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de

74.089 lei, reprezentând preț reactualizat achitat conform contractului de

vânzare cumpărare cu nr. 331/27289/1996; a respins ca neîntemeiată cererea

reclamanților de obligare a pârâtei Municipiul București prin Primar General a

diferenței dintre prețul reactualizat si valoarea de circulație a imobilului.

Prima

instanță, având în vedere temeiul juridic indicat, a apreciat că, de fapt,

reclamanții solicită, pe de-o parte, prețul reactualizat al imobilului, iar, pe

de altă parte, diferența dintre prețul reactualizat și valoarea de circulație a

imobilului

Astfel, s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului SC H.N. SA, în

considerarea faptului că acest pârât nu a încasat prețul imobilului și că a

participat, ca mandatar, în contractul de vânzare-cumpărare.

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, tribunalul a apreciat că acesta are

calitate procesuală numai în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere

referitor la obligarea sa la plata prețului actualizat achitat de intimatul

reclamant.

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Municipiul București, prin Primar General, tribunalul a apreciat că acesta are

calitate procesuală numai pe capătul de cerere referitor la obligarea sa la

plata diferenței între prețul reactualizat și valoarea de circulație a

imobilului.

Motivarea

acestor excepții se sprijină pe faptul că prima instanță a reținut că, prin

sentința civilă nr. 1739 din 05 februarie 1998, pronunțata de Judecătoria

Sector 1 București, în dosarul civil nr. 16518/1997, rămasă irevocabilă prin

decizia civilă nr. 2025 din 06 februarie 2006, pronunțata de Curtea de Apel

București - Secția a III-a Civilă, a fost anulat contractul de

vânzare-cumpărare, a fost admisă cererea formulată de către numitul A.V. și au

fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplina proprietate și

posesie imobilul situat în București, sector 1, întrucât contractul de

vânzare-cumpărare a fost anulat, a operat principiul repunerii părților în

situația anterioară. Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a executat în

baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic

să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat, iar acest

lucru se poate face prin restituirea prestațiilor, respectiv, prin restituirea

lucrului de către cumpărător, și prin restituirea prețului de către vânzător.

Pentru a pronunța această soluție, instanțele au avut în

vedere sentința

civilă;

nr. 6509 din 16 mai 1997, pronunțată în dosarul nr. 5055/1997, de Judecătoria Sectorului

1 București, în contradictoriu cu C.G.M.B., prin care s-a constatat că

reclamantul A.V. este proprietarul imobilului situat în București, și lipsa

unui titlu de proprietate valid al statului asupra imobilului.

Reclamanții

au arătat că au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu

bună-credință, în condițiile Legii nr. 112/1995, având

toate avizele

organelor de specialitate ale pârâtei SC H.N. SA, nefiind

notificați de nimeni și nefăcându-se dovada faptului că au avut cunoștință

despre existența vreunei cereri de restituire

făcută în termen legal.

Tribunalul a avut în

vedere că, în drept, potrivit prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2001 - norma de drept specială

în materia restituirii prețului, aplicabilă în cauză - plata sumelor,

reprezentând prețul actualizat, achitat de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au

fost desființate, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se

face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar,

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, astfel încât,

prețul plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare,

perfectat în temeiul acestui act normativ, nu se încasa de cel ce întocmea

documentația și actul de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanțelor

Publice, Legea nr. 10/2001 prevăzând, în mod expres, obligația de plată a

prețului reactualizat în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, în cauză,

negăsindu-și aplicarea în privința restituirii prețului prevederile Codului

Civil, care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii

(art. 1337, 1341-1345 C. civ.) sau principiul restabilirii situației

anterioare, ca efect al nulității actului juridic civil.

S-a

mai reținut că restituirea prețului actualizat plătit de reclamanți nu

înseamnă, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și plata valorii de

circulație a imobilului, ci doar achitarea de către Ministerul Finanțelor a

sumei ce reprezenta prețul imobilului la data cumpărării, sumă ce se va

actualiza.

În

consecință, instanța a admis capătul formulat de reclamanți împotriva pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice la plata către reclamanți a sumei de 74.089 lei, reprezentând

contravaloarea actualizată a prețului plătit în baza contractului de

vânzare-cumpărare nr. 331/1996, astfel cum această sumă a rezultat din raportul

de expertiză efectuat în dosar.

Referitor

la cererea de restituire a diferenței dintre prețul reactualizat și valoarea de

circulație a apartamentului, tribunalul a apreciat că, în cauză, calitate

procesuală activă are pârâtul Municipiul București.

