ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 1016/2008 în sensul înlăturării din conținutul acesteia a prevederilor art. 3 lit. d), art. 4 lit. g), h) și i), care contravin art. 1 alin. (1), (2) și (4), art. 2 pct. 18, art. 27 1 , 28, 29, 30, art. 3, art. 8, art. 13, art. 15, art. 16, art. 23 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 25 și art. 31 din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 317/2009, precum și suspendarea prevederilor H.G.

nr. 1016/2008 până la soluționarea acțiunii în anulare. Totodată, a invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1016/2008. Reclamanta a susținut că hotărârea de Guvern își depășește atribuțiile atunci când stabilește obligativitatea plății pentru activitatea de pescuit sportiv/recreativ a unei taxe de autorizare prin eliberarea permiselor de pescuit, cu valorile cuantificate prin art. 4 lit. g), n) și i), câtă vreme art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, stipulează că autorizația de pescuit conține date referitoare la identificarea navei/ambarcațiunii, la perioada de valabilitate, la zona de pescuit, la modalitatea de pescuit și la cota alocată pe specii, ceea ce conduce la concluzia că vizează exclusiv domeniul activității de pescuit comercial și în niciun caz nu se referă la activitatea de pescuit sportiv/recreativ.

A menționat că, în urma adoptării O.U.G. nr. 23/2008, publicată în M.Of. nr. 180/10.03.2008 privind pescuitul și acvacultura s-a stabilit în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) următoarele: „contravaloarea licențelor de pescuit a permiselor de pescuit și a autorizațiilor de pescuit se fac venit la bugetul de stat”, iar la alin. (2) al aceluiași articol se stabilește că: „cuantumul taxelor de licențiere și autorizare se stabilește prin hotărâre de Guvern”. S-a precizat că, în aplicarea prevederilor art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, s-a stabilit, prin H.G. nr. 1016/2008, cuantumul taxelor percepte de Statul Român pentru autorizarea activităților de pescuit și acvacultură, iar prin art. 2, H.G.

stipulează că termenii și expresiile utilizate au semnificațiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008. Cu privire la dreptul vătămat al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Caraș-Severin, în calitate de reprezentantă a drepturilor și intereselor membrilor pescari sportivi amatori, se arată că prin prevederile dispozițiilor stabilite de H.G. nr. 1016/2008, Statul Român condiționează recunoașterea dreptului de a pescui, cât și exercitarea activității în sine prin impunerea unei „taxe de autorizare pentru autorizare; pescuitului prin eliberarea permisului de pescuit”.

Prin dubla obligație de plată constituită în sarcina pescarului sportiv în exercitarea aceluiași drept (cotă parte din cotizație plătită în temeiul contractului de atribuire și recunoaștere a dreptului de pescuit recreativ/sportiv a fondului piscicol și taxă de autorizare pentru autorizarea pescuitului) se încalcă în mod major drepturile și libertățile cetățenești, stabilite și garantate prin Constituție cu consecințe majore la nivelul individului, la nivelul asociației, dar și în periclitarea interesului public. S-a mai susținut că obligația dublă de plată ce-i incumbă pescarului sportiv, dar și imposibilitatea achitării cotizațiilor de către membrii existenți influențează negativ resursele financiare ale asociației, aflată în regim exclusiv de autofinanțare, neîncadrarea și neîndeplinirea indicatorilor aflați în structura bugetului anual de venituri și cheltuieli.

Prin urmare, sunt în mod critic afectate și periclitate interesele asociației în respectarea și acceptarea la plată a contractelor încheiate, a plății obligațiilor salariale cât și a contribuțiilor sociale aferente personalului destinat pazei, întreținerii, conservării, reabilitării și exploatării resurselor acvatice vii așa cum sunt definiți termenii în accepțiunea O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura. Cu privire la dreptul vătămat al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Hunedoara în calitate de reprezentantă a drepturilor și intereselor membrilor pescari sportivi, amatori se arată că prevederile dispozițiilor stabilite de H.G. nr. 1016/2008, Statul Român, condiționează recunoașterea dreptului de a pescui, cât și exercitare; activității în sine, prin impunerea unei „taxe de autorizare pentru autorizare; pescuitului prin eliberarea permisului de pescuit”.

Prin dubla obligație de plată constituită în sarcina pescarului sportiv în exercitarea aceluiași drept (cotă parte din cotizație plătită în temeiul contractului de atribuire și recunoaștere a dreptului de pescuit recreativ/sportiv a fondului piscicol și taxă de autorizare pentru autorizarea pescuitului) se încalcă în mod major drepturile și libertățile cetățenești, stabilite și garantate prin Constituție cu consecințe majore la nivelul individului, la nivelul asociației, dar și în periclitarea interesului public. S-a mai susținut că obligația dublă de plată ce-i incumbă pescarului sportiv, dar și imposibilitatea achitării cotizațiilor de către membrii existenți influențează negativ resursele financiare ale asociației, aflată în regim exclusiv de autofinanțare, neîncadrarea și neîndeplinirea indicatorilor aflați în structura bugetului anual de venituri și cheltuieli.

