ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1842/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală la data de 30 aprilie 2009 sub nr. 3779/1/2009,

reclamanta Z.N.D., în nume propriu și în calitate de mandatară a reclamanților

A.P.V., M.O. (în prezent decedat, actualmente prin moștenitor M.C.A.M.) și M.N.P.,

a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4277 din 31 martie 2009 pronunțată

de această instanță în dosarul nr. 2763/90/2006 în temeiul dispozițiilor art. 322

pct. 2, 3 și 7 alin. (2) C. proc. civ. și, ca efect al revizuirii, casarea

hotărârii instanței de recurs, respingerea recursului formulat de Primăria

Ionești, admiterea pe fond a acțiunii, restituirea imobilelor notificate,

libere de orice sarcini, în temeiul art. 2 alin. (2) și art. 9 al Legii nr. 10/2001,

acordarea despăgubirilor materiale în sumă de 40.000 dolari S.U.A. pentru

construcțiile demolate și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.

În susținerea

cererii, revizuenții au arătat că prin hotărârea pronunțată în recurs s-a

procedat la o expropriere ilegală și fără despăgubiri bănești, prin care s-au

acoperit, în fapt, abuzurile săvârșite de cele două comisii, comunală și

județeană Vâlcea.

Revizuenții au mai

arătat că, admiterea recursului și respingerea pe fond a acțiunii constituie o

promovare a infracțiunilor de fals material, fals intelectual, uz de fals și

fraudă la lege pe post de probe în administrarea actului de justiție, fiind

luate în considerare exclusiv probatoriile pârâților, fără a se lua în

considerare capetele 2, 3, 4, 5 din cererea introductivă de instanță,

respectiv, solicitarea de prezentare a titlurilor prin care au fost însușite

imobilele notificate, anularea înstrăinărilor abuzive, restituirea în posesie a

bunurilor notificate, acordarea de măsuri reparatorii bănești pentru

construcțiile distruse, astfel cum au fost enumerate în cerere.

S-a mai precizat că

măsurile reparatorii constituie un drept și nu o favoare, că activitatea

Primăriei Ionești în etapa administrativă a încălcat prevederile legale în

materie, întrucât a cunoscut și a luat parte la preluările abuzive, iar

activitatea procesuală a acestei instituții s-a limitat la recunoașterea

preluării fără titlu a imobilelor notificate, declarații false și

contradictorii făcute prin întâmpinare și adresele emise, refuzul de a chema în

judecată, în calitate de intervenient în interes propriu, pe ocupanții

terenurilor notificate, prezentarea de probe în instanță cu încălcarea art. 68 C.

proc. civ.

De asemenea,

revizuenții apreciază că motivele de recurs nu au fost încadrate și nu nici nu

pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., reprezentând, în

realitate, o cerere adresată instanțelor de a încălca normele ce reglementează

proprietatea, apărarea dreptului la proprietate și legile speciale ale

retrocedărilor.

Cererea de revizuire

este nefondată în considerarea următoarelor argumente:

Pct. 2 al art. 322 C.

proc. civ. constituie o exigență a principiului disponibilității procesuale,

principiu în conformitate cu care instanța este ținută să statueze numai în

limitele în care a fost învestită.

Textul legal

sus-menționat însă, în ipoteza pe care revizuenții o consideră incidentă în

cauză, astfel cum a fost precizată de apărătorul acestora la termenul de

judecată din 2 martie 2011, respectiv, situația în care instanța s-a pronunțat

minus petita (instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenții care a fost

dedusă în justiție), nu poate fi reținut în cauză.

Astfel, prin decizia nr.

4277 din 31 martie 2009, Înalta Curte s-a pronunțat asupra recursului declarat

de Primăria Ionești împotriva deciziei civile nr. 12/A din 25 ianuarie 2008 a Curții de Apel Pitești, recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și cu

care a fost legal învestită prin cererea formulată la data de 11 martie 2008,

în sensul admiterii acestuia, cu consecința casării hotărârilor pronunțate în

cauză și a respingerii ca nefondate a acțiunii reclamanților.

Potrivit art. 314 C.

proc. civ. „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite”.

Rezultă că,

soluționând recursul, instanța supremă nu mai procedează la o analiză a

probatoriilor deja administrate, ci realizează o aplicare și interpretare

corectă a legii incidente în litigiul dedus judecății, litigiu în raport de

care împrejurările de fapt au fost stabilite de instanțele anterioare și nu mai

pot fi puse în discuție.

Este, dealtfel, ceea

ce a și făcut instanța de recurs în cauză, atunci când a constatat că pentru o

parte din pretențiile reclamanților este incident art. 8 din Legea nr. 10/2001,ce

exclude din sfera de aplicare a acestei legi imobilele ce au făcut obiectul

legilor fondului funciar, iar pentru cealaltă parte a pretențiilor acestora,

respectiv, diferențele de teren ce nu au făcut obiectul legilor fondului

funciar, ar fi fost incidente dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind acordarea

de despăgubiri, dar numai în situația constatării nulității actelor translative

de proprietate, aspect ce nu se regăsește însă în speță.

Referitor la motivul

de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ., și anume, împrejurarea

că obiectul pricinii nu se mai află în ființă, nici acest motiv nu este

incident în cauză, întrucât, pe de o parte, revizuenții nu au precizat în

concret care ar fi „obiectul care nu se mai află în ființă”, iar pe de altă

parte, pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca prin

hotărâre debitorul să fi fost obligat să predea un bun cert și determinat.

Or, în speță, prin

hotărârea ce se vrea a fi revizuită, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca

nefondată nu pentru inexistența/dispariția bunurilor a căror restituire s-a

solicitat, ci pentru faptul că față de o parte din aceste bunuri nu este

incidentă legea specială de reparație invocată de reclamanți, iar pentru partea

de bunuri față de care ar fi putut opera măsurile reparatorii prevăzute de

Legea nr. 247/2005 nu este îndeplinită condiția constatării nulității actelor

de înstrăinare.

În ceea ce privește art.

322 pct. 7 C. proc. civ., potrivit acestui text legal revizuirea este posibilă

„dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate”.

Rezultă că,

revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă

sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri

judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice

și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Condiția

contrarietății de hotărâri nu este îndeplinită în situația în care soluțiile

contradictorii au fost pronunțate în aceeași cauză pe parcursul mai multor

cicluri procesuale determinate de căile de atac exercitate de părți.

Or, în speță, din

precizarea făcută de apărătorul revizuenților la termenul din 2 martie 2011 cu

privire la hotărârile pe care le consideră contradictorii în cadrul motivului

de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., rezultă că această

condiție de admisibilitate a cererii nu este îndeplinită, întrucât

contrarietatea vizează două hotărâri judecătorești pronunțate în cicluri

procesuale diferite ale aceluiași proces.

Astfel, cele două

hotărâri despre care se susține că ar fi contradictorii în sensul art. 322 pct.

7 C. proc. civ., au fost pronunțate în exercitarea căilor de atac de care

părțile au uzat conform legii, nefiindu-le deci, aplicabile, dispozițiile

legale anterior citate.

Pentru aceste

considerente, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

cererea de revizuire formulată de Z.N.D., A.P.V., M.N.P., M.C.A.M. împotriva

deciziei nr. 4277 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție –

Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 martie 2011.