ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Constată că, prin Sentința penală nr. 380 din

10 decembrie 2009, Tribunalul Argeș a condamnat pe inculpatul C.A. la 4 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de

art. 257 C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., părți

vătămate fiind S.G.G., S.E., părți civile fiind P.V.S., P.V.M., S.C.I., M.J.M.

și M.L.

În baza art. 86

1

C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 86

2

C. pen. a fixat termen de încercare de 8 ani.

A instituit în sarcina

inculpatului măsurile prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen., iar

în legătură cu cea prevăzută de lit. a) l-a obligat pe acesta să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș conform programului

întocmit de acest serviciu.

În baza art. 359 C.

proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. proc. pen.

A respins acțiunea

civilă, iar în baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. proc. pen.

a confiscat de la inculpat suma de 50000 RON.

A obligat pe inculpat

la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că în perioada anilor 2000 - 2004

inculpatul C.A. a îndeplinit funcția de consilier local în cadrul Primăriei

Mioveni, fiind totodată și Președintele Comisiei de repartizare a locuințelor

din fondul locativ de stat, conform propriei declarații, în această calitate,

ajutând mai multe persoane să obțină locuințe.

După expirarea

mandatului de consilier, inculpatul a continuat să pretindă sume de bani de la

diverse persoane, promițându-le că le va ajuta să obțină imobile din fondul

locativ.

În luna martie 2008

C.A. a pretins și primit de la S.G.G. suma de 15.000 RON, promițându-i acesteia

că o va ajuta să achiziționeze un apartament din fondul locativ de stat, în

urma evacuării unor chiriași rău platnici. Inculpatul a afirmat că a fost

consilier la Primăria Mioveni și are cunoștințe care vor facilita obținerea

imobilului.

Văzând că a trecut o

perioadă de timp fără să primească apartamentul promis și nici banii nu îi sunt

restituiți integral, S.G.G. s-a adresat Poliției Mioveni la 5 septembrie 2008,

solicitând cercetarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de trafic de

influență. La scurt timp, în cursul aceleiași luni, C.A. a înapoiat părții vătămate

suma restantă, astfel că aceasta a declarat că nu se constituie parte civilă în

procesul penal, dar solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului,

pentru a nu mai comite astfel de fapte.

În seara zilei de 21

septembrie 2008 inculpatul C.A. s-a întâlnit în localul "H.R." din

Mioveni cu părțile vătămate S.E., S.C.I., S.L., M.J.M. și M.L. unde au

întreținut o discuție pe tema încheierii unor tranzacții cu locuințe.

În concret,

inculpatul s-a angajat să intermedieze vânzarea unui apartament și a unei

garsoniere, din fondul locativ al primăriei, în schimbul sumei de 30.000 RON,

promițând că va interveni pe lângă primar și pe lângă un executor judecătoresc.

De asemenea, părțile au stabilit să se întâlnească în data de 22 septembrie

2008 și să încheie contractele sus-menționate.

A doua zi părțile

s-au întâlnit din nou și, în baza celor stabilite, S.E. și S.L. au înmânat

inculpatului suma de 24.000 RON pentru cumpărarea unui apartament, iar M.J.M.

și M.L. i-au remis lui C.A. suma de 6.000 RON, în schimbul achiziționării unei

garsoniere. În acel context inculpatul a primit banii și a promis părților că

în trei săptămâni, vor intra în proprietatea imobilelor, dar acest lucru nu s-a

întâmplat.

Până în luna

decembrie 2008 au avut loc mai multe întâlniri și discuții telefonice între

părți, inculpatul eliberând mai multe înscrisuri sub semnătură privată, prin

care își lua angajamentul să restituie suma de 30.000 RON. În aceste chitanțe

C.A. nu preciza pentru ce datorează această sumă, dar, din probe, rezulta fără

dubiu că banii au fost pretinși și primiți pentru tranzacționarea unor

locuințe, în mod fraudulos.

Partea vătămată

P.V.S. l-a cunoscut pe inculpat în luna octombrie 2008, la un local de pe raza

orașului, unde se afla împreună cu socrul său, B.V., de atunci au păstrat

legătura, discutând constant prin telefon.

Cu prilejul unei

convorbiri, în luna noiembrie 2008, inculpatul i-a spus părții vătămate ca

poate să intermedieze obținerea unei locuințe din fondul locativ al primăriei,

precizând totodată, că are o cunoștință judecător, și aceasta soluționează

procesele intentate de unitatea administrativ-teritorială locală persoanelor

restante la chirie și întreținere.

