ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația

Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Hunedoara a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 1016/2008 în sensul înlăturării din

conținutul acesteia a prevederilor art. 3 lit. d), art. 4 lit. g), h) și i), care

contravin art. 1 alin. (1), (2) și (4), art. 2 pct. 18, art. 27

1

, 28,

29, 30, art. 3, art. 8, art. 13, art. 15, art. 16, art. 23 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5), art. 25 și art. 31 din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum a fost modificată

și completată prin Legea nr. 317/2009, precum și suspendarea prevederilor H.G.

nr. 1016/2008 până la soluționarea acțiunii în anulare.

Totodată, a invocat și

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1016/2008.

Reclamanta a susținut

că hotărârea de Guvern își depășește atribuțiile atunci când stabilește obligativitatea

plății pentru activitatea de pescuit sportiv/recreativ a unei taxe de autorizare

prin eliberarea permiselor de pescuit, cu valorile cuantificate prin art. 4

lit. g), n) și i), câtă vreme art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, stipulează

că

autorizația de pescuit conține date

referitoare la identificarea navei/ambarcațiunii, la perioada de valabilitate, la

zona de pescuit, la modalitatea de pescuit și la cota alocată pe specii, ceea ce

conduce la concluzia că vizează exclusiv domeniul activității de pescuit comercial

și în niciun caz nu se referă la activitatea de pescuit sportiv/recreativ.

A menționat că, în urma

adoptării O.U.G. nr. 23/2008, publicată în M.Of. nr. 180/10.03.2008 privind pescuitul

și acvacultura s-a stabilit în temeiul prevederilor art. 15 alin. (1) următoarele:

„contravaloarea licențelor de pescuit a permiselor de pescuit și a autorizațiilor

de pescuit se fac venit la bugetul de stat”, iar la alin. (2) al aceluiași articol

se stabilește că: „cuantumul taxelor de licențiere și autorizare se stabilește prin

hotărâre de Guvern”.

S-a precizat că, în aplicarea

prevederilor art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, s-a stabilit, prin H.G.

nr. 1016/2008, cuantumul taxelor percepte de Statul Român pentru autorizarea activităților

de pescuit și acvacultură, iar prin art. 2, H.G. stipulează că termenii și expresiile

utilizate au semnificațiile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008.

Cu privire la dreptul

vătămat al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Caraș-Severin,

în calitate de reprezentantă a drepturilor și intereselor membrilor pescari sportivi

amatori, se arată că prin prevederile dispozițiilor stabilite de H.G. nr. 1016/2008,

Statul Român condiționează recunoașterea dreptului de a pescui, cât și exercitarea

activității în sine prin impunerea unei „taxe de autorizare pentru autorizare; pescuitului

prin eliberarea permisului de pescuit”. Prin dubla obligație de plată constituită

în sarcina pescarului sportiv în exercitarea aceluiași drept (cotă parte din cotizație

plătită în temeiul contractului de atribuire și recunoaștere a dreptului de pescuit

recreativ/sportiv a fondului piscicol și taxă de autorizare pentru autorizarea pescuitului)

se încalcă în mod major drepturile și libertățile cetățenești, stabilite și garantate

prin Constituție cu consecințe majore la nivelul individului, la nivelul asociației,

dar și în periclitarea interesului public.

S-a mai susținut că obligația

dublă de plată ce-i incumbă pescarului sportiv, dar și imposibilitatea achitării

cotizațiilor de către membrii existenți influențează negativ resursele financiare

ale asociației, aflată în regim exclusiv de autofinanțare, neîncadrarea și neîndeplinirea

indicatorilor aflați în structura bugetului anual de venituri și cheltuieli.