Prin urmare, sunt în mod critic afectate și periclitate interesele asociației în respectarea și acceptarea la plată a contractelor încheiate, a plății obligațiilor salariale, cât și a contribuțiilor sociale aferente personalului destinat pazei, întreținerii, conservării, reabilitării și exploatării resurselor acvatice vii așa cum sunt definiți termenii în accepțiunea O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura. Prin cererea depusă la dosarul de fond, reclamata a renunțat să mai susțină cererea de suspendare a executării hotărârii atacate și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1016/2008. Prin sentința nr. 21/CA din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de reclamantă și cererea de suspendare a executării H.G.

nr. 1016/2008. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: Potrivit prevederilor art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008, contravaloarea licențelor de pescuit, a permiselor de pescuit și a autorizațiilor de pescuit se face venit la bugetul de stat. În alin. (2) al aceluiași articol se menționează că cuantumul taxelor de licențiere și autorizare se stabilește prin hotărâre a Guvernului. În art. 2 pct. 29 și 30 sunt definiți termenii de autorizație de pescuit ca fiind actul administrativ prin care se autorizează o persoană fizică sau juridică să exercite o activitate specială care are legătură cu pescuitul și acvacultura și noțiunea de permis de pescuit - ca reprezentând documentul individual și netransmisibil prin care se atestă dreptul de pescuit.

Tocmai în respectarea alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008 a fost emisă H.G. nr. 1016/2008 care reglementează cuantumul taxelor percepute de Statul Român pentru autorizarea activității de pescuit și acvacultură, prin emiterea permiselor, licențelor și autorizațiilor de pescuit de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. În H.G. nr. 1016/2008, prin art. 3 lit. d), stabilește că se achită taxe pentru autorizarea pescuitului prin eliberarea permiselor de pescuit. La pct. 18 din art. 2 din O.U.G.

nr. 23/2008, prin „pescuit” se înțelege activitatea de extragere a resurselor acvatice vii din ape maritime și continentale, cu respectarea măsurilor pentru protejarea, conservarea și regenerarea resurselor acvatice vii în art. 23 alin. (1) din același act normativ se menționează ca prin „pescuit în scop recreativ/sportiv” se înțelege pescuitul efectuat cu undița sau cu lanseta, în scop de agrement/performanță, pe baza unui permis nominal eliberat de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Curtea a constatat că atât ordonanța menționată, cât și H.G. nr. 1016/2008 nu exonerează de la plata taxelor de autorizare eliberarea permiselor de pescuit doar pentru motivul că pescuitul va fi în scop recreativ sau sportiv.

De asemenea, Curtea a constat că nediferențierea menționată nu este contrară cu nicio dispoziție legală invocată de către reclamantă, dimpotrivă, art. 3 și 4 din H.G. nr. 1016/2008 fiind emise în executarea dispozițiilor exprese ale O.U.G. nr. 23/2008. A arătat instanță că împrejurarea că la alin. (2) face trimitere doar la cuantumul taxelor de licențiere și autorizare aceasta nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii de Guvern care statuează taxa de autorizare prin eliberarea permiselor de pescuit, față de împrejurarea că în însuși cuprinsul alin. (1) al art. 23 din O.U.G. nr. 23/2008 se face vorbire despre contravaloarea autorizațiilor și permiselor. Concluzionând, Curtea de apel a constatat că stabilirea unei taxe de eliberare a permisului de pescuit, chiar și în scop sportiv sau recreativ, nu este de natură să încalce drepturile și libertățile omului, plata acestei taxe fiind percepută în mod egal și nediscriminatoriu față de toate persoanele.

Împotriva sentinței mai sus menționată a promovat recurs reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Hunedoara. În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență următoarele: Interpretarea art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 pe care o face instanța de fond nu este corectă, textul citat referindu-se doar la licențe și autorizări, nu și la permise de pescuit, astfel că modul în care Guvernul a înțeles să reglementeze textele de autorizare a pescuitului prin eliberarea permiselor de pescuit, depășește limitele normei juridice mai sus amintite.

În alin. (1) al art. 15 se stabilește că reprezintă venituri la bugetul de stat contravaloarea a trei tipuri de acte (licențe, permise și autorizații), iar în alin. (2) al aceluiași articol legiuitorul folosește o altă formulare decât cea care ar fi fost normală dacă s-ar fi referit la cuantumul taxelor pentru toate cele trei categorii de acte prevăzute în alin. (1), astfel că pentru o corectă aplicare a textului alin. (2) se impune analizarea acestuia printr-o interpretare sistematică a actului normativ în ansamblul său. Este de remarcat că activitatea de pescuit recreativ-sportiv este reglementată separat în Secțiunea a 5-a a Capitolului 3 din O.U.G. nr. 23/2008, în raport de reglementările vizând activitatea de pescuit comercial, care cuprind și dispozițiile art. 15 referitoare la taxe de licență și autorizare, ceea ce explică omisiunea permiselor de pescuit din conținutul alin. (2) al textului legal citat mai sus.

