ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2864/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ

și fiscal, la data de 9 martie 2010, sub nr. 1149/87/2010, reclamantul V.Ș. a

chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României – S.S.P.R. pentru a fi obligat

să-i acorde certificatul de revoluționar.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a participat la revoluția Română din Alexandria din

primele momente ale începerii ei, nefiind un simplu participant, ci unul din

conducătorii Revoluției, situație pe care o probează cu fotografii, declarații

și martori.

A mai arătat

reclamantul că a făcut nenumărate demersuri și a depus două dosare pentru

obținerea certificatului de revoluționar, însă fără niciun rezultat.

Prin sentința civilă

nr. 812 pronunțată la data de 06 aprilie 2010, Tribunalul Teleorman, secția conflicte

de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a declinat

cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII – a

contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și

fiscal la data de 20 aprilie 2010, sub același număr.

Pârâtul S.S.P.R. a invocat

pentru termenul din data de 14 martie 2011 excepția prescripției dreptului la acțiune,

în esență, întrucât reclamantul solicită recunoașterea dreptului pretins abia în

anul 2010, și excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât această instituție

nu a avut nicio atribuție în legătură cu conferirea sau publicarea certificatelor

de revoluționar; excepția lipsei procedurii prealabile speciale reglementată de

art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004; excepția tardivității cererii întrucât

persoanelor care au îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru atribuirea titlului

de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 li s-a atribuit acest

titlu prin decrete prezidențiale în perioada 1999 – 2000, iar titlul se putea obține

doar pe perioada funcționării celor două comisii abilitate prin lege; excepția inadmisibilității

acțiunii, întrucât Legea nr. 341/2004 prevede doar posibilitatea preschimbării certificatelor,

nu și eliberarea unor noi certificate persoanelor cărora nu le-a fost recunoscută

calitatea de revoluționar în temeiul Legii nr. 42/1990.

Prin sentința

nr. 1988 din 14 martie 2011 Curtea de Apel București, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată,a admis prescripției

dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamant

ca prescripsă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

În analizarea excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.S.P.R., Curtea a avut în vedere

că prin cererea înregistrată la pârât,, potrivit răspunsului din data de 06

februarie 2002, reclamantul s-a adresat acestuia în vederea eliberării unui certificat

doveditor, astfel încât pretențiile acestuia decurg din raportul juridic născut

ca urmare a înregistrării acestei cereri, raport juridic ce îi conferă calitate

procesuală pasivă, temeinicia pretențiilor reclamantului, prin raportare la obiectul

cererii și cadrul normativ de reglementare, fiind aspecte ce țin de fondul cererii

reclamantului.

Curtea a apreciat că se

impune analizarea cu prioritate a excepției prescripției dreptului la acțiune,

în condițiile în care dreptul reclamantului s-a născut în anul 1989 și a putut fi

valorificat pe perioada reglementată de actele normative prevăzute anterior până

cel mai târziu la data de 07 mai 1997, iar prima cerere apare astfel ca fiind formulată

cel mai târziu la data de 06 februarie 2002, data răspunsului autorității pârâte

la memoriul formulat, potrivit actelor dosarului.

Astfel,Curtea a reținut

că reclamantului i-a fost comunicat răspunsul la cererea sa de a i se acorda unul

din titlurile prevăzute de Legea nr. 42/1990, la data de 06 februarie 2002, acțiunea

sa adresată direct instanței de contencios administrativ la data de 08.03.2010 apare

ca fiind prescrisă, neavând relevanță memoriile și demersurile ulterioare efectuate

de către reclamant.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul V.Ș.

criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie pentru

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că din motive

medicale și pentru faptul că a executat o pedeapsă privativă de libertate nu

a putut formula cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de dispozițiile

legale aplicabile litigiului de față.

Recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că, persoana vătămată într-un drept recunoscut

de lege sau interes legitim, poate solicita instanței anularea actului administrativ,

repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale.

Prin art. 11, Legea

nr. 554/2004 reglementează două categorii de termene pentru sesizarea instanței

de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută expres

în alin. (5): (i) un termen de prescripție cu durata de 6 luni, a cărui împlinire

are ca efect stingerea dreptului la acțiune [art. 11 alin. (1)] și (ii) un termen

de decădere cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive temeinice și care

nu poate fi depășit nici ca efect al intervenirii unor cauze de întrerupere sau

de suspendare a cursului prescripției avute în vedere la alin. (1), astfel cum prevede

art. 11 alin. (2).

Termenul de prescripție

de 6 luni este aplicabil în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui

act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei. Acest termen începe să curgă de la date diferite,

în funcție de obiectul acțiunii.

Termenul de decădere de

un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității

acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost

introdusă în termenul de 6 luni din motive temeinice. Acest termen se calculează

începând cu data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii

cererii, în funcție de obiectul acțiunii, potrivit regulilor configurate la

alin. (1).

Prin alin. (2) al

art. 11, legiuitorul a înțeles să limiteze la 1 an perioada de așteptare a răspunsului

la o cerere, obligând subiectele de drept să depună diligențe și să nu tergiverseze

introducerea acțiunii în contencios administrativ, cu scuza că nu s-a primit niciun

răspuns în scris de la autoritatea publică sesizată și că s-a așteptat primirea

acestuia.

În speță, reclamantului

i-a fost comunicat răspunsul la cererea sa de a i se acorda unul din titlurile prevăzute

de Legea nr. 42/1990, la data de 6 februarie 2002, cererea de chemare în judecată

fiind introdusă la data de 8 martie 2010.

Recurentul nu poate să

invoce în apărarea sa necunoașterea legii, întrucât potrivit unui principiu general

de drept „nemo censetur ignorare legem” respectiv nimeni nu se poate apăra invocând

necunoașterea legii.

În acest sens sunt și

dispozițiile art. 78 din Constituție potrivit cărora „legea se publică în M.

Of. al României și intră în vigoare în 3 zile de la data publicării, sau de la o

altă dată prevăzută în textul ei, de la această dată prezumându-se că este cunoscută

„erga omnes”.

Față de cele ce preced

recursul este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.Ș. împotriva sentinței nr. 1988 din 14 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 iunie

2012.