În

ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă, în cadrul unei asemenea cereri,

tribunalul a avut vedere că obligația de garanție contra evicțiunii incumbă

vânzătorului bunului, acesta fiind, așadar, titularul obligației raportului

juridic dedus judecații, ce are ca obiect plata de daune-interese, reprezentând

diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de imobil, ca efect al

obligației de garanție contra evicțiunii.

Pe

fondul capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București,

analizând condițiile evicțiunii în cauza dedusa judecații, instanța a constatat

că primele două sunt îndeplinite, fiind vorba de o tulburare de drept, dreptul

de proprietate asupra bunului invocat de numitul A.V., evicțiunea fiind

consecința acțiunii în justiție formulată de acesta, admisă prin sentința

civilă nr. 1739 din 05 februarie 1998, pronunțată de Judecătoria Sector 1

București, în dosarul civil nr. 16518/1997, rămasă irevocabilă prin decizia

civilă nr. 2025 din 06 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București -

Secția a III-a Civilă, prin care reclamanții au fost obligați să lase, în

deplina proprietate și posesie, imobilul ce a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 331/1996, iar, pe de altă parte, cauza evicțiunii, fiind

anterioară vânzării, dreptul terțului asupra bunului revendicat preexistând

încheierii contractului de vânzare cumpărare.

Sub

acest aspect, în considerentele deciziei civile nr. 2025/2006, pronunțată de

Curtea de Apel București, s-a reținut că actul de vânzare-cumpărare s-a

încheiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

reclamanții nedepunând minime diligente pentru a cunoaște situația juridică a

imobilului, anterior vânzării, întrucât, anterior acestei date, exista o cerere

formulată de A.V. Prin urmare, a reținut instanța, vânzarea imobilului către

chiriași s-a făcut înainte de soluționarea cererii, fiind exclusă

buna-credința, reținându-se, cu putere de lucru judecat, reaua-credință a

reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru

aceste motive, instanța a respins capătul principal de cerere formulat

împotriva pârâtului Municipiul București, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o

pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

Astfel,

în conținutul motivelor de apel, a fost reiterată excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apelanta susținând că, pe

plan procesual, calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune,

decât unitatea

administrativ-teritorială

vânzătoare, în speță, Municipiul București, prin mandatar SC H.N. SA, care

trebuie să răspundă pentru evicțiune totală sau parțială, prin fapta unui terț,

iar nu Ministerul Finanțelor Publice, care nu a fost parte contractantă în

raportul juridic dedus judecății și căreia nu-i revine obligația de restituire

a prestațiilor efectuate în baza actului atacat.

Un

al doilea motiv de apel s-a raportat la faptul că instanța de fond, în mod greșit,

nu a ținut seama de obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară,

formulate la termenul din 13 ianuarie 2009, și și-a însușit suma cuprinsă în

suplimentul raportului de expertiză întocmit de expert C.G., care a folosit o

metodă nelegală de actualizare a sumei de 26.422.005 ROL, ignorând în

totalitate dispozițiile exprese prevăzute de art. 50 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007.

Prin

cel de-al treilea motiv de apel s-a criticat faptul că instanța de fond a

apreciat că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să plătească întregul preț

actualizat, fără a ține seama de comisionul de 1% încasat de către SC H.N. SA,

în conformitate cu prevederile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 112/1995.

În

ceea ce privește obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.312 RON, apelantul a apreciat că

această dispoziție a instanței este nelegală, întrucât, chiar dacă această

instituție va fi obligată să plătească prețul actualizat, culpa procesuală nu-i

aparține acesteia, ci Primăriei Municipiului București, prin mandatar SC H.N.

SA, parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. 331/27289/1996, care răspunde

pentru evicțiune, în temeiul art. 1337 C. civ., astfel încât este inadmisibilă

obligarea la plata cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.

Împotriva

aceleași sentințe au declarat apel și reclamanții N.T.M. și I.D.M., solicitând

admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate, iar, pe fond,

admiterea cererii principale, astfel cum a fost formulată și obligarea

pârâților la plata sumei de 740.000 lei.

Prin

primul motiv de apel, apelanții-reclamanți au susținut faptul că Legea nr. 10/2001,

republicată, prevede restituirea prețului actualizat, fără a specifica dacă

actualizarea se va face la valoarea de piață sau suma respectivă se va

actualiza cu rata inflației, iar „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie

să distingem" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), astfel

încât, avându-se în vedere că ei nu au împrumutat Statul Român cu o sumă de

bani, ci au achitat valoarea de circulație stabilită, la acel moment, de

vânzător, este evident că trebuie să fie despăgubiți cu suma reprezentând

valoarea de circulație din acest moment.

În prezent dispozițiile Legii nr. 1/2009, pentru

modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001, publicată în M.