Diferențele de tratament privitoare la permisele de pescuit recreativ sportiv rezultă și din definițiile din art. 2 al O.U.G. nr. 23/2008, fiind clar că licența și autorizația de pescuit nu sunt totuna cu permisul de pescuit, așa încât este mai mult decât evident că Guvernul și-a depășit atribuțiile date de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, cu atât mai mult cu cât Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură are atribuția de a elibera permisul de pescuit și, având în vedere competențele atribuite prin art. 1, 3, 8, 13, 31 din ordonanță, doar această autoritate are atribuția de a stabili taxa de eliberare a permisului de pescuit, și nu Guvernul. Recursul este nefondat. Interpretarea art. 15 alin. (2) din O.U.G.

nr. 23/2008, astfel cum o propune reclamanta, nu poate fi primită. Conform reclamantei, textul legal precitat trebuie interpretat în sensul că se referă doar la cuantumul textelor pentru licențele de pescuit și pentru autorizațiile de pescuit, astfel că Guvernul nu are abilitatea de a stabili cuantumul taxelor pentru obținerea permiselor de pescuit, sub acest aspect art. 3 lit. d) și art. 4 lit. g), h) și i) din H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licențiere și autorizare în pescuit și acvacultură aflându-se în conflict cu prevederile O.U.G. nr. 23/2008. În opinia reclamantei, cuantumul taxelor pentru permisele de pescuit poate fi stabilit doar de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, autoritate centrală învestită cu competența de a elibera permisele de pescuit.

Cele două prescripții normative se află într-un raport de consecuție, alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008 decurgând din alin. (1) al aceluiași text legal. Puterea juridică cu care a fost învestit Guvernul - să stabilească cuantumul taxelor - vizează în mod evident atât taxarea pentru autorizații și licențe, cât și pentru permise. Nu este nevoie de o repetare ad literam a termenilor enumerați în alin. (1), pentru ca acest lucru să reiasă cu claritate, respectiv că stabilirea cuantumului taxelor vizează altceva decât toate situațiile reglementate în alin. (1). Apoi, Secțiunea a 2-a a O.U.G. nr. 23/2008 în cuprinsul căreia este reglementat art. 15 în discuție, nu se referă exclusiv la pescuit comercial, cum se susține în recurs, ci conține reguli cu privire la măsuri de protejare a resurselor acvatice vii, evident acestea privind și pescuitul sportiv/recreativ.

Împrejurarea că există o secțiune separată cu referire la pescuitul sportiv/recreativ, care conține o serie de reguli specifice acestui gen de activități, nu legitimează interpretarea art. 15 în sensul în care o face reclamanta. Este de necontestat că trebuie făcută distincție între autorizație, licență și permis, având ca reper definițiile legale din O.U.G. nr. 23/2008, însă din interpretarea art. 15 a acestui act normativ nu se poate ajunge la concluzia, după cum susține reclamanta, că Guvernul și-ar fi depășit atribuțiile care i-au fost conferite prin art. 14, pentru motivele expuse mai sus. În niciun caz, pe de altă parte, din prevederile legale invocate de reclamantă (art. 1, 3, 8, 13, 31 din ordonanța în discuție) nu se poate trage concluzia că Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură are competența exclusivă de a stabili taxele pentru eliberarea permiselor de pescuit.

Faptul că această autoritate centrală este responsabilă cu organizarea și administrarea sectorului pescăresc, nu se poate trage concluzia că ea este și cea care stabilește cuantumul taxelor în domeniu, în condițiile în care această competență i-a fost rezervată Guvernului, conform art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008. Cel mai important, însă, în materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speță, vătămarea într-un drept/interes legitim (protejat de lege) este o condiție de admisibilitate a acțiunii. Așadar, în cazul acestui tip de control judecătoresc al actelor infralegislative, nu se verifică conformitatea acestor acte cu dreptul obiectiv, ci este necesară dovedirea unei vătămări a reclamantului.

În speță, reclamanta nici nu invocă, nici nu probează vătămarea sa prin stabilirea cuantumului taxelor pentru permisele de pescuit de către Guvern și nu de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură. Or, chiar în ipoteza în care Guvernul nu ar fi fost abilitat să reglementeze cuantumul taxei în discuție, simpla neconformitate a H.G. nr. 1016/2008 cu actul normativ în executarea căruia a fost emisă respectiva hotărâre, nu poate avea drept consecință anularea acesteia în lipsa vătămării directe și personale a reclamantei. Față de cele ce preced, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Hunedoara împotriva sentinței nr. 21/CA din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.