ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3901/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07 iunie

2010 pe rolul Judecătoriei Reșița, SC P. SA Reșița a solicitat, în

contradictoriu cu SC C.L.T.C. SA Timișoara, întoarcerea executării silite,

efectuată în baza sentinței civile nr. 80 din 14 ianuarie 2003 a Tribunalului

Caraș-Severin, prin restabilirea situației anterioare executării, în sensul

obligării pârâtei la plata sumei de 349.190,47 RON și a dobânzii legale

aferentă acestei sume, calculată conform O.G. nr. 9/2000, de la data popririi

sumei (13 martie 2007) și până la data achitării efective a debitului.

Prin întâmpinare, pârâta

a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Reșița, în raport de natura

comercială a titlului executoriu și valoarea de peste 100.000 RON a creanței, precum

și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reșița, având în vederea faptul

că pârâta prestează un serviciu de utilitate publică, având ca acționar unic pe

Consiliul Local al Municipiului Timișoara, care are sediul în Municipiul Timișoara.

Prin sentința civilă

nr. 3266 din 15 noiembrie 2010, Judecătoria Reșița a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin.

Judecătoria a avut în

vedere prevederile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora,

dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile

alin. (1) și (2) ale aceluiași art., cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești

competente potrivit legii, instanță care, în raport de dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. a) C. proc. civ., este Tribunalul Caraș-Severin, cel care a pronunțat

și hotărârea ce a constituit titlul executoriu.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs SC C.L.T.C. SA.

Prin decizia nr. 444

din 29 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul, s-a casat sentința Judecătoriei

Reșița, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Caraș-Severin

și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Prin aceeași decizie, s-a dispus suspendarea judecății și trimiterea cauzei la Curtea

de Apel Timișoara pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei soluții,

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de

executare este judecătoria în a cărei circumscripție se va face executarea. Pârâta

are sediul în Municipiul Timișoara, astfel că instanța de executare nu poate fi

decât Judecătoria Timișoara, iar nu instanța care a pronunțat hotărârea ce a constituit

titlu executoriu.

Instanța de recurs a mai

reținut că, în mod greșit Judecătoria Reșița nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței

teritoriale, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (5) raportat la art. 304

pct. 3 C. proc. civ., Tribunalul a admis excepția propriei necompetențe materiale

de a judeca pricina în fond și a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Judecătoriei Reșița, cu îndrumarea ca această instanță, în analizarea excepției

de necompetență teritorială, să procedeze potrivit considerentelor deciziei de casare.

Apreciind că între Tribunalul

Caraș-Severin și Judecătoria Reșița s-a ivit un conflict negativ de competență,

în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Tribunalul a dispus suspendarea judecății

acțiunii și trimiterea dosarului la instanța superioară, în vederea soluționării

conflictului.

Prin sentința nr. 21

din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a dispus scoaterea

cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Judecătoria Timișoara.

În considerentele sentinței

Curtea a reținut că nu sunt întrunite elementele conflictului negativ de competență,

în sensul art. 20 pct. 2 și art. 21 C. proc. civ, deoarece constatarea necompetenței

materiale a Tribunalului s-a realizat prin intermediul admiterii recursului declarat

de pârâtă împotriva sentinței de declinare pronunțată de judecătorie. Instanța de

recurs, efectuând controlul judiciar asupra motivelor pentru care judecătoria și-a

declinat competența, avea posibilitatea de a admite sau respinge recursul, iar în

prima ipoteză, reținută de altfel de Tribunal, consecința care s-ar fi impus ar

fi fost aceea prevăzută de art. 312 alin. (6) C. proc. civ., în sensul casării sentinței

și trimiterii dosarului la instanța competentă.

Tribunalul nu a procedat

în acest mod, ci, după admiterea recursului, și-a constatat propria sa necompetență

materială în judecarea cauzei pe fond, deși recursul asupra căruia s-a pronunțat

s-a limitat strict la sentința de declinare pronunțată de judecătorie.

Curtea a apreciat ca fiind

neîntemeiat considerentul Tribunalului privind discutarea competenței teritoriale

în fața Judecătoriei Reșița, după casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece

Tribunalul, reținând competența materială în sens larg, în sarcina judecătoriei,

trebuia să continue raționamentul și să constate care dintre judecătorii este competentă,

atât sub aspect material, cât și teritorial, ceea ce nu a făcut.

