ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3139 din 30 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul G.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect anularea ordinului din 16 aprilie 2009 emis de Șeful Statului Major General, a actelor ulterioare, obligarea pârâtului să emită ordinul pentru trecerea în rezervă a reclamantului și plata de daune morale. Prin ordin s-a dispus punerea reclamantului la dispoziția Comandamentului Garnizoanei București al Comandamentului Logistic întrunit în vedere încadrării a maiorului (TC) G.I.I.

În actul administrativ contestat s-a reținut că ordinul de punere la dispoziție în vedere încadrării a maiorului (TC) G.I.I. ofițer 2 în biroul planificare înzestrare tehnică comună și logistică din Secția planificarea înzestrării la Serviciul planificarea înzestrării al Direcției structuri și planificarea înzestrării din Statul Major General a avut la bază Hotărârea nr. 4 din 25 martie 2009 a Comisiei de selecție nr. 4 a Statului Major General și structurilor subordonate acestuia (mai puțin statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei și Comandamentului logistic întrunit) - pentru funcțiile de ofițeri cu grade de până la locotenent - colonel (similar inclusiv pentru funcțiile de maiștri militari și subofițeri.

Prin Hotărârea nr. 4 din 25 martie 2009 s-a aprobat în privința reclamantului, propunerea Comisiei de selecție nr. 4 pentru încadrarea în funcție de a fi pus la dispoziție în vederea încadrării. Din raportul din 13 februarie 2009 rezultă că reclamantul a refuzat în mod repetat completarea formularelor de securitate de bază și suplimentar, necesare solicitării revalidării accesului la informații clasificate nivel strict secret, pe motiv că dorește să treacă în rezervă. Din acest înscris, rezultă și împrejurarea că, începând cu data de 11 februarie 2009, reclamantul nu a mai avut acces la informații clasificate naționale și N.A.T.O.

întrucât cele deținute anterior au expirat, iar în România, accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și numai în baza unei autorizații scrise eliberată de conducătorul persoanei juridice care deține astfel de informații, după notificarea prealabilă la O.R.N.I.S.S. În Statul Major General nu există funcții fără acces la informații clasificate, iar refuzul maiorului G.I.I. de a obține autorizația conduce la soluția de întârziere a desfășurării activității și a accesului la Obiectivul M-100. Reclamantul a invocat nelegalitatea ordinului din 16 aprilie 2009 în raport de prevederile art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 și art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 7/1998. Instanța a apreciat că situația reclamantului a fost generată chiar de către reclamant prin refuzul de a prelungi o autorizație O.R.N.I.S.S. în condițiile în care activitatea pe care o exercita, în structura Statului Major, îl obliga să dețină autorizația pentru accesul la informațiile clasificate strict secret conform Legii nr. 182/2002. În cazul reclamantului nu a fost vorba despre obținerea pentru prima oară a unei astfel de autorizații, pentru a se aprecia că activitatea pe care a desfășurat-o anterior s-a schimbat prin complexitate și impunea reclamantului pentru a o putea exercita în continuare condiția obținerii autorizației în discuție. Practic reclamantul a urmărit, prin atitudinea sa, să devină incompatibil pentru activitatea și postul ocupat pentru a beneficia de prevederile art. 85 alin. (1) lit. e) prin trecerea în rezervă pentru cauze de reorganizare sau reducere de funcții din statele de organizare.

Dacă reclamantul dorea trecerea în rezervă la inițiativa sa, avea conform art. 85 alin. (1) lit. g) și h) posibilitatea să solicite pentru motive bine întemeiate sau prin demisie trecerea în rezervă, dar nu în baza art. 85 alin. (1) lit e) din lege. Pentru situația creată de reclamant autoritatea publică era în măsură să aprecieze dacă dispunea trecerea în rezervă ori punerea la dispoziție în vederea încadrării, iar din adresa Direcției de personal din Statul Major General a rezultat că exista un deficit de personal și prin actul contestat s-a găsit modalitatea optimă pentru angajator întrucât existau posturi neîncadrate. În legătură cu capetele de cerere subsecvente instanța de fond a reținut că, solicitarea de acordare a concediului de odihnă suplimentar nu se poate face direct în instanță fără ca angajatorul să cunoască și să încerce să rezolve solicitarea reclamantului anterior chemării sale în judecată.

