ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1057/2010

Asupra recursului penal de față: Prin Sentința penală nr. 653 din 17 iunie 2009, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., condamnarea inculpatului S.C. (necăsătorit, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist) la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de consum ilicit de droguri de mare risc. În baza art. 86 4 alin. (1) C. pen., raportat la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 502 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 707 din 7 februarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și a dispus executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată de 6 luni închisoare.

Inculpatul a executat pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat cantitatea de 1,66 grame pulbere care conține MDMA și cofeină, precum și cantitatea de 0,84 grame pulbere care conține heroină și cofeină depuse la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. în data de 9 aprilie 2008, în vederea distrugerii, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 29 martie 2008 agenții de poliție din cadrul Secției 6 - Biroul de Ordine Publică, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Bd.

D., în jurul orei 22:05, au observat o persoană de sex masculin care avea un comportament specific consumatorilor de stupefiante. După identificarea persoanei în cauză au procedat la percheziția corporală a inculpatului, prilej cu care s-au găsit asupra acestuia, în buzunarul din dreapta față al pantalonilor cu care era îmbrăcat, 5 punguțe din material plastic de culoare alb mat, răsucite și sigilate prin ardere, la un capăt, punguțe ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, iar în buzunarul din spate, stânga, al pantalonilor pe care îi purta, într-o țiplă transparentă, 9 comprimate de culoare roz, rotunde, având inscripționat semnul „pound”. În buzunarul din interior, partea stângă, s-au găsit 10 comprimate inscripționate „SN”, precum și o autorizație pentru eliberarea de stupefiante având ștampila Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof.

dr. Alex. Obregia - Secția Staționar de zi Toxicomani. De față la efectuarea percheziției corporale a inculpatului S.C. a fost martorul P.M.D., care a constatat cele consemnate în procesul-verbal întocmit de organele de poliție. Raportul de constatare tehnico-științifică din 31 martie 2008 a concluzionat că proba nr. 1, constând în 9 comprimate rotunde, de culoare roz cu puncte albe, ștanțate pe una din fețe cu logo-ul „Pound" conțin ca substanță activă 3,4 metilendioximetamfetamină (MDMA) și cafeină, iar proba nr. 2, constând în 5 punguțe din material plastic de culoare albă, conține 0,90 grame de heroină și cafeină. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, a fost dovedită cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii, proces-verbal de percheziție corporală, declarațiile martorului P.M.D., raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile inculpatului.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criticile prev. de art. 72 C. pen., și nu gradul de pericol social redus al faptelor comise, atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege și împrejurările care atenuează răspunderea penală. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.C. Parchetul a criticat soluția primei instanțe pentru netemeinicie, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică în raport de natura infracțiunii. În apelul inculpatului se solicită achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., față de împrejurarea că singura probă avută în vedere la arestarea sa și la trimiterea în judecată este percheziția corporală, care nu are relevanță în cauză.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul S.C., formulate împotriva Sentinței penale nr. 653 din 17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A obligat inculpatul la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariul avocatului din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, în mod corect dispunându-se condamnarea inculpatului, având în vedere probele administrate în cauză, care dovedesc indubitabil vinovăția acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.C., invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 și 17 1 C. proc. pen. În susținerea recursului, inculpatul a motivat că procesul-verbal de percheziție întocmit de organele de cercetare penală este lovit de nulitate și, deși a invocat această apărare și în fața instanței de apel, nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, sens în care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., apreciind că fapta reținută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpatul S.C. este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică corespunde situației de fapt stabilite, în mod corect apreciind instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit a) C. pen.

Solicitarea inculpatului în sensul trimiterii cauzei la instanța de apel spre rejudecare pe motiv că instanța nu s-a pronunțat sub aspectul nulității procesului-verbal de percheziție nu este întemeiată. Înalta Curte reține că apărătorul inculpatului a formulat această cerere și în fața instanței de fond, care a respins-o cu motivarea că actele procedurale contestate au fost îndeplinite cu respectarea dispozițiilor legale. Și instanța de apel a reținut că în cauză nu se impune achitarea inculpatului, întrucât probele administrate în cauză sunt relevante și au fost analizate în mod judicios de către instanța de fond. Ca atare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente disp. art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., cererea formulată de inculpat la dezbaterea apelului nefiind esențială și de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, astfel încât, trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare ar fi pur formală. Înalta Curte reține că percheziția corporală la care a fost supus inculpatul a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează modalitatea administrării acestui mijloc de probă. Potrivit disp. art. 104 C. proc. pen., organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca în prealabil să se legitimeze și în cazurile prevăzute de lege să prezinte autorizația dată de judecător. În susținerea recursului, apărarea invocă doar disp.

art. 106 C. proc. pen., privind modalitatea de efectuare a percheziției corporale, însă legiuitorul face referire, în conținutul art. 106 C. proc. pen., la disp. art. 104 C. proc. pen. privind procedura percheziției. În cauză nu sunt incidente disp. art. 64 alin. (2) C. proc. pen., așa cum solicită apărarea, procedura de efectuare a percheziției corporale fiind în deplină concordanță cu dispozițiile legale sus-menționate. Nici cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. nu este incident în cauză. Fapta comisă de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni având în vedere natura infracțiunii, perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, faptul că acesta a demonstrat că nu poate să stea departe de lumea drogurilor, chiar dacă drogurile găsite asupra sa erau destinate consumului propriu.

Apărarea încearcă să minimalizeze gravitatea infracțiunii, invocând în acest sens cantitatea mică de droguri găsită asupra inculpatului, ca și faptul că drogurile erau destinate consumului propriu, situație în care pericolul planează doar asupra sănătății sale, și nu a altor persoane, însă Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi reținute disp. art. 18 1 C. pen. Inculpatul a fost condamnat anterior, prin Sentința penală nr. 502 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar ca modalitate de executare s-a făcut aplicarea disp. art. 86 1 C. pen., vizând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru fapte similare. Inculpatul nu a înțeles clemența de care a dat dovadă instanța, ci a persistat în activitatea infracțională, săvârșind fapte de aceeași natură, aspect în raport de care Înalta Curte apreciază că soluția adoptată de instanța de fond este legală și temeinică.

Faptul că inculpatul a deținut drogurile pentru consum propriu, că provine dintr-o familie organizată a fost avut în vedere de instanța de fond, care a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, cărora le-a acordat o largă eficiență coborând cu mult pedeapsa sub limita prevăzută de lege, nefiind posibilă o reanalizare a acestor circumstanțe, mai ales că inculpatul a comis fapta în condițiile recidivei post-condamnatorii prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva Deciziei penale nr. 206/A din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.