Realizându-se acordul

de voință al părților, la prețul de 20.000 RON, plătibil în două tranșe, în

ziua de 2 decembrie 2008, C.A. și P.V.S. s-au deplasat împreună în Municipiul

Pitești, la sediul Judecătoriei Pitești, unde, pe scările acestei instituții,

partea vătămată i-a înmânat suma de 10.000 RON pentru a fi remisă unui

magistrat-judecător.

Inculpatul a intrat

în sediul instanței și s-a întors după aproximativ 10 minute, precizând ca a

dat banii judecătorului, fără a indica numele acestuia, după care s-au

despărțit, fiecare văzându-și de problemele lui.

În a doua decadă a

lunii decembrie 2008, P.V.S. și P.V. au mers cu inculpatul C.A. în Municipiul

Pitești, la judecătorie. Și de această dată, partea vătămată i-a dat

inculpatului suma de 10.000 RON, împreună cu actul de identitate, iar acesta a

pătruns în incinta instanței de judecată, revenind la scurt timp și afirmând că

"totul se rezolvă".

Nici de această dată,

ca de altfel în toate cazurile C.A. nu a eliberat părților vătămate nicio

dovadă că ar fi primit banii de la acestea pentru a-i ajuta să le achiziționeze

locuințe.

În cursul lunii

ianuarie 2009, inculpatul C.A. i-a promis părții vătămate P.V.S. că-l va ajuta

să achiziționeze încă un apartament, amplasat la parterul unui bloc pe raza

orașului Mioveni, în schimbul sumei de 15.000 RON, precizând că a mai facilitat

astfel de tranzacții în folosul unui polițist și a unui pompier, intervenind pe

lângă un judecător. Părțile au stabilit să se întâlnească la un restaurant din

urbea respectivă, unde P.V.S. urma să remită inculpatului suma de 7.500 RON

reprezentând prima tranșă.

Considerându-se

indusă în eroare partea vătămată a denunțat activitatea inculpatului, acesta

fiind surprins în flagrant după ce primise 7.500 RON de la P.V.S.

Sub aspectul laturii

civile, Tribunalul a reținut că părțile vătămate P.V.S., P.V., S.C.I., M.J.M.

și M.L. s-au constituit părți civile cu suma totală de 50.000 RON, reprezentând

sumele predate inculpatului pentru obținerea unor locuințe la prețuri

avantajoase.

Având în vedere,

natura infracțiunii deduse judecății care este infracțiune de pericol,

Tribunalul a apreciat că cererile de dezdăunare sunt neîntemeiate. Totodată au

fost avute în vedere și dispozițiile art. 256 alin. (2) C. proc. pen., potrivit

cărora valorile și bunurile primite de către autorul infracțiunii de trafic de

influență se confiscă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și partea

vătămată S.E.

Ministerul Public a

criticat hotărârea primei instanțe pentru greșita individualizare judiciară a

pedepsei, considerând că se impunea aplicarea unei sancțiuni penale privative

de libertate.

Partea vătămată S.E.,

critică sentința în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei săvârșită de

inculpat. În acest sens solicită schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art.

215 C. pen., în condițiile art. 41 C. pen., cu consecința obligării

inculpatului la plata despăgubirilor către apelantă.

Examinând sentința

supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu

disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Pitești a constatat următoarele:

Situația de fapt,

vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de către

acesta, au fost corect stabilite de către prima instanță.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada martie 2008 -

ianuarie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a

pretins și primit mai multe sume de bani de la părțile vătămate în această

cauză pentru a le ajuta să obțină locuințe din fondul locativ de stat, la prețuri

avantajoase, promițându-le că va interveni în acest scop pe lângă funcționari

publici și executori judecătorești. Aceste fapte au realizat elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. și nu ale

infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen., respectiv "înșelăciunea".

Diferențele dintre cele două infracțiuni rezultând în mai multe aspecte

respectiv, înșelăciunea, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 215 C.

pen., este o infracțiune contra patrimoniului. Spre deosebire traficul de

influență prevăzut de dispozițiile art. 257 C. pen., face parte din categoria

infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, fiind

considerată și o infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul.

S-a mai reținut că este

evident că atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii

subiective, faptele săvârșite de către inculpat realizează infracțiunea de

trafic de influență. Așa cum rezultă din probele administrate, acesta a primit

foloase materiale de la părțile vătămate, pretinzând ca are influență asupra

unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu.

