ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4015/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 146/PI din 21

aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul B.G.

împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 813/P din 10 emisă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara la data de 28 martie 2011 sub nr. 418/59/2011,

petentul B.G. a solicitat infirmarea rezoluției pronunțată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 813/P/2010, întrucât

magistrații-intimați i-au anulat calea de atac a apelului judecând contestația

sa împotriva ordinului Prefecturii Caraș-Severin nr. 369/2006, care a fost

eliberat pe bază de acte false și pronunțând astfel o decizie irevocabilă.

Petentul a mai arătat că magistrații-intimați au motivat respingerea acțiunii

sale de conflict de competență printr-o înscriere în fals, afirmând că cererea

privind conflictul de competență în ceea ce privește abuzul judecării direct în

recurs a contestației împotriva ordinului prefectului, ar fi fost respinsă prin

decizia Curții de Apel Timișoara, când în fond aceasta din urmă privea

restituirea dosarului Judecătoriei Oravița ca instanță competentă. De asemenea,

a mai susținut că terenul în cauză s-a atribuit familiei N., prin exproprierea

dreptului de proprietate a fiicelor sale B.D. și B.M., fiind un teren

intravilan situat în centrul orașului Oravița și care valorează foarte mult,

judecându-se de 18 ani pentru dobândirea acestuia.

Prin Rezoluția nr.

813/P/2010 din data de 23 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații B.S.,

C.A., R.L., M.R., B.D.A. și C.D.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen., concluzionându-se că persoanele care îndeplinesc o activitate

de jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunilor de abuz în serviciu și de

neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pe care le pronunță, în cauza

de față constatându-se inexistența infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.

pen., reclamate.

Prin Rezoluția nr.

129/11/2/2011 din 16 februarie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată

de către petent împotriva rezoluției atacate.

Împotriva Sentinței

penale nr. 146/PI din 21 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, a declarat recurs petentul B.G., solicitând, în concluziile

scrise depuse la dosar, anularea amenzii la care a fost obligat, arătând că i-a

fost aplicată abuziv pentru a fi intimidat în sensul de a nu mai susține

apărarea dreptului de proprietate al fiicelor sale.

La termenul de

judecată din data de 10 noiembrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a

invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recursul este

inadmisibil.

Analizând sentința

recurată prin prisma motivului de critică invocat, Înalta Curte constată că

aceasta a fost pronunțată la data de 21 aprilie 2011, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, la data de 26 noiembrie 2010. Potrivit dispozițiilor art. XXIV

alin. (1) din această lege "hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Per a contrario hotărârilor pronunțate în cauzele penale după intrarea în

vigoare a acestei legi le vor fi aplicabile dispozițiile noii legi, inclusiv în

ceea ce privește calea de atac.

Sub acest ultim

aspect, din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 se poate observa că

alin. (10) al art. 278

1

C. proc. pen. a fost modificat prin art.

XVIII pct. 39, în sensul că "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă".

Ca atare, cum

sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legi care prevede că

hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile a 278

1

C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menționat și în dispozitivul

hotărârii, văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a), teza a

II-a C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu

recurs, astfel că va respinge recursul ca inadmisibil, iar în baza art. 192

alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul B.G. împotriva Sentinței penale nr.

146/PI din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 noiembrie 2011.