ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3699/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.V.I. a solicitat, în principal, să se constate suspendarea de drept a executării

actului administrativ reprezentat de ordinul nr. 229 din 31 mai 2010, iar, în subsidiar,

suspendarea executării dispozițiilor Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale nr. 229 din 31 mai 2010 până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că deși acțiunea în anulare a ordinului nr. 1922 din 09

octombrie 2009 nu a fost soluționată irevocabil, Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale a emis ordinul nr. 229 din 31 mai 2010 prin care a dispus

încetarea de drept a ordinului de numire și a contractului de management încheiat

de reclamant cu această autoritate publică și se impune ca în baza art. 14

alin. (5) din Legea nr. 554/2004 să se constate suspendat de drept ordinul nr. 229/2010.

În subsidiar, s-a solicitat

instanței să se dispună suspendarea ordinului nr. 229 din 31 mai 2010 având în vedere

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat (nelegalitatea ordinului pentru că au fost invocate

decizii ale Curții Constituționale ca temei de drept pentru emiterea lui, nelegalitatea

ordinului pentru că lipsesc cauzele legale de încetare a contractului de management

sau de reziliere a acestuia), dar și paguba iminentă (o asemenea funcție nu poate

fi exercitată de persoane care nu îndeplinesc cerințe minime privitoare la aptitudinile

manageriale în domeniul achizițiilor publice, managementul resurselor umane, managementul

financiar, fonduri europene).

Pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare-reconvențională și a invocat,

pe cale de excepție, excepția lipsei de interes, în fapt obiect, și, pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pe calea reconvențională s-a

solicitat constatarea încetării de drept a ordinului nr. 1240 din 28 mai 2010.

Prin încheierea din 28

octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava s-a disjuns cererea reconvențională formulată

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a fost trimisă Curții

de Apel Suceava pentru a se forma un nou dosar.

fond.

Prin sentința civilă

nr. 158 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă cererea reclamantului C.V.I. și s-a dispus suspendarea

executării Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr.

229 din 31 mai 2010 până la soluționarea contestației formulate împotriva acestuia

de către instanța de fond.

În motivarea soluției,

instanța de fond a apreciat că dispoziția cuprinsă în ordinul nr. 229/2010 este

aceeași cu cea cuprinsă în art. 1 din ordinul nr. 1922 din 08 octombrie 2009 care

a fost suspendat prin hotărâre judecătorească și a constatat că suspendarea executării

ordinului emis ulterior intervenirii de drept, potrivit art. 14 alin. (1) și

art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Chiar și în situația în

care nu ar interveni suspendarea de drept a actului administrativ contestat, instanța

de fond a constatat că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat

a fost considerat îndeplinit pentru că instanța s-a pronunțat cu privire la ordinul

nr. 1922 din 08 octombrie 2010 și care are același conținut cu cel contestat în

prezenta cauză și există astfel îndoială serioasă în privința legalității ordinului

nr. 229 din 31 mai 2010.

Paguba iminentă, a reținut

instanța de fond că este îndeplinită pentru că reclamantul urmează să sufere un

prejudiciu material prin aplicarea acestui ordin, cât și instituția pe care o conduce

pentru că nu pot fi finalizate planurile manageriale inițiate de către reclamant.

Împotriva sentinței civile

nr. 158 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Primul motiv de recurs,

ce ar atrage nulitatea hotărârii, se referă la faptul că instanța de fond a admis

acțiunea reclamantului fără a se pronunța asupra excepției lipsei de interes invocată

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la termenul din 28

iunie 2010, încălcându-se astfel principiul contradictorialității care guvernează

procesul civil și care arată obligativitatea de a pune în discuția părților, anterior

pronunțării, excepția invocată și numai după soluționarea acesteia instanța poate

hotărî asupra fondului.

Dacă ar fi soluționat

această excepție, instanța de fond ar fi constatat că reclamantul nu mai are interes

să solicite suspendarea ordinului pentru că deciziile Curții Constituționale sunt

obligatorii și cu putere numai pentru viitor, iar instanțele judecătorești trebuie

să respecte aceste decizii.

