ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3901/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 iunie 2010 pe rolul Judecătoriei Reșița, SC P. SA Reșița a solicitat, în contradictoriu cu SC C.L.T.C. SA Timișoara, întoarcerea executării silite, efectuată în baza sentinței civile nr. 80 din 14 ianuarie 2003 a Tribunalului Caraș-Severin, prin restabilirea situației anterioare executării, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 349.190,47 RON și a dobânzii legale aferentă acestei sume, calculată conform O.G. nr. 9/2000, de la data popririi sumei (13 martie 2007) și până la data achitării efective a debitului.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Reșița, în raport de natura comercială a titlului executoriu și valoarea de peste 100.000 RON a creanței, precum și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reșița, având în vederea faptul că pârâta prestează un serviciu de utilitate publică, având ca acționar unic pe Consiliul Local al Municipiului Timișoara, care are sediul în Municipiul Timișoara. Prin sentința civilă nr. 3266 din 15 noiembrie 2010, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Judecătoria a avut în vedere prevederile art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și (2) ale aceluiași art., cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii, instanță care, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., este Tribunalul Caraș-Severin, cel care a pronunțat și hotărârea ce a constituit titlul executoriu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC C.L.T.C. SA. Prin decizia nr. 444 din 29 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul, s-a casat sentința Judecătoriei Reșița, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Caraș-Severin și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Prin aceeași decizie, s-a dispus suspendarea judecății și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență. În motivarea acestei soluții, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se va face executarea. Pârâta are sediul în Municipiul Timișoara, astfel că instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria Timișoara, iar nu instanța care a pronunțat hotărârea ce a constituit titlu executoriu. Instanța de recurs a mai reținut că, în mod greșit Judecătoria Reșița nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Tribunalul a admis excepția propriei necompetențe materiale de a judeca pricina în fond și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Reșița, cu îndrumarea ca această instanță, în analizarea excepției de necompetență teritorială, să procedeze potrivit considerentelor deciziei de casare. Apreciind că între Tribunalul Caraș-Severin și Judecătoria Reșița s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul a dispus suspendarea judecății acțiunii și trimiterea dosarului la instanța superioară, în vederea soluționării conflictului. Prin sentința nr. 21 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Judecătoria Timișoara.

În considerentele sentinței Curtea a reținut că nu sunt întrunite elementele conflictului negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc. civ, deoarece constatarea necompetenței materiale a Tribunalului s-a realizat prin intermediul admiterii recursului declarat de pârâtă împotriva sentinței de declinare pronunțată de judecătorie. Instanța de recurs, efectuând controlul judiciar asupra motivelor pentru care judecătoria și-a declinat competența, avea posibilitatea de a admite sau respinge recursul, iar în prima ipoteză, reținută de altfel de Tribunal, consecința care s-ar fi impus ar fi fost aceea prevăzută de art. 312 alin. (6) C. proc. civ., în sensul casării sentinței și trimiterii dosarului la instanța competentă.

Tribunalul nu a procedat în acest mod, ci, după admiterea recursului, și-a constatat propria sa necompetență materială în judecarea cauzei pe fond, deși recursul asupra căruia s-a pronunțat s-a limitat strict la sentința de declinare pronunțată de judecătorie. Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiat considerentul Tribunalului privind discutarea competenței teritoriale în fața Judecătoriei Reșița, după casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece Tribunalul, reținând competența materială în sens larg, în sarcina judecătoriei, trebuia să continue raționamentul și să constate care dintre judecătorii este competentă, atât sub aspect material, cât și teritorial, ceea ce nu a făcut.

Curtea, concluzionând că nu se află în fața conflictului negativ de competență, ci a unei soluționări necorespunzătoare a recursului de către Tribunalul Caraș-Severin, asupra căruia nu are un control judiciar prevăzut de lege, a mai constatat că trimiterea aceluiași Tribunal, în decizia de recurs, s-a făcut la o anumită categorie de instanțe judecătorești, și anume la judecătorii, iar în raport de criteriul teritorial, această trimitere vizează Judecătoria Timișoara, având în vedere sediul social al pârâtei.

Pentru a evita o nouă tergiversare a soluționării cauzei, prin restituirea cauzei la Tribunalul Caraș-Severin, pe temeiul inexistenței conflictului negativ de competență și pentru soluționarea într-un termen rezonabil a cererii de chemare în judecată ce face obiectul cauzei, Curtea, a apreciat că se impune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Judecătoria Timișoara, instanță competentă teritorial în raport de sediul social al pârâtei, urmând ca această instanță să își verifice, la rândul său, propria competență materială. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC C.L.T.C. SA, în nume propriu și în reprezentarea SC T. SA Timișoara. În motivarea recursului se susțin următoarele critici, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: 1. Sentința recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora litigiile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON se judecă în primă instanță de Tribunal; raportat la natura litigiului, valoarea creanței și sediul pârâtei, competența materială și teritorială revine Tribunalului Timiș; 2. În măsura în care Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu există un conflict negativ de competență, trebuia să respingă cererea ca inadmisibilă, iar nu să înainteze cauza Judecătoriei Timișoara, făcând aprecieri cu privire la competența acestei instanțe. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., există conflict negativ de competență „când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”. Conflictul negativ de competență presupune: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină, instanțele să se fi declarat necompetente, declinările de competență să fie reciproce și cel puțin una dintre instanțe să fie competentă. În speță, numai Judecătoria Reșița și-a declinat competența în favoarea Tribunalul Caraș-Severin, iar hotărârea de declinare nu a rămas irevocabilă. Împotriva sentinței de declinare a competenței pronunțată de judecătorie s-a exercitat calea de atac a recursului (în condițiile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., astfel cum era în vigoare la data pronunțării sentinței și care prevedea posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței), iar Tribunalul Caraș-Severin, ca instanță de recurs, a admis calea de atac, apreciind că soluția judecătoriei este greșită, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel Timișoara a constatat în mod corect faptul că nu sunt întrunite condițiile conflictului negativ de competență, însă a încălcat limitele învestirii, comportându-se ca o instanță de control judiciar și examinând legalitatea deciziei nr. 444 din 29 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, deși această instanță soluționase în mod irevocabil problema competenței materiale și trimisese cauza la Judecătoria Reșița pentru soluționarea excepției de necompetență teritorială.

În ce măsură procedeul folosit de instanța de recurs este sau nu greșit nu mai putea forma obiect de analiză în fața Curții de Apel, această instanță fiind sesizată în vederea soluționării unui conflict negativ de competență, inexistent, și nu cu o cale de atac care să permită controlul judiciar asupra deciziei irevocabile a Tribunalului. În lipsa îndeplinirii condițiilor conflictului negativ de competență, Curtea de Apel nu avea temei legal pentru a stabili competența uneia dintre instanțele pretins aflate în conflict și cu atât mai puțin, a unei terțe instanțe (respectiv, a Judecătoriei Timișoara, astfel cum s-a procedat în cauză, sau a Tribunalului Timiș, cum se solicită de către recurentă în cadrul primului motiv de recurs).

În raport de aceste considerente, constatând întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs (în sensul că sentința recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu a intervenit un conflict negativ de competență), în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința, în sensul înlăturării mențiunii referitoare la înaintarea cauzei către Judecătoria Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.L.T.C. SA, Timișoara în nume propriu și în reprezentarea SC T. SA Timișoara împotriva sentinței nr. 21 din 10 noiembrie 2011 a Curții de ApelTimișoara, secția comercială. Modifică sentința în sensul că înlătură mențiunea referitoare la înaintarea cauzei către Judecătoria Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.