Of. nr. 63 din 03 februarie 2009, au statuat,

prin introducerea art. 50

1

,

că cei aflați în situația lor au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare și, în

cauză, nu poate fi invocată neretroactivitatea textului de lege menționat,

întrucât, pe de o parte, prevederea privind restituirea prețului actualizat

exista în textul legii, atât la momentul introducerii cererii de chemare în

judecată, cât și la momentul pronunțării hotărârii, iar, pe de altă parte, se

pune problema soluționării unei situații juridice identice, instanțele de

judecată neputând soluționa în mod diferit același cauze, numai în funcție de

momentul sesizării instanței - înainte sau după apariția Legii nr. 1/2009.

În

acest sens, apelanții au arătat că prima instanță a făcut o greșeală

fundamentală, considerând că actualizarea prețului nu se face la valoarea de

circulație, ci se actualizează, fără a arăta în ce mod, astfel cum această sumă

a rezultat din raportul de expertiză efectuat în acest dosar.

Prin

cel de-al doilea motiv de apel, s-a criticat faptul că instanța de fond a

respins cererea subsidiară de obligare a intimatului - pârât Municipiul București

la plata diferenței între suma actualizată cu rata inflației și valoarea de

piață a imobilului, astfel cum au fost stabilite aceste valori în raportul de

expertiză întocmit în cauză, întrucât Municipiul București, în calitate de

vânzător, avea obligația de garanție contra evicțiunii, în condițiile art. 1337

și următoarele C. civ.

Astfel,

apelanții au considerat că instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile art. 1340 C. civ., câtă vreme, în contractul de vânzare-cumpărare nr.

331/27289 din 30 septembrie 1996, nu există o clauză de exonerare de răspundere

pentru evicțiunea vânzătorului, astfel că textul art. 1340 C. civ. nu își

găsește aplicarea. În același sens, instanța de fond reținând, în

considerentele sentinței, reaua-credință, la încheierea contractului de vânzare

- cumpărare, a făcut o eroare gravă de apreciere a probelor din dosar,

întrucât, pe verso-ul cererii de cumpărare a apartamentului în litigiu, în baza

dispozițiilor Legii nr. 112/1995, se specifică faptul că, la data de 26

septembrie 1996, nu exista litigiu cu SC H.N. SA, pentru acest apartament, iar

cererea despre care se face vorbire, în decizia civilă nr. 2025 din 06

noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 13/2/2000, nu le-a fost

comunicată și nu au avut cunoștință de ea.

Examinând

sentința atacată, instanța de apel a apreciat că apelurile sunt nefondate,

astfel, a

supra

apelului exercitat de apelanții - reclamați N.T.M. și I.D.M., Curtea a reținut

că

, în

conformitate cu art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu art. 2

1

din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06

martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu art. 50 alin. (3) modificat în sensul că restituirea

prețului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul

extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare", precum și față de dispozițiile art. 50

1

,

ce prevede că proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului,

stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea

despăgubirilor, se stabilește prin expertiză,trebuie realizată distincția între

prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor

interesate, și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în

care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare - cumpărare,

încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin

desființarea contractului de vânzare - cumpărare, încheiat cu rea-credință, ce

reprezenta titlul sau de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii in

nulitate, sau prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin compararea

titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri

valabile de

proprietate.

În

ceea ce privește aplicarea regulilor evicțiunii, invocate de către apelanți,

Curtea de Apel a reținut că acestea nu operează, contractul nefiind încheiat în

mod valabil.

Cu

privire la apelul exercitat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice,

Curtea a reținut că primul motiv de apel, prin care se reiterează, de către

apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, excepția lipsei calității procesuale

pasive în raportul juridic dedus judecății, în considerarea răspunderii pentru

evicțiune, este nefondat, întrucât, prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001,

reluate și extinse în dispozițiile Legii nr. 1/2009, se prevede în mod expres

că plata sumelor, reprezentând prețul reactualizat, plătit de către chiriași ale

căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din

fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală pasivă a

Ministerului Finanțelor Publice rezultă ope legis (in virtutea legii) și

această normă specială derogă de la normele generale ale codului civil privind

efectele nulității si restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se

presupune ca ar fi încasat prețul.

Asupra celui de-al

doilea motiv de apel, prin care se invocă faptul că instanța de fond nu a luat

în considerare obiecțiunile la suplimentul de expertiză tehnică judiciară,

Curtea a reținut ca aceste obiecțiuni au fost respinse motivat de către prima

instanța, întrucât acestea s-au referit la indicele de inflație aplicat, iar

apelantul nu a invocat argumente care sa combată concluziile expertizei

administrata cu respectarea garanțiilor procesuale ale ambelor părți.