Prin urmare, sunt în mod

critic afectate și periclitate interesele asociației în respectarea și acceptarea

la plată a contractelor încheiate, a plății obligațiilor salariale cât și a contribuțiilor

sociale aferente personalului destinat pazei, întreținerii, conservării, reabilitării

și exploatării resurselor acvatice vii așa cum sunt definiți termenii în accepțiunea

O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

Cu privire la dreptul

vătămat al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Hunedoara în calitate

de reprezentantă a drepturilor și intereselor membrilor pescari sportivi, amatori

se arată că prevederile dispozițiilor stabilite de H.G. nr. 1016/2008, Statul Român,

condiționează recunoașterea dreptului de a pescui, cât și exercitare; activității

în sine, prin impunerea unei „taxe de autorizare pentru autorizare; pescuitului

prin eliberarea permisului de pescuit”. Prin dubla obligație de plată constituită

în sarcina pescarului sportiv în exercitarea aceluiași drept (cotă parte din cotizație

plătită în temeiul contractului de atribuire și recunoaștere a dreptului de pescuit

recreativ/sportiv a fondului piscicol și taxă de autorizare pentru autorizarea pescuitului)

se încalcă în mod major drepturile și libertățile cetățenești, stabilite și garantate

prin Constituție cu consecințe majore la nivelul individului, la nivelul asociației,

dar și în periclitarea interesului public.

S-a mai susținut că obligația

dublă de plată ce-i incumbă pescarului sportiv, dar și imposibilitatea achitării

cotizațiilor de către membrii existenți influențează negativ resursele financiare

ale asociației, aflată în regim exclusiv de autofinanțare, neîncadrarea și neîndeplinirea

indicatorilor aflați în structura bugetului anual de venituri și cheltuieli.

Prin urmare, sunt în mod

critic afectate și periclitate interesele asociației în respectarea și acceptarea

la plată a contractelor încheiate, a plății obligațiilor salariale, cât și a contribuțiilor

sociale aferente personalului destinat pazei, întreținerii, conservării, reabilitării

și exploatării resurselor acvatice vii așa cum sunt definiți termenii în accepțiunea

O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura.

Prin cererea depusă la

dosarul de fond, reclamata a renunțat să mai susțină cererea de suspendare a executării

hotărârii atacate și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din

H.G. nr. 1016/2008.

Prin sentința nr. 21/CA

din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea formulată de

reclamantă și cererea de suspendare a executării H.G. nr. 1016/2008.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:

Potrivit prevederilor

art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008, contravaloarea licențelor de pescuit, a permiselor

de pescuit și a autorizațiilor de pescuit se face venit la bugetul de stat. În

alin. (2) al aceluiași articol se menționează că cuantumul taxelor de licențiere

și autorizare se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

În art. 2 pct. 29 și 30

sunt definiți termenii de autorizație de pescuit ca fiind actul administrativ prin

care se autorizează o persoană fizică sau juridică să exercite o activitate specială

care are legătură cu pescuitul și acvacultura și noțiunea de permis de pescuit -

ca reprezentând documentul individual și netransmisibil prin care se atestă dreptul

de pescuit.

Tocmai în respectarea

alin. (2) al art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008 a fost emisă H.G. nr. 1016/2008 care

reglementează cuantumul taxelor percepute de Statul Român pentru autorizarea activității

de pescuit și acvacultură, prin emiterea permiselor, licențelor și autorizațiilor

de pescuit de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

În H.G. nr. 1016/2008,

prin art. 3 lit. d), stabilește că se achită taxe pentru autorizarea pescuitului

prin eliberarea permiselor de pescuit.

La pct. 18 din art. 2

din O.U.G. nr. 23/2008, prin „pescuit” se înțelege activitatea de extragere a resurselor

acvatice vii din ape maritime și continentale, cu respectarea măsurilor pentru protejarea,

conservarea și regenerarea resurselor acvatice vii în art. 23 alin. (1) din același

act normativ se menționează ca prin „pescuit în scop recreativ/sportiv” se înțelege

pescuitul efectuat cu undița sau cu lanseta, în scop de agrement/performanță, pe

baza unui permis nominal eliberat de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Curtea a constatat că

atât ordonanța menționată, cât și H.G. nr. 1016/2008 nu exonerează de la plata taxelor

de autorizare eliberarea permiselor de pescuit doar pentru motivul că pescuitul

va fi în scop recreativ sau sportiv.

