ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4015/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 146/PI din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 813/P din 10 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28 martie 2011 sub nr. 418/59/2011, petentul B.G. a solicitat infirmarea rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 813/P/2010, întrucât magistrații-intimați i-au anulat calea de atac a apelului judecând contestația sa împotriva ordinului Prefecturii Caraș-Severin nr. 369/2006, care a fost eliberat pe bază de acte false și pronunțând astfel o decizie irevocabilă.

Petentul a mai arătat că magistrații-intimați au motivat respingerea acțiunii sale de conflict de competență printr-o înscriere în fals, afirmând că cererea privind conflictul de competență în ceea ce privește abuzul judecării direct în recurs a contestației împotriva ordinului prefectului, ar fi fost respinsă prin decizia Curții de Apel Timișoara, când în fond aceasta din urmă privea restituirea dosarului Judecătoriei Oravița ca instanță competentă. De asemenea, a mai susținut că terenul în cauză s-a atribuit familiei N., prin exproprierea dreptului de proprietate a fiicelor sale B.D. și B.M., fiind un teren intravilan situat în centrul orașului Oravița și care valorează foarte mult, judecându-se de 18 ani pentru dobândirea acestuia.

Prin Rezoluția nr. 813/P/2010 din data de 23 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B.S., C.A., R.L., M.R., B.D.A. și C.D.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., concluzionându-se că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pe care le pronunță, în cauza de față constatându-se inexistența infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., reclamate. Prin Rezoluția nr. 129/11/2/2011 din 16 februarie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de către petent împotriva rezoluției atacate.

Împotriva Sentinței penale nr. 146/PI din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petentul B.G., solicitând, în concluziile scrise depuse la dosar, anularea amenzii la care a fost obligat, arătând că i-a fost aplicată abuziv pentru a fi intimidat în sensul de a nu mai susține apărarea dreptului de proprietate al fiicelor sale. La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului. Recursul este inadmisibil.

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de critică invocat, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată la data de 21 aprilie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, la data de 26 noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din această lege "hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". Per a contrario hotărârilor pronunțate în cauzele penale după intrarea în vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi, inclusiv în ceea ce privește calea de atac.

Sub acest ultim aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că alin. (10) al art. 278 1 C. proc. pen. a fost modificat prin art. XVIII pct. 39, în sensul că "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Ca atare, cum sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legi care prevede că hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile a 278 1 C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menționat și în dispozitivul hotărârii, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 146/PI din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2011.