Și cea de-a treia

critică, prin care se invocă faptul că apelantul - pârât Ministerul Finanțelor

Publice nu ar trebui să plătească întregul preț actualizat, fără a ține seama

de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA, a fost considerată de instanța de

apel ca neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009

reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau

prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține

comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul.

Astfel, prin decizia

civila nr. 525A din 27 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția

a III-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și

Ministerul Finanțelor Publice.

Nemulțumit de această

decizie, Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, motivând că în mod

greșit atât instanța de apel cât și instanța de fond au apreciat că în cauza

dedusă judecății are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice,

menținând în sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, în temeiul

dispozițiilor art. 50 alin (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece, pe plan

procesual calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune,

decât unitatea administrativ teritorială vânzătoare (in speța Municipiul

București prin mandatar SC H.N. SA), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice,

atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic

dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate

în baza actului atacat, cât și pentru că acesta are doar calitatea de depozitar

al fondului extrabugetar, în care se virează sumele încasate de Primăria

Municipiului București.

Recursul este

nefondat pentru considerentele care succed.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat ca temei de drept

prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, învederând instanței faptul că au

încheiat cu Primăria Mun. București, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de

vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, care, prin sentința civilă nr. 1739

din 5 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă

prin decizia civilă nr. 2025 din 06 februarie 2006, pronunțata de Curtea de

Apel București - Secția a III-a civilă, a fost desființat, constatându-se

nulitatea acestuia, a fost admisă cererea formulată de către numitul A.V. și au

fost obligați reclamanții din prezenta cauză să lase în deplina proprietate și

posesie imobilul situat în București, în cauză operând principiul repunerii

părților în situația anterioară. Conform acestui principiu, tot ceea ce s-a

executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părțile

raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi

încheiat, iar acest lucru se poate face prin restituirea prestațiilor,

respectiv, prin restituirea lucrului de către cumpărător, și prin restituirea

prețului de către vânzător.

Potrivit art. 50 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al

imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare.

Astfel, în mod corect

instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român prin Ministerul Finanțelor, față de prevederile legii speciale

care statuează și cu privire la persoana juridică obligată la restituirea

prețului actualizat.

În mod corect

instanța de apel a reținut că art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 a fost

introdus ulterior promovării acțiunii – 26 martie 2008, prin Legea nr. 1/2009

care prevede că, în situația în care au fost eludate prevederile legale,

chiriașul are dreptul la restituirea prețului actualizat (art. 50 alin. (2) din

lege), iar în situația în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu

respectarea dispozițiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea prețului

de piață (art. 50 alin. (2

1

) din lege) conform standardelor

internaționale de evaluare (art. 50

1

din lege), în ambele situații,

despăgubirile acordându-se de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Ori, nulitatea

absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de

efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispozițiilor

legale edictate pentru perfectarea sa valabilă. Cum nulitatea operează cu efect

retroactiv (ex tunc), principiul restabilirii situației anterioare ce

guvernează efectele nulității, impune restituirea prestațiilor efectuate în

baza actului desființat

.

Critica recurentului

referitoare la antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, conform art.

1337 și urm. C. civ., de asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată,

întrucât premisa acestui tip de răspundere (care este una contractuală),

presupune valabilitatea contractului de vânzare cumpărare și pierderea posesiei

de către cumpărător, urmare a drepturilor preferabile invocate de un terț asupra

obiectului vânzării.

Cum dispozițiile art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării

prin Legea nr. 1/2009) prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de

chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face

de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,

Înalta Curte constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a

legii.

Este real că

restituirea prestațiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum

ce cârmuiește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului

comun, operează între părțile contractante, însă, potrivit normei anterior

citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul

anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat

la restituirea prețului).

Această prevedere

legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a

sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de

preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea

prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în

ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6)

din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Critica prin care se

invocă faptul că recurentul nu ar trebui să plătească întregul preț

reactualizat, fără a se ține seama de comisionul de 1% încasat de SC H.N. SA,

este neîntemeiată, câtă vreme art. 50 alin. (3) din Legea nr. 1/2009

reglementează restituirea prețului, după caz, prețul de piață al imobilelor sau

prețul actualizat plătit de chiriași, în integralitatea sa, fără a se reține

comisionul de 1% încasat de unitatea ce administra bunul.

Având în vedere

considerentele care preced și care substituie motivarea deciziei pronunțată de

instanța de apel, se constată că recursul este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva

deciziei civile nr. 525 A din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2010.