Pe fondul cauzei este

criticată soluția instanței de fond pentru că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 deoarece prin ordinul nr. 1922 din 08

octombrie 2009 s-a dispus eliberarea din funcția publică urmare a apariției O.U.G.

nr. 105/2009, iar prin ordinul nr. 229 din 31 mai 2010 s-a dispus încetarea de drept

a ordinului în temeiul dispozițiilor Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale,

astfel că cele două ordine nu au același conținut.

Referitor la cele două

condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentul apreciază

că nu sunt îndeplinite.

Condiția pagubei iminente

nu ar fi îndeplinită pentru că un eveniment viitor nu este de natură a produce efecte

juridice.

Nici condiția cazului

bine justificat nu ar fi îndeplinită deoarece prin Decizia nr. 414 din 14

aprilie 2010 a Curții Constituționale s-a statuat că lipsirea de temei constituțional

a actelor normative primare (O.U.G. nr. 37/2009, O.U.G. nr. 105/2009) are ca efect

încetarea de drept a actelor subsecvente emite în temeiul acestora (contracte de

management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe).

recurs.

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a ocupat funcția

de director coordonator în cadrul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor

și Material Săditor Suceava, începând cu 28 mai 2009 prin emiterea ordinului

nr. 1240 din 28 mai 2009 și încheierea contractului de management din 28 mai

2009, acte emise în baza O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice.

Prin Ordinul nr. 1922

din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale s-a acordat reclamantului un preaviz de 15 zile și la expirarea perioadei

a încetat aplicabilitatea ordinului nr. 1240/2009 și contractul de management din

2009, ordin emis în baza O.U.G. nr. 105/2009.

Inițial, prin sentința

civilă nr. 188 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava pronunțată în Dosar

nr. 1120/39/2009 a fost admisă cererea reclamantului și s-a dispus suspendarea executării

ordinului nr. 1240 din 28 mai 2009 până la pronunțarea instanței de fond.

Ulterior, a fost emis

ordinul nr. 229 din 31 mai 2010, a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză,

ordin emis în baza Deciziilor nr. 1257 din 07 octombrie 2009, nr. 1629 din 03

decembrie 2009 și nr. 414 din 14 aprilie 2010 ale Curții Constituționale care se

referă la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, O.U.G. nr. 105/2009 și ale

unor articole din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Prin acest ordin a încetat

de drept ordinul de numire nr. 1240/2009 și contractul de management încheiat între

reclamant și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Instanța de fond a admis

cererea reclamantului și a dispus suspendarea ordinului nr. 229/2010.

Prin cererea adresată

instanței de fond reclamantul a solicitat, în principal, constatarea suspendării

de drept a executării ordinului nr. 229/2010, iar instanța de fond a dispus suspendarea

ordinului.

Motivarea instanței de

fond este contradictorie pentru că s-au făcut referiri la dispozițiile art. 14

alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și chiar a constatat, în considerente, că suspendarea

executării ordinului emis ulterior intervine de drept, dar în dispozitiv s-a dispus

suspendarea executării ordinului până la soluționarea contestației la instanța de

fond.

Este adevărat că instanța

de fond, în motivarea soluției, a constatat îndeplinite și condițiile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă, dacă aprecia că suspendarea a intervenit

de drept, nu mai putea analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că acest text se referă la o altă situație.

În același timp, instanța

de fond nu a analizat excepția invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale privind lipsa de obiect a cererii, deși, potrivit

art. 137 C. proc. civ. instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor

de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea

în fond a pricinii.

Această excepție, deși

a fost invocată, nu a fost pusă în discuția părților și nici nu a fost analizată

de instanța de fond.

Cu toate acestea, având

în vedere că obiectul cauzei îl constituie suspendarea executării unui act administrativ,

cauze care se judecă cu celeritate, instanța de recurs va analiza excepția invocată

și în recurs.

Referitor la excepția

invocată de către recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se constată

că motivarea excepției se rezumă la efectele deciziei Curții Constituționale, dar

se consideră că, în raport de aceste decizii, acțiunea reclamantului ar fi lipsită

de interes, în fapt, de obiect.