Solicitarea de obligarea a pârâtului la plata unor daune pentru prejudicii morale cauzate reprezintă un capăt de cerere subsecvent care urmează soarta capătului principal de cerere și va primi aceeași soluție conform principiului de drept „accessorium seqvitur principale". Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul G.I.I. Invocând în drept dispozițiile art. 299 C. proc. civ., recurentul a arătat, în esență, că refuzul său de a completa formularele specifice în vederea obținerii avizului pentru acces la informații clasificate a fost cauzat, pe de o parte, de modul în care i-au fost transmise spre completare (fără completarea spațiului destinat instituției solicitante nivelul de acces solicitat, scopul), iar pe de altă parte ca urmare a abuzurilor anterioare, mai exact obligarea la îndeplinirea atribuțiilor funcțiilor în cadrul structurii de securitate fără ca recurentul să-și fi exprimat prin raport scris consimțământul.

Au fost reiterate apărările deja prezentate în fața instanței de fond, făcându-se trimitere la concluziile scrise deja existente la dosar, subliniindu-se că recurentul era îndreptățit să solicite trecerea în rezervă la modificarea statului de organizare al unității în condițiile O.G. nr. 7/1998 (art. 6 pct. 1) și că în acest sens deja există o practică judiciară la nivelul instanței supreme. Examinând cauza în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Așa cum se poate lesne observa, prin cererea de recurs nu au fost indicate criticile concrete aduse soluției pronunțate de instanța de fond, fiind reluate susținerii/apărării pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulate de G.I.I., astfel cum a fost precizată ulterior, a vizat în principal anularea ordinului Șefului Statului Major General din 16 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția pe care era încadrat și a fost pus la dispoziția Comandamentului Garnizoanei București a Comandamentului Logistic, în vederea încadrării și obligarea ministrului apărării naționale să emită ordin de trecere în rezervă a reclamantului în condițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 7/1998 și ale art. 85alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995. În urma unei analize atente, prin raportare la situația de fapt conturată de actele din dosar și la normele legale incidente, concluzia corectă a judecătorului fondului a fost aceea de a constata că niciuna din cererile formulate nu este întemeiată.

Pe baza probatoriului administrat s-a constatat că situația care a condus la emiterea ordinului a fost determinată de refuzul reclamantului de a completa formularul pentru eliberarea certificatului de securitate aferent nivelului de acces la documentele clasificate al funcției deținute de acesta, având în vedere că în luna februarie 2009 a expirat perioada pentru care deținea autorizația de acces la informațiile clasificate. Prin actul administrativ contestat – ordinul din 16 aprilie 2009 – recurentul-reclamant a fost pus la dispoziția Comandamentului Garnizoanei București din subordinea Comandamentului Logistic întrunit în vederea încadrării, pe timpul punerii la dispoziție îndeplinind atribuțiile funcției de ofițer 3 în cadrul Comandamentului Logistic.

Motivele de nelegalitate ale acestui ordin invocate de recurentului-reclamant nu pot fi reținute, așa încât nu sunt incidente dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin O.G. nr. 7/1998 s-au stabilit măsuri de protecție socială a personalului militar și civil care se aplică în perioada restructurării unităților și formațiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naționale, art. 1 din această ordonanță făcând trimitere clară la personalul militar și salariații civili din unitățile militare care se disponibilizează. În același timp, art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare vizează doar situația în care în cadrul procesului de restructurare o parte din personal își pierde funcția și nu sunt posibilități pentru a fi încadrați în alte funcții sau unități.

Câtă vreme recurentului i s-a oferit o funcție similară și remunerată identic cu cea deținută până la emiterea ordinului contestat, nu există temei legal pentru trecerea în rezervă conform art. 85 alin. (1) lit. e) din actul normativ menționat, așa cum a solicitat acesta. În același context, recurentul nu poate beneficia de măsurile de protecție socială oferite de O.G. nr. 7/1998, neaflându-se în situațiile la care se referă ordonanța. Instanța de control judiciar reține ca fiind temeinică și legală și soluția respingerii capetelor de cerere subsecvente din acțiunea reclamantului, astfel cum a fost modificată la 5 mai 2010, argumentația arătată în expunerea rezumativă a considerentelor sentinței recurate, fiind pertinentă.

De altfel, recurentul nu a adus nici sub acest aspect nicio critică abordării și concluziilor primei instanțe. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.I.I. împotriva sentinței civile nr. 3139 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.