Curtea, concluzionând

că nu se află în fața conflictului negativ de competență, ci a unei soluționări

necorespunzătoare a recursului de către Tribunalul Caraș-Severin, asupra căruia

nu are un control judiciar prevăzut de lege, a mai constatat că trimiterea aceluiași

Tribunal, în decizia de recurs, s-a făcut la o anumită categorie de instanțe judecătorești,

și anume la judecătorii, iar în raport de criteriul teritorial, această trimitere

vizează Judecătoria Timișoara, având în vedere sediul social al pârâtei.

Pentru a evita o nouă

tergiversare a soluționării cauzei, prin restituirea cauzei la Tribunalul Caraș-Severin,

pe temeiul inexistenței conflictului negativ de competență și pentru soluționarea

într-un termen rezonabil a cererii de chemare în judecată ce face obiectul cauzei,

Curtea, a apreciat că se impune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia

la Judecătoria Timișoara, instanță competentă teritorial în raport de sediul social

al pârâtei, urmând ca această instanță să își verifice, la rândul său, propria competență

materială.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs SC C.L.T.C. SA, în nume propriu și în reprezentarea SC T. SA Timișoara.

În motivarea recursului

se susțin următoarele critici, încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.:

dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit

cărora litigiile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000

RON se judecă în primă instanță de Tribunal; raportat la natura litigiului, valoarea

creanței și sediul pârâtei, competența materială și teritorială revine Tribunalului

Timiș;

de Apel Timișoara a constatat că nu există un conflict negativ de competență, trebuia

să respingă cererea ca inadmisibilă, iar nu să înainteze cauza Judecătoriei Timișoara,

făcând aprecieri cu privire la competența acestei instanțe.

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 20 pct.

2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență „când două sau mai multe

instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină”. Conflictul negativ

de competență presupune: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași

pricină, instanțele să se fi declarat necompetente, declinările de competență să

fie reciproce și cel puțin una dintre instanțe să fie competentă.

În speță, numai Judecătoria

Reșița și-a declinat competența în favoarea Tribunalul Caraș-Severin, iar hotărârea

de declinare nu a rămas irevocabilă. Împotriva sentinței de declinare a competenței

pronunțată de judecătorie s-a exercitat calea de atac a recursului (în condițiile

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data pronunțării

sentinței și care prevedea posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii

de declinare a competenței), iar Tribunalul Caraș-Severin, ca instanță de recurs,

a admis calea de atac, apreciind că soluția judecătoriei este greșită, dispunând

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul art. 312

alin. (5) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Curtea de Apel Timișoara

a constatat în mod corect faptul că nu sunt întrunite condițiile conflictului negativ

de competență, însă a încălcat limitele învestirii, comportându-se ca o instanță

de control judiciar și examinând legalitatea deciziei nr. 444 din 29 iunie 2011,

pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, deși această instanță soluționase în mod irevocabil problema competenței

materiale și trimisese cauza la Judecătoria Reșița pentru soluționarea excepției

de necompetență teritorială.

În ce măsură procedeul

folosit de instanța de recurs este sau nu greșit nu mai putea forma obiect de analiză

în fața Curții de Apel, această instanță fiind sesizată în vederea soluționării

unui conflict negativ de competență, inexistent, și nu cu o cale de atac care să

permită controlul judiciar asupra deciziei irevocabile a Tribunalului.

În lipsa îndeplinirii

condițiilor conflictului negativ de competență, Curtea de Apel nu avea temei legal

pentru a stabili competența uneia dintre instanțele pretins aflate în conflict și

cu atât mai puțin, a unei terțe instanțe (respectiv, a Judecătoriei Timișoara, astfel

cum s-a procedat în cauză, sau a Tribunalului Timiș, cum se solicită de către recurentă

în cadrul primului motiv de recurs).

În raport de aceste considerente,

constatând întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs (în sensul că sentința recurată

a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nu

a intervenit un conflict negativ de competență), în baza art. 312 raportat la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința,

în sensul înlăturării mențiunii referitoare la înaintarea cauzei către Judecătoria

Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC C.L.T.C. SA, Timișoara în nume propriu și în reprezentarea SC T.

SA Timișoara împotriva sentinței nr. 21 din 10 noiembrie 2011 a Curții de ApelTimișoara,

secția comercială.

Modifică sentința în sensul că înlătură mențiunea

referitoare la înaintarea cauzei către Judecătoria Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.