ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1816/2014

Asupra conflictului

negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș

la 28 noiembrie 2011, reclamanta SC O.P. SA a chemat în judecată pe pârâtul T.D.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în baza art. 256

C. muncii și a art. 404

1

-art. 404

2

C. proc. civ.,

obligarea acestuia la restituirea sumei de 3.864,6 RON, actualizate la data

plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a dublei executări a

sentinței civile nr. 2782 din 13 decembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr.

8127/30/2007 de Tribunalul Timiș.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 2782 din 13 decembrie 2007 a fost

obligată la plata către pârât a drepturilor salariale, obligația fiind executată

voluntar la data de 2 iulie 2008 în contul de salariu al pârâtului.

Reclamanta a mai arătat

că, la data de 1 decembrie 2008, ca urmare a solicitării adresate de către Biroul

Executorului Judecătoresc S.T., în dosarul de executare din 2008 a executat silit

și suma de 3.864,6 RON, în baza aceluiași titlu executoriu, astfel că se impune

întoarcerea executării prin restituirea sumei menționate, deoarece obligația fusese

deja îndeplinită prin plata făcută benevol la data de 2 iulie 2008.

Tribunalul Timiș, secția

I civilă, prin sentința civilă nr. 487/PI din 16 februarie 2012, a admis excepția

de necompetență materială, invocată din oficiu, declinând competența soluționării

cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul Timiș a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dacă nu s-a dispus restabilirea situației

anterioare executării în condițiile alin. (1) și alin. (2), neaplicabile în speță,

cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.

S-a constatat că această

competență este exclusivă și revine judecătoriei în a cărei circumscripție se va

face executarea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât, având în vedere natura litigiului, acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile

privitoare la executarea silită.

S-a apreciat că această

competență rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 373 alin. (3) C. proc.

civ., care stipulează că instanța de executare soluționează și orice alte incidente

apărute în cursul executării silite, în speță, în derularea executării ce face obiectul

dosarului de executare din 2008 al Biroului Executorului Judecătoresc S.T. apărând

un astfel de incident ce a determinat formularea cererii introductive de către reclamantă.

Judecătoria Timișoara,

secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 1137 din 20 iunie 2012, a admis excepția

necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Constatând intervenit

conflictul negativ de competență a trimis dosarul Curții de Apel Timișoara, în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

Prin considerentele acestei

sentințe, Judecătoria Timișoara a reținut că, la termenul de judecată din 25 aprilie

2012, reclamanta a depus o precizare prin care a arătat că renunță în mod expres

la invocarea dispozițiilor referitoare la întoarcerea executării, dorind să se judece

exclusiv în baza temeiului de drept reprezentat de art. 256 C. muncii.

Judecătoria și-a motivat

hotărârea în sensul că tribunalul este competent să soluționeze litigiile privind

restituirea sumelor primite cu titlu de drepturi salariale, astfel cum dispun prevederile

art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în cauză nepunându-se problema întoarcerii

executării ca urmare a desființării titlului, ci a unei plăți dublate parțial.

Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă, prin sentința nr. 28/PI din 28 noiembrie 2012, soluționând conflictul

negativ de competență, a stabilit competența soluționării cererii formulate de reclamanta

SC O.P. SA în contradictoriu cu pârâtul T.D., în favoarea Tribunalului Timiș.

S-a reținut că prin unicul

capăt de cerere formulat de reclamantă, s-au invocat două temeiuri de drept,

art. 256 C. muncii și art. 404

1

-art. 402

2

C. proc. civ., ce

atrag competențe materiale diferite.

Având în vedere și precizarea

temeiului cererii de chemare în judecată, făcută în fața judecătoriei, curtea de

apel a reținut că art. 256 C. muncii dă în competența materială specială a tribunalului

ca primă instanță litigiile formulate în baza dispoziției legale menționate.

Tribunalul Timiș, secția

I civilă, prin sentința civilă nr. 535/PI din 14 februarie 2013 a admis excepția

de necompetență teritorială invocată de reclamantă prin precizarea din 25 aprilie

2012 și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului

București.