Chiar dacă interesul și

obiectul sunt condiții de admitere a unei cereri de chemare în judecată, în cazul

emiterii unui act administrativ prin care s-a constatat încetat de drept un alt

act administrativ, nu se poate considera că o acțiune în justiție prin care se solicită

suspendarea acelui act ar fi lipsită de interes sau obiect.

Interesul reclamantului

în formularea unei asemenea acțiuni există pentru că acesta urmărește suspendarea

executării unui act care îi vatămă drepturile sale.

Cererea nu este nici lipsită

de obiect deoarece ordinul a cărui suspendare se solicită nu a fost nici revocat

de autoritatea emitentă, nici nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească.

Faptul că temeiul de drept

al emiterii actului a cărui suspendare se solicită îl reprezintă decizii ale Curții

Constituționale, care produc efecte erga omnes, nu presupune că o acțiune în justiție

prin care se solicită suspendarea unui asemenea act administrativ ar fi lipsită

de obiect sau interes pentru că s-ar încălca dreptul de acces la o instanță, drept

consacrat atât de Constituția României, cât și de art. 6 din Constituția Europeană

a Drepturilor Omului.

Pe fondul cauzei, pentru

că instanța de fond a făcut referiri atât la incidența dispozițiilor art. 14

alin. (5), cât și la cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vor fi analizate

cele două situații pentru a se putea stabili aplicabilitatea lor în cauză.

Potrivit art. 14

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ

cu același conținut, ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat

de drept, în acest caz nu este obligatorie procedura prealabilă”.

Din interpretarea acestui

text rezultă că este aplicabil în situația în care un act administrativ este suspendat

pe cale judecătorească, iar ulterior autoritatea publică emite un nou act administrativ,

cu același conținut, situație în care actul administrativ ulterior este suspendat

de drept.

Prin urmare, pentru a

fi aplicate prevederile acestui text este necesar să existe o hotărâre judecătorească

prin care executarea unui act administrativ să fie suspendată, iar un alt act administrativ

să fie emis cu același conținut.

În speță, nu suntem într-o

asemenea situație deoarece sentința civilă nr. 188 din 23 octombrie 2009 a Curții

de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul

nr. 1120/39/2010 a fost casată prin decizia nr. 1814 din 13 aprilie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și cauza

având ca obiect suspendarea Ordinului nr. 1922 din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a fost trimisă spre rejudecare Curții

de Apel Suceava.

În cauză, nu s-au făcut

dovezi că există o altă hotărâre judecătorească prin care să se dispună suspendarea

executării ordinului nr. 1922/2009.

Cum nu există o asemenea

hotărâre nu se pot considera incidente în cauză dispozițiile art. 14 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a făcut

referire și la dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dar și acestea

își au aplicabilitatea tot în cazul în care ar exista o hotărâre judecătorească

prin care să se dispună suspendarea executării unui act administrativ.

Chiar dacă instanța de

fond s-a pronunțat în cadrul acțiunii în anulare în Dosarul nr. 12/39/2010, sentința

a fost atacată cu recurs, iar suspendarea executării actului atacat nu a fost dispusă

conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi prelungită de drept până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin urmare, instanța

de fond a pronunțat o soluție cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În același timp, pentru

că instanța de fond a făcut referiri și a dispus suspendarea pentru că a apreciat

ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

iar în motivele de recurs s-au formulat critici și sub acest aspect, Înalta Curte

va constata că soluția instanței de fond este greșită, iar criticile din recurs

sunt fondate.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat

și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Legea contenciosului administrativ

a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările

legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ”.

Referitor la această condiție

trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis

actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar

și O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția

publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituțional

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009.

În privința efectelor

declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele

Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale

și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de

temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept

a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele

administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Referitor la condiția

„pagubei iminente”, Legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2

alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după

caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a

unui serviciu public.

Pentru a se considera

îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția

de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut referire

la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în

care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată

în cadrul acelui litigiu.

Pentru că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc.

civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art.

14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința

în sensul respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței

nr. 158 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2010.