De asemenea, Curtea a

constat că nediferențierea menționată nu este contrară cu nicio dispoziție legală

invocată de către reclamantă, dimpotrivă, art. 3 și 4 din H.G. nr. 1016/2008 fiind

emise în executarea dispozițiilor exprese ale O.U.G. nr. 23/2008.

A arătat instanță că împrejurarea

că la alin. (2) face trimitere doar la cuantumul taxelor de licențiere și autorizare

aceasta nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii de Guvern care statuează

taxa de autorizare prin eliberarea permiselor de pescuit, față de împrejurarea că

în însuși cuprinsul alin. (1) al art. 23 din O.U.G. nr. 23/2008 se face vorbire

despre contravaloarea autorizațiilor și permiselor.

Concluzionând, Curtea

de apel a constatat că stabilirea unei taxe de eliberare a permisului de pescuit,

chiar și în scop sportiv sau recreativ, nu este de natură să încalce drepturile

și libertățile omului, plata acestei taxe fiind percepută în mod egal și nediscriminatoriu

față de toate persoanele.

Împotriva sentinței mai

sus menționată a promovat recurs reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și

Pescarilor Sportivi Hunedoara.

În motivarea recursului,

reclamanta a arătat, în esență următoarele:

Interpretarea art. 15

alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 pe care o face instanța de fond nu este corectă,

textul citat referindu-se doar la licențe și autorizări, nu și la permise de pescuit,

astfel că modul în care Guvernul a înțeles să reglementeze textele de autorizare

a pescuitului prin eliberarea permiselor de pescuit, depășește limitele normei juridice

mai sus amintite.

În alin. (1) al art. 15

se stabilește că reprezintă venituri la bugetul de stat contravaloarea a trei tipuri

de acte (licențe, permise și autorizații), iar în alin. (2) al aceluiași articol

legiuitorul folosește o altă formulare decât cea care ar fi fost normală dacă s-ar

fi referit la cuantumul taxelor pentru toate cele trei categorii de acte prevăzute

în alin. (1), astfel că pentru o corectă aplicare a textului alin. (2) se impune

analizarea acestuia printr-o interpretare sistematică a actului normativ în ansamblul

său.

Este de remarcat că activitatea

de pescuit recreativ-sportiv este reglementată separat în Secțiunea a 5-a a Capitolului

3 din O.U.G. nr. 23/2008, în raport de reglementările vizând activitatea de pescuit

comercial, care cuprind și dispozițiile art. 15 referitoare la taxe de licență și

autorizare, ceea ce explică omisiunea permiselor de pescuit din conținutul

alin. (2) al textului legal citat mai sus.

Diferențele de tratament

privitoare la permisele de pescuit recreativ sportiv rezultă și din definițiile

din art. 2 al O.U.G. nr. 23/2008, fiind clar că licența și autorizația de pescuit

nu sunt totuna cu permisul de pescuit, așa încât este mai mult decât evident că

Guvernul și-a depășit atribuțiile date de art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008,

cu atât mai mult cu cât Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură are atribuția

de a elibera permisul de pescuit și, având în vedere competențele atribuite prin

art. 1, 3, 8, 13, 31 din ordonanță, doar această autoritate are atribuția de a stabili

taxa de eliberare a permisului de pescuit, și nu Guvernul.

Recursul este nefondat.

Interpretarea art. 15

alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum o propune reclamanta, nu poate fi primită.