Potrivit

dispozițiilor art. 215 C. pen., înșelăciunea constă în inducerea în eroare a

unor persoane în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos

material injust. În acest caz, autorul faptei nu lasă să se înțeleagă că poate

influența decizia unui funcționar public în sensul că acesta să își

îndeplinească sau nu atribuțiile de serviciu.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de Apel Pitești a constatat că

prima instanță a aplicat în mod corect criteriile de individualizare prevăzute

de art. 72 C. pen. Este adevărat că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă

un pericol social concret ridicat dar, în mod corect prima instanță a avut în

vedere la aplicarea sancțiunii și la modalitatea de executare și elementele de

circumstanțiere personală ale inculpatului. Acesta nu are antecedente penale,

anterior săvârșirii faptelor a avut o bună comportare, iar pe parcursul

procesului penal a avut o atitudine sinceră.

Având în vedere

ansamblul acestor criterii, pedeapsa aplicată inculpatului și modalitatea de

executare respectă principiul proporționalității, întrucât sunt adecvate

situației de fapt și scopului urmărit de legea penală.

Pentru aceste

argumente și în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Argeș și partea vătămată S.E.

Împotriva Deciziei

nr. 44/A din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.A., a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, criticând ambele hotărâri sub

aspectul greșitei individualizări și a modalității de executare a pedepsei

aplicate inculpatului și sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. și susținând totodată că se impunea aplicarea unei pedepse complementare

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Înalta Curte

examinând cauza sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei

accesorii a dispozițiilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a- II-a și lit. b)

C. pen.

În ceea ce privește

critica apărătorului inculpatului asupra reindividualizării pedepsei, aplicată

în apel, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod corect a menținut

sentința pronunțată de instanța de fond menținând pedeapsa de 14 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Principiul

individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât

și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de

pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă

funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și

funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să

determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Față de pericolul

social concret al faptelor, respectiv că inculpatul C.A., în perioada martie

2008 - ianuarie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod

repetat, a pretins și primit mai multe sume de bani de la părțile vătămate

S.G.G., S.E., P.V.S., P.V.M., S.C.I., M.J.M. și M.L., pentru a le ajuta să

obțină locuințe din fondul locativ de stat, la prețuri avantajoase,

promițându-le că va interveni în acest scop pe lângă funcționari publici și

executori judecătorești, precum și față de limitele de pedeapsă, scopul ei și

criteriile de individualizare instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, hotărâre menținută în mod corect și de instanța de apel.

Potrivit

dispozițiilor art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține

seama de pericolul social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, criterii de

individualizare reținute în mod corect de ambele instanțe respectiv că

inculpatul este la prima întâlnire cu legea penală, anterior săvârșirii

faptelor a avut o comportare bună în cadrul societății, pe parcursul

desfășurării procesului a avut o atitudine sinceră, toate aceste împrejurări

conducând la convingerea instanței de recurs că faptele săvârșite sunt urmarea

unor acțiuni inopinate de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului,

conduita obișnuită a inculpatului nefiind una de natură infracțională.

Pentru toate aceste

considerente Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită în sarcina

inculpatului atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare este corect

stabilită.

Recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Pitești este fondat însă sub aspectul omisiunii

aplicării de către ambele instanțe a pedepsei accesorii prevăzută de

dispozițiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Interzicerea drepturilor

prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., fiind

pedepse accesorii, alăturate pedepsei principale, ce fac obiectul pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor pe durata executării pedepsei și

decurg din executarea pedepsei privative de libertate, iar pedeapsa aplicată

inculpatului în cauza de față fiind de 4 ani închisoare cu aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

, art. 86

2

, 86

3

, 86

4

C. pen., instanța de fond și respectiv instanța de apel, trebuiau să constate

că pedeapsa accesorie este necesară.

Față de dispozițiile

art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept

interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care

hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării

pedepsei, cu atât mai mult cu cât pedeapsa principală aplicată inculpatului

fiind mai mare de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie se impunea ca atare.

În raport cu

dispozițiile art. 86

1

, art. 86

2

, 86

3

, 86

4

C. pen., stabilite de instanța de fond și menținute de instanța de apel, Înalta

Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. și va dispune

suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii.

Față de aceste

considerente Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 27 aprilie

2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, privind pe inculpatul C.A., este fondat, numai cu privire la omisiunea

aplicării pedepsei accesorii, și drept urmare:

Va casa, în parte,

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 380 din 10 decembrie 2009 a

Tribunalului Argeș, secția penală, numai cu privire la omisiunea aplicării

pedepsei accesorii.

Va face aplicarea

art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

Va menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva Deciziei

penale nr. 44/A din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.A.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 380 din 10 decembrie 2009 a

Tribunalului Argeș, secția penală, numai cu privire la omisiunea aplicării

pedepsei accesorii.

Face aplicarea art.

71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 septembrie 2010.