ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4415/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4415/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de
competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la data de 16 iulie 2012 sub nr.
3326/324/2012 executorul judecătoresc B.D., asociat în cadrul Biroului
Executorilor Judecătorești Asociația „D.D." a solicitat, în cadrul dosarului
de executare nr. 428/2011, la cererea creditorilor V.N. și V.L., încuviințarea
executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 373
1
C.
proc. civ., în toate formele reglementate de lege, cu privire la orice bunuri
mobile sau imobile, corporale sau incorporale, deținute de debitorii SC „W.E."
SRL și SC G.L.P. P. SRL pe raza Judecătoriei Tecuci.
Prin
încheierea din Camera de Consiliu pronunțată de Judecătoria Tecuci la data de
20 iulie 2012, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei
instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cererii de
încuviințare a executării silite formulate de creditorii V.N. și V.L. împotriva
debitorilor SC „W.E." SRL și SC G.L.P. P. SRL, în favoarea Judecătoriei
Sectorului 1 București,
În
motivarea hotărârii, Judecătoria Tecuci, având în vedere și prevederile art.
373
1
alin. (1) și (2) C. proc. civ., respectiv art. 373 alin. (2) C.
proc. civ., a reținut, în esență, că în determinarea competenței de
soluționare, sub aspect teritorial, unul dintre criterii îl constituie, locul
situării bunurilor mobile sau imobile, aparținând debitorului, a căror
executare silită se solicită, în lipsa indicării lor, fie și cu titlu generic,
urmând a fi luat în considerare domiciliul ori, după caz, sediul acestuia, dată
fiind prezumția relativă referitoare la deținerea de către debitor cel puțin a
unor bunuri mobile, în spațiul respectiv, aflate în patrimoniul său și care pot
conduce la satisfacerea creanței invocate.
Întrucât, în
speță, debitorii își au sediul în București, Sector 1, respectiv în județul
Prahova, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă existența, pe
raza Judecătoriei Tecuci, a unor bunuri aflate în patrimoniul celor două
persoane juridice, s-a apreciat că este competentă teritorial Judecătoria
Sectorului 1 București, în raza căreia își are sediul social una dintre cele
două societăți debitoare.
Primind
dosarul, Judecătoria Sectorului 1 București, a reținut, în esență, că potrivit art.
373
1
C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de
încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Tecuci, aceasta fiind
instanța de executare, iar conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța
de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea,
în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța a
apreciat că nu are relevanță locul unde sunt situate sediile debitoarelor,
întrucât executarea cu privire la care se solicită încuviințarea se va face pe
raza municipiului Tecuci, în cererea de încuviințare a executării silite fiind
menționat expres că se solicită încuviințarea executării silite numai cu
privire la bunurile debitorilor aflate în Tecuci.
Astfel,
prin sentința civilă nr. 15846 din 19 septembrie 2012 a Judecătoriei Sectorului
1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei
Sectorului 1 București, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de
soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de
creditorii V.L. și V.N. împotriva debitorilor SC „W.E." SRL și SC G.L.P. P.
SRL, în favoarea Judecătoriei Tecuci.
Constatându-se
ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat înaltei Curți de
Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Înalta
Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două
instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,
în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța
regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Tecuci competența
teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Tecuci,
executorul
judecătoresc B.D., asociat în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești
Asociația „D.D.", la cererea creditorilor V.N. și V.L., a solicitat
încuviințarea
executării silite, a
debitorilor SC „W.E." SRL și SC G.L.P. P. SRL.
Este de reținut că dispozițiile referitoare la
executarea
silită
reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator de la
reglementarea de drept comun, așa
încât competența de soluționare a unei cereri privind
executarea silită va fi stabilită
în raport cu dispozițiile legale aplicabile acestei faze
procesuale.
Față de obiectul cererii deduse judecății (încuviințare executare
silită) și data sesizării instanței (16 iulie 2012) norma de competență
aplicabilă în speță este cea
cuprinsă
în art. 373
1
alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit textului
legal anterior menționat „executorul judecătoresc va
solicita încuviințarea executării de către instanța de executare".
Calificarea
instanței de executare este făcută de legiuitor la art. 373 alin. (2) C. proc.
civ., ca fiind Judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, dacă
legea nu prevede altfel".
Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în
determinarea instanței de executare, instanță căreia îi revine competența
teritorială de soluționare
și
a cererilor de încuviințare a executării silite.
Totodată se reține că nu există un text de lege care să oblige
executorul să
solicite
încuviințarea executării numai la domiciliul/sediul debitorului, existând doar
o prezumție simplă că bunurile debitorului ce pot fi urmărite se află la
domiciliul său, prezumție care însă nu interzice
executarea
silită
și în alt loc în
măsura în care debitorul
deține bunuri ori are, eventual, deschise conturi la bănci
care au sediul pe raza teritorială a altei
judecătorii decât cea de domiciliu/sediu al
debitorului.
De
asemenea, prevederile legale în materie nu instituie ca o condiție prealabilă
încuviințării executării silite, indicarea de către creditor a bunurilor
debitorului pe care înțelege să le urmărească
silit
și nici a formelor de executare silită de care înțelege să uzeze pentru
realizarea creanței sale.
În speță, se constată că prin însăși cererea depusă,
creditorii și-au manifestat
opțiunea
ca executarea silită a debitoarelor să se realizeze în circumscripția
teritorială a Judecătoriei Tecuci, pe bunurile
proprietatea acestora, ce se regăsesc în
raza teritorială a acestei
instanțe.
Împrejurarea că sediile celor două debitoare se află în sectorul 1
București,
respectiv în județul Prahova, nu reprezintă un criteriu atributiv de
competență în
favoarea
Judecătoriei Sectorului 1, din moment ce creditorii menționează, că
debitoarele dețin bunuri ce pot fi urmărite
silit
în
Municipiul Tecuci.
De altfel, cum
în mod corect a reținut și Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea
din 25 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. 21237/299/2012,
Judecătoria Sectorului 1 București a admis deja
cererea de încuviințare a executării
silite pentru bunurile aflate în raza sa de competență
teritorială, solicitarea de încuviințare a executării silite în Municipiul
Tecuci fiind ulterioară acestei date, executorul judecătoresc urmărind
extinderea executării silite asupra unor bunuri aflate în raza de competență a
Judecătoriei Tecuci.
Prin
urmare, dat fiind că normele de stabilire a competenței sunt de strictă
interpretare și având în vedere opțiunea creditorilor, respectiv a executorului
judecătoresc, de a efectua executarea
silită
în circumscripția Judecătoriei Tecuci, înalta Curte, văzând și dispozițiile art.
22 alin. (5) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a
cererii de încuviințare executare
silită
în favoarea Judecătoriei Tecuci.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
7 noiembrie 2012