Conform reclamantei, textul

legal precitat trebuie interpretat în sensul că se referă doar la cuantumul textelor

pentru licențele de pescuit și pentru autorizațiile de pescuit, astfel că Guvernul

nu are abilitatea de a stabili cuantumul taxelor pentru obținerea permiselor de

pescuit, sub acest aspect art. 3 lit. d) și art. 4 lit. g), h) și i) din H.G.

nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licențiere și autorizare în pescuit și

acvacultură aflându-se în conflict cu prevederile O.U.G. nr. 23/2008.

În opinia reclamantei,

cuantumul taxelor pentru permisele de pescuit poate fi stabilit doar de Agenția

Națională pentru Pescuit și Acvacultură, autoritate centrală învestită cu competența

de a elibera permisele de pescuit.

Cele două prescripții

normative se află într-un raport de consecuție, alin. (2) al art. 15 din O.U.G.

nr. 23/2008 decurgând din alin. (1) al aceluiași text legal. Puterea juridică cu

care a fost învestit Guvernul - să stabilească cuantumul taxelor - vizează în mod

evident atât taxarea pentru autorizații și licențe, cât și pentru permise. Nu este

nevoie de o repetare ad literam a termenilor enumerați în alin. (1), pentru ca acest

lucru să reiasă cu claritate, respectiv că stabilirea cuantumului taxelor vizează

altceva decât toate situațiile reglementate în alin. (1).

Apoi, Secțiunea a 2-a

a O.U.G. nr. 23/2008 în cuprinsul căreia este reglementat art. 15 în discuție, nu

se referă exclusiv la pescuit comercial, cum se susține în recurs, ci conține reguli

cu privire la măsuri de protejare a resurselor acvatice vii, evident acestea privind

și pescuitul sportiv/recreativ. Împrejurarea că există o secțiune separată cu referire

la pescuitul sportiv/recreativ, care conține o serie de reguli specifice acestui

gen de activități, nu legitimează interpretarea art. 15 în sensul în care o face

reclamanta.

Este de necontestat că

trebuie făcută distincție între autorizație, licență și permis, având ca reper definițiile

legale din O.U.G. nr. 23/2008, însă din interpretarea art. 15 a acestui act normativ

nu se poate ajunge la concluzia, după cum susține reclamanta, că Guvernul și-ar

fi depășit atribuțiile care i-au fost conferite prin art. 14, pentru motivele expuse

mai sus. În niciun caz, pe de altă parte, din prevederile legale invocate de reclamantă

(art. 1, 3, 8, 13, 31 din ordonanța în discuție) nu se poate trage concluzia că

Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură are competența exclusivă de a stabili

taxele pentru eliberarea permiselor de pescuit. Faptul că această autoritate centrală

este responsabilă cu organizarea și administrarea sectorului pescăresc, nu se poate

trage concluzia că ea este și cea care stabilește cuantumul taxelor în domeniu,

în condițiile în care această competență i-a fost rezervată Guvernului, conform

art. 15 din O.U.G. nr. 23/2008.

Cel mai important, însă,

în materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speță, vătămarea

într-un drept/interes legitim (protejat de lege) este o condiție de admisibilitate

a acțiunii. Așadar, în cazul acestui tip de control judecătoresc al actelor infralegislative,

nu se verifică conformitatea acestor acte cu dreptul obiectiv, ci este necesară

dovedirea unei vătămări a reclamantului.

În speță, reclamanta nici

nu invocă, nici nu probează vătămarea sa prin stabilirea cuantumului taxelor pentru

permisele de pescuit de către Guvern și nu de către Agenția Națională pentru Pescuit

și Acvacultură.

Or, chiar în ipoteza în

care Guvernul nu ar fi fost abilitat să reglementeze cuantumul taxei în discuție,

simpla neconformitate a H.G. nr. 1016/2008 cu actul normativ în executarea căruia

a fost emisă respectiva hotărâre, nu poate avea drept consecință anularea acesteia

în lipsa vătămării directe și personale a reclamantei.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Hunedoara împotriva

sentinței nr. 21/CA din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 noiembrie 2010.