S-a constatat, în motivarea

acestei hotărâri, că acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului se încadrează

în materia conflictelor de muncă, astfel încât competența teritorială este exclusivă

și revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința,

ori, după caz, sediul reclamantul, astfel cum prevăd dispozițiile art. 269

alin. (2) C. muncii și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011. S-a reținut că sediul

reclamantei se află în raza de competență a Tribunalului București, iar față de

caracterul de ordine publică al normei de competență, conform art. 159 pct. 3 C.

proc. civ., s-a declinat competența în favoarea acestui tribunal.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 4914 din 23 aprilie 2014, a admis excepție necompetenței materiale invocată

de pârât și a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Judecătoriei

Timișoara.

Constatând ivit conflictul

negativ de competență a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul București a reținut că reclamanta a invocat aspecte legate

de întoarcerea executării, solicitând restituirea sumelor de bani ce au fost achitate

pârâtului în cadrul unei executări silite, independent de textul articolelor de

lege pe care aceasta și-a întemeiat acțiunea.

S-a constatat că atâta

timp cât reclamanta urmărește restituirea unei sume ce a făcut obiectul unor acte

de executare silită, datorită unor împrejurări ulterioare pronunțării titlului executoriu,

obiectul acțiunii constă în întoarcerea executării silite, atrăgând competența judecătoriei

în a cărei circumscripție se face executarea conform dispozițiilor art. 373

alin. (2) și art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ.

Investită cu soluționarea

conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București și Judecătoria

Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că, în speță, competența

revine Judecătoriei Timișoara pentru considerentele ce succed:

Obiectul prezentului litigiu

îl reprezintă, independent de temeiul de drept invocat de reclamantă, întoarcerea

executării sentinței civile nr. 2782 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Timiș, ca urmare a dublei executări a hotărârii judecătorești menționate, în ceea

ce privește suma de 3.864,6 RON actualizată cu indicele de inflație, la data plății

efective.

Astfel, reclamanta a arătat

că, în calitate de debitoare, a executat voluntar acest titlu executoriu, virând

sume de bani în contul de salariu al pârâtului, iar ulterior pârâtul a procedat

și la executarea silită a debitoarei (în temeiul aceluiași titlu executoriu). Astfel,

motivele invocate de reclamantă vizează faza procesuală a executării, subsecventă

soluționării irevocabile a litigiului de dreptul muncii.

Textul art. 404

2

C. proc. civ., în întregul său, reglementează competența instanței cu privire la

soluționarea cererii de întoarcere a executării și modalitatea de sesizare a acesteia.

Alin. (3) al art. 404

2

C. proc. civ. vizează un caz aparte de restabilire a situației anterioare pe calea

unei acțiuni separate, doar în situațiile în care nu s-a dispus restabilirea situației

anterioare în condițiile alin. (1) și alin. (2) ale art. 404

2

C. proc.

civ.

Ca atare, rezultă că cel

interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe

calea unui proces distinct.

Or, în condițiile în care

sediul materiei este cuprins în Cartea a V-a „Despre executarea silită”, secțiunea

a VI-a „Întoarcerea executării”, se constată că natura juridică a acestei instituții,

astfel cum a fost definită în doctrină și în literatura de specialitate, dar și

în practica judiciară, de „executare silită în sens invers”, determină și instanța

competentă în soluționarea ei, respectiv instanța de executare, judecătoria, așa

cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecință,

cum competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373

alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în

aplicarea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a

cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare

potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ.

În virtutea aceluiași

principiu, dacă executarea nu s-a putut obține decât prin ordinul unei instanțe

judecătorești, atunci și revocarea unei executări (înțeleasă ca o executare în sens

invers), se poate obține prin ordinul aceleiași instanțe, singura care cunoaște

în detaliu modul de desfășurare a procesului de executare silită.

În sensul menționat s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii

nr. 5/2012, publicată în M. Of. al României nr. 251/13.04.2012, statuând că „în

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) C. proc.

civ., instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de

întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța

de executare, respectiv judecătoria.

Cum dezlegarea dată problemelor

de drept judecată prin decizia de recurs în interesul legii este obligatorie pentru

instanțe, conform art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ., rezultă că și din

această perspectivă competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei

Timișoara.

Curtea va constata că

prin această soluție nu se aduce atingere puterii de lucru judecat a hotărârii pronunțate

de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, respectiv sentința civilă nr. 28/PI

din 28 noiembrie 2012, având în vedere că Tribunalul București nu era implicat în

conflict.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competența

în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.